Mărturii pentru Comunitate Vol. 9 pp. 279-287 Ziua 475

Share this post:

Continuare.

-279-

Hristos a îmbrăcat natura Sa dumnezeiască cu natura omenească și a dus o viață de rugăciune și lepădare de sine, cum și de luptă zilnică cu ispita, pentru ca să poată ajuta pe aceia care astăzi sunt asaltați de ispită. El este iscusința și puterea noastră. El dorește ca prin însușirea harului Său, natura omenească să devină părtașă de natură dumnezeiască, și, în felul aceasta, să scape de stricăciunea care este în lume prin pofte. Cuvântul lui Dumnezeu, din Vechiul și Noul Testament, dacă este studiat cu credincioșie și primit, practicat în viață, va da înțelepciune și viață spirituală. Cuvântul acesta trebuie să fie păstrat în suflet cu sfințenie. Credința în Cuvântul lui Dumnezeu și în puterea lui Hristos de a transforma viața va face în stare pe credincios să aducă la îndeplinire lucrările Lui și să trăiască o viață de bucurie în Domnul.

Iar și iar, am fost instruită să spun poporului nostru: Lăsați ca încrederea și credința voastră să fie în Dumnezeu. Să nu depindeți de nici un om supus greșelii pentru a vă preciza datoria. E privilegiul vostru de a spune: “Voi vesti Numele Tău fraților mei, și Te voi lăuda în mijlocul adunării. Cei ce vă temeți de Domnul, lăudați-L! Voi toți, sămânța lui Iacob, slăviți-L! Cutremurați-vă înaintea Lui, voi toți sămânța lui Israel! Căci El nici nu disprețuiește, nici nu urăște necazurile celui nenorocit, și nu-și ascunde Fața de el, ci îl ascultă când strigă către El…. Tu vei fi pricina laudelor mele: și-mi voi împlini juruințele în fața celor ce se tem de Tine. Cei săraci vor mânca și se vor sătura, cei ce caută pe Domnul, Îl vor lăuda; veselă să vă fie inima pe vecie.” (Psalmii 22, 22-26.)

-280-

Textele acestea ale Scripturii sunt chiar la obiect. Fiecare membru al bisericii ar trebui să înțeleagă că Dumnezeu este Acela la care să privească pentru a înțelege datoria personală. Este drept ca frații să se consfătuiască; dar când oameni aranjează exact ceea ce ar trebui să facă frații lor, ei să răspundă că au ales ca sfetnic al lor pe Domnul. Aceia care Îl vor căuta cu smerenie vor găsi că harul Lui este îndestulător. Dar când un om îngăduie altuia să se așeze între el și datoria pe care i-a arătat-o Dumnezeu, acordându-i omului încrederea sa și acceptându-l drept călăuza sa, atunci el pășește de pe platforma adevărată pe una falsă și primejdioasă. Un astfel de om, în loc de a crește și a se dezvolta, își va pierde spiritualitatea.

Nu este putere în nici un om pentru a remedia un caracter defectuos. În mod individual, nădejdea și încrederea noastră trebuie să fie în Acela care este mai mult decât om. Avem nevoie să ne aducem aminte totdeauna, că ajutorul a fost așezat asupra unuia care este puternic. Domnul a prevăzut ajutorul trebuincios pentru fiecare suflet care îl primește.

Sanatoriu, California,

3 octombrie 1907

-281-

“Eu nu sunt decât un copilaș”

[Publicat pentru prima dată în Special Testimonies, Seria B, nr. 10, Iehova este Împăratul nostru. ]

La începutul domniei sale, Solomon s-a rugat: “Doamne, Dumnezeul meu, Tu ai pus pe robul Tău să împărățească în locul tatălui meu David, și eu nu sunt decât un copilaș, nu sunt încercat”. (1 Împărați 3, 7.)

Solomon, urmase tatălui său David la tronul lui Israel. Dumnezeu l-a onorat mult, și, așa cum știm, el a ajuns în anii de mai târziu cel mai mare, cel mai bogat și cel mai înțelept împărat care a stat vreodată pe un scaun de domnie pământesc. De timpuriu, în anii de la început ai domniei sale, Solomon a fost impresionat de Duhul Sfânt cu privire la solemnitatea răspunderilor sale, și deși bogat în talente și capacități, el și-a dat seama că fără ajutor dumnezeiesc era tot atât de neajutorat ca și un copilaș, pentru a le duce la îndeplinire. Solomon n-a fost niciodată atât de bogat, sau atât de înțelept, sau realmente atât de adevărat mare ca atunci când a mărturisit Domnului: “Eu nu sunt decât un copilaș, nu sunt încercat”.

Într-un vis, în care i s-a arătat Domnul, zicând: “Cere ce vrei să-ți dau” (Ver 5), Solomon a exprimat în felul acesta sentimentul de neajutorare și nevoia de ajutor dumnezeiesc. El a continuat: “Servul Tău este în mijlocul poporului pe care l-ai ales, popor foarte mare, care nu poate fi nici socotit, nici numărat, din pricina mulțimii lui. Dă dar robului Tău o inimă pricepută, ca să judece pe poporul Tău, să deosebească binele de rău! Căci cine ar putea să judece pe poporul Tău, pe poporul acesta așa de mare la număr!”

“Cererea aceasta a lui Solomon a plăcut Domnului. Și Dumnezeu a zis: Fiindcă lucrul acesta îl ceri, fiindcă nu ceri pentru tine nici viață lungă, nici bogății, nici moartea vrăjmașilor tăi, ci ceri pricepere, ca să faci dreptate, voi face după cuvântul tău. Îți voi da o inimă înțeleaptă și pricepută, așa cum n-a fost nimeni înaintea ta și nu se va scula nimeni niciodată ca tine. Mai mult, îți voi da și ce n-ai cerut, bogății și slavă, așa încât tot timpul vieții tale nu va fi un împărat ca tine. Și dacă vei umbla în căile Mele, păzind legile și poruncile Mele, cum a făcut David, tatăl tău, îți voi lungi zilele.

-282-

Solomon s-a deșteptat. Acesta a fost visul. Solomon s-a întors la Ierusalim, și s-a înfățișat înaintea chivotului legământului Domnului. A adus arderi de tot și jertfe de mulțumire și a dat un ospăț tuturor slujitorilor lui”. (1 Împărați 3, 8-15.)

Toți aceia care ocupă locuri de răspundere au nevoie să învețe lecția ce se cuprinde în smerita rugăciune a lui Solomon. Ei nu trebuie să uite că poziția pe care o ocupă nu va schimba niciodată caracterul și nici nu-l va face infailibil pe om. Cu cât poziția pe care un om o ocupă este mai înaltă, cu cât este mai mare răspunderea pe care el o are de purtat, cu atât mai întinsă va fi influența pe care el o exercită, și cu atât mai mare nevoia sa de a-și simți dependența lui de înțelepciunea și de puterea lui Dumnezeu, și de a cultiva caracterul cel mai bun și cel mai sfânt. Aceia care acceptă o poziție de răspundere în lucrarea lui Dumnezeu ar trebui să-și aducă întotdeauna aminte că, împreună cu chemarea la această lucrare, Dumnezeu i-a chemat de asemenea și să umble cu băgare de seamă înaintea Lui și înaintea semenilor lor. În loc de a considera că este datoria lor de a ordona, de a dicta și de a porunci, ei ar trebui să-și dea seama că ei înșiși ar trebui să fie învățăcei. Când un lucrător cu răspundere neglijează a învăța lecția aceasta, cu cât este mai repede eliberat de răspunderile sale, cu atât va fi mai bine pentru el și pentru lucrarea lui Dumnezeu. Poziția pe care o ocupă nu va da niciodată sfințenie și noblețe de caracter. Cel care onorează pe Dumnezeu și păzește poruncile Lui va fi el însuși onorat.

-283-

Întrebarea pe care fiecare ar trebui să și-o pună cu toată smerenia este: “Sunt eu calificat pentru acest loc de răspundere? Am învățat eu să țin calea Domnului spre a face judecată și dreptate?” Exemplul pământesc al Mântuitorului ne-a fost dat pentru ca noi să nu umblăm în propria noastră putere, ci pentru ca fiecare să se socotească pe sine, așa cum s-a exprimat Solomon, “un copilaș”.

“Urmași ai lui Dumnezeu ca niște copii prea iubiți”

Fiecare suflet cu adevărat convertit poate să spună: “Eu sunt doar un copilaș; dar sunt un copil al lui Dumnezeu”. Cu un preț nemărginit de mare, s-au făcut prevederi prin care familia omenească să poată fi repusă în calitatea de copil al lui Dumnezeu. La început, Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, după asemănarea Sa. Primii noștri părinți au ascultat de glasul ispititorului și s-au supus puterii lui Satana. Dar omul nu a fost părăsit la discreția răului pe care el îl alesese. S-a dat făgăduința unui Eliberator. “Vrăjmășie voi pune între tine și femei”, a spus Dumnezeu șarpelui, “între sămânța ta și sămânța ei. Aceasta îți va zdrobi capul, și tu îi vei zdrobi călcâiul”. (Geneza 3, 15.) Înainte de a fi auzit de spini și pălămidă, de întristare și de muncă grea, care urmau să fie partea lor, sau despre țărâna pământului în care urmau să se întoarcă, ei au ascultat cuvinte care nu se putea să nu le dea nădejde. Tot ce se pierduse prin cedare înaintea lui Satana putea fi recâștigat prin Hristos.

Fiul lui Dumnezeu a fost dat ca să răscumpere neamul omenesc. Cu suferințe nemărginite, Cel fără de păcat pentru păcătoși a plătit prețul care urma să răscumpere familia omenească de sub puterea nimicitorului, și să-i readucă după chipul lui Dumnezeu. Aceia care primesc mântuirea adusă lor în Hristos se vor smeri înaintea lui Dumnezeu ca niște copilași.

-284-

Dumnezeu dorește ca copiii Lui să ceară lucrurile acelea care Îi vor da Lui putința să descopere harul Lui, prin ei, înaintea lumii. El dorește ca ei să caute sfatul Lui, să recunoască puterea Lui. Hristos ridică pretenții pline de iubire față de toți aceia pentru care El și-a dat viața: ei trebuie să asculte de voia Lui, dacă este să aibă parte de bucuriile pe care El le-a pregătit pentru toți aceia care reflectă, aici, caracterul Lui. E bine ca noi să ne recunoaștem slăbiciunea, deoarece atunci vom căuta tăria și înțelepciunea pe care Tatăl Se simte fericit să le dea copiilor Săi pentru lupta lor zilnică împotriva puterilor răului.

Deși educația, instruirea și sfatul acelora cu experiență sunt cu totul trebuincioase, lucrătorii trebuie să fie învățați că ei nu trebuie să se sprijine în totul pe judecata nici unui om. Ca instrumente libere ale lui Dumnezeu, toți trebuie să ceară înțelepciune de la El. Când unul care învață depinde în totul de gândurile altuia, acceptând planurile lui fără a merge mai departe, el vede numai prin ochii omului aceluia și, în măsura aceasta e numai un ecou al altuia.

-285-

Răsplata străduinței pline de râvnă

“Dacă lucrarea zidită de cineva … rămâne în picioare, el va primi o răsplată.” (1 Corinteni 3, 14.) Glorioasă va fi răsplata acordată atunci când lucrătorii credincioși se adună în jurul tronului lui Dumnezeu și al Mielului. Când Ioan în starea lui muritoare a privit slava lui Dumnezeu, a căzut ca un mort: nu era în stare să rabde priveliștea. Dar când copiii lui Dumnezeu vor fi îmbrăcat nemurirea, “Îl vor vedea așa cum este”. (1 Ioan 3, 2.) Ei vor sta înaintea tronului, primiți în Cel prea iubit. Toate păcatele lor au fost șterse, toate vinovățiile lor îndepărtate. Acum ei pot privi slava nemicșorată a tronului lui Dumnezeu. Ei au fost părtași cu Hristos la suferințele Lui, ei au fost împreună lucrători cu El în planul de mântuire și sunt părtași cu El la bucuria de a vedea suflete mântuite în Împărăția lui Dumnezeu, pentru ca acolo să-L slăvească pe Dumnezeu în decursul veșniciei.

Fratele meu, sora mea, vă îndemn să vă pregătiți pentru venirea lui Hristos pe norii cerului. Zi după zi, îndepărtați din inima voastră iubirea de lume. Înțelegeți prin experiență ce înseamnă a avea părtășie cu Hristos. Pregătiți-vă pentru Judecată, pentru ca atunci când Hristos va veni, pentru a fi admirat în toți cei ce vor fi crezut, să puteți fi și voi printre aceia care Îl întâmpină în pace. În ziua aceea, cei răscumpărați vor străluci de slava Tatălui și a Fiului. Îngerii, atingând harpele lor de aur, vor saluta pe Împărat și trofeele biruinței Sale — cei ce au fost spălați și albiți în sângele Mielului. Un cântec de triumf va izbucni, umplând întregul cer. Hristos a biruit. El intră în curțile cerești, însoțit de cei răscumpărați, martori că misiunea Lui de suferință și de sacrificiu n-a fost în zadar.

-286-

Învierea și înălțarea Domnului este o dovadă sigură a biruinței sfinților lui Dumnezeu asupra morții și mormântului, și o garanție că cerul este deschis pentru aceia care-și spală veșmintele caracterului lor și le albesc în sângele Mielului. Isus S-a înălțat la Tatăl ca un reprezentant al neamului omenesc, și Dumnezeu va aduce pe aceia care reflectă chipul Lui să privească și să se împărtășească împreună cu El de slava Lui.

Acolo sunt locuințe pentru peregrinii de pe pământ. Acolo sunt veșminte pentru cei neprihăniți, cu coroane de slavă și ramurile de finic ale biruinței. Tot ceea ce ne-a pus în nedumerire din providența lui Dumnezeu va fi făcut clar în lumea viitoare. Lucrurile greu de înțeles își vor afla atunci explicația. Tainele harului vor fi desfășurate înaintea noastră. Acolo unde mintea noastră mărginită a descoperit numai confuzie și făgăduințe neîmplinite, vom vedea cea mai desăvârșită și cea mai frumoasă armonie. Vom ști atunci că iubirea infinită a rânduit experiențele care păreau cel mai greu de îndurat. Când ne dăm seama de grija duioasă a Aceluia care face ca toate lucrurile să lucreze împreună pentru binele nostru, ne vom bucura cu o bucurie nespusă și plină de slavă.

Durerea nu poate să existe în atmosfera cerului. În căminul celor mântuiți nu vor fi lacrimi, nu vor fi cortegii funebre, nici semne de doliu. “Nici un locuitor nu zice: ‘sunt bolnav!’. Poporul care locuiește acolo capătă iertarea fărădelegilor lui”. (Isaia 33, 24.) Un râu bogat de fericire va curge și se va adânci pe măsură ce veșnicia se desfășoară mai departe.

Noi suntem încă în mijlocul umbrelor și al frământărilor activităților pământești. Să cercetăm cât se poate de stăruitor fericitul viitor. Credința noastră să străbată prin orice nor de întuneric, și să-l privească pe Acela care a murit pentru păcatele lumii.

-287-

El a deschis porțile raiului pentru toți cei care Îl primesc și cred în El. Lor le dă puterea să devină fii și fiice ale lui Dumnezeu. Să facem ca loviturile care ne chinuiesc atât de dureros să devină lecții pline de învățătură, învățându-ne să stăruim înainte spre semnul premiului înaltei noastre chemări în Hristos. Să ne încurajăm la gândul că Domnul trebuie să vină în curând. “Încă puțină, foarte puțină vreme” și “Cel ce vine va veni și nu va zăbovi”. (Evrei 10, 37.) Ferice de servii aceia care, când vine Domnul lor, îi va găsi veghind.

Mergem spre casă. Acela care ne-a iubit atât de mult, încât să moară pentru noi, ne-a zidit o cetate. Noul Ierusalim este locul nostru de odihnă. Nu va fi nici o tristețe în cetatea lui Dumnezeu. În veci nu se va mai auzi vaiet de întristare, nici bocet de nădejdi sfărâmate și de sentimente îngropate. În curând, veșmintele întristării vor fi schimbate cu haina de nuntă. În curând, vom fi martori la încoronarea Împăratului nostru. Aceia a căror viață a fost ascunsă cu Hristos, aceia care pe acest pământ au luptat lupta cea bună a credinței, vor străluci de slava Răscumpărătorului în Împărăția lui Dumnezeu.

Nu va mai fi mult până vom vedea pe Acela în care sunt adunate nădejdile noastre de viață veșnică. Și în prezența Lui, toate încercările și suferințele acestei vieți, vor fi ca nimic. “Să nu vă părăsiți dar încrederea voastră, pe care o așteaptă o mare răsplătire! Căci aveți nevoie de răbdare, ca, după ce ați împlinit voia lui Dumnezeu, să puteți căpăta ce v-a fost făgăduit. Încă puțină, foarte puțină vreme; și ‘Cel ce vine va veni, și nu va zăbovi’”. (Evrei 10, 35-37.) “Priviți în sus, priviți în sus și faceți credința voastră să sporească fără încetare. Lăsați credința aceasta să vă călăuzească pe cărarea îngustă care duce prin porțile cetății la Dumnezeu în marele viitor, întinsul, nemărginitul viitor de slavă care este pentru cei răscumpărați”. “Fiți dar îndelung răbdători, fraților, până la venirea Domnului. Iată că plugarul așteaptă roada scumpă a pământului, și o așteaptă cu răbdare, până primește ploaia timpurie și târzie. Fiți și voi îndelung răbdători, întăriți-vă inimile, căci venirea Domnului este aproape”. (Iacov 5, 7.8.)

Share this post:

Posted in

Redeșteptare

Leave a Comment