Continuare.
-209-
Aceia care muncesc din toată inima în via Domnului, lucrând la toată capacitatea lor, nu sunt cei care să dea cel mai mare preț propriilor lor servicii. În loc să se umfle de mândrie și de importanță de sine și să se calculeze cu exactitate lucrul fiecărei ore, ei își compară străduințele cu lucrarea Mântuitorului și se socotesc pe sine slugi netrebnice.
Fraților, nu căutați să vedeți cât puteți lucra mai puțin, pentru ca să ajungeți la standardul cel mai scăzut, ci alergați după plinătatea lui Hristos, pentru ca să puteți face mult pentru El.
Domnul caută oameni care văd lucrarea în măreția ei și care înțeleg principiile care au fost întrețesute în ea de la începutul ei. El nu dorește să se introducă o rânduială lumească a lucrurilor pentru ca să modeleze lucrarea într-un mod cu totul diferit de felul fixat de El pentru poporul Său. Lucrarea trebuie să aibă caracterul Creatorului ei.
În jertfa Domnului Hristos, pentru oamenii căzuți, mila și adevărul s-au întâlnit, neprihănirea și pacea s-au sărutat. Atunci când însușirile acestea sunt despărțite de lucrarea cea mai minunată și vădit cea mai cu succes, nu mai e nimic de ea.
Dumnezeu n-a selecționat un număr mic de oameni pentru a le acorda favoarea sa și pe alții să-i lase în părăsire. El nu va înălța pe unul, iar pe altul să-l doboare și să-l oprime. Toți cei care sunt într-adevăr convertiți vor da pe față același spirit. Ei îi vor trata pe semenii lor așa cum L-ar trata pe Hristos. Nimeni nu va trece cu vederea drepturile altuia.
Slujitorii lui Dumnezeu ar trebui să aibă un respect atât de mare față de lucrarea sfântă de care se ocupă, încât nu vor aduce în ea nici o umbră de egoism.
-210-
Credință și curaj
Domnul l-a îndrumat pe Moise să le reamintească copiilor lui Israel modul în care S-a purtat El cu ei, cu prilejul eliberării lor din Egipt, și minunata lor ocrotire în pustie. El trebuia să le reamintească de necredința și cârtelile lor atunci când erau aduși în încercări, precum și marea milă și bunătate iubitoare a Domnului, care nu i-a părăsit niciodată. Aceasta avea să le stimuleze credința și să le întărească curajul. În timp ce aveau să fie aduși să-și recunoască propriul lor păcat și propria lor slăbiciune, urmau să recunoască și faptul că Dumnezeu a fost neprihănirea și tăria lor.
Este tot atât de drept și esențial ca poporul lui Dumnezeu de azi să țină minte când și cum au fost puși la încercare și unde i-a părăsit credința; unde au primejduit cauza Lui prin necredința lor și prin încrederea lor în sine. Mila lui Dumnezeu, providența Lui sprijinitoare, eliberările Lui de neuitat, toate trebuie să fie reamintite pas cu pas. Atunci când revizuiește trecutul în felul acesta, poporul lui Dumnezeu trebuie să vadă că Domnul repetă mereu purtările Sale. Ei ar trebui să înțeleagă avertismentele date și ar trebui să se ferească de a nu mai repeta greșelile lor. Renunțând la dependența lor de sine, ei trebuie să se încreadă în El, pentru a se feri de a nu mai dezonora iarăși Numele Lui. La fiecare victorie pe care o câștigă Satana, sunt puse în primejdie multe suflete. Unii ajung să fie supuși ispitelor lui, fără a mai putea să se salveze vreodată. Deci, aceia care au făcut greșeli să se poarte cu grijă, rugându-se la fiecare pas: “Păstrează pașii mei neclintiți pe cărările Tale, ca să nu mi se clatine picioarele”. (Psalmii 17, 5.)
Dumnezeu trimite încercări pentru a se dovedi cine va rezista cu credincioșie ispitei. El îi aduce pe toți în situații grele, pentru a vedea dacă se vor încrede într-o putere din afară și mai presus de ei. Fiecare are trăsături de caracter nedescoperite care trebuie să iasă la lumină prin încercare. Dumnezeu îngăduie ca aceia care sunt încrezuți să fie greu ispitiți, ca să poată înțelege neajutorarea lor.
-211-
Când vin asupra noastră încercări, când înaintea noastră nu putem vedea o mai mare prosperitate, ci o strâmtorare care necesită sacrificiu din partea tuturor, cum vom primi șoptirile lui Satana, că urmează să avem timpuri foarte grele? Dacă ascultăm sugestiile lui, va izbucni necredința în Dumnezeu. În asemenea împrejurări, trebuie să ne reamintim că Dumnezeu a purtat totdeauna de grijă instituțiilor Sale. Ar trebui să privim la lucrarea pe care El a făcut-o, la reformele pe care le-a săvârșit. Noi ar trebui să adunăm dovezile binecuvântărilor cerului, ca o garanție spre bine, zicând: “Doamne, noi credem în Tine, în slujitorii Tăi și în lucrarea Ta. Ne vom încrede în Tine. Casa de editură este un instrument al Tău și noi nu vrem să dăm înapoi sau să ne descurajăm. Tu ne-ai onorat, legându-ne de centrul Tău. Vom urma pe calea Domnului, făcând ce e bine și drept. Ne vom face partea, fiind sinceri față de lucrarea lui Dumnezeu.”
Dacă ne lipsește credința acolo unde suntem când vin greutăți, ne va lipsi credința în orice loc.
Nevoia noastră cea mai mare este de a avea credință în Dumnezeu. Dacă privim la partea întunecoasă, vom pierde legătura cu Domnul Dumnezeul lui Israel. Atunci când inima e deschisă la temeri și îngrijorări, cărarea progresului e închisă prin necredință. Să nu avem niciodată simțământul că Dumnezeu și-a părăsit lucrarea.
Trebuie să se vorbească mai puțin despre necredință, să se imagineze mai puțin că cutare sau cutare lucru închide calea. Mergeți înainte în credință; încredeți-vă în Domnul în ce privește pregătirea căii pentru lucrarea Sa. Atunci veți afla odihnă în Hristos. Când cultivați credința și vă așezați în relații drepte cu Dumnezeu, iar prin rugăciune stăruitoare vă legați să vă faceți datoria, Duhul Sfânt va lucra asupra voastră. Multele probleme, care acum par taine, le veți rezolva singuri printr-o continuă încredere în Dumnezeu. Datorită faptului că trăiți sub călăuzirea Duhului Sfânt, nu trebuie să vă chinuiți în nehotărâre. Puteți umbla și lucra plini de încredere.
-212-
Trebuie să avem mai puțină încredere în ceea ce putem face și mai multă credință în ceea ce Domnul poate face pentru noi, dacă vom avea mâini curate și inimi nepătate. Nu sunteți angajați în propria voastră lucrare; voi faceți lucrarea lui Dumnezeu.
E nevoie de mai multă iubire, de mai multă sinceritate, de mai puțină bănuială și mai puțină gândire de rău. Avem nevoie să fim mai puțin înclinați să blamăm și să acuzăm. Tocmai acestea sunt atât de ofensatoare pentru Dumnezeu. Inima are nevoie să fie înmuiată și supusă prin iubire. Lipsa de putere a poporului nostru este rezultatul faptului că inima lor nu stă bine cu Dumnezeu. Înstrăinarea de El este cauza stării împovărate a instituțiilor noastre.
Nu fiți neliniștiți. Privind la aparențe și plângându-vă atunci când vin greutățile și strâmtorările, dați pe față o credință bolnăvicioasă, slabă. Prin cuvinte și fapte, arătați invincibilitatea credinței voastre. Domnul e bogat în resurse. El posedă lumea. Priviți la El, care are lumină, putere și eficiență. El va binecuvânta pe oricine caută să transmită lumină și iubire.
Dumnezeu dorește ca toți să înțeleagă că prosperitatea lor este ascunsă în El cu Hristos, că ea este dependentă de umilința și blândețea lor, de ascultarea și consacrarea lor din toată inima. Când vor învăța lecția Marelui Învățător, de a muri față de eu, de a nu-și pune încrederea în om, de a nu-și face din carne sprijinul lor, atunci, când Îl vor chema, și Domnul va fi pentru ei un ajutor prezent în timp de nevoie. El îi va călăuzi în dreptate. El va fi la dreapta lor pentru a le da sfat. El le va spune: “Iată calea; mergeți pe ea.”
-213-
Frații din posturi de răspundere trebuie să exprime credință și curaj înaintea lucrătorilor. Aruncați-vă plasele în partea dreaptă a corăbiei, în partea credinței. Atâta vreme cât mai ține timpul de probă, arătați ce se poate face printr-o biserică vie și consacrată.
Noi nu înțelegem așa cum ar trebui marea luptă ce se duce între forțele nevăzute, lupta dintre îngerii ascultători și cei neascultători. Pentru fiecare om se luptă îngerii buni și îngerii răi. Aceasta nu e o luptă ireală. Luptele în care noi suntem prinși nu sunt lupte în care ne prefacem că luptăm. Noi avem să dăm piept cu adversarii cei mai puternici și rămâne pe seama noastră să hotărâm cine să câștige. Noi trebuie să ne găsim puterea acolo unde și-au găsit-o primii ucenici. “Toți aceștia stăruiau cu un cuget în rugăciune și în cereri.” “Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic, și a umplut toată casa unde ședeau ei”. “Și toți s-au umplut de Duh Sfânt”. (Faptele Apostolilor 1, 14; 2, 2.4.)
Nu există scuză pentru părăsirea postului sau pentru descurajare, deoarece toate făgăduințele harului ceresc sunt pentru aceia care flămânzesc și însetează după neprihănire. Intensitatea dorinței reprezentată prin flămânzire și însetare este o garanție că aprovizionarea dorită va fi dată.
Chiar de îndată ce ne dăm seama de neputința noastră de a face lucrarea lui Dumnezeu și ne supunem pentru a fi îndrumați de înțelepciunea Lui, Domnul poate să lucreze cu noi. Dacă golim sufletul de eu, El ne poate da tot ceea ce ne trebuie.
-214-
Așezați-vă mintea și voința acolo unde Duhul Sfânt poate să se apropie de ele, deoarece El nu va lucra prin mintea și conștiința altui om, ca să se apropie de mintea și conștiința voastră. Rugându-vă stăruitor pentru înțelepciune, faceți din Cuvântul lui Dumnezeu studiul vostru. Luați sfat de la rațiunea sfințită, predată cu totul lui Dumnezeu.
Uitați-vă la Isus în simplitate și credință. Priviți la Isus până când spiritul cedează din cauza excesului de lumină. Nu ne rugăm nici pe jumătate. Nu credem nici pe jumătate. “Cereți, și vi se va da”. (Luca 11, 9.) Rugați-vă, credeți, întăriți-vă unul pe altul. Rugați-vă cum nu v-ați rugat niciodată mai înainte, ca Domnul să-și întindă mâna peste voi, pentru ca voi să fiți în stare să înțelegeți lungimea și lățimea, adâncimea și înălțimea și să cunoașteți iubirea lui Hristos, care întrece orice cunoștință, pentru ca să puteți fi umpluți cu toată plinătatea lui Dumnezeu.
Faptul că noi suntem chemați să trecem prin greutăți dovedește că Domnul Isus vede în noi ceva foarte prețios, pe care El dorește să-l dezvolte. Dacă nu ar vedea în noi ceva prin care și-ar putea glorifica Numele, n-ar pierde timpul cu curățirea noastră. Noi nu ne ostenim prea mult ca să curățim scaieții. Domnul Hristos nu pune în cuptorul Său pietre fără valoare. El pune la probă numai minereul de valoare.
Fierarul pune fierul și oțelul în foc pentru ca să știe ce fel de metale sunt. Domnul îngăduie ca cei aleși ai Lui să fie așezați în cuptorul suferinței, ca să vadă ce fel de caracter au și dacă poate să-i modeleze și să-i fasoneze pentru lucrarea Lui.
-215-
Jertfirea de sine
Legile Împărăției lui Hristos sunt atât de simple, și totuși atât de complete, încât adăugirile omenești vor crea confuzie. Și cu cât planurile noastre de lucru în slujba Domnului sunt mai simple, cu atât vom realiza mai mult. Adoptarea de metode lumești în lucrarea lui Dumnezeu înseamnă a invita dezastrul și înfrângerea. Simplitatea și umilința trebuie să caracterizeze orice efort pentru înaintarea Împărăției Sale.
Pentru ca Evanghelia să poată fi dusă la toate națiunile, neamurile, limbile și popoarele, trebuie să se mențină jertfirea de sine. Cei care se află în posturi de răspundere trebuie să procedeze în toate privințele ca economi credincioși, apărând cu conștiinciozitate fondurile create de popor. Trebuie să se aibă grijă ca să se prevină orice cheltuială zadarnică. La construirea de clădiri și la procurarea de facilități pentru lucrare, să fim atenți să nu facem pregătirea noastră atât de complicată, încât să se cheltuiască banii fără rost; deoarece aceasta înseamnă imposibilitatea de a procura mijloace pentru extinderea lucrării în alte câmpuri, mai ales în țări străine. Nu trebuie să se scoată mijloace din tezaur pentru a înființa noi instituții în câmpul din țară, cu riscul de a stânjeni înaintarea adevărului în regiunile din afara țării.
Banii lui Dumnezeu trebuie să fie folosiți nu numai în imediata noastră vecinătate, ci și în țări depărtate, în insulele mării. Dacă poporul Său nu se angajează în lucrarea aceasta, fără îndoială că Dumnezeu va retrage puterea care nu este în mod drept distribuită.
Mulți dintre credincioși abia au ce să mănânce, totuși, în marea lor sărăcie, ei își aduc zecimile și darurile în tezaurul Domnului. Mulți care știu ce înseamnă a susține cauza lui Dumnezeu în împrejurări grele și descurajante au investit mijloacele lor în casele de editură. Bucuros au suferit poveri și lipsuri și au vegheat și s-au rugat pentru succesul lucrării. Darurile și jertfele lor exprimă recunoștința călduroasă a inimii lor pentru Acela care i-a chemat din întuneric la lumina Lui minunată. Rugăciunile și milosteniile lor se înalță ca o aducere aminte înaintea lui Dumnezeu. Nu e parfum mai plăcut care să se poată urca la cer.
-216-
Dar lucrarea lui Dumnezeu este una singură în toată marea ei întindere și aceleași principii ar trebui să acționeze în toate ramurile ei. Ea trebuie să poarte sigiliul de lucrare misionară. Fiecare departament al lucrării este legat de toate părțile câmpului Evangheliei, iar spiritul care domină un departament va fi simțit în tot câmpul. Dacă o parte dintre lucrători primesc salarii mari, sunt alții, din alte diferite ramuri ale lucrării, care la fel vor solicita salarii mari, iar spiritul jertfirii de sine se va slăbi. Alte instituții se vor molipsi de același spirit, iar îndurarea Domnului se va depărta de la ei, deoarece El nu poate să aprobe egoismul. În felul acesta, lucrarea noastră agresivă se va sfârși. E imposibil ca ea să fie dusă mai departe decât numai printr-un continuu sacrificiu. Din toate părțile lumii vin chemări după oameni și mijloace pentru a duce lucrarea mai departe. Să fim noi oare constrânși să spunem: “Trebuie să așteptați; noi nu avem bani în tezaur?”
Unii dintre oamenii cu experiență și evlavioși, care au stat în fruntea acestei lucrări, care au manifestat lepădare de sine și care n-au ezitat de a jertfi pentru succesul ei, dorm acum în mormânt. Ei erau canale rânduite de Dumnezeu, reprezentanții Lui, prin care se transmiteau bisericii principiile vieții spirituale. Ei aveau o experiență de cea mai înaltă valoare. Ei nu puteau fi nici cumpărați, nici vânduți. Curățenia lor, consacrarea lor, jertfirea lor de sine, via lor legătură cu Dumnezeu, erau binecuvântate pentru zidirea lucrării. Instituțiile noastre se caracterizau prin spiritul jertfirii de sine.
-217-
În zilele când noi ne luptam cu sărăcia, aceia care vedeau cât de minunat lucrase Dumnezeu pentru cauza Sa considerau că nu poate să li se acorde o onoare mai mare ca aceea de a fi legați de interesele lucrării prin sfintele legături care-i uneau cu Dumnezeu. Să fi pus ei jos povara și să trateze cu Domnul din motive financiare? Nu, nu. Chiar dacă orice oportunist și-ar fi părăsit postul, ei n-ar fi părăsit lucrarea.
Credincioșii care la începuturile istoriei cauzei lui Dumnezeu au făcut sacrificii pentru dezvoltarea lucrării erau pătrunși de același spirit. Ei își dădeau seama că Dumnezeu cere de la toți cei legați cu cauza Lui o consacrare fără rezerve, corp, suflet și spirit, precum și a tuturor energiilor și capacităților lor, pentru ca lucrarea să aibă succes.
Dar în unele privințe lucrarea s-a deteriorat. În timp ce a crescut în întindere și facilități, ea a slăbit în evlavie.
Există o învățătură pentru noi din istoria vieții lui Solomon. Începuturile vieții acestui împărat al lui Israel străluceau de promisiuni. El a ales înțelepciunea lui Dumnezeu și slava domniei lui a trezit uimirea lumii. El ar fi putut merge din putere la putere, de la prestigiu la prestigiu, apropiindu-se tot mai mult de asemănarea cu caracterul lui Dumnezeu. Dar cât de tristă e istoria vieții lui! El a fost înălțat până la cele mai sacre poziții de încredere, dar s-a dovedit necredincios. El a fost plin de mulțumire de sine, de îngâmfare și de înălțare de sine. Plăcerea după putere politică și grandoare personală l-au determinat să încheie alianțe cu națiunile păgâne. Argintul de Tarsis și aurul de Ofir au fost procurate cu cheltuieli îngrozitoare, care au mers chiar până la sacrificarea integrității și trădarea sfintelor sale sarcini. Asocierea cu oameni idolatri i-au corupt credința; un pas greșit a fost urmat de un altul; a avut loc o sfărâmare a barierelor pe care Dumnezeu le ridicase pentru siguranța poporului Său; viața lui a fost coruptă prin poligamie; iar în cele din urmă, s-a dedat la adorarea zeilor falși. Un caracter care fusese tare, curat și înălțat a ajuns să fie slab, marcat de incapacitatea lui morală.
-218-
N-au lipsit nici sfetnicii răi, care dirijau mintea aceea, pe vremuri nobilă și independentă, așa cum doreau ei, datorită faptului că el nu făcea din Dumnezeu călăuza și sfetnicul său. Simțurile lui fine s-au tocit; spiritul conștiincios și plin de considerație de la începutul domniei lui s-a schimbat. Satisfacerea poftelor a ajuns să fie zeul lui; și, drept urmare, purtarea lui s-a caracterizat prin judecată severă și tiranie crudă. Extravaganța practicată datorită satisfacerii poftelor a făcut necesar să se pună impozite ruinătoare asupra săracilor. Din cel mai înțelept împărat care a purtat vreodată sceptrul, Solomon a ajuns un despot. Ca împărat, el fusese idolul națiunii și ceea ce spunea și făcea el era copiat. Exemplul lui a exercitat o influență al cărei rezultat poate fi cunoscut pe deplin numai atunci când faptele tuturor vor fi revizuite înaintea lui Dumnezeu și fiecare om va fi judecat potrivit cu faptele făcute în trup.
O, cum poate să suporte Dumnezeu răutățile acelora care au avut parte de multă lumină și mari avantaje și totuși au apucat pe un drum pe care și l-au ales singuri, spre paguba lor veșnică! Solomon, care la dedicarea templului a cerut în mod solemn poporului: “Inima voastră să fie în totul a Domnului, Dumnezeului nostru” (1 Împărați 8, 61), și-a ales propria sa cale și în inima sa s-a despărțit de Dumnezeu. Mintea, care pe vremuri fusese predată lui Dumnezeu și fusese inspirată de El să scrie cele mai prețioase cuvinte ale înțelepciunii (cartea Proverbelor) — adevăruri imortalizate — mintea aceea nobilă a ajuns, prin întovărășiri rele și prin cedarea în fața ispitei, incapabilă, slabă, în ceea ce privește puterea morală, și Solomon s-a dezonorat pe sine, l-a dezonorat pe Israel și L-a dezonorat pe Dumnezeu.
-219-
Privind la tabloul acesta, vedem ce devin ființele omenești atunci când se aventurează să se despartă de Dumnezeu. Un pas greșit pregătește calea pentru un altul și fiecare pas se face mai ușor decât ultimul. În felul acesta, sufletele se trezesc urmând un alt conducător decât pe Isus Hristos.
Toți cei care ocupă poziții de răspundere în instituțiile noastre vor fi puși la încercare. Dacă vor face din Domnul Hristos modelul lor, El le va da înțelepciune, cunoștință și pricepere; vor crește în har și aptitudini în calea Domnului Hristos; caracterele lor vor fi modelate după asemănarea cu El. Dacă ei nu mai țin calea Domnului, un alt spirit le va stăpâni mintea și judecata și vor face planuri fără Domnul, vor urma propria lor cale și vor părăsi pozițiile pe care le ocupau. Lumina le-a fost dată; dacă se despart de ea, nimeni să nu le prezinte vreo momeală pentru a-i ispiti să rămână. Ei vor fi o piedică și o cursă. A venit timpul când urmează să fie clătinat tot ce poate fi clătinat, ca să rămână ce nu poate fi clătinat. Fiecare caz vine la cercetare în fața lui Dumnezeu; El măsoară templul și pe închinătorii care se află în el.