Cuvinte de avertizare
Hristos a spus ucenicilor Săi: “Iată, Eu vă trimit ca pe niște oi în mijlocul lupilor. Fiți dar înțelepți ca șerpii, și fără răutate ca porumbeii”. (Matei 10, 16.)
Atacurile lui Satana împotriva susținătorilor adevărului se vor face tot mai dârze și mai hotărâte către sfârșitul timpului. După cum pe vremea lui Hristos preoții cei mai de seamă și mai marii au ațâțat poporul împotriva Lui, tot așa, astăzi, conducătorii religioși vor ațâța la înverșunare și prejudecată împotriva adevărului pentru acest timp. Oamenii vor fi mânați la acte de violență și opoziție, la care nu s-ar fi gândit vreodată, dacă n-ar fi fost influențați de vrăjmășia așa-zișilor creștini împotriva adevărului.
Ce cale să urmeze susținătorii adevărului? Ei au Cuvântul veșnic și de neschimbat al lui Dumnezeu și ar trebui să dea pe față faptul că ei au adevărul așa cum este el în Isus. Cuvintele lor n-ar trebui să fie aspre și înțepătoare. În felul cum prezintă adevărul, ei trebuie să dea pe față iubirea, blândețea și bunătatea lui Hristos. Lăsați adevărul să facă el lucrarea de tăiere; Cuvântul lui Dumnezeu este ca o sabie ascuțită cu două tăișuri, și își va tăia calea la inimă. Aceia care știu că au adevărul n-ar trebui ca, prin folosirea de expresii aspre și severe, să-i dea vreo șansă lui Satana de a răstălmăci caracterul lor.
Ca popor, noi trebuie să stăm așa cum a stat Răscumpărătorul lumii. Când a fost în discuție cu Satana cu privire la trupul lui Moise, Hristos n-a îndrăznit să rostească împotriva lui o judecată de ocară. El evita orice provocare, pentru a face aceasta, și Satana a fost dezamăgit din cauză că nu putea să trezească în Hristos un duh de represalii. Satana era gata să răstălmăcească tot ce era făcut de Isus; și Mântuitorul nu voia să-i dea nici o ocazie, nici măcar o aparență de scuză. El nu voia să se abată de la calea cea dreaptă a adevărului pentru a urma deviațiile, denaturările, suciturile și vorbirile în doi peri ale lui Satana.
-240-
În profeția lui Zaharia citim că atunci când Satana cu toată sinagoga lui s-a ridicat să se împotrivească rugăciunilor lui Iosua, marele preot, și să se împotrivească lui Hristos, care era gata să arate o favoare hotărâtă lui Iosua, “Domnul a zis Satanei: ‘Domnul să te mustre Satano! Domnul să te mustre! El care a ales Ierusalimul! Nu este el, Iosua, un tăciune scos din foc?’” (Zaharia 3, 2.)
Conduita lui Hristos în purtarea Sa chiar cu vrăjmașul sufletelor ar trebui să fie un exemplu pentru noi în toate relațiile noastre cu alții, spre a nu aduce niciodată cuvinte, acuzații de ocară împotriva nimănui; cu mult mai puțin, n-ar trebui să folosim brutalitatea și severitatea față de aceia care poate sunt tot atât de doritori să cunoască drumul cel drept, ca și noi.
Cei care au fost educați în ce privește adevărul prin învățătură și exemplu, ar trebui să arate multă toleranță față de aceia care nu au avut cunoștința de Scripturi decât prin tălmăcirile date de deservenți cultici și de către membri ai bisericii, și care au primit tradiții și fabule ca adevăr biblic. Ei sunt surprinși de prezentarea adevărului; el este ca o nouă descoperire pentru ei și nu pot suferi să li se prezinte tot adevărul, în caracterul lui cel mai izbitor, de la început. Totul este nou și curios, și cu totul altfel decât ceea ce auziseră ei de la deservenții lor cultici, și sunt înclinați să creadă ceea ce le-au spus aceștia — că adventiștii de ziua a șaptea sunt păgâni și nu cred în Biblie. Faceți ca adevărul să fie prezentat așa cum este el în Isus, rând după rând, învățătură după învățătură, puțin aici, puțin acolo.
Aceia care scriu pentru revistele noastre să nu folosească atacuri și aluzii lipsite de amabilitate, care cu siguranță vor vătăma și îngrădi calea și ne vor împiedica în a face lucrarea pe care trebuie să o facem pentru a ajunge la toate categoriile de oameni, inclusiv la catolici. E de datoria noastră de a rosti adevărul în iubire, de a nu amesteca cu adevărul elementele nesfințite ale inimii firești și de a nu vorbi lucruri care seamănă cu spiritul posedat de vrăjmașii noștri. Toate atacurile înțepătoare se vor întoarce asupra noastră în dublă măsură, atunci când puterea este în mâinile acelora care o pot folosi în dauna noastră. Iar și iar mi-a fost dată solia cum că noi nu trebuie să rostim nici un cuvânt, că nu trebuie să publicăm nici o propoziție, mai ales când e vorba de persoane, decât dacă sunt pozitiv necesare la apărarea adevărului, cuvinte care i-ar ațâța pe vrăjmașii noștri contra noastră, și ar aprinde pasiunile lor până la incandescență. Lucrarea noastră va fi curând oprită și în curând un timp de necaz, așa cum n-a fost niciodată, va veni asupra noastră, și despre care n-avem nici cea mai mică idee.
-241-
Domnul dorește ca lucrătorii Lui să-L reprezinte pe El, Marele Lucrător Misionar. Manifestarea asprimii totdeauna strică. Însușirile necesare pentru viața creștină trebuie să fie deprinse zilnic în școala lui Hristos. Acela care e neatent și necugetat în rostirea de cuvinte sau în scrierea de cuvinte spre a fi publicate și difuzate în lume, dând drumul la expresii care nu mai pot fi retrase, se descalifică pentru a i se încredința lucrarea sfântă, care revine urmașilor lui Hristos din vremea aceasta. Aceia care practică folosirea de atacuri aspre își formează deprinderi care se vor întări prin repetare și de care va trebui să se pocăiască.
Noi ar trebui să cercetăm cu grijă căile și spiritul nostru și să vedem în ce fel ne aducem la îndeplinire lucrarea dată nouă de Dumnezeu, lucrarea de care depinde soarta sufletelor. Asupra noastră zace cea mai mare răspundere. Satana stă gata, arzând de zel, pentru a inspira întreaga confederație a agenților satanici, ca să-i facă să se unească cu oamenii răi și să aducă asupra credincioșilor adevărului grabnică și severă suferință. Fiecare cuvânt neînțelept, care e rostit prin frații noștri, va fi tezaurizat de prințul întunericului.
-242-
Aș vrea să întreb: Cum îndrăznesc inteligențele omenești mărginite să vorbească cuvinte neatente și periculoase, care vor trezi puterile iadului împotriva sfinților lui Dumnezeu, când Arhanghelul Mihail n-a îndrăznit să spună cuvinte de ocară împotriva lui Satana, ci a zis: “Domnul să te mustre!”? (Iuda 9.)
Va fi cu neputință ca noi să evităm dificultățile și suferințele. Isus a spus: “Vai de lume, din pricina prilejurilor de păcătuire! Fiindcă nu se poate să nu vină prilejuri de păcătuire, dar vai de omul acela prin care vine prilejul de păcătuire!” (Matei 18, 7.) Dar pentru că prilejurile de păcătuire (sau ofensele, smintelile) vor veni, noi ar trebui să fim atenți, să nu trezim temperamentul firesc al acelora care nu iubesc adevărul, prin cuvinte neînțelepte și prin manifestarea unui duh lipsit de bunătate.
Adevărul prețios trebuie să fie prezentat în forța lui nativă. Erorile înșelătoare, care sunt răspândite și care țin lumea în robie, trebuie să fie demascate. Se face orice efort cu putință pentru a prinde suflete în cursă cu raționamente subtile, pentru a le abate de la adevăr la povești închipuite, și pentru a le pregăti să fie înșelate prin amăgiri puternice. Dar în timp ce aceste suflete înșelate se abat de la adevăr la rătăcire, nu le spuneți nici un cuvânt de mustrare. Căutați să arătați acestor biete suflete înșelate primejdia lor, și să le descoperiți cât de dureroasă este purtarea lor față de Isus Hristos; dar toată această lucrare să se facă cu compătimitoare milostivire. Printr-un fel de lucrare corespunzătoare, unele suflete prinse în cursă de Satana ar putea să fie recuperate de sub puterea lui. Dar nu-i mustrați și nu-i osândiți. Luarea în derâdere a poziției acelora ce sunt greșiți nu va deschide ochii lor orbi și nici nu-i va atrage la adevăr.
-243-
Când oamenii pierd din vedere exemplul lui Hristos și nu copiază felul Lui de a da învățătură, ei ajung mulțumiți de sine, și pornesc să-l întâmpine pe Satana cu propriile lui arme. Vrăjmașul știe bine cum să întoarcă armele sale împotriva acelora care le folosesc. Isus a rostit numai cuvinte de adevăr curat și de neprihănire.
Dacă vreodată un popor a avut nevoie să umble smerit înaintea lui Dumnezeu, atunci poporul acela este biserica Sa, aleșii Lui din generația aceasta. Noi toți avem nevoie să deplângem insensibilitatea facultăților noastre intelectuale, lipsa de apreciere a privilegiilor și ocaziilor noastre. Nu avem nimic cu ce să ne fălim. Noi Îl întristăm pe Domnul Isus Hristos prin asprimea noastră, prin atacurile noastre necreștinești. Avem nevoie să devenim desăvârșiți în El.
E adevărat că ni se poruncește: “Strigă în gura mare, nu te opri! Înalță-ți glasul ca o trâmbiță, și vestește poporului Meu nelegiuirile lui, casei lui Iacov păcatele ei!” (Isaia 58, 1.) Solia aceasta trebuie să fie vestită; dar în timp ce trebuie să fie vestită, trebuie să fim cu luare aminte să nu atacăm, să nu punem la strâmtorare și să nu-i osândim pe aceia care nu au lumina pe care o avem noi. Noi nu trebuie să ne abatem din calea noastră și să-i atacăm cu asprime pe catolici. Printre catolici sunt mulți care sunt creștini cât se poate de conștiincioși și care umblă în toată lumina care luminează asupra lor, și Dumnezeu va lucra în favoarea lor. Aceia care au avut mari privilegii și ocazii și care au neglijat de a-și dezvolta puterile lor fizice, mintale și morale și au trăit pentru a-și plăcea lor și au refuzat să-și poarte răspunderea sunt în mare primejdie și într-o mai mare osândă înaintea lui Dumnezeu decât aceia care sunt în eroare, în puncte de doctrină, dar care caută să trăiască pentru a face bine altora. Nu-i criticați pe alții, nu-i osândiți.
Dacă îngăduim ca niște considerațiuni egoiste, judecăți neadevărate și scuze neadevărate, să ne aducă la o stare stricată a minții și a inimii, așa încât nu vom cunoaște căile și voia lui Dumnezeu, vom fi cu mult mai vinovați decât păcătosul fățiș. Avem nevoie să fim foarte prudenți pentru ca să nu-i osândim pe aceia care, înaintea lui Dumnezeu, sunt mai puțin vinovați decât noi.
-244-
Să avem totdeauna în minte gândul că în nici un caz nu trebuie să invităm persecuția. Nu trebuie să folosim cuvinte aspre și tăioase. Lăsați-le afară din orice articol scris, lăsați-le la o parte din orice cuvântare ținută. Lăsați ca el, Cuvântul lui Dumnezeu, să facă tăierea, mustrarea; oamenii muritori și mărginiți să se ascundă și să rămână în Isus Hristos. Lăsați să apară spiritul lui Hristos. Fiecare să-și supravegheze cuvintele, ca nu cumva să-i ridice pe cei care nu sunt de credința noastră în vrăjmășie de moarte împotriva noastră, și să-i dea prilej lui Satana de a folosi cuvintele noastre nechibzuite pentru a ne îngrădi calea.
Urmează să fie un timp de necaz cum nu a fost de când sunt neamurile. Lucrarea noastră este de a căuta să stârpim din toate cuvântările noastre tot ce aduce a sfidare, răzbunare și pornire la atacuri împotriva bisericilor și persoanelor, pentru că nu aceasta este calea și metoda lui Hristos.
Faptul că poporul lui Dumnezeu, care cunoaște adevărul, a dat greș în a-și face datoria potrivit luminii date în Cuvântul lui Dumnezeu, face necesar ca noi să fim mai precauți, ca nu cumva să ofensăm pe necredincioși, mai înainte ca ei să fi auzit temeiurile credinței noastre cu privire la Sabat și duminică.
Secțiunea 8 — Sfaturi la timp
“Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ți ia cununa” — Apocalipsa 3, 11.
-245-
Administrare credincioasă
[Manuscris citit în fața delegaților la San Jose (California) State Conference, ianuarie 1907. ]
Hristos ne-a cumpărat cu prețul propriului Său sânge. El a plătit prețul pentru răscumpărarea noastră, și dacă noi ne însușim comoara, ea este a noastră prin darul generos al lui Dumnezeu.
“Cât ești dator stăpânului meu?” (Luca 16, 5.) Este cu neputință a spune. Tot ceea ce avem este de la Dumnezeu. El pune mâna pe posesiunile noastre, spunând: “Eu sunt proprietarul de drept al întregului univers; acestea sunt bunurile Mele. Consacrați Mie zecimile și darurile. Când aduceți bunurile acestea specifice ca un semn al credincioșiei voastre și al supunerii voastre față de suveranitatea Mea, binecuvântarea Mea va spori averea voastră, și voi veți avea belșug”.
Dumnezeu pune la încercare pe fiecare om care pretinde a crede în El. Tuturor le sunt încredințați talanți. Domnul a dat oamenilor bunurile Sale, cu care să facă negoț. El i-a făcut administratori ai Săi, și a pus în posesia lor bani, case și pământuri. Toate acestea trebuie să fie considerate ca fiind bunurile Domnului și folosite la înaintarea lucrării Lui, la zidirea Împărăției Sale în lume. Când facem negoț cu bunurile Domnului, trebuie să căutăm la El înțelepciune, ca nu cumva să folosim sfintele Sale bunuri încredințate numai spre a ne proslăvi pe noi sau pentru a ne lăsa în voia pornirilor noastre egoiste. Suma încredințată diferă, dar aceia care au darurile cele mai mici nu trebuie să creadă că, întrucât talantul mijloacelor lor materiale este mic, ei nu pot face nimic cu el.
-246-
Fiecare creștin este un administrator al lui Dumnezeu, căruia i s-au încredințat bunurile Lui. Amintiți-vă cuvintele: “Încolo ce se cere de la ispravnici, este ca fiecare să fie găsit credincios”. (1 Corinteni 4, 2.) Să ne asigurăm că nu jefuim pe Dumnezeu nici măcar într-o iotă sau o frântură de slovă, deoarece mult e cuprins în problema aceasta.
Toate lucrurile aparțin lui Dumnezeu. Oamenii pot trece cu vederea cerințele Lui. În timp ce El revarsă cu îmbelșugare binecuvântările Sale asupra lor, s-ar putea ca ei să folosească darurile Lui pentru propria lor satisfacție; dar vor fi chemați să dea socoteală pentru isprăvnicia lor.
Un ispravnic, sau administrator, se identifică cu stăpânul său. El acceptă răspunderile de administrator și trebuie să acționeze în locul stăpânului său, făcând așa cum ar face stăpânul său, dacă el ar acționa. Interesele stăpânului său devin interesele sale. Poziția unui administrator este o poziție de demnitate, deoarece stăpânul său are încredere în el. Dacă în vreun fel oarecare lucrează în chip egoist și abate câștigurile obținute prin lucrarea cu bunurile stăpânului său spre propriul său avantaj, a stricat încrederea pusă în el.
Susținerea Evangheliei
Domnul a făcut proclamarea Evangheliei dependentă de lucrul și de darurile de bunăvoie ale poporului Său. Cel care proclamă solia harului oamenilor căzuți mai are o lucrare de făcut — să pună înaintea poporului datoria de a susține lucrarea lui Dumnezeu cu mijloacele lor. El trebuie să-i învețe că o parte din venitul lor aparține lui Dumnezeu și că trebuie să fie devotați cu sfințenie lucrării Lui. El trebuie să prezinte lecția aceasta atât prin învățătură, cât și prin exemplu; el ar trebui să se ferească, să nu cumva să slăbească, prin propria sa purtare, forța învățăturilor sale.
Ceea ce a fost pus deoparte, potrivit Scripturilor ca aparținând Domnului, constituie venitul Evangheliei, și nu mai este al nostru. Nu e altceva decât un sacrilegiu ca un om să ia din tezaurul lui Dumnezeu pentru a se servi pe sine sau pe alții în afacerile lor lumești. Unii au făcut greșeala de a abate de la altarul lui Dumnezeu ceea ce I-a fost anume dedicat Lui. Toți ar trebui să privească lucrul acesta în adevărata lui lumină. Nimeni, când ajunge în strâmtorare, să nu ia banii consacrați scopurilor religioase și să-i folosească pentru folosul său, liniștindu-și conștiința spunând că-i va da înapoi, cândva în viitor. Mult mai bine este să se reducă cheltuielile pentru a corespunde cu venitul, să se restrângă cerințele și să se trăiască în limitele mijloacelor, decât să se folosească banii Domnului pentru scopurile lumești.
-247-
Folosirea zecimii
Dumnezeu a dat îndrumări speciale cu privire la folosirea zecimii. El nu intenționează ca lucrarea Lui să fie paralizată din lipsă de mijloace. Pentru ca lucrarea să nu fie făcută la întâmplare și să nu fie nici o greșeală, El a făcut datoria noastră, din acest punct de vedere, foarte clară. Partea pe care Dumnezeu a rezervat-o pentru Sine nu trebuie să fie deturnată pentru vreun alt scop în afară de acela pe care El l-a specificat. Nimeni să nu se simtă liber să rețină zecimea, pentru a o folosi după propria lui judecată. Ei nu trebuie să o folosească pentru ei în cazuri neprevăzute și nici să nu o întrebuințeze așa cum consideră ei că este potrivit, chiar și în ceea ce ei pot considera ca fiind lucrarea Domnului.
Deserventul cultic ar trebui să-i învețe pe oameni, prin învățătură și exemplu, că zecimea este sfântă. El nu trebuie să creadă că o poate reține și folosi după propria sa judecată, pentru că este deservent cultic. Ea nu este a lui. El nu are libertatea de a-și acorda sieși ceea ce crede el că i se cuvine. El nu trebuie să acorde influența sa nici unui plan pentru a abate de la folosirea lor legitimă zecimile și darurile dedicate lui Dumnezeu. Ele trebuie să fie plasate în tezaurul Său și ținute cu sfințenie pentru slujirea Lui, așa cum a rânduit El.
-248-
Dumnezeu dorește ca toți administratorii Săi să fie exacți în urmarea rânduielilor divine. Ei nu trebuie să anuleze planurile Domnului prin săvârșirea vreunui act de caritate, sau prin facerea vreunui dar sau a unei contribuții, când sau cum vor crede ei, agenții omenești. Este o conduită de foarte slabă calitate ca oamenii să caute să îndrepte planul lui Dumnezeu și să inventeze o improvizație, împlinind propriile lor bune idei în ocazia aceasta sau aceea, opunându-le cerințelor lui Dumnezeu. Dumnezeu îi cheamă pe toți să pună influența lor de partea propriilor Sale rânduieli. El a făcut cunoscut planul Său, și toți aceia care vor conlucra cu El trebuie să aducă la îndeplinire planul acesta, în loc să îndrăznească să încerce a-i aduce îmbunătățiri.
Domnul a dat instrucțiuni lui Moise, pentru Israel: “Să poruncești copiilor lui Israel să-ți aducă pentru sfeșnic untdelemn curat de măsline fără drojdii, ca să ardă în candele necurmat”. (Exod 27, 20.) Aceasta urma să fie o jertfă continuă, pentru ca în felul acesta Casa lui Dumnezeu să poată fi bine aprovizionată cu ceea ce era necesar pentru serviciul Său. Poporul Lui de azi trebuie să-și amintească faptul că locașul de închinare este proprietatea Domnului și că trebuie să i se poarte de grijă cu scrupulozitate. Dar fondurile pentru lucrul acesta nu trebuie să vină din zecime.
Mi s-a dat o solie foarte clară și precisă pentru poporul nostru. Sunt îndemnată să le spun că ei fac o greșeală folosind zecimea pentru diferite scopuri, care, deși bune în ele însele, nu sunt scopul pentru care Domnul a spus că zecimea trebuie să fie folosită. Aceia care folosesc în felul acesta zecimea se abat de la rânduielile Domnului. Dumnezeu va trage la judecată pentru aceste lucruri.
Unii socotesc că zecimea poate fi folosită pentru scopuri școlare. Alții, la rândul lor, își închipuie că vânzătorii de cărți și colportorii ar trebui să fie susținuți din zecime. Dar se face o mare greșeală atunci când zecimea este îndepărtată de la scopul pentru care urmează să fie folosită — susținerea deservenților cultici. Ar trebui să fie astăzi în câmp o sută de lucrători bine calificați, acolo unde acum este numai unul.