Mărturii pentru Comunitate Vol. 8 pp. 309-318 Ziua 445

Share this post:

Mituri și basme

În educarea copiilor și tineretului, azi se dă un loc important basmelor, miturilor, poveștilor imaginare. Cărți de acest fel se folosesc în școli și se găsesc și în multe cămine. Cum le pot îngădui părinții creștini copiilor lor să folosească asemenea cărți, așa pline cu neadevăruri? Când copiii vor să afle înțelesul povestirilor atât de contrarii învățăturii date de părinții lor, li se răspunde că povestirile nu sunt adevărate; însă aceasta nu înlătură urmările rele ale folosirii lor. Ideile prezentate în aceste cărți îi derutează pe copii. Ele aduc idei greșite despre viață și nasc și cultivă dorința după lucruri nereale.

-309-

Folosirea pe scară largă a unor asemenea cărți în vremea aceasta este unul dintre viclenele planuri ale lui Satana. El caută să abată mințile celor bătrâni și tineri de la marea lucrare de pregătire în vederea lucrurilor ce au să vină pe pământ. El urmărește ca tinerii și copiii noștri să fie atrași de înșelăciunile distrugătoare de suflet, cu care el potopește lumea. De aceea, el caută să le abată mințile de la Cuvântul lui Dumnezeu și astfel să-i împiedice a dobândi cunoașterea adevărului care ar fi siguranța lor.

N-ar trebui să fie puse niciodată înaintea copiilor cărți care conțin o pervertire a adevărului. Și cei de vârstă matură vor fi în mai mare siguranță, dacă nu vor avea nimic de a face cu asemenea cărți.

Un izvor mai curat

Avem o abundență din ceea ce este curat, divin. Cei care însetează după cunoștință nu au nevoie să se ducă la fântâni poluate.

Hristos a prezentat principiile adevărului în Evanghelie. Prin învățătura Sa, putem bea din apele curate, care curg de la tronul lui Dumnezeu.

Hristos le-ar fi putut împărtăși oamenilor cunoștința care să fi întrecut orice descoperire dinainte și să pună în umbră orice altă dezvăluire. El ar fi putut dezvălui taină după taină și ar fi putut concentra în jurul acestor minunate descoperiri cugetarea activă și asiduă a generațiilor succesive, până la încheierea vremii. Însă El nu a lăsat să treacă nici o clipă fără să învețe cunoașterea științei mântuirii. Timpul Său, capacitățile Sale, însăși viața Sa aveau preț și erau folosite numai ca mijloace în vederea săvârșirii mântuirii sufletelor oamenilor. El venise să caute și să mântuiască ce era pierdut și nu voia să Se abată de la această unică țintă a Sa. El nu a îngăduit ca ceva să-L abată.

-310-

Hristos a împărtășit numai cunoștința care putea fi folosită. Îndrumarea dată de El era mărginită la nevoile situației lor în viața practică. El nu le-a satisfăcut curiozitatea ce-i mâna să vină la El cu întrebări iscoditoare. Din toate asemenea întrebări, El a făcut ocazii de apeluri solemne, serioase, și de un real folos. Celor care erau râvnitori să culeagă din pomul cunoștinței, El le oferea fructul pomului vieții. Ei găseau închis orice drum larg, în afară de îngusta cărare ce duce la Dumnezeu. Orice alt izvor era sigilat, în afară de izvorul vieții veșnice.

Mântuitorul nu i-a încurajat pe oameni să meargă la școlile rabinice de pe vremea Sa, pentru ca mințile să nu le fie stricate prin continua repetare: “Ei spun” sau “S-a spus”. Și atunci când ne stă la dispoziție o știință mai mare și sigură, să primim nestatornicele cuvinte ale oamenilor, drept știință superioară? Ceea ce am văzut despre lucrurile veșnice și ce am văzut despre slăbiciunea oamenilor, după cum mi-a arătat Dumnezeu, mi-a impresionat adânc mintea și mi-a influențat viața și caracterul. Nu văd nici un motiv pentru care omul să fie proslăvit sau glorificat. Nu văd nici un motiv pentru care părerilor oamenilor învățați ai lumii să li se acorde încredere și să fie proslăvite. Cum pot cei care sunt lipsiți de lumină divină să aibă idei corecte despre planurile și căile lui Dumnezeu?

Eu sunt dispusă să fiu învățată de Cel care a creat cerul și pământul, de Cel care a așezat pe firmament stelele în ordinea lor și a hotărât soarelui și lunii lucrarea lor. N-am nevoie să mă îndrept spre autori necredincioși. Aleg să fiu învățată de Dumnezeu.

-311-

Educația inimii

Tinerii au dreptul să fie mânați de dorul de a atinge cea mai înaltă dezvoltare a puterilor lor mintale. Noi nu vrem să îngrădim educația căreia Dumnezeu nu i-a pus nici o margine. Însă cunoștințele noastre nu vor folosi la nimic, dacă nu vor fi folosite pentru onoarea lui Dumnezeu și binele omenirii. Dacă această cunoștință a noastră este o piatră de poticnire în calea înfăptuirii scopurilor mai înalte, ea este fără valoare.

Lucrul de care avem nevoie este cunoștința care ne va întări mintea și sufletul, care va face din noi bărbați și femei mai buni.

Educația minții este de mai mare importanță decât educația dobândită din cărți. Este de folos, ba chiar esențial, să dobândim cunoștința lumii în care trăim; însă dacă din socoteala noastră dăm cu totul la o parte veșnicia, vom ajunge la o prăbușire din care nu ne vom mai putea ridica.

Nu este bine să împovărăm mintea cu acel fel de studii care cer o strădanie intensă, dar care nu ajung a fi folosite în viața practică. O educație de felul acesta va fi o pagubă pentru student. Căci asemenea studii îi curmă dorința și înclinația pentru studii care l-ar fi făcut destoinic pentru ceva folositor și l-ar fi făcut în stare să-și împlinească răspunderile.

Dacă își vor da seama de slăbiciunea lor, tinerii vor găsi în Dumnezeu tăria lor. Dacă vor căuta să fie învățați de El, vor ajunge înțelepți în înțelepciunea Lui, și viața lor va fi rodnică în binecuvântare pentru lume. Dar, dacă își vor deda mințile numai unui studiu lumesc și speculativ, vor pierde tot ce îmbogățește viața.

-312-

Importanța căutării adevăratei cunoștințe

Noi avem nevoie să înțelegem mult mai mult lucrurile de care este vorba în conflictul în care suntem angajați. E nevoie să înțelegem mai pe deplin valoarea adevărurilor pe care Dumnezeu ni le-a dat pentru această vreme și primejdia de a îngădui minților noastre să fie abătute de la ele, de către marele amăgitor.

Nemărginitul preț al sacrificiului, cerut pentru mântuirea noastră, arată că păcatul este un rău înspăimântător. Prin păcat, este deranjat întregul organism omenesc, mintea este pervertită, imaginația coruptă. Păcatul a degradat facultățile sufletului. Ispitele din afară găsesc în inimă o coardă ce le răspunde și, pe nesimțite, picioarele se îndreaptă spre rău.

După cum sacrificiul în favoarea noastră a fost desăvârșit, la fel și restabilirea noastră din mânjitura păcatului trebuie să fie desăvârșită. Nu există faptă de răutate, pe care legea să o scuze; nu există nedreptate care să scape de osândă. Viața lui Hristos a fost o desăvârșită împlinire a fiecărui precept al legii. El spune: “Eu am păzit poruncile Tatălui Meu”. (Ioan 15, 10.) Viața Sa este măsura ascultării și slujirii noastre.

Numai Dumnezeu poate reînnoi inima. “Dumnezeu este Acela care lucrează în voi și vă dă, după plăcerea Lui, și voința și înfăptuirea.” Iar noi suntem îndemnați: “Duceți până la capăt mântuirea voastră”. (Filipeni 2,12.13.)

O lucrare care cere cugetarea noastră

Relele nu pot fi îndreptate, nici schimbările din caracter nu pot fi săvârșite prin câteva sforțări, făcute din când în când. Sfințirea nu este lucrarea unei zile sau a unui an, ci a unei vieți întregi. Lupta pentru dobândirea biruinței față de eu, pentru sfințenie și cer, este o luptă cât viața. Fără un efort continuu și o activitate constantă, nu poate exista înaintare în viața divină, nici dobândirea cununii biruinței.

-313-

Cea mai puternică dovadă a căderii omului dintr-o poziție înaltă este faptul că revenirea lui a costat atât de mult. Calea de întoarcere poate fi atinsă numai prin luptă grea, pas cu pas, ceas de ceas. Printr-un act momentan al voinței, omul poate să se așeze sub puterea celui rău; dar se cere mai mult decât un act momentan al voinței pentru sfărâmarea acestor ferecături și atingerea unei vieți mai înalte, mai sfinte. Planul poate fi întocmit, lucrarea poate începe; însă aducerea la îndeplinire va cere osteneală, timp, stăruință, răbdare și sacrificiu.

Asaltați de nenumărate ispite, noi trebuie să rezistăm cu hotărâre, căci, dacă nu, aceasta va însemna o pierdere veșnică.

Sfințirea lui Pavel era rezultatul unei continue lupte cu sine. El spunea: “În fiecare zi mor”. (1 Corinteni 15, 31.) Voința și dorințele lui veneau zilnic în conflict cu datoria și cu voința lui Dumnezeu. În loc să-și urmeze înclinația, el împlinea voia lui Dumnezeu, răstignindu-și firea în fiecare clipă.

Dumnezeu îl conduce pe poporul Său pas cu pas. Viața creștină este o bătălie și un marș. În această luptă, nu există răgaz; efortul trebuie să fie continuu și stăruitor. Prin neîncetată strădanie, menținem biruința asupra ispitelor lui Satana. Integritatea creștină trebuie căutată cu o forță neabătută și păstrată cu o neclintită rămânere la hotărâre.

Nimeni nu va ajunge sus fără strădanie dârză și neșovăielnică în interesul său. Toți trebuie să se prindă în această luptă pentru ei înșiși. Fiecare în parte, suntem răspunzători pentru rezultatul luptei; chiar dacă Noe, Iov și Daniel ar fi fost în țară, totuși ei nu și-ar fi putut scăpa nici fiu, nici fiică, prin neprihănirea lor.

-314-

Știința ce trebuie stăpânită

Există o știință a creștinismului, care trebuie stăpânită — o știință mai adâncă, mai întinsă, mai înaltă decât oricare știință omenească, cum sunt mai înalte cerurile decât pământul. Mintea trebuie disciplinată, educată, formată; căci noi avem de slujit lui Dumnezeu, pe căi care nu se potrivesc cu înclinațiile noastre firești. Trebuie biruite tendințele spre rău, ereditare sau cultivate. Deseori, formarea și educația de o viață trebuie date la o parte pentru a putea deveni ucenic în școala lui Hristos. Inimile noastre trebuie educate spre a fi statornice în Dumnezeu. E nevoie să ne formăm obiceiuri de cugetare, care să ne facă în stare să ne împotrivim ispitei. Trebuie să învățăm să privim în sus. Principiile Cuvântului lui Dumnezeu — principii înalte cât cerul, principii care cuprind veșnicia — trebuie înțelese în raportul lor cu viața noastră zilnică. Fiecare faptă, fiecare cuvânt, fiecare gând trebuie să fie în acord cu aceste principii.

Prețioasele haruri ale Duhului Sfânt nu se dezvoltă într-o clipă. Curajul, tăria morală, blândețea, credința, încrederea statornică în puterea lui Dumnezeu de a mântui, sunt dobândite prin experiență de ani. Copiii lui Dumnezeu își vor sigila soarta printr-o viață de sfântă străduință și hotărâtă alipire de ce este drept.

Nu e timp de pierdut

Nu avem timp de pierdut. Nu știm cât de curând se va termina timpul verificării noastre. Veșnicia se desfășoară înaintea noastră. Cortina este aproape să se ridice. În curând, vine Hristos. Îngerii lui Dumnezeu caută să ne atragă de la noi înșine și de la lucrurile pământești. Să nu-i lăsăm să muncească în zadar.

-315-

Când Hristos Se înalță în Sfânta sfintelor, Își dezbracă hainele de Mijlocitor și Se îmbracă cu hainele răzbunării, se va auzi decretul: “Cine este nedrept, să fie nedrept și mai departe Cine este fără prihană să trăiască și mai departe fără prihană. Și cine este sfânt, să se sfințească și mai departe. Iată, Eu vin curând și răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.” (Apocalipsa 22, 11.12.) Vine o furtună, nepotolită în furia ei. Suntem pregătiți să o întâmpinăm?

Nu trebuie să spunem: “Primejdiile zilelor din urmă vor veni curând asupra noastră”. Ele au și venit. Acum avem nevoie de solia Domnului, care să taie miezul și măduva plăcerilor, purtărilor și patimilor omenești.

Mințile care s-au dedat cugetelor neînfrânte trebuie să se schimbe. “Încingeți-vă coapsele minții voastre, fiți treji, și puneți-vă toată nădejdea în harul care vă va fi adus, la arătarea lui Isus Hristos. Ca niște copii ascultători, nu vă lăsați târâți în poftele, pe care le aveați altădată, când erați în neștiință. Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiți și voi sfinți în toată purtarea voastră. Căci este scris: ‘Fiți sfinți căci Eu sunt sfânt.’” (1 Petru 1, 13-16.) Cugetele trebuie concentrate asupra lui Dumnezeu. Acum este timpul să depunem eforturi zeloase spre a învinge înclinațiile firești ale inimii de carne.

Străduințele noastre, abnegația noastră, stăruința noastră, trebuie să fie proporționale cu nemărginita valoare a țintei pe care o urmărim. Numai biruind așa cum a biruit Hristos vom câștiga cununa vieții.

Nevoia renunțării la sine

Marea primejdie a omului stă în a se înșela singur, a nutri înfumurare, despărțindu-se astfel de Dumnezeu, izvorul puterii lui. Înclinațiile noastre firești, dacă nu sunt îndreptate de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, au în ele semințele morții morale. Dacă nu suntem legați cu hotărâre de Dumnezeu, nu putem rezista efectelor pângăritoare ale iubirii de sine, îngăduinței de sine și ispitei de a păcătui.

-316-

Pentru a primi ajutor de la Hristos, trebuie să ne dăm seama de nevoia noastră. Trebuie să avem o adevărată cunoaștere de noi înșine. Hristos îl poate mântui numai pe acela care recunoaște că este păcătos. Numai dacă ne dăm seama de completa noastră neajutorare și renunțăm la orice încredere în noi, vom avea parte de puterea divină.

Nu numai la începutul vieții creștine trebuie să fie făcută această renunțare. Ea trebuie reînnoită cu fiecare pas de înaintare spre cer. Toate faptele noastre bune depind de o putere din afara noastră; de aceea este nevoie de o continuă îndreptare a inimii către Dumnezeu, o constantă și zeloasă mărturisire a păcatului și umilire a sufletului înaintea Lui. Primejdiile ne împresoară; și noi suntem în siguranță numai dacă ne simțim slăbiciunea și ne prindem cu mâna credinței de puternicul Eliberator.

Interesele cele mai înalte cer atenție

Trebuie să ne îndepărtăm de la o mie de lucruri care ne cer atenție. Sunt lucruri care ne consumă timpul și cer preocupare, dar la sfârșit nu aduc nimic. Interesele cele mai înalte cer o atenție încordată și o străduință care deseori este acordată lucrurilor oarecum neînsemnate.

Acceptarea de teorii noi nu aduce o viață nouă în suflet. Chiar și cunoașterea faptelor și teoriilor, importante în ele însele, este de o mică valoare, dacă nu sunt aplicate practic. Trebuie să simțim răspunderea de a da sufletelor noastre hrană care să dea putere și să stimuleze viața spirituală.

O cunoaștere personală a lui Hristos

“Orice cuvânt al lui Dumnezeu este încercat. El este un scut pentru cei ce se încred în El. Nu adăuga nimic la cuvintele Lui, ca să nu te pedepsească, și să fii găsit mincinos”. (Proverbe 30, 5.6.)

-317-

Noi nu împlinim voia lui Dumnezeu când facem speculații cu privire la lucrurile pe care El a socotit că e bine să ni le ascundă. Problema pe care o avem de cercetat este: “Care este adevărul — adevărul pentru timpul acesta, pe care trebuie să-l păstrăm, să-l îndrăgim, să-l onorăm, să-l ascultăm?” Cei devotați științei au fost înfrânți și descurajați în străduințele lor de a-L descoperi pe Dumnezeu. Lucrul de care trebuie să se intereseze ei acum este: “Care este adevărul ce ne va face în stare să dobândim mântuirea sufletelor noastre?”

Hristos li L-a descoperit ucenicilor Săi pe Dumnezeu într-un fel care a săvârșit în inimile lor o lucrare specială, ca aceea pe care El stăruie de mult de noi să-I îngăduim să o facă în inimile noastre. Sunt mulți cei care, preocupându-se prea mult cu teoria, au pierdut din vedere puterea cea vie a exemplului Mântuitorului. Ei L-au pierdut din vedere pe El, ca lucrător umil și plin de abnegație. Lucrul de care au ei nevoie este să privească la Isus. Zilnic, avem nevoie de o descoperire proaspătă a prezenței Sale. E nevoie să urmăm mai de aproape exemplul Său, de renunțare la Sine și sacrificiu.

Avem nevoie de experiența avută de Pavel când scrie: “Am fost răstignit împreună cu Hristos, și trăiesc dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine.” (Galateni 2, 20.)

Cunoașterea lui Dumnezeu și a lui Isus Hristos, dovedită în caracter, este atingerea unei superiorități mai presus de orice altceva, ce este prețuit pe pământ sau în cer. Este educația cea mai înaltă. Este cheia care deschide porțile cetății cerești. Aceasta este cunoștința pe care dorește Dumnezeu să o aibă toți aceia care se îmbracă în Hristos.

Am de adus o solie pentru predicatorii, medicii, învățătorii și toți ceilalți angajați în vreo ramură de lucrare pentru Domnul. Domnul vă îndeamnă să vă ridicați mai sus, la un nivel mai înalt. Trebuie să aveți o experiență mai profundă chiar decât v-ați fi gândit să aveți. Mulți dintre cei care sunt deja membri ai marii familii a lui Dumnezeu știu puțin din ce înseamnă a privi slava Sa și a fi schimbat din slavă în slavă. Mulți dintre voi au o înțelegere cețoasă a măreției lui Hristos și sufletele voastre tresaltă de bucurie. Aveți dorul după un mai deplin și mai profund simțământ al iubirii Mântuitorului. Sunteți nemulțumiți. Însă nu disperați. Dați-I lui Isus cele mai frumoase și mai sfinte simțăminte de dragoste. Adunați orice rază de lumină. Nutriți fiecare dorință a sufletului după Dumnezeu. Înzestrați-vă cu cultura gândurilor spirituale și a legăturilor sfinte. Voi n-ați văzut decât primele licăriri ale slavei Sale. Continuând să-L cunoașteți pe Domnul, veți afla că “El se ivește ca zorile”. (Osea 6, 3.) “Cărarea celor neprihăniți este ca lumina strălucitoare a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei.” (Proverbe 4, 18.) După ce ne-am căit de păcatele noastre, le-am mărturisit și am găsit iertare, noi trebuie să învățăm despre Hristos, până ce ajungem în miezul zilei unei desăvârșite credințe a Evangheliei.

Share this post:

Posted in

Redeșteptare

Leave a Comment