Mărturii pentru Comunitate Vol. 9 pp. 249-258 Ziua 472

Share this post:

O obligație solemnă

Zecimea e sfântă, rezervată de Dumnezeu pentru Sine. Ea trebuie să fie adusă în tezaurul Lui pentru a fi folosită la susținerea lucrătorilor Evangheliei în lucrarea lor. De multă vreme, Domnul este jefuit, pentru că sunt unii care nu-și dau seama că zecimea este partea rezervată Domnului.

Unii au fost nemulțumiți și au zis: “N-am să mai dau zecimea: deoarece n-am încredere că lucrurile sunt bine administrate la centrul lucrării”. Dar veți jefui voi pe Dumnezeu pentru că gândiți că administrarea lucrării nu este așa cum trebuie? Faceți plângerea voastră, clar și deschis, în spiritul cel bun, la cei în drept. Trimiteți petițiile voastre ca lucrurile să fie îndreptate și puse în ordine; dar nu vă retrageți de la lucrarea lui Dumnezeu, și nu vă dovediți necredincioși, pentru că alții nu se poartă drept.

Citiți cu luare aminte al treilea capitol din Maleahi și vedeți ce spune Dumnezeu cu privire la zecime. Dacă comunitățile noastre vor lua poziție alături de Cuvântul Domnului și vor fi credincioase în aducerea zecimii lor în tezaurul Lui, mai mulți lucrători ar fi încurajați să intre în lucrarea de deservenți cultici. Mai mulți oameni s-ar consacra lucrării de slujire, dacă nu li s-ar vorbi de o vistierie goală. Ar trebui să fie un belșug de mijloace în tezaurul Domnului și ar fi, dacă mâini și inimi egoiste n-ar fi reținut zecimea, sau nu ar fi folosit-o spre a susține alte ramuri de lucrare.

Resursele rezervate ale lui Dumnezeu nu trebuie să fie folosite la întâmplare. Zecimea este a Domnului, și cei care se amestecă spre a face cum vor ei vor fi pedepsiți cu pierderea comorii lor cerești, dacă nu se pocăiesc. Să nu mai fie îngrădită lucrarea pentru faptul că zecimea a fost abătută pe alte canale, altele decât acela singur, la care Domnul a spus că ea trebuie să meargă. Trebuie să se facă prevederi pentru aceste alte ramuri de lucrare. Ele trebuie să fie susținute, dar nu din zecime. Dumnezeu nu S-a schimbat; zecimea încă trebuie folosită pentru susținerea slujitorilor lui Dumnezeu. Deschiderea de noi câmpuri cere mai multă eficiență pastorală decât avem acum și trebuie să fie mijloace în casa tezaurului.

-250-

Aceia care merg ca deservenți cultici au asupra lor o răspundere solemnă, care este în chip ciudat neglijată. Unora le place să predice, dar nu fac lucrare personală pentru comunități. Este o mare nevoie de instrucțiune cu privire la obligațiile și îndatoririle față de Dumnezeu, mai ales în ceea ce privește aducerea în mod sincer a zecimii. Deservenții noștri cultici s-ar simți întristător îndurerați, dacă nu ar fi plătiți la timp pentru munca lor; dar vor ei să considere că trebuie să fie hrană în tezaurul casei lui Dumnezeu din care să fie susținuți lucrătorii? Dacă ei neglijează să-și facă deplina lor lucrare în educarea poporului de a fi credincios în a aduce lui Dumnezeu ce este al Lui, va fi o lipsă de mijloace în tezaur pentru a duce mai departe lucrarea Domnului.

Supraveghetorul turmei lui Dumnezeu ar trebui să-și facă în chip credincios datoria. Dacă ia poziția cum că lucrul acesta este neplăcut pentru el și lasă pe seama altcuiva să-l facă, el nu este un lucrător credincios. El să citească în Maleahi cuvintele Domnului, care acuză poporul de jefuirea lui Dumnezeu prin reținerea zecimii. Atotputernicul Dumnezeu declară: “Sunteți blestemați”. (Maleahi 3, 9.) Când cel care slujește prin cuvânt și învățătură vede poporul urmând o cale care va aduce blestemul acesta peste ei, cum poate el să-și neglijeze datoria de a le da sfat și avertizare? Fiecare membru al bisericii ar trebui să fie învățat să fie credincios în aducerea cu sinceritate a zecimii.

-251-

“Aduceți însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneți-Mă astfel la încercare, zice Domnul oștirilor, și vedeți dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor, și dacă nu voi turna peste voi belșug de binecuvântări”. (Maleahi 3, 10.)

Mă rog ca frații mei să poată înțelege că solia îngerului al treilea înseamnă mult pentru noi și că ținerea adevăratului Sabat urmează să fie semnul care îi deosebește pe cei care-I slujesc lui Dumnezeu de cei care nu-I slujesc. Cei care au ajuns somnoroși și indiferenți să se trezească. Suntem chemați să fim sfinți și trebuie să evităm cu grijă a da impresia că e de mică importanță dacă păstrăm sau nu caracteristicile speciale ale credinței noastre. Asupra noastră apasă obligația de aur de a lua poziție mai hotărâtă pentru adevăr și neprihănire de cum am făcut-o în trecut. Linia de demarcație între cei care țin poruncile lui Dumnezeu și cei care nu le țin trebuie să fie dată pe față cu o claritate fără de greș. Noi trebuie să-L onorăm în chip conștiincios pe Dumnezeu, folosind cu înțelepciune fiecare mijloc de a ne păstra în relația legământului cu El, ca să putem primi binecuvântările Lui — binecuvântări care sunt absolut trebuincioase pentru un popor care urmează să fie atât de sever încercat. A da impresia că religia noastră, credința noastră, nu este o putere dominantă în viața noastră înseamnă a-L dezonora mult pe Dumnezeu. În felul acesta, noi ne abatem de la poruncile Lui, care sunt viața noastră, tăgăduind că El este Dumnezeul nostru și noi poporul Lui.

“Domnul, Dumnezeul tău, este singurul Dumnezeu. El este un Dumnezeu credincios și Își ține legământul și îndurarea până la al miilea neam de oameni față de cei ce-L iubesc și păzesc poruncile Lui. Dar răsplătește îndată pe cei ce-L urăsc, și-i pierde, nu dă nici o păsuire celui ce-L urăște, ci-i răsplătește îndată”. (Deuteronom 7, 9-10.)

-252-

Unde vom fi noi înainte de a se fi sfârșit miile de generații menționate în acest text? Soarta noastră va fi fost decisă pentru veșnicie. Sau vom fi declarați vrednici de un cămin în Împărăția veșnică a lui Dumnezeu sau vom fi primit sentința morții veșnice. Aceia care au fost sinceri și credincioși față de legământul lor cu Dumnezeu; aceia care, amintindu-și de Golgota, au stat tari de partea adevărului, străduindu-se fără încetare să-L onoreze pe Dumnezeu, vor auzi cuvântul de laudă: “Bine, slugă bună și credincioasă”. Dar aceia care au adus lui Dumnezeu un serviciu numai cu jumătate de inimă, îngăduind ca viața lor să se conformeze căilor și practicilor lumii, vor auzi tristele cuvinte: “Depărtați-vă de la Mine: nu vă cunosc!”

-253-

Binefacere

“Cinstește pe Domnul cu averile tale, și cu cele dintâi roade din tot venitul tău; căci atunci grânarele tale îți vor fi pline de belșug, și teascurile tale vor geme de must”. (Proverbe 3, 9-10.)

“Unul, care dă cu mână largă, ajunge mai bogat; și altul care economisește prea mult, nu face decât să sărăcească. Sufletul binefăcător va fi săturat, și cel ce udă pe alții va fi udat și el.” (Proverbe 11, 24.25.)

“Cel ales la suflet (cel darnic) face planuri alese (darnice), și stăruie în planurile lui alese (darnice).” (Isaia 32, 8.)

Înțelepciunea dumnezeiască a fixat în planul mântuirii legea acțiunii și a reacției, făcând lucrarea de binefacere în toate ramurile ei, de două ori binecuvântate. Cel care dă celor lipsiți aduce o binecuvântare altora și el însuși este binecuvântat într-o și mai mare măsură.

Slava Evangheliei

Ca omul să nu piardă rezultatele fericite ale binefacerii, Răscumpărătorul nostru a făcut planul de a-l înscrie pe om ca împreună lucrător cu El. Dumnezeu ar fi putut să-și atingă ținta de a-i mântui pe păcătoși fără ajutorul omului; dar El știa că omul n-ar putea fi fericit, dacă nu ar îndeplini un rol în marea lucrare. Printr-un lanț de împrejurări care vor face apel la iubirea lui față de aproapele, El revarsă asupra omului cele mai bune mijloace de a cultiva binefacerea, și îl păstrează cu deprinderea de a da, de a-i ajuta pe săraci și a face să înainteze lucrarea Lui. Prin nevoile ei, o lume ruinată atrage de la noi talanți de mijloace și influență, pentru a prezenta bărbaților și femeilor adevărul, de care ei sunt în lipsă de moarte. Și când răspundem la aceste cereri, prin osteneli și fapte de binefacere, suntem făcuți asemenea chipului Aceluia care pentru noi S-a făcut sărac. Când dăruim, aducem altora fericire, și în felul acesta adunăm adevărate bogății.

-254-

Este slava Evangheliei faptul că ea este întemeiată pe principiul refacerii, în neamul omenesc decăzut, a chipului dumnezeiesc printr-o stăruitoare manifestare a binefacerii. Lucrarea aceasta a început în curțile cerești. Acolo, Dumnezeu a dat ființelor omenești o dovadă neînșelătoare a iubirii cu care El îi considera. El, atât de mult a iubit lumea, încât a dat pe unicul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. (Ioan 3, 16.) Darul dat în Hristos descoperă inima Tatălui. El dă mărturie despre faptul că, pornind la răscumpărarea noastră, nu va cruța nimic, oricât de scump, ce este necesar pentru împlinirea lucrării Sale.

Spiritul dărniciei este spiritul cerului. Iubirea jertfitoare de sine a lui Hristos este descoperită la cruce. Pentru ca omul să poată fi mântuit, El a dat tot ce a avut, și apoi S-a dat pe Sine. Crucea lui Hristos face apel la spiritul de binefacere al fiecărui urmaș al binecuvântatului Mântuitor. Principiul ilustrat acolo este acela de a da, și iarăși a da. Aceasta, împlinit în binefacere și în fapte bune, este adevărata roadă a vieții creștine. Principiul oamenilor lumești este să primească și iarăși să primească; și în felul acesta ei așteaptă să-și asigure fericirea; dar, adus la îndeplinire în toate implicațiile lui, roada lui este mizerie și moarte.

Lumina Evangheliei strălucind de la crucea lui Hristos mustră iubirea de sine și încurajează dărnicia și binefacerea. Nu ar trebui să fie un lucru pentru care să se plângă faptul că sunt cereri tot mai sporite de a da. În providența Sa, Dumnezeu cheamă pe poporul Său să iasă din sfera lor îngustă de acțiune, și să intre în acțiuni mai mari. Se cere efort nelimitat în vremea aceasta, când întunericul moral acoperă lumea. Mulți din poporul lui Dumnezeu sunt în primejdia de a fi prinși în cursa felului de viață lumesc și al lăcomiei. Ei ar trebui să înțeleagă că harul Lui este acela care înmulțește cererile după mijloacele lor. Obiective care cheamă binefacerea la lucru trebuie să fie așezate înaintea lor, sau altminteri nu pot să se modeleze după caracterul marelui Exemplu.

-255-

Binecuvântările slujbei de administrator

Însărcinându-i pe ucenicii Săi să meargă în toată lumea și să predice Evanghelia la fiecare făptură, Hristos a încredințat oamenilor lucrarea de a extinde cunoștința harului Său. Dar în timp ce unii merg să predice, El îi invită pe alții să răspundă la cererile Lui pentru aducerea de daruri, cu care să sprijine lucrarea Lui pe pământ. El a așezat mijloace în mâinile oamenilor, pentru ca darurile Lui dumnezeiești să poată să se reverse prin canale omenești în săvârșirea lucrării rânduite nouă pentru salvarea semenilor noștri. Aceasta este una din căile lui Dumnezeu de înălțare a omului. Este exact lucrarea de care are nevoie omul, deoarece ea va trezi cele mai adânci simpatii ale inimii sale, și va chema la acțiune cele mai înalte capacități ale minții.

Orice lucru bun de pe pământ a fost așezat aici de mâna dătătoare de belșug a lui Dumnezeu, ca o expresie a iubirii Sale față de om. Săracii sunt ai Lui, și cauza religiei este a Lui. Al Domnului este aurul și argintul. Și El ar putea să plouă cu ele din cer, dacă ar alege să facă astfel. Dar în loc să facă așa, El a făcut un om administrator al Său, încredințându-i mijloace nu pentru a fi grămădite cu avariție, ci spre a fi folosite pentru binele altora. În felul acesta, El îl face pe om mijlocitorul prin care împarte binecuvântările Sale pe pământ. Dumnezeu a plănuit sistemul de binefacere, pentru ca omul să poată deveni asemenea Creatorului Său, binefăcător și de un caracter neegoist și, în cele din urmă, să fie părtaș cu Hristos la răsplata veșnică și plină de slavă.

-256-

Întâlnire în jurul crucii

Iubirea exprimată la Golgota ar trebui să fie readusă la viață, întărită și răspândită în comunitățile noastre. N-ar trebui ca noi să facem tot ceea ce putem, ca să dăm putere principiilor pe care Hristos le-a adus în lumea aceasta? Să nu ne străduim noi să înființăm și să facem eficientă lucrarea de binefacere care se cere acum fără întârziere? Când stați înaintea crucii și Îl vedeți pe Domnul cerului murind pentru voi, puteți să vă închideți inima și să ziceți: “Nu, nu am nimic de dat”?

Poporul credincios al lui Hristos trebuie să perpetueze iubirea Lui. Iubirea aceasta trebuie să-i atragă în jurul crucii. Ea trebuie să-i elibereze de egoism și să-i lege de Dumnezeu și pe unul de altul.

Adunați-vă în jurul crucii de pe Golgota, în sacrificiu de sine și lepădare de sine. Dumnezeu vă va binecuvânta când faceți tot ce puteți mai bine. Când vă apropiați de tronul harului, când vă găsiți legați de tronul aceasta prin lanțul de aur lăsat din cer pe pământ, inima voastră va porni în iubire după frații și surorile voastre care sunt fără de Dumnezeu și fără de nădejde în lume.

-257-

Spiritul de independență

[Manuscris citit înaintea delegațiilor la Conferința Generală, Washington, D. C., 30 mai 1909. ]

Înainte de a părăsi Australia și de când am venit în această țară, am fost instruită că este o mare lucrare de făcut în America. Aceia care au fost în lucrare la început au murit. Numai puțini dintre pionierii lucrării au mai rămas acum cu noi. Multe din poverile grele, purtate mai înainte de bărbați cu o experiență îndelungată, revin acum unor oameni mai tineri.

Această transferare de răspunderi asupra unor lucrători a căror experiență este mai mult sau mai puțin limitată, e însoțită de unele primejdii de care trebuie să ne păzim. Lumea e plină de luptă pentru supremație. Spiritul de îndepărtare de colegii lucrători, spiritul de dezorganizare, este chiar în aerul pe care îl respirăm. Toate eforturile de a restabili ordinea sunt privite de către unii ca fiind primejdioase, ca o restrângere a libertății personale, și prin urmare să fie considerată cu temere ca papism. Aceste suflete înșelate consideră ca o virtute să se fălească cu libertatea lor de a gândi și acționa independent. Ei declară că nu vor primi îndrumările nimănui, că nu se vor lăsa conduși de nimeni. Am fost instruită că este efortul special al lui Satana de a-i face pe oameni să creadă că lui Dumnezeu îi place ca ei să-și aleagă propria lor cale, independent de sfatul fraților lor.

Aici este o mare primejdie pentru prosperitatea lucrării noastre. Trebuie să procedăm cu prudență, cu chibzuință, în armonie cu judecata unor sfătuitori temători de Dumnezeu: deoarece numai pe calea aceasta se găsește siguranța și tăria noastră. Altminteri, Dumnezeu nu poate să creeze cu noi, prin noi și pentru noi.

O, cum s-ar mai bucura Satana, dacă ar putea izbuti în eforturile lui de a se furișa în poporul acesta, și de a dezorganiza lucrarea într-un timp când organizarea deplină e cu totul trebuincioasă și va fi cea mai mare putere pentru a ține afară falsele mișcări, și pentru a respinge pretenții care nu sunt susținute de Cuvântul lui Dumnezeu! Avem nevoie să ținem rânduielile în mod drept, ca să nu aibă loc nici o dărâmare a sistemului organizației și al ordinii, care a fost construit cu muncă înțeleaptă și atentă. Nu trebuie să se autorizeze unele elemente dezordonate, care doresc să stăpânească lucrarea în vremea aceasta. Unii au prezentat ideea că, pe măsură ce ne apropiem de încheierea timpului, fiecare copil al lui Dumnezeu va lucra independent de orice organizație religioasă. Dar am fost instruită de Domnul că în lucrarea aceasta nu există așa ceva, ca fiecare să fie independent. Stelele cerului se află toate sub lege, fiecare influențând pe alta spre a face voia lui Dumnezeu, supunând ascultarea lor comună legii care cârmuiește acțiunea lor. Și, pentru ca lucrarea Domnului să poată înainta sănătos și puternic, poporul Lui trebuie să tragă împreună.

-258-

Mișcările spasmodice, capricioase, ale unora care pretind că sunt creștini sunt reprezentate de lucrarea unor cai puternici, dar care nu sunt dresați. Când unul trage înainte, celălalt trage înapoi, și la glasul stăpânului lor, unul se aruncă înainte și celălalt stă nemișcat. Dacă oamenii nu acționează în înțelegere în marea și grandioasa lucrare pentru acest timp, va fi confuzie. Nu este un semn bun acela când oamenii refuză a se uni cu frații lor, și preferă să lucreze singuri. Lucrătorii să-i primească cu încredere pe frații care sunt dispuși a arăta fiecare abatere de la principiile cele drepte. Dacă oamenii poartă jugul lui Hristos, ei nu pot să tragă în direcții opuse; ei vor trage împreună cu Hristos.

Unii lucrători trag cu toată puterea pe care le-a dat-o Dumnezeu, dar nu au învățat că nu trebuie să tragă singuri. În loc de a se izola, ei să tragă în armonie cu conlucrătorii lor. Dacă nu fac lucrul acesta, activitatea lor se va desfășura într-un moment greșit și în mod greșit. Ei vor lucra adesea împotriva a ceea ce Dumnezeu ar vrea să se facă, și în felul acesta, lucrarea lor e mai mult decât irosită.

Share this post:

Posted in

Redeșteptare

Leave a Comment