648-
Fratele J. a greșit, încredințându-și averea copiilor săi. El și-a pus asupra lor răspunderi pe care nu erau calificați să le poarte. El a pus mijlocele în afara controlului său și a adunat bani de la frați pentru lucrările lui slabe. Dumnezeu n-a fost slăvit prin calea urmată de el cu privire la averea lui. El a scuzat calea rea urmată de copiii săi, care nu corespunde cu credința noastră sau cu standardul Bibliei. El a spus efectiv păcătosului că îi va merge bine când Dumnezeu a declarat lămurit că îi va merge rău.
Aceste greșeli din partea fratelui J. dovedesc o mare lipsă de înțelepciune cerească și, într-o mare măsură, l-au descalificat pentru solemna lucrare care apasă asupra slujitorului credincios al lui Hristos. Ce scuză poate invoca fratele J. înaintea lui Dumnezeu, când Stăpânul îi va cere să dea socoteală de isprăvnicia lui? El a fost condus de judecata neconsacrată a copiilor lui și n-a simțit nevoia de a căuta sfat la slujitorii lui Dumnezeu, care stăteau în lumină. El a fost condus de o simpatie pervertită și a greșit în aprecieri. A acționat ca un om orb. Procedeul lui i-a făcut rău lui însuși și cauzei lui Dumnezeu.
-649-
Ceea ce Vermont are nevoie nu este doar ca predicatorii să meargă pe la comunități, să se roage, și ocazional, să dea îndemnuri. Un strigăt pentru lucrători ar putea fi înălțat în mod continuu printre poporul lui Dumnezeu din Vermont. Este nevoie de lucrători serioși și zeloși spre a întări lucrurile care rămân prin slujirea nevoilor spirituale ale poporului. Peste tot, mai ales în Vermont, cauza lui Dumnezeu are nevoie de purtători de poveri. Oamenii merg mereu și mereu pe același teren, dar ei realizează foarte puțin, dacă se poate vorbi de așa ceva. Ei fac o vizită plăcută fraților lor și aceasta este adesea tot ce realizează; și totuși, ei așteaptă să fie remunerați pentru timpul lor.
Când scriu îmi vine în minte cazul fratelui și sorei K. Ei n-au practicat purtarea de grijă pentru alții. Ei n-au simțit răspunderea care apasă asupra lor de a fi purtători de poveri. Mi-a fost arătat că fratele K. a fost printre alții, care au simțit că aveau de făcut o lucrare pentru Domnul. Este adevărat că are, și așa au mulți alții, dacă vor să o facă. În lucrarea lui Dumnezeu, sunt lucrători eminenți care au experiență în lucrare și care își consacră timpul și puterea slujirii lui Dumnezeu. Aceștia trebuie susținuți în mod generos. Dar cei care pleacă doar ca să viziteze comunitățile ocazional — și mai ales cei care n-au familie de întreținut și au stare materială bună — nu trebuie să ia salariu din vistieria Domnului.
Fratele și sora K. n-au experiență în a se sacrifica pentru adevăr, în a fi bogați prin fapte bune, strângându-și comoară în cer. Simpatia, purtarea de grijă și răbdarea lor n-au fost exercitate de copii supuși și iubitori. Ei au ținut seama de comoditatea lor egoistă. Inima lor n-a fost un izvor care să trimită curente vii de gingășie și afecțiune. Binecuvântându-i pe alții prin cuvinte amabile de iubire și fapte de milă și binefacere, ei ar fi realizat o binecuvântare pentru ei înșiși. Ei au fost prea mărginiți în sfera lor de activitate. Dacă nu are loc o schimbare a minții și a ființei lor și nu sunt reînnoiți prin Duhul lui Hristos, ei nu pot deveni lucrători desăvârșiți și eficienți în cauza Răscumpărătorului. Viața Lui este pildă pentru creștini. Viața lor trebuie să fie caracterizată de sacrificiu de sine și binefacere dezinteresată. Interesul personal este prea dominant. O, cât de puțin știe fratele K. ce înseamnă a lucra pentru Dumnezeu, a înălța crucea lui Hristos și a merge pe urmele Răscumpărătorului în tăgăduirea de sine!
-650-
Un slujitor al lui Hristos, un învățător al adevărului, un păstor adevărat este, într-un sens, un slujitor al tuturor, care anticipează lipsurile celor care au nevoie de ajutor, și care știe cum să se facă de folos ici și colo în marea lucrare de salvare a sufletelor. Un bărbat care mărturisește a-l învăța pe altul adevărul și merge tocmai unde-i place, și lucrează când și cum îi place, dar evită răspunderile, nu poartă crucea în urma lui Hristos și nici nu îndeplinește mandatul unui pastor al Evangheliei. Puțini știu din experiență ce înseamnă a suferi de dragul lui Hristos. Ei doresc să fie asemenea lui Hristos, dar evită sărăcia și răstignirea. Ei cu bucurie ar dori să fie cu El în slavă, dar nu le place să vină la El prin multă lepădare de sine și suferință.
Pe fratele K. nu l-a costat prea mult să afle adevărul, pentru că bărbați aleși de Dumnezeu au pregătit argumente la îndemâna lui, clare, lămurite și convingătoare. La punctele dificile ale adevărului s-a ajuns prin eforturile serioase ale câtorva care au fost devotați lucrării. Postul și rugăciunea fierbinte către Dumnezeu au făcut ca Domnul să deschidă tezaurul adevărului pentru înțelegerea lor. Împotrivitori vicleni și Goliați lăudăroși a trebuit să fie întâmpinați, uneori chiar față-n față, dar cel mai des prin scris. Satana i-a îndemnat pe oameni la o atitudine feroce, a căutat să orbească ochii și să întunece înțelegerea oamenilor. Puțini, care aveau interesul cauzei și al adevărului lui Dumnezeu pe inimă, s-au ridicat în apărarea lui. Ei n-au căutat comoditatea, ci au fost dispuși să-și riște chiar și viața de dragul adevărului.
-651-
Acești cercetători zeloși după adevăr și-au riscat puterea vitală și tot ce era al lor pentru lucrarea de apărare a adevărului și a răspândirii luminii. Verigă după verigă din prețiosul lanț al adevărului a fost cercetată până ce acesta a alcătuit o frumoasă armonie, unit într-un lanț perfect. Acești bărbați cu minte cercetătoare au scos argumente și le-au prezentat atât de lămurit, încât pot fi înțelese și de un școlar. Cât de ușor este acum pentru bărbați să devină învățători ai adevărului, în timp ce se feresc de sacrificiu de sine și de lepădare de sine.
Acești cercetători după adevăr au suferit pentru el și știu cât valorează. Ei îl prețuiesc și simt cel mai deosebit interes pentru înaintarea lui. Lepădarea de sine și crucea se află direct pe calea fiecărui urmaș al lui Hristos. Crucea este cea care barează calea afecțiunilor firești și a voinței. Dacă inima nu este întru totul sfințită de Dumnezeu, dacă voința, afecțiunile și gândurile, nu sunt aduse în supunere de voința lui Dumnezeu, va avea loc un eșec în prezentarea principiilor adevăratei religii și în exemplificarea vieții lui Hristos în viață. Nu va fi o dorință adevărată de a sacrifica comoditatea și iubirea de sine și mintea firească nu va fi răstignită spre a face lucrarea lui Hristos.
Există o lucrare de adus la îndeplinire pentru mulți dintre cei care locuiesc în Bordoville. Am văzut că vrăjmașul era la lucru, ca să-și prezinte punctele lui. Oameni cărora Dumnezeu le-a încredințat talentele și mijloacele au transferat asupra copiilor lor răspunderea pe care cerul a hotărât-o pentru ei, ca să fie ispravnici ai lui Dumnezeu. În loc să-I dea lui Dumnezeu lucrurile care sunt ale Lui, ei pretind că tot ce au le aparține, ca și când ar fi obținut aceste lucruri prin tăria, puterea și înțelepciunea lor. Cine le-a dat lor puterea și înțelepciunea, ca să obțină comori pământești? Cine a udat țarinile lor cu roua cerului și cu ploi? Cine le-a dat soarele să încălzească pământul și să trezească la viață lucrurile din natură, făcându-le să înflorească spre beneficiul omului? Oameni pe care Dumnezeu i-a binecuvântat cu darurile Sale strâng în brațele lor comoară pământească și fac din aceste daruri și binecuvântări date lor de milostivul Dumnezeu un blestem, umplându-și inima cu egoism și neîncredere în El. Ei primesc bunurile date lor ca împrumut, pretinzând că sunt ale lor, uită că stăpânul are pretenție asupra lor și refuză să-i cedeze dobânda pe care o cere El. Bogățiile pricinuiesc pretinșilor urmași ai lui Hristos multe încurcături și-i străpung cu multe dureri, pentru că ei Îl uită pe Dumnezeu, și îl iubesc și i se închină lui Mamona. Ei îngăduie ca bogățiile lumești să le amărască viața și să-i împiedice în desăvârșirea unui caracter creștin. și, ca și cum aceasta n-ar fi de ajuns, transmit copiilor lor, spre a-i blestema, ceea ce s-a dovedit a fi nenorocirea propriei lor vieți. Dumnezeu le-a încredințat oamenilor mijloace ca să-i încerce, ca să vadă dacă sunt dispuși să-L recunoască în darurile Lui și să-i folosească pentru înaintarea slavei Sale pe pământ.
-652-
Pământul este al Domnului, cu toate comorile pe care le conține el. Vitele de pe miile de dealuri sunt ale Lui. Tot aurul și tot argintul Îi aparțin Lui. El și-a încredințat comorile ispravnicilor, pentru ca prin ele ispravnicii să facă să înainteze cauza Sa și să slăvească Numele Lui. El n-a încredințat oamenilor aceste comori, pentru ca ei să se înalțe, să se slăvească pe ei înșiși și să aibă putere spre a-i oprima pe cei care sunt lipsiți de bogăția acestei lumi. Dumnezeu nu primește darurile nimănui, pentru că ar avea nevoie de ele și nu poate avea slavă și bogății fără ele, ci pentru că este în interesul slujitorilor Lui să-i înapoieze lui Dumnezeu lucrurile care sunt ale Lui. El va primi darurile de bunăvoie ale celui cu inima smerită și căită și-l va răsplăti pe dătător cu cele mai bogate binecuvântări. Dumnezeu le primește ca sacrificiu, ca ascultare recunoscătoare. El cere și acceptă aurul și argintul nostru, ca o dovadă că tot ce avem și suntem îi aparțin Lui. El pretinde și acceptă înnobilarea timpului și a talentelor noastre, ca rod al iubirii Sale, care există în inima noastră. A asculta este mai bine decât a sacrifica. Fără o iubire curată, darul cel mai prețios este prea sărac pentru Dumnezeu spre a-l accepta.