Mărturii pentru Comunitate Vol. 9 pp. 259-268 Ziua 473

Share this post:

Unitate în diversitate

Pe de altă parte, conducătorii din poporul lui Dumnezeu trebuie să se ferească de primejdia de a condamna metodele lucrătorilor individuali, care sunt conduși de Domnul să facă o lucrare specială, pe care numai puțini sunt pregătiți să o facă. Frații din locuri de răspundere să întârzie în a critica acțiuni care nu sunt în perfectă armonie cu metodele lor de lucru. Niciodată să nu-și închipuie că orice plan trebuie să reflecte propria lor personalitate. Să nu se teamă de a se încrede în metodele altcuiva, deoarece retrăgând încrederea lor de la un frate lucrător care, cu umilință și cu zel consacrat, face o lucrare deosebită în felul rânduit de Dumnezeu, ei întârzie înaintarea lucrării Domnului.

Dumnezeu poate să folosească și va folosi pe aceia care nu au avut o educație deplină în școlile oamenilor. O îndoială în ceea ce privește puterea Lui de a face aceasta, e o necredință pe față, este o limitare a puterii omnipotente a Aceluia la care nimic nu e imposibil. O, dacă ar fi mai puțină precauție de aceasta fără rost, plină de neîncredere! Ea lasă atât de multe forțe ale bisericii nefolosite; ea închide calea, așa că Duhul Sfânt nu-i mai poate folosi pe oameni; ea păstrează în nelucrare pe aceia care sunt gata și doritori să lucreze după metodele lui Hristos; ea descurajează pe mulți de a intra în lucrare și care ar deveni lucrători capabili împreună cu Dumnezeu, dacă li s-ar da o bună ocazie.

Pentru profet, roată în roată, chipul unor făpturi vii în legătură cu ele, totul părea complicat și inexplicabil. Dar mâna Înțelepciunii Nemărginite e văzută printre roți, și rezultatul lucrării ei este o ordine desăvârșită. Fiecare roată dirijată de mâna lui Dumnezeu lucrează în perfectă armonie cu oricare altă roată. Mi s-a arătat că uneltele omenești sunt înclinate să umble după prea multă putere și să caute să stăpânească ei înșiși lucrarea. Ei lasă pe Domnul Dumnezeu, Puternicul Lucrător, prea mult afară din metodele și planurile lor, și nu-I încredințează Lui totul cu privire la înaintarea lucrării. Nimeni n-ar trebui nici pentru o clipă să-și închipuie că este în stare să conducă lucrurile acelea care aparțin marelui EU SUNT. Dumnezeu, în providența Sa, pregătește o cale pentru ca lucrarea să poată fi făcută de ființe omenești. Astfel că fiecare om trebuie să stea la postul lui, să-și facă partea pentru acest timp, și să știe că Dumnezeu este instructorul său.

-260-

Conferința Generală

Adesea, am fost instruită de Domnul că judecata nici unui om n-ar trebui să fie supusă judecății nici unui alt om. Niciodată n-ar trebui ca mintea unui om sau mintea unor oameni să fie socotită ca îndestulătoare înțelepciune și putere, ca să controleze lucrarea și să spună ce planuri să fie urmate. Dar când, într-o Conferință Generală, judecata fraților adunați din toate părțile câmpului este exercitată, independența particulară și judecata personală nu trebuie să fie menținută cu încăpățânare, ci supusă. Niciodată nu ar trebui ca un lucrător să considere ca o virtute păstrarea stăruitoare a poziției sale de independență, contrariu deciziei organizației generale.

Uneori, când o mică grupă de oameni cărora li s-a încredințat administrarea generală a lucrării, în numele Conferinței Generale, a căutat să pună în aplicare planuri neînțelepte și să restrângă lucrarea lui Dumnezeu, am spus că nu mai putem considera glasul Conferinței Generale, reprezentată de acești câțiva oameni, ca vocea lui Dumnezeu. Dar aceasta nu vrea să spună că deciziile unei Conferințe Generale, compuse dintr-o adunare de bărbați legal numiți, reprezentativi din toate părțile câmpului, nu trebuie să fie respectată. Dumnezeu a rânduit ca reprezentanții bisericii Sale din toate părțile pământului, când sunt adunați în sesiunea Conferinței Generale, să aibă autoritate. Greșeala pe care unii sunt în primejdie să o facă, este de a da minții și judecății unui om, sau unui mic grup de oameni, deplina măsură a autorității și influenței pe care Dumnezeu a investit-o în biserica Sa, în judecata și vocea Conferinței Generale, întrunite pentru a plănui prosperitatea și înaintarea lucrării Sale.

-261-

Când puterea aceasta, pe care Dumnezeu a așezat-o în biserică, este acreditată cu totul unui om, și el este învestit cu autoritatea de a fi judecată pentru alte minți, atunci adevărata ordine biblică este schimbată. Eforturile lui Satana exercitate asupra minții unui atare om ar fi cât se poate de subtile, și uneori aproape copleșitoare, deoarece vrăjmașul ar nădăjdui ca prin mintea lui să poată să influențeze pe mulți alții. Să dăm dar autorității organizate, cea mai î

-262-

O distribuire a răspunderii

Dumnezeu vrea ca poporul Lui să fie un popor înțelegător. El a aranjat astfel lucrurile, ca oamenii aleși să meargă ca delegați la conferințele noastre. Acești oameni trebuie încercați și probați. Ei trebuie să fie oameni în care se poate avea încredere. Alegerea de delegați pentru a lua parte la conferințele noastre este un lucru important. Oamenii aceștia trebuie să facă planuri care să fie urmate pentru înaintarea lucrării; și de aceea ei trebuie să fie oameni cu pricepere, în stare de a judeca de la cauză la efect.

“A doua zi, Moise s-a așezat să judece poporul, și poporul a stat înaintea lui de dimineață până seara. Socrul lui Moise a văzut tot ce făcea el pentru popor, și a zis: ‘Ce faci tu acolo cu poporul acela? De ce stai singur, și tot poporul stă înaintea ta, de dimineață până seara?’ Moise a răspuns socrului său: ‘Poporul vine la mine ca să ceară sfat lui Dumnezeu. Când au vreo treabă, vin la mine; eu judec între ei și fac cunoscut poruncile lui Dumnezeu și legile Lui’. Socrul lui Moise i-a zis: ‘Ce faci tu nu este bine. Te istovești singur, și vei istovi și poporul acesta, care este cu tine: căci lucrul este mai pe sus de puterile tale și nu-l vei putea face singur. Acum ascultă glasul meu; am să-ți dau un sfat, și Dumnezeu va fi cu tine. Fii tălmaciul poporului înaintea lui Dumnezeu și du pricinile înaintea lui Dumnezeu. Învață-i poruncile și legile; și arată-le calea, pe care trebuie s-o urmeze și ce trebuie să facă. Alege din tot poporul oameni destoinici, temători de Dumnezeu, oameni de încredere, vrăjmași ai lăcomiei; pune-i peste popor drept căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cincizeci și căpetenii peste zece. Ei să judece poporul în tot timpul; să aducă înaintea ta toate pricinile însemnate, iar pricinile cele mai mici, să le judece ei înșiși. În felul acesta, își vei ușura sarcina, căci o vor purta și ei împreună cu tine.

-263-

Dacă vei face lucrul acesta, și dacă Dumnezeu îți va porunci așa, vei putea face față lucrurilor, și tot poporul acesta va ajunge fericit la locul lui.’

Moise a ascultat sfatul socrului său, și a făcut tot ce spusese el. Moise a ales oameni destoinici din tot Israelul și i-a pus căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cincizeci și căpetenii peste zece. Ei judecau poporul în tot timpul; aduceau înaintea lui Moise pricinile grele, iar toate pricinile mici le judecau ei înșiși” (Exod 18, 13-26).

În primul capitol din Faptele, de asemenea, se dau îndrumări cu privire la alegerea de bărbați care să poarte răspundere în biserică. Apostazia lui Iuda lăsase un loc vacant în rândul apostolilor, și era necesar ca un altul să fie ales să ia locul acesta. Vorbind despre aceasta, Petru a zis: “Trebuie deci, ca, dintre cei care ne-au însoțit în toată vremea în care a trăit Domnul Isus între noi, cu începere de la botezul lui Ioan până în ziua când S-a înălțat El de la noi, să fie rânduit unul care să ne însoțească drept martor al învierii Lui. Ei au pus înainte pe doi: pe Iosif, numit Barsaba, zis și Iust, și pe Matia. Apoi au făcut următoarea rugăciune: ‘Doamne, Tu care cunoști inimile tuturor oamenilor, arată-ne pe care din acești doi l-ai ales, ca să ia loc în slujba și apostolia aceasta, din care a căzut Iuda, ca să meargă la locul lui’. Au tras la sorți, și sorțul a căzut pe Matia, care a fost numărat împreună cu cei unsprezece apostoli.” (Faptele Apostolilor 1, 21-26.)

-264-

Din aceste pasaje biblice, înțelegem că Domnul are anumiți oameni care să ocupe anumite posturi. Dumnezeu va învăța pe poporul Său să procedeze cu grijă și să facă înțeleaptă alegere în ceea ce privește oamenii, care să nu trădeze însărcinările sfinte. Dacă pe vremea lui Hristos credincioșii aveau nevoie să li se atragă atenția în ce privește alegerea de oameni pentru posturi de răspundere, noi care trăim în acest timp, cu siguranță avem nevoie de a proceda cu multă băgare de seamă. Noi trebuie să înfățișăm fiecare caz înaintea lui Dumnezeu, și, în rugăciune stăruitoare, să-L rugăm să aleagă pentru noi.

Domnul Dumnezeul cerului a ales oameni cu experiență, care să poarte răspunderi în lucrarea Lui. Acești oameni urmează să aibă o influență deosebită. Dacă tuturor li se acordă puterea dată acestor oameni aleși, va trebui să se pună o stavilă. Cei care sunt aleși să poarte răspunderi în lucrarea lui Dumnezeu nu trebuie să fie oameni pripiți, sau încrezuți, sau egoiști. Niciodată exemplul sau influența lor nu trebuie să ducă la întărirea răului. Domnul nu a dat bărbaților sau femeilor libertatea de a prezenta idei care ar aduce vulgaritate în lucrarea Lui, înlăturând sfințenia care ar trebui totdeauna să o însoțească. Lucrarea lui Dumnezeu trebuie să devină tot mai sfântă pentru poporul Său. Pe orice cale, noi trebuie să înălțăm caracterul adevărului. Aceia care au fost puși ca păzitori ai lucrării lui Dumnezeu în instituțiile noastre trebuie să facă totdeauna proeminente voia și calea lui Dumnezeu. Sănătatea lucrării generale depinde de credincioșia oamenilor rânduiți să aducă la îndeplinire voia lui Dumnezeu în biserică.

-265-

La conducere, trebuie să fie puși oameni care vor căpăta o experiență mai cuprinzătoare, nu în cele ale eului, ci în cele ale lui Dumnezeu, o cunoaștere mai cuprinzătoare a caracterului lui Hristos. Cu cât cunosc mai mult pe Hristos, cu atât mai credincios Îl reprezintă ei în fața lumii. Ei urmează să asculte de glasul Lui și să ia aminte la cerințele Lui.

O avertizare

“Atunci Isus a început să mustre cetățile în care fuseseră făcute cele mai multe din minunile Lui, pentru că nu se pocăiseră. ‘Vai de tine Horazine!’ a zis El. ‘Vai de tine, Betsaido!’ Căci dacă ar fi fost făcute în Tir și Sidon minunile care au fost făcute în voi, de mult s-ar fi pocăit, cu sac și cenușă. De aceea vă spun că în ziua judecății, va fi mai ușor pentru Tir și Sidon decât pentru voi.

Și tu, Capernaume, vei fi înălțat oare până la cer? Vei fi pogorât până la locuința morților; căci dacă ar fi fost făcute în Sodoma minunile care au fost făcute în tine, ea ar fi rămas în picioare până în ziua de astăzi. De aceea, vă spun că, în ziua judecății, va fi mai ușor pentru ținutul Sodomei decât pentru tine.

În vremea aceea, Isus a luat cuvântul și a zis: ‘Te laud, Tată, Doamne al cerului și al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înțelepți și pricepuți, și le-ai descoperit pruncilor. Da, Tată, Te laud, pentru că așa ai găsit Tu cu cale!’. Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatăl Meu; și nimeni nu cunoaște deplin pe Fiul, afară de Tatăl; tot astfel, nimeni nu cunoaște deplin pe Tatăl, afară de Fiul, și acela căruia vrea Fiul să i-L descopere.

Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima, și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun și sarcina Mea este ușoară”. (Matei 11, 20-30.)

-266-

Este totdeauna un lucru sigur acela de a fi blând, smerit și sensibil, dar în același timp trebuie să fim tari ca stânca în învățăturile lui Hristos. Cuvintele Lui de instruire trebuie să fie în mod strict urmate. Nici un singur cuvânt nu trebuie să fie pierdut din vedere. Adevărul va dăinui veșnic. Noi nu trebuie să ne punem încrederea în nici o minciună sau pretenție. Cei care fac lucrul acesta vor descoperi că au făcut aceasta cu pierderea vieții veșnice. Acum, trebuie să facem cărări drepte pentru picioarele noastre, pentru ca nu cumva cel ce șchiopătează să fie abătut din cale. Când cei ce șchiopătează sunt abătuți din calea cea sigură, cine poartă răspunderea dacă nu cei care i-au îndrumat pe calea greșită? Ei au făcut de nimic sfatul Aceluia ale cărui cuvinte sunt viață veșnică, deoarece lucrările înșelăciunii și-au avut obârșia în tatăl minciunii.

Am cuvinte pentru toți aceia care pot presupune că sunt siguri în obținerea educației lor în Battle Creek. Domnul a nimicit două din cele mai mari instituții ale noastre care fuseseră înființate și funcționau la Battle Creek și a dat avertizare după avertizare, la fel cum Hristos a avertizat Betsaida și Capernaum. E nevoie de a acorda o atenție deosebită fiecărui cuvânt ce vine din gura lui Dumnezeu. Nu poate fi abatere nepăcătoasă de la cuvintele lui Hristos. Mântuitorul îndeamnă pe cei greșiți să se pocăiască. Cei care-și smeresc inima și își mărturisesc păcatele vor fi iertați. Nelegiuirea lor va fi iertată. Dar omul care gândește că, dacă și-ar mărturisi păcatele aceasta, ar dovedi slăbiciune, nu va afla iertare, nu va vedea pe Hristos ca Răscumpărător al său, ci va merge mai departe și tot mai departe în nelegiuire, făcând greșeală după greșeală, și adăugând păcat după păcat. Ce va face unul ca acesta în ziua când se deschid cărțile, și fiecare om este judecat după cele scrise în cărți?

-267-

Este nevoie ca Apocalipsa, capitolul cinci, să fie studiat de aproape. El este de o mare însemnătate pentru aceia care vor lua parte la lucrarea lui Dumnezeu din aceste zile de pe urmă. Sunt unii care sunt înșelați. Ei nu-și dau seama ce se petrece pe pământ. Aceia care au îngăduit ca mintea să li se întunece cu privire la ceea ce este păcat sunt îngrozitor de înșelați. Dacă nu fac o schimbare hotărâtă, vor fi găsiți cu lipsă când Dumnezeu va rosti judecata asupra copiilor oamenilor. Ei au călcat Legea și au rupt legământul cel veșnic și vor primi potrivit cu faptele lor.

“Când a rupt Mielul pecetea a șasea, M-am uitat și iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ. Soarele s-a făcut negru, ca un sac de păr, luna s-a făcut toată ca sângele și stelele au căzut din cer pe pământ, cum cad smochinele verzi din pom, când este scuturat de un vânt puternic. Cerul s-a strâns ca o carte de piele, pe care o faci sul. Și toți munții și toate ostroavele s-au mutat din locurile lor. Împărații pământului, domnitorii, căpitanii oștilor, cei bogați și cei puternici, toți robii și toți oamenii slobozi s-au ascuns în peșteri și în stâncile munților. Și ziceau munților și stâncilor: ‘Cădeți peste noi și ascundeți-ne de Fața Celui ce șade pe scaunul de domnie și de mânia Mielului; căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui, și cine poate sta în picioare?’” (Apocalipsa 6, 12-17.)

“După aceea m-am uitat și iată că era o mare gloată, pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminție, din orice norod și de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie și înaintea Mielului, îmbrăcați în haine albe, cu ramuri de finic în mâini, și strigau cu glas tare și ziceau: ‘Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care șade pe scaunul de domnie și a Mielului!’ … ‘Aceștia vin din necazul cel mare; ei și-au spălat hainele și le-au albit în sângele Mielului. Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu și-I slujesc zi și noapte în Templul Lui. Cel ce șade pe scaunul de domnie Își va întinde peste ei cortul Lui. Nu le va mai fi foame, nu le mai fi sete; nu-i va mai dogori nici soarele, nici vreo altă arșiță. Căci Mielul, care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieții, și Dumnezeu va șterge orice lacrimă din ochii lor.’” (Apocalipsa 7, 9-17.)

-268-

În paginile acestea din Scriptură două grupări sunt puse în atenție. O grupare s-a lăsat să fie înșelată, și s-a dat de partea acelora cu care are o dispută. Ei au interpretat greșit soliile ce le-au fost trimise și s-au îmbrăcat în veșmintele îndreptățirii de sine. Păcatul nu era păcătos înaintea ochilor lor. Ei au învățat minciuna ca fiind adevăr, și prin ei multe suflete au fost duse în rătăcire.

Avem nevoie acum să luăm seama la noi înșine. Avertizări au fost date. Nu putem noi vedea împlinirea profețiilor făcute de Hristos și relatate în capitolul 21 din Luca? Câți studiază cuvintele lui Hristos? Câți își înșeală propriul lor suflet, și se lipsesc pe sine de binecuvântările pe care alții și le-ar putea asigura, dacă ar crede și ar asculta? Punerea la probă încă mai zăbovește și e privilegiul nostru de a pune stăpânire pe nădejdea care ne este pusă înainte de Evanghelie. Să ne pocăim, să ne întoarcem și să ne părăsim păcatele, ca ele să ne fie șterse. “Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Luați seama la voi înșivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare și băutură, și cu îngrijorările vieții acesteia, și astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră. Căci ziua aceea va veni ca un hoț peste toți cei ce locuiesc pe toată fața pământului. Vegheați dar în tot timpul și rugați-vă, ca să aveți putere să scăpați de toate lucrurile acestea, care se vor întâmpla, și să stați în picioare înaintea Fiului omului.” (Luca 21, 33-36.)

-269-

Să fie oare trecute cu vederea avertizările date de Hristos? Să nu facem noi lucrarea sârguincioasă de pocăință acum, câtă vreme glasul milostiv al Milei încă se mai aude?

“Vegheați dar, pentru că nu știți în ce zi va veni Domnul vostru. Să știți că, dacă ar ști stăpânul casei la ce strajă din noapte va veni hoțul, ar veghea și n-ar lăsa să-i spargă casa. De aceea și voi fiți gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiți. Care este deci robul credincios și înțelept, pe care l-a pus stăpânul său peste ceata slugilor sale, ca să le dea hrană la vremea hotărâtă? Ferice de robul acela, pe care stăpânul său, la venirea lui, îl va găsi făcând așa! Adevărat vă spun că îl va pune peste toate averile sale. Dar dacă este un rob rău, care zice în inima lui: ‘Stăpânul meu zăbovește să vină!’ dacă începe să bată pe tovarășii lui de slujbă, și să mănânce și să bea cu bețivii, stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se așteaptă, și în ceasul pe care nu-l știe, îl va tăia în două și soarta lui va fi soarta fățarnicilor; acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților?” (Matei 24, 42-51.)

Share this post:

Posted in

Redeșteptare

Leave a Comment