Eșecul în a-L onora pe Dumnezeu
Cel care vede dincolo de ce este la suprafață, care citește inima oamenilor, spune cu privire la aceia care au avut multă lumină: “Ei nu sunt întristați și uimiți din pricina stării lor morale și spirituale”. “Toți aceștia își aleg căile lor, și sufletul lor găsește plăcere în urâciunile lor. De aceea și Eu voi alege ce este spre nefericirea lor și voi aduce peste ei lucrurile de care se tem, căci, când am chemat Eu, n-au răspuns, și când am vorbit Eu, n-au ascultat; ci au făcut ce este rău înaintea Mea, și au ales ce nu-Mi place!” “Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună, pentru că nu au primit dragostea adevărului, ca să fie mântuiți, ci au găsit plăcere în nelegiuire.” (Isaia 66, 3.4; 2 Tesaloniceni 2, 11.10.12.)
Învățătorul ceresc întreabă: “Ce înșelăciune mai puternică poate să zăpăcească mintea, decât pretenția că zidești pe temelia cea bună și că Dumnezeu îți primește lucrarea, când, în realitate, faci multe fapte după planuri lumești și păcătuiești împotriva lui Iehova? O, e o mare înșelăciune, o amăgire fascinantă, care pune stăpânire pe minte atunci când oamenii care au cunoscut odată adevărul iau înfățișarea evlaviei drept spiritul și puterea ei; când își închipuie că sunt bogați, că s-au îmbogățit și că nu duc lipsă de nimic, când în realitate sunt lipsiți de orice.”
-250-
Dumnezeu nu S-a schimbat față de slujitorii Săi credincioși, care își păstrează hainele nepătate. Dar mulți strigă: “Pace și siguranță”, când asupra lor se abate o prăpădenie neașteptată. Dacă nu are loc o pocăință desăvârșită, dacă oamenii nu-și umilesc inima prin mărturisire și dacă nu primesc adevărul, așa cum este el în Isus, nicidecum nu vor intra în cer. Atunci când va avea loc curățirea în rândurile noastre, noi nu vom mai sta tihniți, fălindu-ne că suntem bogați, că ne-am îmbogățit și nu mai avem nevoie de nimic.
Cine poate spune pe bună dreptate: “Aurul nostru e curățit în foc și hainele noastre nu sunt mânjite de lume?” L-am văzut pe Învățătorul nostru, arătând spre veșmintele așa-numitei neprihăniri. Smulgându-le, a dezgolit murdăria ce era dedesubt. Apoi mi-a zis: “Nu vezi cum și-au acoperit în mod pretențios murdăria și putreziciunea caracterului? Cum a ajuns cetatea cea credincioasă o desfrânată! Casa Tatălui Meu a fost făcută o casă de negustorie, un loc de unde s-a depărtat prezența și gloria divină! Din pricina aceasta e slăbiciune și lipsește puterea.”
O chemare la reformă
Dacă biserica, acum dospită de propria ei apostazie, nu se căiește și nu se întoarce, va mânca din roadele propriilor ei fapte, până se va scârbi de ea însăși. Dacă se împotrivește la rău și alege ce e bine, dacă Îl caută pe Dumnezeu cu toată smerenia și corespunde înaltei sale chemări în Hristos, stând pe platforma adevărului veșnic și, prin credință, își însușește realizările pregătite pentru ea, biserica va fi vindecată. Ea va apărea în simplitatea și curăția date ei de Dumnezeu, scăpată din toate încurcăturile pământești, dovedind că adevărul a făcut-o într-adevăr liberă. Atunci membrii ei vor fi într-adevăr aleșii lui Dumnezeu, reprezentanții Lui.
-251-
A venit timpul să aibă loc o deplină reformă. Când va începe reforma aceasta, spiritul rugăciunii îl va influența pe fiecare credincios și va izgoni din biserică spiritul neînțelegerii și al certei. Aceia care nu au trăit în comuniune creștină se vor apropia strâns unii de alții. Un membru care lucrează în direcția cea bună îi va atrage și pe alți membri să se unească cu el, pentru a face rugăciuni și cereri pentru descoperirea Duhului Sfânt. Nu va fi confuzie acolo, deoarece toți vor fi în armonie cu gândul Spiritului. Barierele care despart pe credincios de credincios vor fi sfărâmate, iar servii lui Dumnezeu vor vorbi aceleași lucruri. Domnul va lucra împreună cu servii Săi, ca să înalțe biserica. Toți vor înălța, cu pricepere, rugăciunea pe care Hristos i-a învățat pe servii Săi: “Vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ.” (Matei 6, 10.)
-252-
Spre casă
Când aud de nenorocirile îngrozitoare, care au loc săptămână după săptămână, mă întreb: Ce înseamnă lucrurile acestea? Dezastrele cele mai îngrozitoare vin unele după altele, într-o succesiune rapidă. Foarte des auzim de cutremure și cicloane, de distrugeri prin incendii și inundații, însoțite de mari pierderi de vieți și de bunuri. În aparență, nenorocirile acestea sunt izbucniri capricioase ale unor puteri ce par dezorganizate și nereglementate, dar în ele se pot citi intențiile lui Dumnezeu. Ele sunt unele dintre mijloacele prin care El caută să-i trezească pe oameni la înțelegerea primejdiei.
Venirea Domnului Hristos este mai aproape decât atunci când am crezut, la început. Marea luptă se apropie de sfârșit. Judecățile lui Dumnezeu sunt pe pământ. Ele vorbesc cu solemnă avertizare, spunând: “Și voi fiți gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiți.” (Matei 24, 44.)
Dar sunt mulți, destul de mulți, aceia din comunitățile noastre, care știu puțin despre adevărata însemnătate a adevărului prezent. Apelez la ei să nu treacă cu vederea împlinirea semnelor timpului, care ne spun atât de lămurit că sfârșitul s-a apropiat. O, cât de mulți dintre aceia care n-au căutat mântuirea sufletului, în curând se vor jeli cu amar: “Secerișul a trecut, vara s-a isprăvit, și noi tot nu suntem mântuiți!” (Ieremia 8, 20.)
Trăim în mijlocul scenelor finale ale istoriei pământului acestuia. Profeția se împlinește cu repeziciune. Timpul cercării noastre se sfârșește grabnic. Nu avem timp de pierdut — nici măcar o clipă. Să nu fim găsiți dormind la post. Nimeni să nu zică în inimă sau prin faptele sale: “Domnul meu întârzie să vină”. Faceți ca solia apropiatei reveniri a Domnului Hristos să răsune în cuvinte solemne de avertizare. Să-i convingem pe bărbații și femeile de pretutindeni să se pocăiască și să fugă de mânia viitoare! Să-i trezim la o neîntârziată pregătire, deoarece știm puțin despre ce ne stă în față. Predicatorii și membrii laici să pornească în holdele pârguite, să le spună celor fără grijă și nepăsători să-L caute pe Domnul cât mai poate fi găsit. Lucrătorii vor găsi recolta oriunde proclamă adevărurile uitate ale Bibliei. Ei vor găsi persoane care vor primi adevărul și-și vor consacra viața câștigării de suflete pentru Hristos.
-253-
Domnul urmează să vină în curând și noi trebuie să fim pregătiți să-L întâmpinăm în pace. Să fim hotărâți să facem tot ce ne stă în putere spre a împărtăși lumina celor din jurul nostru. Nu trebuie să fim triști, ci voioși, și trebuie să-L păstrăm fără încetare pe Domnul Isus în fața noastră. El vine în curând și noi trebuie să fim gata în așteptarea arătării Lui. O, cât de măreț va fi să-L vedem pe El și să fim salutați ca mântuiți ai Lui! Multă vreme am așteptat, dar nădejdea noastră acum e pe cale de a scădea. Dacă am putea doar să-L vedem pe Împăratul, în frumusețea Lui, am fi pentru veșnicie fericiți. Îmi vine să strig: “Mergem spre casă!” Ne apropiem de timpul când Domnul Hristos va veni cu putere și mare slavă, spre a-i lua pe răscumpărații Săi în locuințele lor veșnice.
“În ziua aceea, vor zice: ‘Iată, acesta este Dumnezeul nostru, în care aveam încredere că ne va mântui. Acesta este Domnul, în care ne încredeam, acum să ne veselim și să ne bucurăm de mântuirea Lui’!” (Isaia 25, 9.)
“Treceți, treceți pe porți! Pregătiți o cale poporului! Croiți, croiți drum, dați pietrele la o parte! Ridicați un steag peste popoare! Iată ce vestește Domnul până la marginile pământului: Spuneți fiicei Sionului: ‘Iată, Mântuitorul tău vine; iată plata este cu El și răsplătirile merg înaintea Lui’. Ei vor fi numiți ‘Popor sfânt, răscumpărați ai Domnului’. Iar pe tine, te vor numi ‘Cetate căutată și neprihănită’.” (Isaia 62, 10-12.)
-254-
În marea lucrare finală, vom avea să dăm piept cu greutăți cărora nu vom ști cum să le facem față, dar să nu uităm că Cele Trei Mari Puteri ale cerului lucrează, că o Mână divină e la cârmă și că Dumnezeu Își va împlini făgăduințele, El Își va strânge din lume un popor care-L va sluji în neprihănire.
“Să nu vi se tulbure inima. Aveți credință în Dumnezeu, și aveți credință în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri. Dacă n-ar fi așa, v-aș fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Și, după ce Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiți și voi.” (Ioan 14, 1-3.)
Multă vreme, noi am așteptat revenirea Mântuitorului nostru. Dar făgăduința Lui nu e mai puțin sigură. În curând, vom fi în țara făgăduită. Acolo, Isus ne va conduce lângă apa vieții, care curge de la tronul lui Dumnezeu ne va lămuri întâmplările întunecoase ale providenței prin care ne-a trecut El pe pământul acesta, pentru a ne desăvârși caracterul. Acolo vom privi în chip neîntunecat frumusețile Edenului refăcut. Aruncând la picioarele Mântuitorului coroanele pe care El le-a pus pe capul nostru și atingându-ne harpele de aur, vom umple văzduhul de laude pentru Acela care șade pe tron.
Secțiunea 5 — Cunoașterea absolută
“Lumina cunoștinței slavei Lui Dumnezeu pe fața lui Isus Hristos.” (2 Corinteni 4, 6.)
-255-
Dumnezeu în natură
Înaintea pătrunderii păcatului, peste mintea primilor noștri părinți nu exista nici un nor care să întunece înțelegerea caracterului lui Dumnezeu. Ei se conformau în mod desăvârșit voinței lui Dumnezeu. Drept veșmânt, ei erau înconjurați de o lumină minunată, lumina lui Dumnezeu. Această lumină clară și desăvârșită le lumina orice problemă ce li se prezenta.
Natura era manualul lor. În grădina Edenului, existența lui Dumnezeu era demonstrată, însușirile Lui erau dezvăluite prin lucrurile naturii ce-i înconjura. Orice lucru asupra căruia li se opreau ochii le vorbea despre însușirile nevăzute ale lui Dumnezeu, anume “puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui”, erau văzute clar, fiind înțelese prin lucrurile create.
Urmările păcatului
Dar, deși este adevărat că la început Dumnezeu putea fi văzut în natură, nu urmează că, după cădere, lui Adam și urmașilor săi le-a fost descoperită, prin lumea naturală, o cunoaștere perfectă a lui Dumnezeu. Natura îi putea preda omului învățăturile ei atâta vreme cât el era în stare de nevinovăție. Însă nelegiuirea a adus o vătămare a pământului și s-a interpus între natură și Dumnezeul naturii. Dacă Adam și Eva ar fi rămas continuu ascultători de Creatorul lor, dacă ar fi rămas pe cărarea umblării în deplină dreptate, ei ar fi continuat să învețe despre Dumnezeu din lucrările Sale. Însă, când au dat ascultare ispititorului și au păcătuit împotriva lui Dumnezeu, lumina veșmintelor nevinovăției cerești s-a depărtat de la ei. Lipsiți de lumină cerească, ei n-au mai putut să discearnă caracterul lui Dumnezeu din lucrările mâinilor Lui.
-256-
Și, prin neascultarea omului, a avut loc o schimbare chiar și în natură. Pătată de blestemul păcatului, natura poate da doar o mărturie nedesăvârșită despre Creator. Ea nu poate dezvălui caracterul Său în toată desăvârșirea lui.
Un Învățător divin
Avem nevoie de un Învățător divin. Pentru ca lumea să nu rămână în întuneric, în veșnică noapte spirituală, Dumnezeu ni S-a descoperit în Isus Hristos. Hristos este “adevărata Lumină, care luminează pe orice om venit în lume.” (Ioan 1, 9.) “Lumina cunoștinței slavei lui Dumnezeu” s-a dezvăluit “pe fața lui Isus Hristos”. (2 Corinteni 4, 6.) Lumina lui Hristos, iluminând priceperea noastră și strălucind peste fața naturii, ne face în stare să citim continuu învățămintele iubirii lui Dumnezeu în lucrările create de El.
Natura mărturisește despre Dumnezeu
Lucrurile din natură, pe care le privim noi azi, ne dau doar o slabă idee despre frumusețea și măreția Edenului. Totuși, a rămas încă multă frumusețe. Natura mărturisește că Cineva nemărginit în putere, mare în bunătate, îndurare și iubire, a creat pământul și l-a îmbelșugat cu viață și bucurie. Chiar în starea lor adumbrită, toate lucrurile descoperă lucrarea mâinilor Maestrului Artist. Cu toate că păcatul a mânjit forma și frumusețea lucrurilor naturii, deși pe ele se pot vedea urmele lucrării prințului puterii văzduhului, totuși ele vorbesc despre Dumnezeu. În tufele țepoase, în spini, mărăcini, neghină, putem citi legea osândirii, dar, din frumusețea lucrurilor din natură și din minunata potrivire a lor la nevoile și spre fericirea noastră, putem învăța că Dumnezeu încă ne iubește și că îndurarea Sa continuă să se manifeste în lume.
-257-
“Cerurile spun slava lui Dumnezeu, Și întinderea lor vestește lucrarea mâinilor Lui. O zi istorisește alteia acest lucru O noapte dă de știre alteia despre El. Și aceasta fără vorbe, fără cuvinte, Al căror sunet să fie auzit.”
-2-
(Psalmii 19, 1-3.)
Neputința omului de a interpreta natura
Despărțiți de Hristos, noi suntem neînstare să tâlcuim așa cum se cuvine limba naturii. Cea mai anevoioasă și mai umilitoare învățătură pe care trebuie să o deprindă omul este propria sa ineficiență în dependența de înțelepciunea omenească și sigura înfrângere a strădaniilor sale de a citi natura așa cum se cuvine. Prin sine însuși, el nu poate tâlcui natura fără să o așeze mai presus de Dumnezeu. El este într-o situație asemănătoare atenienilor, care, printre altarele lor consacrate închinării la natură, aveau unul pe care-l dedicaseră “unui dumnezeu necunoscut”. În adevăr, Dumnezeu le era necunoscut. El este necunoscut pentru toți cei care, fără călăuzirea Învățătorului divin, se preocupă de studiul naturii. Negreșit, ei vor ajunge la concluzii greșite.
Cu priceperea sa omenească, lumea nu Îl cunoaște pe Dumnezeu. Înțelepții ei adună o nedesăvârșită cunoaștere despre El din lucrurile create de El; însă aceasta, departe de a le da înalte concepții despre Dumnezeu, departe de a înălța mintea și sufletul și a aduce întreaga făptură în conformitate cu voia Sa, tinde să-i facă pe oameni idolatri. În orbirea lor, ei proslăvesc natura și legile naturii mai mult decât pe Dumnezeul naturii.
-258-
Dumnezeu a îngăduit ca asupra lumii să se reverse un potop de lumină prin descoperirile științei și artei; dar, când oamenii de știință judecă fățiș aceste subiecte numai din punct de vedere omenesc, cu siguranță vor greși. Mințile cele mai dotate, dacă nu sunt călăuzite de Cuvântul lui Dumnezeu, se tulbură, încercând să aprofundeze legăturile dintre știință și revelație. Creatorul și lucrările Lui sunt mai presus de puterea lor de pricepere; și, fiindcă acestea nu pot fi explicate prin legile naturale, raportul Bibliei este declarat ca nefiind vrednic de încredere.
Cei care pun la îndoială temeinicia rapoartelor Scripturii și-au pierdut ancora și sunt lăsați să se sfărâme de stâncile necredinței. Când nu se dovedesc în stare să-L cântărească pe Creator și lucrările Lui, prin nedesăvârșita cunoaștere a științei, ei pun la îndoială existența lui Dumnezeu și îi atribuie naturii o putere nemărginită.
În adevărata știință nu poate fi nimic potrivnic învățăturii Cuvântului lui Dumnezeu, căci amândouă au același Autor. O corectă înțelegere a amândurora va dovedi că ele sunt în armonie. Adevărul, fie în natură, fie în descoperire, este în armonie cu el însuși, în toate manifestările lui. În mintea neluminată prin Spiritul lui Dumnezeu, va fi totdeauna întuneric cu privire la puterea Sa. Iată de ce, atât de adesea, ideile omenești cu privire la știință contrazic învățătura Cuvântului lui Dumnezeu.
Lucrarea creațiunii
Niciodată lucrarea creațiunii nu poate fi explicată prin știință. Ce știință poate lămuri taina vieții?
Teoria că, atunci când a adus lumea la ființă, Dumnezeu nu a creat materia este neîntemeiată. La plămădirea lumii noastre, Dumnezeu nu era îndatorat unei materii dinainte existente. Dimpotrivă, toate lucrurile materiale și spirituale au apărut înaintea Domnului Iehova, la glasul Lui, și au fost create în vederea planului Său. Cerurile și toată oștirea lor, pământul și toate lucrurile de pe el nu sunt doar lucrarea mâinii Sale; ele au luat ființă prin suflarea gurii Sale.
-259-
“Prin credință pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, așa că tot ce se vede nu a fost făcut din lucruri care se văd.” (Evrei 11, 3.)
“Cerurile au fost făcute prin Cuvântul Domnului Și toată oștirea lor prin suflarea gurii Lui Căci El zice, și se face; Poruncește, și ce poruncește ia ființă.”
-2-
(Psalmii 33, 6-9.)