Cuvântul lui Dumnezeu — pavăza noastră
Deviza noastră să fie: “‘La Lege și la mărturie!’, căci, dacă nu vor vorbi așa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta.” (Isaia 8, 20.) Avem o Biblie plină cu adevărul cel mai prețios. Ea cuprinde alfa și omega cunoștinței. Scripturile, date prin inspirație de la Dumnezeu, sunt “de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.” (2 Timotei 3, 16.17.) Luați Biblia drept manualul vostru de învățătură. Oricine poate pricepe învățăturile ei.
Îi îndemn pe predicatorii și medicii noștri, cum și pe toți membrii comunității, să aprofundeze învățăturile date de Hristos ucenicilor Lui chiar înainte de înălțarea Sa. Aceste învățături cuprind îndrumarea de care are nevoie poporul.
Viața veșnică se dobândește numai mâncând trupul și bând sângele Fiului lui Dumnezeu. “Adevărat, adevărat vă spun”, afirma Hristos, “că cine crede în Mine, are viață veșnică…. Eu sunt Pâinea vie, care s-a pogorât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac; și pâinea pe care o voi da Eu, este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viața lumii…. Cine mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viața veșnică; și Eu îl voi învia în ziua de apoi. Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană și sângele Meu este cu adevărat o băutură. Cine mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu rămâne în Mine și Eu rămân în El…. Duhul este acela care dă viață, carnea nu folosește la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh și viață.” (Ioan 6, 47-63.)
-300-
Hristos îl cheamă pe poporul Său să creadă și să trăiască acest cuvânt al Său. Cei care primesc și-și însușesc acest cuvânt, făcându-l o parte din fiecare faptă, din fiecare însușire a caracterului, se vor întări în puterea lui Dumnezeu. Se va vădi că credința lor este de origine cerească. Ei nu vor rătăci pe cărări străine. Mințile lor nu se vor îndrepta spre o religie a sentimentalismului și a emoțiilor. Ei vor sta înaintea îngerilor și înaintea oamenilor ca unii care au caractere creștine, tari și temeinice.
În cădelnița de aur a adevărului, după cum este înfățișat în învățăturile lui Hristos, avem ceea ce va convinge și va converti suflete. Prezentați în simplitatea lui Hristos adevărurile pe care El a venit să le vestească în această lume, și puterea soliei noastre se va face și ea simțită. Nu prezentați teorii sau susțineri pe care Hristos nu le-a amintit niciodată și care n-au nici o temelie în Biblie. Noi avem de prezentat adevăruri mari și solemne. “Este scris” este mărturia ce trebuie înfățișată fiecărui suflet.
Se poate ca oamenii să continue să învețe lucrurile de care depinde pacea lor. Glasul harului se poate să fie încă auzit chemând: “Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun și sarcina Mea este ușoară.” (Matei 11, 28-30.) Numai atunci când viața spirituală aduce odihnă, se poate dobândi o fericire dăinuitoare. Noi trebuie să ajungem să spunem pe furtună și pe vijelie: “Ancora mea rezistă”.
-301-
Să căutăm călăuzire în Cuvântul lui Dumnezeu. Să ne asigurăm de un “Așa zice Domnul”. Am depins destul de metode omenești. O minte deprinsă numai cu știința lumească nu înțelege lucrurile lui Dumnezeu; însă aceeași minte, convertită și sfințită, va vedea putere divină în Cuvânt. Numai mintea și inima curățite prin sfințirea adusă de Spirit pot discerne lucrurile cerești.
Fraților, în Numele Domnului, vă îndemn să vă treziți la datorie! Inimile voastre să se supună puterii Duhului Sfânt și atunci vor ajunge primitoare de învățătura Cuvântului. Atunci veți fi în stare să discerneți lucrurile adânci ale lui Dumnezeu.
Fie ca Dumnezeu să-l aducă pe poporul Său sub înrâurirea Spiritului Său! Fie ca El să-i facă să se ridice, să-și vadă primejdia și să se pregătească în vederea celor ce vor veni pe pământ!
Cercetați Scripturile
Domnul i-a descoperit lui Ioan lucrurile pe care El le-a socotit necesare pentru poporul Său în zilele din urmă. Învățătura pe care a dat-o se găsește în cartea Apocalipsei. Cei care vor să fie conlucrători cu Domnul și Mântuitorul nostru Isus Hristos vor dovedi un adânc interes față de adevărurile găsite în această carte. Cu pana și glasul, se vor strădui să pună în lumină lucrurile minunate pe care Hristos a venit din cer să le descopere.
“Descoperirea lui Isus Hristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând. Și le-a făcut-o cunoscut, trimițând prin îngerul Său la robul Său Ioan, care a mărturisit despre Cuvântul lui Dumnezeu și despre mărturia lui Isus Hristos, și a spus tot ce a văzut. Ferice de cine citește și de cei ce ascultă cuvintele acestei proorocii și păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape!” (Apocalipsa 1, 1-3.) Solemnele solii ce au fost date în ordinea lor în Apocalipsa trebuie să ocupe primul loc în mintea poporului lui Dumnezeu. Nu trebuie îngăduit nimic altceva, care să ne absoarbă atenția.
-302-
Timpul prețios fuge cu grăbire și există primejdia ca mulți să fie jefuiți de timpul ce ar fi trebuit să fie folosit în vestirea soliilor date de Dumnezeu unei lumi căzute. Satana privește cu plăcere mulțimea de preocupări ale minților care ar fi trebuit să se ocupe cu cercetarea adevărurilor despre realitățile veșnice.
Mărturia lui Hristos, o mărturie de cel mai solemn caracter, trebuie dusă lumii. În toată cartea Apocalipsei, se găsesc cele mai prețioase și mai înălțătoare făgăduințe și se mai găsesc acolo și avertizări de cea mai cutremurătoare și solemnă importanță. Vor fi dispuși cei care pretind a cunoaște adevărul să citească mărturia dată de Hristos lui Ioan? Aici nu este vorba de vreo presupunere, nici de înșelare științifică. Aici se găsesc adevărurile care privesc binele nostru prezent și viitor. Ce este pleava față de grâu?
Către biserica din Sardes
“Îngerului bisericii din Sardes scrie-i: Iată ce zice Cel ce are cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu și cele șapte stele: ‘Știu faptele tale; că îți merge numele că trăiești, dar ești mort. Veghează și întărește ce rămâne, care e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârșite înaintea Dumnezeului Meu. Adu-ți aminte dar cum ai primit și auzit! Ține și pocăiește-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoț, și nu vei ști în care ceas voi veni peste tine.
-303-
Totuși ai în Sardes câteva nume, care nu și-au mânjit hainele. Ei vor umbla împreună cu Mine, îmbrăcați în alb, fiindcă sunt vrednici. Cel ce va birui, va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi șterge nicidecum numele din cartea vieții, și voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu și înaintea îngerilor Lui. Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul.’” (Apocalipsa 3, 1-6.)
Solia către biserica Filadelfia
“Îngerului bisericii din Filadelfia scrie-i: Iată ce zice Cel sfânt, Cel Adevărat, Cel ce ține cheia lui David, Cel ce deschide și nimeni nu va închide, Cel ce închide și nimeni nu va deschide: ‘Știu faptele tale: iată ți-am pus înainte o ușă deschisă, pe care nimeni n-o poate închide, că ai puțină putere, și ai păzit Cuvântul Meu, și n-ai tăgăduit Numele Meu. Iată că îți dau din cei ce sunt în sinagoga Satanei, care zic că sunt iudei și nu sunt, ci mint; iată că îi voi face să vină să se închine la picioarele tale, și să știe că te-am iubit. Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi și Eu de ceasul încercării care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe toți locuitorii pământului. Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ți ia cununa. Pe cel ce va birui îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu, și nu va mai ieși afară din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu și numele cetății Dumnezeului Meu, noul Ierusalim, care are să se pogoare din cer de la Dumnezeul Meu, și Numele Meu cel nou’.” (Apocalipsa 3, 7-12.)
-304-
Solia către Laodicea
“Îngerului bisericii din Laodicea scrie-i: Iată ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios și adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu: ‘Știu faptele tale, că nu ești nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă ești căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea. Pentru că zici: “Sunt bogat, m-am îmbogățit și nu duc lipsă de nimic”, și nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol, te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curățit prin foc, ca să te îmbogățești; și haine albe ca să te îmbraci cu ele și să nu ți se vadă rușinea goliciunii tale; și doftorie pentru ochi, ca să-ți ungi ochii și să vezi.
Eu mustru și pedepsesc pe toți aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă dar, și pocăiește-te! Iată Eu stau la ușă, și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el și el cu Mine. Celui ce va birui, îi voi da să șadă pe scaunul Meu de domnie, după cum și Eu am biruit și am șezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie. Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul.’” (Apocalipsa 3, 14-22.) Domnul vine curând. Străjerii de pe zidurile Sionului sunt îndemnați să ia aminte la răspunderea dată lor de Dumnezeu. Dumnezeu caută străjeri, care, în puterea Spiritului, sunt dispuși să dea lumii ultima solie de avertizare; care să anunțe timpul din noapte. El caută străjeri dispuși să ridice bărbați și femei din letargia lor, ca nu cumva să fie prinși de somnul morții.
-305-
Minciuna și adevărul în educație
Mintea care domină confederația răului este continuu la lucru, ca să ia dinaintea ochilor noștri cuvintele lui Dumnezeu și să pună în lumină din plin părerile oamenilor. Satana urmărește ca noi să nu auzim glasul lui Dumnezeu, zicând: “Iată, calea, mergeți pe ea”. Prin intermediul educației, el face tot ce-i stă în putere spre a întuneca lumina cerului.
Speculații filozofice
Speculația filozofică și cercetarea științifică, în care Dumnezeu nu este recunoscut, fac mii de sceptici dintre tineri. În școlile de azi, concluziile la care au ajuns învățații, ca rezultat al cercetărilor lor științifice, sunt predate cu grijă și pe deplin explicate, lăsându-se să se înțeleagă în mod lămurit că, dacă acești învățați au dreptate, atunci Biblia nu mai poate să aibă. Scepticismul este atrăgător pentru mintea omenească. Tinerii văd în el o independență ce captivează imaginația și sunt amăgiți. Satana triumfă; este exact ce dorește el să se întâmple. El hrănește fiecare sămânță de îndoială ce este semănată în inimile tinere. El o face să se dezvolte și să aducă rod și, în scurt timp, se seceră o îmbelșugată recoltă de necredincioșie.
Din pricină că inima omenească este înclinată spre rău, primejdia semănării semințelor scepticismului în mințile tinere este așa de mare. Acesta slăbește credința în Dumnezeu, jefuiește sufletul de puterea de a se împotrivi ispitei. El îndepărtează orice pavăză temeinică împotriva păcatului.
Nu avem nevoie să înființăm școli de filozofie scolastică sau pentru așa-numita “educație înaltă”. Superioritatea noastră constă în a-L onora pe Dumnezeu printr-o experiență simplă și practică în viața de fiecare zi. Avem nevoie să umblăm cu Dumnezeu, să-L aducem în inimile și în căminele noastre.
-306-
Autori necredincioși
Mulți consideră că, pentru a dobândi o educație, trebuie să studiezi lucrările scriitorilor care învață necredincioșia, deoarece lucrările lor cuprind strălucitoare perle ale gândirii. Însă cine a stat la originea acestor perle ale gândirii? Dumnezeu și numai Dumnezeu. El este izvorul oricărei lumini. De ce să ne facem cu greu drum prin mulțimea de rătăcire, cuprinsă în lucrările păgânismului și ale necredincioșilor, în căutarea câtorva adevăruri intelectuale, când ne stă la îndemână tot adevărul?
Există un motiv pentru care oamenii aceștia dau uneori pe față o înțelepciune deosebită. Satana a fost educat în curțile cerești și el cunoaște atât binele, cât și răul. El amestecă cele prețioase cu cele de rând și în aceasta stă puterea lui de a amăgi. Dar oare, fiindcă Satana s-a îmbrăcat în hainele strălucirii cerești, urmează să-l primim ca pe un înger de lumină? Ispititorul își are unelte educate după metodele lui, inspirate de spiritul lui și potrivite lucrării lui. Oare să conlucrăm cu ei? Să primim lucrările uneltelor sale ca fiind esențiale pentru dobândirea educației?
“Cine poate scoate un lucru curat din cel necurat? Nimeni.” (Iov 14, 4, în trd. engl..) Ne putem aștepta oare ca tinerii să dobândească principii creștine și să-și dezvolte caractere creștine, în vreme ce educația le este în mare măsură influențată de învățăturile păgânilor, ateilor și necredincioșilor?
Dacă timpul și strădania depuse în căutarea de a prinde ideile strălucite ale necredincioșilor ar fi depuse în vederea studierii lucrurilor prețioase din Cuvântul lui Dumnezeu, mulți care acum stau în întuneric și în umbra morții s-ar bucura de slava Luminii vieții.
-307-
Erudiția istorică și teologică
Mulți care caută să se pregătească pentru lucrarea Domnului socotesc că este esențial să acumuleze cantități apreciabile de scrieri istorice și teologice. Ei își închipuie că studierea acestor volume le va fi de mare folos, spre a afla cum să se apropie de oameni. Aceasta e o greșeală. Când privesc rafturile ticsite cu aceste cărți, unele dintre ele arareori deschise, mă gândesc: De ce se cheltuiesc bani pentru ceva ce nu este pâine? Capitolul 6 din Ioan ne spune mai mult decât se poate găsi în asemenea lucrări. Hristos spune: “Eu sunt Pâinea vieții. Cuvintele pe care vi le-am spus Eu, sunt duh și viață.” (Ioan 6, 35.63.)
Există un studiu al istoriei ce nu trebuie condamnat. Istoria sacră era una dintre materiile studiate în școlile profeților. În raportul privitor la purtarea lui Iehova față de neamuri, erau însemnate urmele pașilor Săi. La fel și azi trebuie să privim purtarea lui Dumnezeu cu națiunile pământului. Trebuie să vedem în istorie împlinirea profeției, să cercetăm lucrările Providenței în marile mișcări de reformațiune și să înțelegem desfășurarea evenimentelor în mersul națiunilor înainte, către conflictul final al marii controverse.
Însă prea adesea motivul celor care studiază această mulțime de cărți nu este neapărat acela de a dobândi hrană pentru minte și suflet. Este ambiția de a fi familiarizat cu filozofii și teologii, dorința de a le prezenta oamenilor creștinismul în termeni și fraze savante.
“Învățați de la Mine”, a spus cel mai mare Învățător cunoscut vreodată în lume. “Luați jugul Meu, învățați din blândețea și smerenia Mea”. Mândria noastră intelectuală nu va fi de folos în lucrarea cu sufletele care pier din lipsă de Pâinea vieții. Cercetând aceste cărți, voi îngăduiți ca ele să ocupe, în minte și inimă, locul învățăturilor practice, care trebuie primite de la Marele Învățător. Cu rezultatele acestui studiu, oamenii nu sunt hrăniți. Foarte puțin din studiul și cercetarea atât de istovitoare pentru minte aduce ceva care să facă din voi lucrători cu succes pentru suflete.
-308-
Bărbații și femeile care își petrec viața în locuri de muncă umile, obișnuite, au nevoie de cuvinte tot atât de simple cum a folosit Hristos în învățăturile Sale, cuvinte ușor de înțeles. Mântuitorul a venit “să predice Evanghelia celor săraci”. Și este scris că “gloata cea mare Îl asculta cu plăcere”. Cei care predică adevărul pentru acest timp au nevoie de o mai profundă adâncire a învățăturilor date de El.
Cuvintele viului Dumnezeu alcătuiesc cea mai înaltă educație. Frazele studiate, destinate să satisfacă gustul celor presupuși a fi rafinați, nu și-au atins scopul. Cei care slujesc poporului trebuie să mănânce pâinea vieții. Aceasta le va da tărie spirituală; atunci ei vor fi în stare să slujească tuturor categoriilor de oameni. Pioșenia, vigoarea spirituală a bisericii, este susținută prin hrănirea cu pâinea care a venit din cer. La picioarele lui Isus, putem să învățăm simplitatea adevăratei evlavii.