Mulți și-au legat inimile atât de tare de comoara lor pământească, încât nu văd avantajul de a-și strânge o comoară în cer. Ei nu înțeleg că darurile lor benevole pentru Dumnezeu nu-L îmbogățesc pe El, ci pe ei înșiși. Hristos ne sfătuiește să ne strângem comori în ceruri. Pentru cine? Pentru Dumnezeu, ca El să poată fi îmbogățit? O, nu! Toate comorile lumii sunt ale Sale, și slava de nedescris și neprețuitele comori din cer toate sunt ale Lui, spre a le da cui vrea El. “Strângeți-vă comori în cer.” (Matei 6, 19.) Oamenii pe care Dumnezeu i-a făcut ispravnici sunt atât de îndrăgostiți de bogățiile acestei lumi, încât nu discern că prin egoismul și lăcomia lor nu numai că Îl jefuiesc pe Domnul în zecimi și daruri, ci se jefuiesc pe ei înșiși de bogățiile veșnice. Ei ar fi putut să adauge zilnic la comoara lor cerească, făcând chiar lucrarea pe care le-a dat-o Domnul s-o facă, și cărora El le-a încredințat mijloace s-o ducă la îndeplinire. Stăpânul urma să vegheze pentru ocaziile de a face bine și, în timpul vieții, să pună în practică ei înșiși mijloacele spre a ajuta la salvarea semenilor lor și la înaintarea cauzei Sale în diferitele ei ramuri. Procedând astfel, ei fac numai ce cere Dumnezeu de la ei să facă; ei Îi dau lui Dumnezeu lucrurile care sunt ale Sale. Mulți își închid de bunăvoie ochii și inimile, ca nu cumva să vadă și să simtă lipsurile cauzei Domnului, și nu ajută la înaintarea ei, micșorând astfel roadele lor prin reduceri din dobândă sau din capital. Unii socotesc că ceea ce dau ei pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu este în realitate pierdut. Ei consideră pierduți atât de mulți bani și se simt nesatisfăcuți până când nu pot să-i înlocuiască imediat, astfel încât comoara lor pământească să nu scadă. Exercită zgârcenie și chiar șiretenie în relațiile lor cu frații și cu cei din lume și nu ezită să înșele în afaceri spre a se avantaja pe ei înșiși și a câștiga ceva bani.
-654-
Unii, de frică să nu-și piardă comoara pământească, neglijează rugăciunea și adunarea spre a aduce închinare lui Dumnezeu, pentru ca să aibă timp mai mult să-l consacre gospodăriilor lor sau afacerilor. Prin faptele lor, ei arată pe care lume pun prețul cel mai mare. Ei sacrifică privilegiile religioase, care sunt esențiale pentru înaintarea lor spirituală, pentru lucrurile acestei vieți și n-ajung să obțină o cunoaștere a voinței divine. Ei nu-și desăvârșesc caracterul creștin, și nu ajung la măsura pusă de Dumnezeu. La ei, pe primul loc se află interesele vremelnice și-L jefuiesc pe Dumnezeu de timpul pe care ar trebui să îl consacre slujirii Lui. Pe astfel de persoane Dumnezeu le observă bine și ele vor primi mai degrabă un blestem, decât o binecuvântare. Unii își pun bunurile în afara controlului lor, plasându-le în mâinile copiilor lor. Motivul lor ascuns este de a se pune în situația în care să nu se simtă răspunzători să dea din averea lor pentru răspândirea adevărului. Ei nu înțeleg că banii pe care îi mânuiesc nu sunt ai lor, ci ai Domnului.
Multora le-ar plăcea să vadă suflete convertite, dacă acest lucru s-ar putea face fără nici un sacrificiu din partea lor; dar, dacă este vorba de averea lor, ei se retrag, pentru că aceasta este de o mai mare valoare pentru ei decât sufletele bărbaților și femeilor pentru care a murit Hristos. Dacă cei cărora Dumnezeu le-a încredințat mijloace ar înțelege responsabilitatea lor ca ispravnici ai lui Dumnezeu, ar păstra în mâinile lor ceea ce le-a dat Dumnezeu cu împrumut, și ar putea îndeplini astfel cu credincioșie datoria care le revine spre a-și face partea în ducerea mai departe a lucrării lui Dumnezeu. Dacă toți ar putea înțelege planul mântuirii și valoarea unui singur suflet răscumpărat prin sângele lui Hristos, ei ar socoti orice alt interes ca fiind de mică importanță.
-655-
Părinții ar trebui să aibă o mare teamă, încredințându-le copiilor talanții și mijloacele pe care Dumnezeu le-a pus în mâinile lor, afară numai dacă au cea mai sigură dovadă că copiii lor au un mai mare interes, iubire și consacrare pentru cauza lui Dumnezeu decât ei înșiși și că acești copii vor fi mai serioși și mai zeloși în sprijinirea lucrării lui Dumnezeu, și mai binevoitori în ducerea mai departe a diferitelor întreprinderi în legătură cu ea, care necesită mijloace. Dar mulți își plasează mijloacele în mâinile copiilor lor, punând în felul acesta asupra lor răspunderea propriei lor isprăvnicii, pentru că Satana îi îndeamnă să facă acest lucru. Procedând astfel, ei pun acele mijloace, în mod efectiv, în rândurile vrăjmașului. Satana aranjează problema spre a o pune de acord cu propriul lui scop și sustrage de la cauza lui Dumnezeu mijloacele de care aceasta are nevoie, ca să poată fi sprijinită din belșug. Eforturile făcute spre a prezenta adevărul în fața poporului nu sunt nici pe jumătate atât de complete și de extinse pe cât ar trebui să fie. Nici a cincea parte nu se face acum din ceea ce ar putea fi făcut prin răspândirea de publicații și aducerea în raza sunetului adevărului a tuturor celor care pot fi convinși să vină.
Timpul de probă pentru mulți se încheie. Satana își adună zilnic recolta de suflete. Unii iau decizii finale împotriva adevărului, și mulți mor fără să-l cunoască. Mintea lor nu este luminată, iar ei nu s-au pocăit de păcatele lor; și totuși, oameni care mărturisesc evlavia își adună comori pământești și își îndreaptă eforturile spre a câștiga și mai mult. Ei sunt insensibili față de situația bărbaților și femeilor care se află în sfera lor de influență, și care pier din lipsă de cunoștință. Munca bine orientată, făcută cu smerenie, ar face mult spre a-i lumina și converti pe semenii lor; dar exemplul multora, care ar putea face mult bine, spune în mod virtual: Sufletele voastre sunt de mai mică valoare pentru mine decât interesele mele lumești.
-656-
Mulți iubesc adevărul în mică măsură, iar lumea, într-o măsură mai mare. “După roadele lor îi veți cunoaște.” (Matei 7, 20.) Lucrurile spirituale sunt sacrificate pentru cele vremelnice. Roada adusă de acestea nu este spre sfințire și exemplul lor nu va fi așa, încât să-i convingă pe păcătoși și să-i convertească de pe căile lor greșite la adevăr. Ei permit ca sufletele lor să meargă la pierzare, când le-ar putea salva, dacă ar face eforturi tot atât de serioase în favoarea lor, precum au făcut spre a-și asigura comorile acestei vieți. Pentru a dobândi mai multe din lucrurile acestei lumi, de care, în realitate, n-au nevoie, și care nu fac decât să le mărească răspunderea și condamnarea lor, mulți muncesc după un plan forțat și pun în pericol sănătatea, bucuria spirituală, pacea, confortul și fericirea familiilor lor. Ei lasă ca sufletele din jurul lor să meargă la pierzare, pentru că se tem că aceasta va cere ceva din timpul și mijloacele lor spre a-i salva; dumnezeul lor sunt banii. Ei hotărăsc să nu-și sacrifice mijloacele spre a salva suflete.
Celui căruia i s-a încredințat un talant nu este răspunzător pentru cinci sau pentru doi, ci numai pentru acel unu. Mulți neglijează să strângă pentru ei o comoară în cer, făcând bine cu mijloacele pe care Dumnezeu le-a dat cu împrumut. Ei nu se încred în Dumnezeu și au o mie de temeri cu privire la viitor. Ca și copiii lui Israel, ei au inimi rele ale necredinței. Dumnezeu a aprovizionat acest popor cu îmbelșugare, precum cereau nevoile lor; dar pentru viitor, ei au luat cu împrumut necaz. În călătoriile lor, ei s-au plâns și au murmurat că Moise i-a scos, pentru ca să-i ucidă cu foamea pe ei și pe copiii lor. Dorința lor imaginară le-a închis ochii și inimile de la vederea bunătății și îndurării lui Dumnezeu, în călătoriile lor, și ei au fost nerecunoscători pentru toate darurile Lui. Tot așa de neîncrezător este și pretinsul popor al lui Dumnezeu din acest veac al necredinței și degenerării. Oamenii se tem că pot ajunge în lipsă, copiii pot deveni nevoiași, iar nepoții vor fi săraci. Ei nu îndrăznesc să se încreadă în Dumnezeu. Nu au o credință adevărată în El, care i-a binecuvântat, le-a încredințat darul vieții și le-a dat talanți, ca să-i folosească pentru slava Sa și înaintarea cauzei Sale.
-657-
Mulți își poartă de grijă atât de stăruitor, încât nu-I dau lui Dumnezeu nici o ocazie să le poarte de grijă. Dacă, uneori, ar fi în lipsă de timp și ar fi puși în situații de strâmtoare, acesta ar fi cel mai bun lucru pentru credința lor. Dacă s-ar încrede liniștiți în Dumnezeu și ar aștepta ca El să lucreze pentru ei, necesitatea lor ar fi ocazia lui Dumnezeu; și binecuvântarea Lui în situația lor critică ar face să le sporească iubirea față de El și i-ar conduce să prețuiască binecuvântările lor vremelnice într-un sens mai înalt decât au făcut vreodată mai înainte. Credința lor ar crește, speranța lor s-ar îmbunătăți și buna dispoziție ar lua locul tristeții, al îndoielilor și murmurării. Credința multora nu crește din lipsă de exercitare.
Ceea ce consumă vlaga poporului lui Dumnezeu este iubirea de bani și prietenia cu lumea. Privilegiul poporului lui Dumnezeu este să fie lumini luminătoare și strălucitoare în lume, spre a înmulți cunoașterea de Dumnezeu și spre a avea o înțelegere mai lămurită a voinței Lui. Dar îngrijorările acestei vieți și înșelăciunea bogățiilor îneacă sămânța semănată în inimile lor și ei n-aduc roade spre slava Sa. Ei mărturisesc că au credință, dar aceasta nu este o credință vie, pentru că nu este sprijinită de fapte. Credința fără fapte este moartă. Cei care mărturisesc că au credință mare, dar n-au fapte, nu vor fi mântuiți prin credința lor. Satana crede adevărul și tremură, totuși acest fel de credință n-are nici o virtute. Multora dintre cei care au făcut o înaltă mărturisire de credință le lipsesc faptele bune. Dacă și-ar dovedi credința lor prin faptele lor, ei ar putea exercita o puternică influență de partea adevărului. Dar ei nu îmbunătățesc talanții mijloacelor împrumutate lor de Dumnezeu. Cei care cred că își liniștesc conștiința prin transferarea averii lor asupra copiilor lor, sau prin sustragere de la cauza lui Dumnezeu și îngăduie ca ea să treacă în mâinile copiilor necredincioși și nepăsători, ca ei s-o cheltuiască sau s-o îngrămădească și să i se închine, va trebui să-I dea socoteală lui Dumnezeu; ei sunt ispravnici necredincioși ai banilor Domnului. Ei îi îngăduie lui Satana să-i învingă pe acești copii ale căror minți sunt sub stăpânirea lui. Scopurile lui Satana sunt îndeplinite în mai multe feluri, în timp ce ispravnicii lui Dumnezeu sunt uluiți și paralizați; ei nu-și dau seama de marea lor răspundere și de socoteala care trebuie să vină în curând.
-658-
Cei care au avere și a căror minte este întunecată de dumnezeul acestei lumi par să fie stăpâniți de Satana în a dispune de ea. Dacă au copii cu adevărat credincioși, și, de asemenea, și copii ale căror afecțiuni sunt întru totul pentru lucrurile acestei lumi, făcând un transfer al bunurilor asupra copiilor lor, ei dau, în general, o cantitate mai mare acelor copii care nu-L iubesc pe Dumnezeu și care slujesc vrăjmașului oricărei dreptăți, decât celor care-L slujesc pe Dumnezeu.
Ei pun în mâinile copiilor necredincioși tocmai lucrurile care se vor dovedi o cursă pentru ei și care vor fi piedici în calea lor de a se preda lui Dumnezeu. În timp ce fac daruri mari copiilor necredincioși, ei fac daruri foarte reduse celor care sunt de aceeași credință cu ei înșiși. Tocmai faptul acesta ar trebui să-i surprindă pe oamenii cu mijloace, care au urmat această cale. Ei ar trebui să vadă că înșelăciunea bogățiilor le-a pervertit judecata. Dacă ar putea să vadă influența care operează asupra minții lor, ar putea înțelege că Satana dispune de aceste probleme foarte conforme cu propriile lui scopuri și planuri. În loc ca Dumnezeu să le stăpânească mintea și să le sfințească judecata, ea este stăpânită chiar de puterea adversă. Pe cei care erau de aceeași credință cu ei, uneori, chiar i-a neglijat și, adesea, au fost foarte stricți și exigenți în toate cele ce aveau de-a face cu ei, în timp ce aveau o mână largă pentru copiii necredincioși și iubitori de lume, despre care știau că nu vor folosi mijloacele pe care le-au pus în mâinile lor pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu. Domnul cere ca cei cărora El le-a împrumutat talanții mijloacelor să le folosească corect, având ca țintă principală înaintarea cauzei Lui. Oricare altă cauză trebuie să fie inferioară față de aceasta.