Secțiunea 5 — În câmpul sudic
“Cum își cercetează un păstor turma când este în mijlocul oilor sale împrăștiate, așa Îmi voi cerceta Eu oile, și le voi strânge din toate locurile pe unde au fost risipite.” Ezechiel 34, 12.
-220-
Nevoile câmpului sudic
Domnul așteaptă de la noi mult mai mult decât I-am dat noi într-o slujire neegoistă pentru oamenii de toate categoriile din statele de sud ale Americii. Câmpul acesta se află chiar la porțile noastre și în el e de făcut o mare lucrare pentru Domnul. Lucrarea aceasta trebuie să fie făcută acum, în timp ce îngerii continuă să rețină cele patru vânturi. Nu e timp de pierdut.
Domnul a așteptat îndelung uneltele omenești prin care să lucreze. Cât de mult trebuie să fie El obligat să mai aștepte ca bărbați și femei să răspundă la chemarea: “Mergeți astăzi și lucrați în via Mea”? Sunt necesari soli ai harului, nu numai în câteva locuri în sud, ci în întregul câmp. Bogați și săraci strigă după lumină.
Bărbați și femei ar trebui să se ofere acum pentru a duce adevărul la drumurile și la gardurile acestui câmp. Sunt mii de persoane care s-ar putea preda lui Dumnezeu pentru slujire. El ar vrea să-i accepte și să lucreze prin ei, făcând din ei soli ai păcii și ai speranței.
Lucrătorii se vor întâlni cu mulți care își vor împietri inima față de convingerea dată de Duhul lui Dumnezeu; dar se vor întâlni și cu mulți care flămânzesc după pâinea vieții și care, primind solia, vor porni să semene sămânța adevărului.
-221-
Atunci când Domnul a așezat asupra lui Moise lucrarea de a conduce pe Israel la plecarea din Egipt, i-a dat asigurarea: “Eu voi fi negreșit cu tine”. “Voi merge Eu însumi cu tine, și îți voi da odihnă”. (Exod 3, 12; 33, 14.) Aceeași asigurare este dată celor care merg să lucreze pentru Domnul în câmpul sudic.
Frații mei și surorile mele, rămâneți în comuniune cu Dumnezeu, ca să puteți fi pătrunși de Duhul Lui, și apoi să revărsați asupra altora harul pe care l-ați primit. Pilda Mântuitorului ar trebui să ne inspire ca să depunem eforturi stăruitoare, pline de sacrificiu de sine pentru binele altora. El a venit în lumea aceasta ca un serv neobosit al nevoilor omului. În tot ce a făcut și în tot ce a spus El, se vădea dragostea pentru neamul omenesc pierdut. El a îmbrăcat natura Sa dumnezeiască cu aceea omenească, pentru ca să poată sta printre ființele omenești ca una din ele, un părtaș la sărăcia și durerile lor. Ce viață zbuciumată a trăit El! Zi de zi putea fi văzut intrând în sălașurile umile, pline de lipsă și întristare, aducându-le nădejde celor deznădăjduiți și pace celor abătuți. Aceasta e lucrarea pe care El cere să o facă poporul Său de astăzi. Umil, îndurător, duios, milos, El a mers din loc în loc, făcând bine, ridicând pe cel zdrobit și mângâind pe cel întristat. Nimeni din cei care veneau la El nu a plecat neajutat. Tuturor le aducea nădejde și voie bună. Oriunde mergea, El aducea binecuvântare.
Noi ar trebui să ne smerim înaintea lui Dumnezeu pentru faptul că atât de puțini dintre membrii bisericii Sale depun eforturi care să se poată compara cât de cât cu eforturile pe care Domnul dorește ca ei să le depună. Prilejurile pe care El ni le-a dat, făgăduințele pe care El le-a făcut și privilegiile pe care le-a acordat ar trebui să ne inspire cu mult mai mult zel și cu mult mai mult devotament. Fiecare persoană care se adaugă bisericii ar trebui să fie un instrument mai mult pentru realizarea planului Său de mântuire. Fiecare putere a poporului lui Dumnezeu ar trebui să fie devotată lucrării de aducere la El a multor fii și fiice. În slujba noastră nu trebuie să fie nepăsare și egoism. Orice îndepărtare de tăgăduirea de sine și orice slăbire a efortului plin de râvnă înseamnă tot atât de multă putere dată inamicului.
-222-
Un apel pentru rasa neagră
Proclamația care i-a eliberat pe sclavii din statele americane din sud a deschis porți prin care lucrătorii creștini ar fi trebuit să pătrundă pentru a face cunoscută istoria iubirii lui Dumnezeu. În câmpul acesta erau giuvaere prețioase pe care lucrătorii Domnului ar fi trebuit să le caute ca pe o comoară ascunsă. Dar, cu toate că negrii au fost eliberați din sclavia lor politică, mulți din ei încă mai sunt în sclavia ignoranței și a păcatului. Mulți dintre ei sunt teribil de degradați. Nu există nici o solie de avertizare care să le fie dusă? Dacă aceia cărora Dumnezeu le-a dat multă lumină și multe ocazii ar fi făcut lucrarea pe care el dorește ca ei să o facă, ar fi astăzi monumente în tot câmpul sudic — biserici, sanatorii și școli. Bărbați și femei de toate clasele sociale ar fi fost chemați la praznicul Evangheliei.
Domnul este îndurerat de mizeria din câmpul sudic. Domnul Hristos a plâns la vederea acestei mizerii. Îngerii au lăsat să se stingă cântecul harpelor lor când au privit la un popor care nu era în stare să se ajute singur, datorită fostei lor sclavii. Și totuși, aceia în ale căror mâini Dumnezeu a pus torța adevărului, aprinsă de pe altarul divin, nu și-au dat seama că lor li s-a dat lucrarea de a duce lumina în acest câmp întunecat din pricina păcatului. Sunt persoane care s-au dat înapoi de la lucrarea de a salva pe aceia care sunt descurajați și degradați, refuzând să ajute pe cei ce nu se puteau ajuta singuri. Servii lui Hristos trebuie să înceapă de îndată să răscumpere timpul și ocaziile neglijate, pentru ca pata neagră din cele raportate despre ei să poată fi ștearsă.
-223-
Starea prezentă din câmpul sudic este dezonorantă pentru Mântuitorul. Dar să ne facă ea oare să credem că nu se poate realiza însărcinarea pe care Domnul Hristos a dat-o ucenicilor Săi, când le-a spus să predice Evanghelia la toate popoarele? Nu, nu! Domnul Hristos are putere să realizeze însărcinarea Sa. El este pe deplin în stare să facă lucrarea încredințată Lui. În pustie, înarmat cu arma: “Stă scris”, El a dat piept și a biruit ispitele cele mai puternice pe care vrăjmașul putea să le aducă asupra Lui. El a dovedit puterea Cuvântului. Poporul lui Dumnezeu este acela care a dat greș. Dacă Cuvântul Lui nu are putere asupra inimilor, așa cum ar trebui să aibă lucrul acesta, se vede din starea prezentă a lumii. Dar aceasta se datorează faptului că oamenii au ales să nu asculte, și nu faptului că Cuvântul are mai puțină putere.
O chemare din partea rasei negre
Domnul a privit cu întristare la cea mai înduioșătoare dintre toate priveliștile — rasa neagră în sclavie. El dorește ca, în lucrarea noastră pentru ei, să ne amintim de eliberarea lor providențială din sclavie, de legătura lor comună cu noi prin creațiune și răscumpărare și de dreptul lor la binecuvântările libertății.
Cu câtva timp în urmă, într-o noapte, mi se părea că sunt în adunarea în care se discuta lucrarea din câmpul sudic. Era o grupă de negri inteligenți care puneau următoarele întrebări: “Dumnezeu nu are nici o solie pentru negrii din Sud? Ei nu au un suflet de mântuit? Noul Testament nu-i include și pe ei? Dacă Domnul urmează să vină în curând, nu a venit timpul să se facă ceva pentru câmpul sudic?”
-224-
“Noi”, se spunea, “nu punem la îndoială nevoia de lucrare misionară în țările străine. Dar punem la îndoială dreptul acelora care pretind că au adevărul prezent, de a trece pe lângă milioanele de ființe omenești din propria lor țară, dintre care mulți sunt tot atât de necunoscători ca și păgânii. Pentru ce se face atât de puțin pentru negrii din sud, dintre care mulți sunt ignoranți și lipsiți și au nevoie să fie învățați că Hristos este Creatorul și Răscumpărătorul lor? Cum pot crede ei în Acela despre care nu au auzit? Cum pot auzi ei fără un predicator? Și cum poate cineva să predice dacă nu e trimis?”
“Așezăm aceasta înaintea acelora care pretind a crede adevărul prezent. Ce faceți voi pentru rasa neagră neluminată? Pentru ce nu aveți o înțelegere mai adâncă a nevoilor câmpului sudic? Nu apasă asupra slujitorilor Evangheliei răspunderea de a pune în mișcare planuri potrivit cărora poporul acesta să poată fi educat? Nu învață lucrul acesta însărcinarea dată de Mântuitorul? E drept că aceia care se pretind că sunt creștini să se țină departe de lucrarea aceasta, lăsând ca doar câțiva, puțini la număr, să poarte povara? În toate planurile voastre pentru lucrare misionară medicală și lucrare misionară în țări străine, n-are Dumnezeu nici o solie pentru noi?”
Atunci S-a ridicat Acela care are autoritate și i-a invitat pe toți să țină seama de învățătura pe care Domnul a dat-o cu privire la lucrarea din sud. El a spus: “Mult mai multă lucrare evanghelistică ar trebui să se facă în sud. Ar trebui să fie o sută de lucrători acolo unde acum este numai unul.”
“Poporul lui Dumnezeu să se trezească. Credeți că Domnul va binecuvânta pe aceia care n-au simțit nici o povară pentru lucrarea aceasta și care îngăduie să fie închisă calea pentru înaintarea ei?”
-225-
Când s-au rostit cuvintele acestea, a fost o mare frământare. Unii s-au oferit ca misionari, în timp ce alții ședeau în tăcere, în aparență neavând nici un interes pentru subiect.
Apoi s-au rostit cuvintele: “Sudul este un câmp foarte nepromițător; dar cât de schimbat ar fi față de ce este acum dacă, după ce negrii au fost eliberați din sclavie, bărbați și femei ar fi lucrat pentru ei așa cum ar trebui să o facă creștinii, învățându-i cum să-și poarte singuri de grijă!”
Starea negrilor din sud nu este mai descurajatoare de cum a fost starea lumii când Domnul Hristos a părăsit cerul pentru a veni în ajutorul ei. El a văzut omenirea afundată în ticăloșie și păcătoșenie. El știa că femeile și bărbații erau depravați și decăzuți și că ei cultivau cele mai murdare vicii. Îngerii erau uimiți că Hristos ar putea să ia asupra Sa o sarcină care li se părea fără nădejde. Ei se mirau că Dumnezeu poate să tolereze un neam atât de păcătos. Ei nu puteau vedea un loc pentru iubire. Dar “Dumnezeu a iubit lumea atât de mult, încât a dat pe unicul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică”. (Ioan 3, 16.)
Domnul Hristos a venit în lumea aceasta cu o solie de har și de iertare. El a pus temelia unei religii prin care Iudei și Neamuri, negri și albi, liberi și robi, sunt legați laolaltă într-o frăție comună, recunoscuți ca egali înaintea lui Dumnezeu. Mântuitorul are o iubire nelimitată pentru fiecare ființă omenească. În fiecare dintre ele, El vede o posibilitate de dezvoltare. Cu energie și nădejde dumnezeiască El îi salută pe toți aceia pentru care și-a dat viața. În tăria Lui ei pot trăi o viață bogată în fapte bune, plină de puterea Duhului Sfânt.
-226-
O Evanghelie pentru săraci
Sărăcia oamenilor la care suntem trimiși nu trebuie să ne împiedice să lucrăm pentru ei. Domnul Hristos a venit în lumea aceasta pentru a umbla și a lucra printre săraci și suferinzi. Ei au primit partea cea mai mare a atenției Sale. Iar astăzi, în persoana copiilor Săi, el îi vizitează pe săraci și pe cei în lipsuri, alinând jalea și ușurând suferința.
Îndepărtați suferința și lipsa și nu vom putea înțelege mila și iubirea lui Dumnezeu, nu vom putea cunoaște pe Tatăl ceresc plin de compătimire și îndurare. Niciodată nu îmbracă Evanghelia un aspect de o mai mare frumusețe ca atunci când e dusă în regiunile cele mai lipsite și mai rămase în urmă. Atunci se întâmplă ca lumina ei să strălucească în cea mai clară iradiere și cu cea mai mare putere. Adevărul din Cuvântul lui Dumnezeu intră în coliba țăranului; raze de la Soarele neprihănirii luminează bordeiul umil al săracului, aducând voie bună celui bolnav și suferind. Îngeri de la Dumnezeu sunt acolo, iar credința simplă dată pe față face un praznic din coaja de pâine și din cana cu apă. Mântuitorul care iartă păcatele îi primește cu drag pe cei săraci și neștiutori și le dă să mănânce din pâinea vieții care se coboară din cer. Ei beau din apa vieții. Cei disprețuiți și lepădați sunt aduși prin credință și iertare la demnitatea de fii și fiice ale lui Dumnezeu. Înălțați mai presus de lume, ei stau în locurile cerești în Hristos. Ei poate că nu au comorile lumii, dar au găsit mărgăritarul de mare preț.
Ce se poate face?
Problema care ne stă în față e cum să realizăm mai bine lucrarea în acest câmp dificil. Ani lungi de neglijență au făcut-o să fie mult mai dificilă de cum ar fi fost altfel. Piedicile s-au îngrămădit.
-227-
S-ar fi putut face un mare progres în lucrarea misionară medicală. S-ar fi putut înființa sanatorii. S-ar fi putut proclama principiile reformei sanitare. Lucrarea aceasta trebuie să înceapă acum. În ea nu trebuie să se aducă nici o umbră de egoism. Ea trebuie să fie făcută cu râvnă, stăruință și devotament, care vor deschide porțile prin care adevărul să poată pătrunde și să rămână.
Membrii laici ai bisericii, persoane cu mai puțină învățătură, ar putea face multe în câmpul de sud. Sunt bărbați, femei și copii care au nevoie să fie învățați să citească. Aceste biete suflete mor din lipsa cunoașterii de Dumnezeu.
Credincioșii noștri din sud nu trebuie să aștepte predicatori elocvenți și bărbați talentați, ci trebuie să se apuce de lucrul pe care Domnul li-l pune în față și să facă tot ce pot mai bine. El va accepta și va lucra prin bărbați și femei plini de râvnă și smeriți, chiar dacă ei nu sunt elocvenți și cu învățătură superioară. Frații mei și surorile mele, faceți planuri înțelepte pentru lucrare și mergeți înainte, încrezându-vă în Domnul. Nu cultivați sentimentul că sunteți capabili și clar văzători. Începeți și mergeți mai departe în smerenie. Fiți o demonstrație vie a adevărului. Faceți din Cuvântul lui Dumnezeu sfetnicul vostru. Atunci adevărul va înainta cu putere și suflete vor fi convertite.
Familii care țin Sabatul ar trebui să se mute în sud și să trăiască adevărul în fața acelora care nu-l cunosc. Familiile acestea pot să fie de ajutor una pentru alta, dar să fie atenți să nu facă ceva ce ar pune o stavilă în calea lor. Să facă lucrare de ajutorare creștină, hrănindu-i pe cei flămânzi și îmbrăcându-i pe cei goi. Aceasta va avea o influență mult mai puternică spre bine decât ținerea de predici. Sunt necesare fapte și cuvinte de simpatie. Domnul a preferat ca solia Sa să fie dusă prin fapte de iubire și de bunătate. Lucrătorii aceștia să meargă din casă în casă, ajutând acolo unde este necesar, iar când se oferă prilejul, să vorbească despre istoria crucii. Hristos trebuie să fie textul lor. Nu e nevoie să stăruiască asupra subiectelor doctrinale; ei să vorbească despre lucrarea și jertfa Domnului Hristos. Să înalțe neprihănirea Lui, în viața lor dând pe față curăția Lui.
-228-
Adevăratul misionar trebuie să fie înarmat cu gândul lui Hristos. Inima lui trebuie să fie plină de iubirea lui Hristos; iar el trebuie să fie sincer și credincios față de principii.
În multe locuri ar trebui să se înființeze școli și persoane delicate și pline de simpatie, care, asemenea Mântuitorului, sunt mișcate de priveliștea mizeriei și a suferinței, ar trebui să învețe pe tânăr și pe bătrân. Cuvântul lui Dumnezeu să fie predat într-un fel care îi va face pe toți în stare să-l înțeleagă. Elevii să fie încurajați să studieze învățăturile Domnului Hristos. Aceasta va contribui mai mult la dezvoltarea minții și întărirea intelectului decât oricare alt studiu. Nimic nu dă atâta vigoare facultăților mintale ca legătura cu Cuvântul lui Dumnezeu.
Cultivarea bumbacului n-ar trebui să fie singurul mijloc prin care negrii să-și poată câștiga pâinea. Ei trebuie să fie învățați cum să lucreze pământul, cum să cultive diferite soiuri de plante și cum să sădească și să îngrijească livezi. Trebuie să se depună eforturi chinuitoare pentru dezvoltarea capacităților lor. În felul acesta, se va trezi în ei sentimentul că au preț înaintea lui Dumnezeu, deoarece ei sunt proprietatea Lui.
Printre negri, se vor găsi unii al căror intelect a fost prea multă vreme întunecat pentru ca ei să fie repede pregătiți spre a fi de folos. Dar ei pot fi învățați să-L cunoască pe Dumnezeu. Razele strălucitoare ale Soarelui neprihănirii pot străluci în odăile întunecate ale minții lor. Este privilegiul lor acela de a avea viața care ține cât viața lui Dumnezeu. Răsădiți în mintea lor gânduri înălțătoare și înnobilatoare. Trăiți în fața lor acel fel de viață care va arăta lămurit deosebirea dintre viciu și curăție, dintre întuneric și lumină. Ajutați-i să poată citi în viața voastră ce înseamnă a fi creștin. Lanțul care a fost slobozit de la tronul lui Dumnezeu este destul de lung, pentru a ajunge și la cele mai profunde adâncimi. Domnul Hristos poate să ridice și pe cei mai păcătoși din groapa stricăciunii și să-i așeze acolo unde vor fi recunoscuți a fi copii ai lui Dumnezeu, moștenitori cu Hristos ai unei moșteniri nepieritoare.
Va continua.