Poate fi prezentată o perspectivă măgulitoare de a investi în brevete sau alte întreprinderi presupuse a fi strălucitoare în jurul cărora Satana aruncă o vrajă fermecătoare. Perspectiva de a obține bani mai mulți, repede și ușor, îi ademenește. Ei raționează că, deși au hotărât să pună acești bani în vistieria lui Dumnezeu, în acest caz îi vor folosi și îi vor înmulți mult, și atunci vor da cauzei o sumă mai mare. Ei nu puteau să vadă posibilitatea unui eșec. Banii plecau din mâinile lor și în curând aflau, spre regretul lor, că au făcut o greșeală. Perspectivele strălucitoare au pălit. Așteptările lor nu s-au realizat. Au fost înșelați. Satana i-a biruit. El a fost mai dibaci decât ei, și a reușit să le obțină banii și astfel să lipsească lucrarea lui Dumnezeu de ceea ce ar fi trebuit să fie folosit pentru susținerea ei în răspândirea adevărului și pentru salvarea de suflete, pentru care Hristos a murit. Ei au pierdut tot ce au investit și L-au jefuit pe Dumnezeu de ceea ce ar fi trebuit restituit Lui.
Unii dintre cei cărora le-a fost încredințat numai un talant se scuză că ei n-au un număr așa de mare de talanți ca cei cărora le-au fost încredințați mai mulți. Ca și ispravnicul necredincios ei ascund talantul în pământ. Se tem să-I redea lui Dumnezeu ceea ce El le-a încredințat. Se angajează în întreprinderi lumești, dar investesc puțin în cauza lui Dumnezeu, dacă se poate vorbi de așa ceva. Ei așteaptă ca cei care au mai mulți talanți să ducă sarcina lucrării, în timp ce simt că ei nu sunt răspunzători pentru înaintarea și succesul ei.
Când va veni Stăpânul să Se socotească cu slujitorii Săi, cei neînțelepți vor recunoaște încurcați: “Am știut că ești om aspru, care seceri de unde n-ai semănat, și strângi de unde n-ai vânturat; mi-a fost frică (Frică de ce? Că stăpânul va pretinde o parte din talantul cel mic încredințat lor) și m-am dus de ți-am ascuns talantul în pământ: iată-ți ce-i al tău.” Stăpânul lui îi va răspunde: “Rob viclean și leneș! Ai știut că secer de unde n-am semănat, și că strâng de unde n-am vânturat; prin urmare, se cădea ca tu să-mi fi dat banii la zarafi, și la venirea mea, eu mi-aș fi luat cu dobândă ce este al meu! Luați-i dar talantul și dați-l celui ce are zece talanți. Pentru că celui ce are, i se va da, și va avea de prisos; dar de la cel care n-are, se va lua și ce are! Iar pe robul acela netrebnic aruncați-l în întunericul de afară: acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților.” (Matei 25, 24-30.)
-666-
Mulți dintre cei care în această lume au puțin sunt reprezentați prin omul care are un talant. Ei se tem să se încreadă în Dumnezeu. Le este teamă că Dumnezeu le va cere ceva, ceea ce ei pretind că este al lor. Ei își ascund talantul în pământ, temându-se să-l investească undeva, pentru ca să nu li se ceară să-I dea lui Dumnezeu îmbunătățirile. În loc să dea talantul la zarafi, cum a cerut Dumnezeu, ei îl îngroapă sau îl ascund unde nu poate fi de folos nici lui Dumnezeu, nici omului. Mulți dintre cei care mărturisesc că iubesc adevărul fac tocmai această lucrare. Ei își înșeală propriul lor suflet, pentru că Satana le-a orbit ochii. Jefuind pe Dumnezeu, ei s-au jefuit mai mult pe ei înșiși. Din cauza lăcomiei și a unei inimi rele, necredincioase, ei s-au lipsit pe ei înșiși de comoara cerească. Pentru că n-aveau decât un talant, ei s-au temut să-l încredințeze lui Dumnezeu și l-au ascuns în pământ. Se simt eliberați de răspundere. Le place să vadă progresul adevărului, dar nu se gândesc că sunt chemați să practice lepădarea de sine și să ajute lucrarea prin mijloacele lor, deși n-au o cantitate mare.
Toți trebuie să facă ceva. Cazul văduvei care a aruncat în vistierie cei doi bănuți ai ei este înregistrat pentru folosul altora. Hristos a lăudat-o pentru jertfa pe care a făcut-o și a atras atenția ucenicilor asupra faptului: “Adevărat vă spun că văduva aceasta a dat mai mult decât toți cei ce au aruncat în vistierie; căci toți ceilalți au aruncat din prisosul lor, dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, tot ce-i mai rămăsese ca să trăiască.” (Marcu 12, 43.44) Hristos a prețuit darul ei ca fiind mai de valoare decât darurile mari ale celor bogați. Ei au dat din prisosul lor. Ei n-aveau să simtă nici o lipsă din cauza darurilor lor. Dar văduva s-a lipsit pe sine chiar și de nevoile vieții spre a da darul ei cel mic. Ea nu putea să vadă cum aveau să fie satisfăcute lipsurile ei viitoare. Ea n-avea soț ca s-o întrețină la nevoie. Ea s-a încrezut în Dumnezeu pentru ziua de mâine. Valoarea darului nu este prețuită atât de mult după cantitatea dată, cât prin proporția și prin motivul care au inspirat dăruirea. Când va veni Hristos, a cărui răsplată este cu El, El va da fiecăruia după cum va fi lucrarea lui.
-667-
Toți, atât cei de sus, cât și cei de jos, bogat sau sărac, au fost înzestrați de Stăpân cu talanți; unii cu mai mulți, alții cu mai puțini, după capacitatea lor diversă. Binecuvântarea lui Dumnezeu va rămâne asupra lucrătorilor sinceri, iubitori și harnici. Investiția lor va fi cu succes și va asigura suflete pentru Împărăția lui Dumnezeu și o comoară nepieritoare pentru ei înșiși. Toți sunt unelte morale și toți sunt înzestrați cu bunuri cerești. Talanții sunt proporționați după capacitățile posedate de fiecare.
Dumnezeu dă fiecărui om lucrarea lui și așteaptă restituiri după diferitele înzestrări acordate. El nu cere o înmulțire de zece talanți de la cel căruia El i-a dat numai un talant. El nu așteaptă de la omul sărac să facă acte de caritate ca cel care are bogății. El nu așteaptă de la cel slab și suferind activitatea și puterea pe care o are cel sănătos. Acel singur talant, folosit după cea mai bună socoteală, va fi primit de Dumnezeu “avându-se în vedere ce are cineva, nu ce n-are.” (2 Corinteni 8, 12.)
-668-
Dumnezeu ne numește servi, ceea ce înseamnă că suntem angajați de El să facem o anumită lucrare și să purtăm anumite răspunderi. El ne-a dat cu împrumut capital pentru investiție. Acesta nu este proprietatea noastră, și noi nemulțumim pe Dumnezeu dacă păstrăm bunurile Domnului nostru sau le cheltuim după cum ne place. Noi suntem răspunzători pentru folosirea sau abuzarea de cele ce ne-a împrumutat Dumnezeu. Dacă acest capital, pe care l-a pus Dumnezeu în mâinile noastre zace adormit sau îl îngropăm în pământ, chiar dacă este numai un talant, noi vom fi trași la răspundere de Stăpân. El ne cere, cu dobândă, nu ceea ce este al nostru, ci ceea ce este al Lui.
Fiecare talant care se întoarce la Stăpân va fi cercetat îndeaproape. Faptele și răspunderile servilor lui Dumnezeu nu vor fi socotite ca probleme lipsite de importanță. Fiecare individ va fi tratat în mod personal și i se va cere să dea socoteală de talanții încredințați lui, fie că i-a îmbogățit sau a abuzat de ei. Răsplata acordată va fi proporțională cu îmbunătățirea talanților. Pedeapsa hotărâtă va fi după cum s-a abuzat de talanți.
Întrebarea fiecăruia ar trebui să fie: Ce am eu de la Domnul meu, și cum să-l folosesc pentru slava Lui? Hristos a zis: “Puneți-i în negoț, până mă voi întoarce.” (Luca 19, 13.) Stăpânul ceresc se află pe drum. Ocazia noastră minunată este acum. Talanții sunt în mâinile noastre. Să-i folosim pentru slava lui Dumnezeu sau să abuzăm de ei? Astăzi putem face negoț cu ei, dar mâine punerea noastră la probă se poate încheia, și socoteala noastră să fie hotărâtă pentru veci.
Dacă talanții noștri sunt investiți pentru salvarea semenilor noștri, Dumnezeu va fi proslăvit. Mândria și poziția sunt prezentate ca scuze pentru extravaganță, arătare zadarnică, ambiție și egoism libertin. Talanții Domnului, dați cu împrumut omului ca binecuvântare prețioasă, dacă se abuzează de ei, vor atrage asupra lor un teribil blestem. Bogățiile pot fi folosite de noi pentru avansarea cauzei lui Dumnezeu și pentru ușurarea nevoilor văduvei și ale orfanilor. Făcând așa, adunăm pentru noi binecuvântări bogate. Nu vom primi numai expresii de recunoștință din partea celor care au primit darurile noastre, ci însuși Domnul, care a pus mijloacele în mâinile noastre, chiar pentru scopul acesta, va face ca sufletele noastre să fie ca o grădină udată, căreia apa nu-i lipsește. Când va veni timpul secerișului, care dintre noi va avea nespusa bucurie de a vedea snopii pe care i-am adunat noi, ca recompensă pentru credincioșia noastră și pentru folosirea neegoistă a talanților pe care i-a pus Domnul în mâinile noastre spre a-i folosi pentru slava Sa?
-669-
La mulți din Vermont a fost un eșec categoric spre a corespunde cerințelor lui Dumnezeu. Unii au căzut într-o stare spirituală rece, fără viață, pentru că au fost servi necredincioși. Iubirea de lume a umplut atât de mult inima lor, încât au pierdut gustul pentru lucrurile cerești și au devenit pitici în cunoștințele spirituale. țara a fost lipsită de adevăratul fel de lucrare. Bordoville a devenit centrul de atracție. Toate marile adunări s-au ținut într-o singură localitate, ceea ce a fost ca și punerea luminii sub obroc; razele ei nu au adus nici un folos celorlalți oameni din țară. Mulți sunt încă în întuneric care ar fi putut să se bucure în cunoașterea adevărului. Talanții, cât și eforturile speciale, au fost rezervate doar unei singure localități. Aceasta nu este ceea ce Domnul a intenționat să fie. Dimpotrivă, El a plănuit ca avertizarea și solia probatoare să fie date lumii, iar poporul Său, care este lumina lumii, să fie răspândit ca martor în mijlocul întunericului moral al acestei lumi; ca viața lor, mărturia lor și exemplul lor să poată fi o mireasmă de viață pentru viață sau de moarte pentru moarte.
Frații D. trebuie să fie supravegheați, ca să nu zădărnicească planurile lui Dumnezeu prin propriile lor planuri. Ei sunt în primejdie de a restrânge lucrarea lui Dumnezeu, care este mare și extinsă.
Fratele D. va fi în primejdie să aibă vederi prea strâmte despre lucrare. Dumnezeu i-a dat o experiență care îi va fi de mare valoare, dacă el o va folosi cum trebuie. Dar există primejdia ca particularitățile lui să ajusteze acea experiență și ca mintea altora să fie afectată. Folosirea ca lucrător a fratelui D. nu este ceea ce altfel ar fi, dacă n-ar fi atât de predispus să-și concentreze mintea asupra unei singure idei. El stăruie asupra întâmplărilor și ideilor pe care le are, și le repetă cu toate amănuntele, când pentru alții ele sunt fără importanță.
-670-
Mintea i-a fost trezită în ce privește starea sănătății lui. El și-a concentrat puterea minții asupra acestui subiect. și aceste simptome erau subiectele principale ale conversației sale. El ținea morțiș să meargă după planul stabilit în minte; și, căutând să se simtă bine, n-a ținut seamă ce neplăcere le făcea altora. Mintea i-a fost, în mare măsură, limitată la cazul lui. Aceasta era povara gândurilor și subiectul conversațiilor lui. Prin acest procedeu precis și sistematic, el n-a reușit să primească beneficiul, în speță sănătatea, pe care ar fi putut să o realizeze, dacă ar fi uitat de sine și, din zi în zi, s-ar fi angajat în exercițiu fizic, care i-ar fi abătut mintea de la el însuși.
Aceleași lipsuri au marcat lucrarea lui în ogorul Evangheliei. Vorbind poporului, el făcea multe introduceri și scuze repetate, încât asistența era deja obosită înainte ca el să ajungă la subiectul propriu-zis. Atât cât este posibil, pastorii trebuie să evite scuzele și introducerile.
Fratele D. este prea minuțios. El stăruie asupra amănuntelor inutile. Își ia timp să explice puncte care, în realitate, nu sunt importante și care se puteau socoti ca fiind înțelese fără a se mai prezenta dovezi, acestea fiind evidente. Dar adevăratele puncte trebuie să fie atât de convingătoare cât le poate face să fie vorbirea și fapta. Ele trebuie să fie importante pietre de hotar. Fratele D. trebuie să evite micile amănunte care-i obosesc pe ascultători înainte de a se ajunge la punctele principale.
Fratele D. are o mare capacitate de a se concentra. Când mintea lui apucă într-o anumită direcție, este greu pentru el s-o mai îndrepte în altă parte; el zăbovește obositor asupra unui singur punct. În conversație, este în primejdie de a-l obosi pe ascultător. Scrierilor lui le lipsește un stil degajat. Obiceiul de a-și concentra mintea asupra unui singur lucru, cu excluderea altor lucruri este o nenorocire. Aceasta ar trebui să înțeleagă el și să muncească pentru a restrânge și stăpâni această putere a minții lui, care este prea activă. Activitatea prea mare a unui organ al minții întărește acel organ cu slăbirea celorlalte. Dacă fratele D. ar face o lucrare cu succes în ogorul Evangheliei, el și-ar putea educa mintea. Dezvoltarea mare a acestui organ slăbește sănătatea și utilitatea lui. Există o lipsă de armonie în mintea lui, iar corpul suferă consecințele.