Mărturii pentru Comunitate Vol. 8 pp. 279-288 Ziua 442

Share this post:

Falsa și adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu

Teorii speculative

“Lucrurile descoperite sunt ale noastre și ale copiilor noștri, pe vecie”, iar “lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeului nostru.” (Deuteronom 29, 29.) Descoperirea despre Sine, pe care a dat-o Dumnezeu în Cuvântul Său, este pentru studiul nostru. Iată ce trebuie să căutăm să înțelegem. Însă dincolo de aceasta nu trebuie să pătrundem. Mintea cea mai luminată se poate frământa până la epuizare în presupuneri cu privire la natura lui Dumnezeu; însă strădania va fi fără folos. Nu ne-a fost dat nouă să rezolvăm această problemă. Nici o minte omenească nu Îl poate cuprinde pe Dumnezeu. Nici o minte mărginită să nu încerce a-L tâlcui. Nimeni să nu intre în speculații cu privire la natura Lui. Aici, tăcerea este elocventă. Cel Atotștiutor este mai presus de orice discuție.

Nici chiar îngerilor nu li s-a îngăduit să fie părtași la consfătuirile dintre Tatăl și Fiul atunci când s-a statornicit planul mântuirii. Făpturile omenești, care încearcă să pătrundă în tainele Celui Prea Înalt, își dovedesc neștiința lor cu privire la lucrurile spirituale și veșnice. Ar fi cu mult mai bine ca atâta vreme cât glasul harului se mai aude, să se umilească în țărână și să-L roage pe Dumnezeu să-i învețe căile Lui.

Noi suntem la fel de neștiutori cu privire la Dumnezeu ca și copilașii; dar, ca și copilașii, putem să-L iubim și să-L ascultăm. În loc să facem speculații cu privire la natura sau prerogativele Sale, mai bine să luăm aminte la cuvintele spuse de El: “Opriți-vă, și să știți că Eu sunt Dumnezeu.” (Psalmii 46, 10.)

“Poți spune tu că poți pătrunde adâncimile lui Dumnezeu, Că poți ajunge la cunoștința desăvârșită a Celui Atotputernic? Cât cerurile-i de înaltă: ce poți face? Mai adâncă decât locuința morților: ce poți ști? Întinderea ei este mai lungă decât pământul, și mai lată decât marea.”

(Iov 11, 7-9.)

-280-

“Dar înțelepciunea unde se găsește? Unde este locuința priceperii? Omul nu-i cunoaște prețul, Ea nu se găsește în pământul celor vii. Adâncul zice: ‘Nu este în mine.’ Și marea zice: ‘Nu este la mine.’ Ea nu se dă în schimbul aurului curat, Nu se cumpără, cântărindu-se cu argint; Nu se cântărește pe aurul din Ofir, Nici pe onixul cel scump, nici pe safir. Nu se poate asemăna cu aurul, nici cu diamantul, Nu se poate schimba cu un vas de aur ales. Mărgeanul și cristalul nu sunt nimic pe lângă ea; Înțelepciunea prețuiește mai mult decât mărgăritarele. Topazul din Etiopia nu este ca ea, Și aurul curat nu se cumpănește cu ea. De unde vine atunci înțelepciunea? Unde este locuința priceperii? Adâncul și moartea zic: ‘Noi am auzit vorbindu-se de ea’ Dumnezeu îi știe drumul, El îi cunoaște locuința.

Căci El vede până la marginile pământului, Zărește totul sub ceruri Când a dat legi ploii, Și când a însemnat drumul fulgerului și tunetului, Atunci a văzut înțelepciunea și a arătat-o, I-a pus temeliile și a pus-o la încercare. Apoi a zis omului: ‘Iată, frica de Domnul, aceasta este înțelepciunea; Depărtarea de rău, este pricepere’.”

(Iov 28, 12-28.)

Înțelepciunea nu se găsește nici prin cercetarea adâncurilor pământului, nici prin zadarnicele strădanii de a pătrunde tainele ființei lui Dumnezeu. Mai degrabă, ea se găsește primind în umilință descoperirea pe care El a binevoit să o dea, conformând viața cu voia Sa.

-281-

Măreția Dumnezeului nostru

Din descoperirile date de Duhul Sfânt profeților Săi, putem desprinde măreția Dumnezeului nostru. Profetul scrie:

“În anul morții împăratului Ozia, am văzut pe Domnul șezând pe un scaun de domnie foarte înalt, și poalele mantiei Lui umpleau templul. Serafimii stăteau deasupra Lui și fiecare avea șase aripi: cu două își acopereau fața, cu două își acopereau picioarele și cu două zburau. Strigau unul la altul și ziceau: ‘Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oștirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!’ Și se zguduiau ușiorii ușii de glasul care răsuna, și casa s-a umplut de fum.

Atunci am zis: ‘Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate și locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, și am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oștirilor!’ Dar unul dintre serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mână, pe care-l luase cu cleștele de pe altar. Mi-a atins gura cu el, și a zis: ‘Iată, atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtată și păcatul tău este ispășit!’” (Isaia 6, 1-7.)

“Nici unul nu este ca Tine, Doamne! Mare ești Tu și mare este Numele Tău prin puterea Ta. Cine să nu se teamă de Tine, Împărate al neamurilor?”

(Ieremia 10, 6.7.)

“Doamne, Tu mă cercetezi de aproape și mă cunoști, Știi când stau jos și când mă scol, Și de departe îmi pătrunzi gândul. Știi când umblu și când mă culc, Și cunoști toate căile mele. Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă, Și Tu, Doamne, îl și cunoști în totul. Tu mă înconjuri pe dinapoi și pe dinainte, Și-ți pui mâna peste mine. O știință atât de minunată este mai pe sus de puterile mele: Este prea înaltă ca s-o pot prinde.”

(Psalmii 139, 1-6.)

-282-

“Mare este Domnul nostru și puternic prin tăria Lui, Priceperea Lui este fără margini.”

(Psalmii 147, 5.)

“El descoperă ce este adânc și ascuns; El știe ce este în întuneric și la El locuiește lumina!”

(Daniel 2, 22.)

“Domnul, care face aceste lucruri și Căruia îi sunt cunoscute din vechime.” (Faptele Apostolilor 15, 18.) “În adevăr, ‘cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui? Cine I-a dat ceva întâi, ca să aibă de primit înapoi?’ Din El, prin El și pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci!” (Romani 11, 34-36.) “A Împăratului veșniciilor, a nemuritorului, nevăzutului și singurului Dumnezeu” “care are nemurirea, care locuiește într-o lumină de care nu poți să te apropii, pe care nici un om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea, și care are cinstea și puterea veșnică!” (1 Timotei 1, 17; 6, 16.)

“El întinde miazănoaptea asupra golului, Și spânzură pământul pe nimic. Leagă apele în norii Săi, Și norii nu se sparg sub greutatea lor A tras o boltă pe fața apelor, Ca hotar între lumină și întuneric.

Stâlpii cerului se clatină, Și se înspăimântă la amenințarea Lui Prin puterea Lui tulbură marea Suflarea Lui înseninează cerul, Mâna Lui străpunge șarpele fugar. Și acestea sunt doar marginile căilor Sale, Și numai adierea lor ușoară ajunge până la noi! Dar tunetul lucrărilor Lui puternice cine-l va auzi?”

(Iov 26, 7-14.)

“Domnul umblă în furtună și în vârtej, Și norii sunt praful picioarelor Lui.”

(Naum 1, 3.)

-283-

“Cine este ca Domnul, Dumnezeul nostru, care locuiește atât de sus! El Își pleacă privirile să vadă ce se face în ceruri și pe pământ.”

(Psalmii 113, 5.6.)

“Mare este Domnul și foarte vrednic de laudă, Și mărimea Lui este nepătrunsă. Fiecare neam de om să laude lucrările Tale, Și să vestească isprăvile Tale cele mari! Voi spune strălucirea slăvită a măreției Tale, Și voi cânta minunile Tale. Oamenii vor vorbi de puterea Ta cea înfricoșată, Și eu voi povesti mărimea Ta. Să se trâmbițeze aducerea aminte de nemărginita Ta bunătate, Și să se laude dreptatea Ta!

Toate lucrările Tale Te vor lăuda, Doamne! Și credincioșii Tăi te vor binecuvânta. Vor spune slava Împărăției Tale Și vor vesti puterea Ta, Ca să facă cunoscut fiilor oamenilor puterea Ta, Și strălucirea plină de slavă a Împărăției Tale. Împărăția Ta este o împărăție veșnică, Și stăpânirea Ta rămâne în picioare în toate veacurile Gura mea să vestească lauda Domnului Și orice făptură să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt în veci de veci!”

-2-

(Psalmii 145, 3-21.)

Avertizări împotriva încumetării

Cunoscând din ce în ce mai mult despre Dumnezeu și despre ce suntem noi înaintea ochilor Săi, vom ajunge să ne temem și să tremurăm înaintea Lui.

Cei de azi să ia aminte la soarta celor care, în vremurile trecute, s-au încumetat să desconsidere ceea ce Dumnezeu declarase sfânt. Când izraeliții s-au avântat să deschidă chivotul, cu ocazia revenirii lui din țara filistenilor, cutezanța lor lipsită de respect a fost pedepsită în mod semnificativ. “Domnul a lovit pe oamenii din Bet-șemeș, când s-au uitat în chivotul Domnului; a lovit șaptezeci de oameni din popor. Și poporul a plâns, pentru că Domnul îl lovise cu o mare urgie. Oamenii din Bet-șemeș au zis: ‘Cine poate sta înaintea Domnului, înaintea acestui Dumnezeu sfânt?’” (1 Samuel 6, 19.20.)

-284-

Gândiți-vă și la pedeapsa care a căzut asupra lui Uza. Când, pe vremea domniei lui David, chivotul a fost dus la Ierusalim, Uza și-a întins mâna ca să-l țină să nu cadă. Pentru încumetarea atingerii simbolului prezenței lui Dumnezeu, el a fost imediat lovit cu moartea.

La rugul aprins, când, nedându-și seama de prezența lui Dumnezeu, Moise s-a îndreptat să vadă minunata priveliște, i s-a dat porunca:

“‘Nu te apropia de locul acesta; scoate-ți încălțămintele din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt’ Moise și-a ascuns fața, căci se temea să privească pe Dumnezeu.” (Exod 3, 5.6.)

“Pe când Iosua era lângă Ierihon, a ridicat ochii și s-a uitat. Și iată că un om stătea în picioare înaintea lui, cu sabia scoasă din teacă, în mână. Iosua s-a dus spre el și i-a zis: ‘Ești dintre ai noștri sau dintre vrăjmașii noștri?’ El a răspuns: ‘Nu, ci Eu sunt Căpetenia oștirii Domnului și acum am venit.’ Iosua s-a aruncat cu fața la pământ, s-a închinat și I-a zis: ‘Ce spune Domnul meu robului Său?’ Și Căpetenia oștirii Domnului a zis lui Iosua: ‘Scoate-ți încălțămintele din picioare, căci locul pe care stai este sfânt.’ Și Iosua a făcut așa.” (Iosua 5, 13-15.)

În sanctuar, ca și în templu, care erau simbolurile pământești ale locașului lui Dumnezeu, o încăpere era rezervată pentru prezența Sa. Perdeaua brodată cu heruvimi, ce se găsea la intrare nu era voie să fie ridicată decât de o singură mână. Ridicarea perdelei și pătrunderea neîngăduită în taina cea sacră a Locului prea sfânt însemna moarte. Căci, deasupra milostivitorului și a îngerilor prosternați în adorare, trona slava Celui Preasfânt — glorie pe care nici un om n-o poate privi și totuși să trăiască. Într-o anumită zi din an, rânduită pentru slujirea în Locul prea sfânt, marele preot, plin de teamă, se înfățișa înaintea lui Dumnezeu, în timp ce nori de tămâie învăluiau slava dinaintea ochilor lui. Prin curțile templului nu se mai auzea nici un zgomot. La altare nu mai slujea nici un preot. Mulțimea de închinători, plecați în tăcut respect, își înălța cererile pentru îndurare.

-285-

“Aceste lucruri li s-au întâmplat, ca să ne slujească drept pilde și au fost scrise pentru învățătura noastră, peste care au venit sfârșiturile veacurilor.” (1 Corinteni 10, 11.)

“Domnul însă este în Templul Lui cel sfânt. Tot pământul să tacă înaintea Lui.”

(Habacuc 2, 20.)

“Domnul împărățește: popoarele tremură; El șade pe heruvimi: pământul se clatină. Domnul este mare în Sion, Și înălțat peste toate popoarele. Să laude oamenii Numele Tău cel mare și înfricoșat, Căci este sfânt!”

(Psalmii 99, 1-3.)

“Domnul Își are scaunul de domnie în ceruri. Ochii Lui privesc și pleoapele Lui cercetează pe fiii oamenilor.” “Căci El privește din înălțimea sfințeniei Lui; Domnul privește din ceruri pe pământ.”

(Psalmii 11, 4; 102, 19.)

-285-

“Din locașul locuinței Lui, El privește pe toți locuitorii pământului. El le întocmește inima la toți, Și ia aminte la toate faptele lor. Tot pământul să se teamă de Domnul! Toți locuitorii lumii să tremure înaintea Lui.”

(Psalmii 33, 14.15.8.)

Nu prin cercetare Îl poate găsi omul pe Dumnezeu. Nimeni să nu încerce să ridice cu mâinile încumetării perdeaua care ascunde slava Sa. “Cât de nepătrunse sunt judecățile Lui și cât de neînțelese sunt căile Lui.” (Romani 11, 33.) Faptul că puterea Sa este ascunsă este o dovadă a harului Său; căci a ridica perdeaua care acoperă prezența divină înseamnă moarte. Nici o minte muritoare nu poate pătrunde în taina în care locuiește și lucrează Cel Atotputernic. Noi putem pricepe despre El numai ce socotește El potrivit să descopere. Priceperea trebuie să recunoască o autoritate superioară ei. Inima și mintea trebuie să se plece înaintea marelui EU SUNT.

-286-

Dumnezeu — descoperit de Domnul Hristos

Tot ce-i este necesar omului să cunoască sau poate cunoaște despre Dumnezeu a fost descoperit în viața și caracterul Fiului Său.

“Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu, singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.” (Ioan 1, 18.)

Luând natura omenească asupra Sa, Hristos a venit ca să fie una cu neamul omenesc și, în același timp, să-L descopere pe Tatăl nostru ceresc făpturilor omenești păcătoase. El a fost făcut în toate lucrurile asemenea fraților Săi. El a devenit trup, așa cum suntem noi. El a flămânzit, a însetat și a obosit. El era întărit prin hrană și reînviorat prin somn. El S-a făcut părtaș de viața oamenilor, și totuși El a fost nepătatul Fiu al lui Dumnezeu. El a fost străin și peregrin pe pământ — în lume, dar nu din lume; ispitit și încercat cum sunt ispitiți și încercați azi bărbații și femeile, totuși a trăit o viață fără păcat.

Blând, îndurător, plin de simpatie, continuu atent față de alții, El reprezenta caracterul lui Dumnezeu și continuu era prins în slujirea lui Dumnezeu și a omului.

“Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr.” (Ioan 1, 14.) El a zis: “Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor, pe care Mi i-ai dat din lume. Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei, și Eu să fiu în ei.” (Ioan 17, 6.26.) “Iubiți pe vrăjmașii voștri”, îi îndemna El; “binecuvântați pe cei că vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc, ca să fiți fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El este bun și cu cei nemulțumitori și cu cei răi. El face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni, și dă ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți. Fiți dar milostivi, cum și Tatăl vostru este milostiv.” (Matei 5, 44.45; Luca 6, 35.36.)

-287-

Slava Crucii

Descoperirea iubirii lui Dumnezeu față de oameni se concentrează la cruce. Limba nu poate descrie deplina ei însemnătate; pana n-o poate zugrăvi; mintea omului n-o poate cuprinde. Privind la crucea de pe Golgota, nu putem spune decât, “Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viață veșnică.” (Ioan 3, 16.)

Hristos — răstignit pentru păcatele noastre, Hristos — înviat din morți, Hristos — înălțat în slavă — iată știința mântuirii pe care o avem de învățat și răspândit.

“El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși nu a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuși și a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfățișare a fost găsit ca un om, S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce.” (Filipeni 2,6-8.)

“Hristos a murit! Ba mai mult, El a și înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu și mijlocește pentru noi.” (Romani 8, 34.) “De aceea și poate să mântuiască în chip desăvârșit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăiește pururea, ca să mijlocească pentru ei.” (Evrei 7, 25.)

“N-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca și noi, dar fără păcat.” (Evrei 4, 15.)

Aici se găsește înțelepciune nemărginită, iubire nemărginită, dreptate nemărginită, har nemărginit — “adâncul bogăției, înțelepciunii și științei lui Dumnezeu.” (Romani 11, 33.)

Noi primim orice binecuvântare prin darul lui Hristos. Prin acest Dar ajunge la noi, zi de zi, nesecatul torent al bunătății lui Iehova. Fiecare floare, cu coloritul ei delicat și parfumul plăcut, este dată spre bucuria noastră prin acest singur Dar. Soarele și luna au fost făcute de El; nu există stea, ce înfrumusețează cerurile, pe care să n-o fi făcut El. Nu există vreun aliment pe mesele noastre, de care să nu Se fi îngrijit El pentru întreținerea noastră. Inscripția lui Hristos este pe orice. Totul este oferit omului prin negrăitul unic Dar, Fiul cel unul născut al lui Dumnezeu. El a fost țintuit pe cruce pentru ca toate aceste îmbelșugări să se poată revărsa asupra operei mâinii lui Dumnezeu.

-288-

Fructul pomului vieții din grădina Eden poseda virtuți supranaturale. A mânca din el însemna a trăi veșnic. Fructul era antidotul morții. Frunzele lui aveau menirea să susțină viața și nemurirea. Însă, prin neascultarea lui Adam, în lume a pătruns moartea. Adam a mâncat din pomul cunoștinței binelui și răului, al cărui fruct fusese interzis să fie atins. Nelegiuirea lui a deschis zăgazurile potopului de vaiuri asupra omenirii.

După intrarea păcatului, Gospodarul ceresc a mutat pomul vieții în paradisul de sus; însă ramurile lui atârnă peste zid, spre lumea de jos. Prin mântuirea dobândită prin sângele lui Hristos, noi încă putem mânca din fructul lui dătător de viață.

Despre Hristos este scris: “În El era viața, și viața era lumina oamenilor.” (Ioan 1, 4.) El este izvorul vieții. Ascultarea de El este puterea dătătoare de viață ce bucură sufletul.

Hristos declară: “Eu sunt Pâinea vieții. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată; și cine crede în Mine nu va înseta niciodată. După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine, și Eu trăiesc prin Tatăl, tot așa, cine Mă mănâncă pe Mine, va trăi și El prin Mine. Duhul este acela care dă viață, carnea nu folosește la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh și viață.” “Celui ce va birui, îi voi da să mănânce din pomul vieții, care este în raiul lui Dumnezeu.” (Ioan 6, 35.57-63; Apocalipsa 2, 7.)

-289-

“Vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu.” (1 Ioan 3, 1.)

Share this post:

Posted in

Redeșteptare

Leave a Comment