-259-
Legile naturii
Preocupându-se de legile materiei și ale naturii, mulți, chiar dacă nu tăgăduiesc, ajung să piardă din vedere puterea lui Dumnezeu. Ei exprimă ideea că natura acționează independent de Dumnezeu, având prin sine și de la sine propriile sale posibilități și puteri prin care să acționeze. În mintea lor, există o categorică deosebire între natural și supranatural. Naturalul este atribuit cauzelor obișnuite, neavând nici o legătură cu puterea lui Dumnezeu. Puterea vitală îi este atribuită materiei, și din natură se face o zeitate. Se presupune că materia este așezată în anumite corelații și lăsată să lucreze după legi fixe, în care nici Dumnezeu nu Se poate amesteca; că natura este dotată cu anumite proprietăți și pusă în ascultare față de legi, și apoi lăsată ca de la sine să asculte de aceste legi și să săvârșească lucrarea pe care de la început a determinat-o.
Aceasta este știință falsă. În Cuvântul lui Dumnezeu, nu există nimic care s-o sprijine. Dumnezeu nu-și desființează legile, ci lucrează continuu prin ele, folosindu-le drept unelte ale Sale. Ele nu lucrează prin ele însele. Dumnezeu este neîncetat la lucru în natură. Ea este servul Său, îndrumat după cum Îi place. În lucrarea sa, natura mărturisește despre prezența inteligentă și puterea activă a unei Ființe care Se găsește în toate lucrările Sale, așa cum Îi place. Nu datorită unei originare puteri inerente naturii, an după an își dă Pământul roadele și-și continuă drumul în jurul soarelui. Mâna puterii infinite este neîncetat la lucru, călăuzind această planetă. Puterea lui Dumnezeu, exercitată clipă de clipă, este aceea care îi menține poziția în cursul rotației ei.
-260-
Dumnezeul cerurilor este neîncetat la lucru. Prin puterea Sa apare vegetația, apare orice frunză și înflorește orice floare. Fiecare picătură de ploaie sau fulg de zăpadă, fiecare fir de iarbă, fiecare frunză, floare și pomișor mărturisește despre Dumnezeu. Aceste lucruri micuțe, atât de obișnuite în jurul nostru, ne învață că nimic nu rămâne neobservat de infinitul Dumnezeu, nimic nu este prea mic pentru atenția Sa.
Mecanismul corpului omenesc nu poate fi înțeles pe deplin; el prezintă taine care îl pun în încurcătură și pe cel mai priceput. Nu datorită unui mecanism, care o dată pus în mișcare își continuă lucrul, pulsul bate și respirație urmează după respirație. În Dumnezeu trăim, ne mișcăm și avem ființă. Fiecare respirație, fiecare bătaie a inimii este o continuă dovadă a puterii unui Dumnezeu prezent în orice clipă.
Dumnezeu face ca soarele să se înalțe pe cer. El deschide ferestrele cerului și dă ploaia. El face să crească iarba pe munți. “El dă zăpada ca lâna, El presară bruma ca cenușa.” (Psalmii 147, 16.) “La glasul tunetului Său, apele freamătă în cer! El sloboade fulgere pentru ploaie și scoate vânturile din vistieriile Sale.” (Ieremia 10, 13.)
Domnul este continuu la lucru, susținând și folosind drept servi ai Săi lucrurile pe care le-a făcut. Hristos spunea: “Tatăl Meu lucrează până acum; și Eu de asemenea lucrez.” (Ioan 5, 17.)
-261-
Tainele puterii divine
Bărbații cei mai învățați nu pot înțelege tainele lui Iehova așa cum sunt dezvăluite în natură. Inspirația divină pune o mulțime de întrebări la care nu poate răspunde nici cel mai iscusit învățat. Aceste întrebări nu au fost puse ca să putem răspunde la ele, ci pentru ca să ne atragă atenția la profunzimea tainelor lui Dumnezeu și să ne învețe că înțelepciunea noastră este mărginită; că în legătură cu viața noastră zilnică sunt multe lucruri care întrec puterea de cuprindere a minților mărginite; că judecata și gândurile lui Dumnezeu sunt cu neputință de priceput. Înțelepciunea Lui este de nepătruns.
Scepticii refuză să creadă în Dumnezeu, deoarece, cu mințile lor mărginite, nu pot pricepe puterea infinită prin care El li se descoperă oamenilor. Însă Dumnezeu urmează a fi recunoscut mai mult din ce ne descoperă El despre Sine decât din ce este dezvăluit mărginitei noastre priceperi. Atât în descoperirea divină, cât și în natură, Dumnezeu le-a dat oamenilor taine care să le insufle credință. Așa trebuie să fie. Chiar dacă cercetăm continuu, studiem și învățăm mereu, totuși mai rămâne încă un infinit dincolo de aceasta.
“Cine a măsurat apele cu mâna lui? Cine a măsurat cerurile cu palma, Și a strâns țărâna pământului într-o treime de măsură? Cine a cântărit munții cu cântarul Și dealurile cu cumpăna? Cine a cercetat Duhul Domnului, Și cine L-a luminat cu sfaturile lui? Cu cine S-a sfătuit El, ca să ia învățătură! Cine L-a învățat cărarea dreptății? Cine L-a învățat înțelepciunea, Și I-a făcut cunoscut calea priceperii! Iată, neamurile sunt ca o picătură de apă din vadră, Sunt ca praful pe o cumpănă; El ridică ostroavele ca un bob de nisip. Libanul n-ajunge pentru foc, Și dobitoacele lui nu ajung pentru ardere de tot. Toate neamurile sunt ca o nimica înaintea Lui, Nu sunt decât nimicnicie și deșertăciune.
-262-
Cu cine voiți să asemănați pe Dumnezeu? Și cu ce asemănare Îl veți asemăna? N-ați auzit? Nu vi s-a făcut cunoscut de la început? Nu v-ați gândit niciodată la întemeierea pământului? El șade deasupra cercului pământului, Și locuitorii lui sunt ca niște lăcuste înaintea Lui; El întinde cerurile ca o mahramă subțire, Și le lățește ca un cort, ca să locuiască în el. ‘Cu cine Mă veți asemăna, Ca să fiu deopotrivă cu el?’ zice Cel Sfânt. ‘Ridicați-vă ochii în sus și priviți! Cine a făcut toate aceste lucruri? Cine a făcut să meargă după număr, În șir, oștirea lor? El le cheamă pe toate pe nume; Așa de mare e puterea și tăria Lui, Că una nu lipsește.’
‘Pentru ce zici tu, Iacove, Pentru ce zici tu, Israele: “Soarta mea este ascunsă dinaintea Domnului, Și dreptul meu este trecut cu vederea Înaintea Dumnezeului meu?”’ Nu știi? N-ai auzit? Dumnezeu cel veșnic, Domnul a făcut marginile pământului. El nu obosește, nici nu ostenește; Priceperea Lui nu poate fi pătrunsă. El dă tărie celui obosit, Și mărește puterea celui ce cade în leșin. Flăcăii obosesc și ostenesc, Chiar tinerii se clatină; Dar cei ce se încred în Domnul își înnoiesc puterea, Ei zboară ca vulturii; Aleargă și nu obosesc, Umblă și nu ostenesc.” (Isaia 40, 12-31.)
-263-
Un Dumnezeu personal
Neîntrecuta putere ce lucrează în toată natura și susține totul nu este, după cum o prezintă unii oameni de știință, doar un principiu atotpătrunzător, o forță la lucru. Dumnezeu este spirit; și totuși El este o persoană, deoarece omul a fost făcut după chipul Lui.
Natura nu este Dumnezeu
Lucrarea mâinilor lui Dumnezeu în natură nu este Însuși Dumnezeu în natură. Lucrurile din natură sunt expresia caracterului lui Dumnezeu, prin ele putem înțelege iubirea Sa, puterea și slava Sa; însă nu trebuie să privim natura drept Dumnezeu. Măiestrita pricepere a făpturilor omenești produce lucrări minunate, lucruri ce desfată ochiul, și aceste lucruri ne dau o oarecare idee despre autorul lor; însă lucrul făcut nu este chiar omul. Nu lucrul săvârșit, ci cel care l-a săvârșit este socotit demn de cinste. Astfel, întrucât natura este o expresie a gândirii lui Dumnezeu, nu natura, ci Dumnezeul naturii trebuie proslăvit.
“Dumnezeii, care n-au făcut nici cerurile, nici pământul, Vor pieri de pe pământ și de sub ceruri. Cel ce este partea lui Iacov nu este ca ei; Căci El a întocmit totul.
El a făcut pământul prin puterea Lui, A întemeiat lumea prin înțelepciunea Lui, A întins cerurile prin priceperea Lui.”
-2-
(Ieremia 10, 11.16.12.)
“El a făcut Cloșca cu pui și Orionul, El preface întunericul în zori, Iar ziua în noapte neagră; El cheamă apele mării, Și le varsă pe fața pământului: Domnul este Numele Lui.”
-2-
(Amos 5, 8.)
-264-
Un Dumnezeu personal l-a creat pe om
În crearea omului s-a dat pe față puterea unui Dumnezeu personal. Când Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său, făptura omenească era desăvârșită din toate punctele de vedere, însă îi lipsea viața. Atunci, un Dumnezeu personal, existând prin Sine Însuși, a suflat în această făptură suflarea de viață și omul a devenit o ființă vie, inteligentă, care respiră. Au fost puse în mișcare toate părțile organismului uman. Inima, arterele, venele, limba, mâinile, picioarele, simțurile, percepțiile minții — toate și-au început lucrul și toate au fost puse sub lege. Omul a devenit un suflet viu. Prin Isus Hristos, un Dumnezeu personal l-a creat pe om și l-a dotat cu inteligență și putere.
Plămada noastră nu-I era ascunsă când am fost făcuți în taină. Ochii Lui ne-au văzut în embrion, așa nedesăvârșit cum era; și în cartea Sa erau scrise toate mădularele noastre, atunci când nu exista încă nici unul dintre ele.
Peste toate ordinele mai mici de ființe, Dumnezeu l-a desemnat pe om, ca cel care era coroana creațiunii Sale, să exprime gândirea Sa și să descopere slava Sa. Însă omul nu trebuie să se înalțe drept Dumnezeu.
“Strigați de bucurie către Domnul, Slujiți Domnului cu bucurie, Veniți cu veselie înaintea Lui. Să știți că Domnul este Dumnezeu! El ne-a făcut, ai Lui suntem; Noi suntem poporul Lui și turma pășunii Lui. Intrați cu laude pe porțile Lui, Intrați cu cântări în curțile Lui! Lăudați-L și binecuvântați-I Numele.”
-2-
(Psalmii 100, 1-4.)
“Înălțați pe Domnul, Dumnezeul nostru, Și închinați-vă pe muntele Lui cel sfânt!
Căci Domnul, Dumnezeul nostru, este sfânt!”
-2-
(Psalmii 99, 9.)
-265-
Dumnezeu — descoperit în Hristos
Dumnezeu ca persoană S-a descoperit în Fiul Său. Isus, oglindirea slavei Sale “și întipărirea Ființei Lui” (Evrei 1, 3), a fost pe pământ sub chip de om. El a venit pe pământ ca Mântuitor. El S-a înălțat la cer ca un Mântuitor personal. Înaintea tronului lui Dumnezeu, Mântuitorul mijlocește în favoarea noastră, “Cineva care semăna cu Fiul omului.” (Apocalipsa 1, 13.)
Hristos, Lumina lumii, și-a acoperit strălucitoarea splendoare a divinității Sale și a venit să trăiască la fel ca un om între oameni, pentru ca ei să poată, fără a fi nimiciți, să se apropie de Creatorul lor. Nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu, afară de cazul când El i S-a descoperit prin Hristos.
“Eu și Tatăl una suntem”, declara Hristos. “Nimeni nu cunoaște deplin pe Fiul, afară de Tatăl; tot astfel nimeni nu cunoaște deplin de Tatăl, afară de Fiul, și acela căruia vrea Fiul să i-L descopere.” (Ioan 10, 30; Matei 11, 27.)
Hristos a venit să învețe făpturile omenești ceea ce dorește Dumnezeu ca ele să știe. În înălțimile cerurilor, pe pământ, în întinsul de ape al oceanului, vedem lucrarea mâinilor lui Dumnezeu. Toate cele create mărturisesc despre puterea, înțelepciunea și iubirea Sa. Însă nu de la stele sau ocean, ori din cascadă, putem afla despre personalitatea lui Dumnezeu, așa cum este descoperită în Hristos.
Dumnezeu a văzut că, spre a ilustra atât personalitatea, cât și caracterul Său, era nevoie de o revelație mai limpede decât natura. El L-a trimis în lume pe Fiul Său să descopere atât natura, cât și însușirile nevăzutului Dumnezeu, în măsura în care vederea omenească putea suporta.
Dacă Dumnezeu ar fi dorit să fie înfățișat ca locuind personal în lucrurile din natură — în floare, în copac, în firul de iarbă — oare nu le-ar fi spus Hristos ucenicilor Săi aceasta, pe când era pe pământ? Dar nicăieri, în învățăturile lui Hristos, nu se vorbește astfel despre Dumnezeu. Hristos și apostolii au învățat lămurit adevărul despre existența unui Dumnezeu, care este o Persoană.
-266-
Hristos a descoperit despre Dumnezeu tot ce puteau suporta făpturile omenești, fără a fi nimicite. El este Învățătorul divin, Luminătorul. Dacă ar fi socotit că avem nevoie de alte descoperiri decât cele făcute prin Hristos și în Cuvântul Său scris, Dumnezeu le-ar fi dat.
Dumnezeu — descoperit ucenicilor de către Hristos
Să studiem cuvintele spuse de Hristos în camera de sus, în noaptea dinaintea răstignirii Sale. Se apropia de ceasul încercării și căuta să-i mângâie pe ucenicii Săi, care aveau să fie greu ispitiți și încercați.
“Să nu vi se tulbure inima. Aveți credință în Dumnezeu, și aveți credință în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri. Dacă n-ar fi așa, v-aș fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc.
‘Doamne’, I-a zis Toma, ‘nu știm unde Te duci; cum putem să știm calea într-acolo?’ Isus i-a zis: ‘Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. Dacă M-ați fi cunoscut pe Mine, ați fi cunoscut și pe Tatăl Meu. Și de acum încolo, Îl veți cunoaște; și L-ați și văzut’.
‘Doamne’, I-a zis Filip, ‘arată-ne pe Tatăl și ne este de ajuns’. ‘Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl. Cum zici tu dar: “Arată-ne pe Tatăl”. Nu crezi că Eu sunt în Tatăl, și Tatăl este în Mine? Cuvintele pe care vi le spun Eu, nu le spun de la Mine, ci Tatăl, care locuiește în Mine, El face aceste lucrări ale Lui’.” (Ioan 14, 1-10.)
Ucenicii nu înțelegeau încă cele spuse de Hristos cu privire la legătura Sa cu Dumnezeu. O mare parte din învățătura Lui era încă neclară pentru ei. Ei aveau o mulțime de întrebări, lucru care dezvăluie că erau neștiutori cu privire la relația lui Dumnezeu cu ei și cu problemele lor prezente și viitoare. Hristos dorea ca ei să aibă o mai clară mai precisă cunoaștere despre Dumnezeu.
-267-
“V-am spus aceste lucruri în pilde”, a zis El. “Vine ceasul când nu vă voi mai vorbi în pilde, ci vă voi vorbi deslușit despre Tatăl.” (Ioan 16, 25.)
În ziua Cincizecimii, când Duhul Sfânt s-a revărsat asupra ucenicilor, ei au înțeles adevărurile spuse de Hristos în pilde. Învățăturile care fuseseră taine pentru ei erau lămurite acum. Înțelegerea, pe care o primiseră o dată cu revărsarea Duhului, i-a făcut să se rușineze de închipuitele lor teorii imaginare. Presupunerile și tâlcuirile lor erau nebunie în comparație cu cunoștința pe care o primiseră despre lucrurile cerești. Ei erau călăuziți de Duhul Sfânt; și asupra minții lor, cândva întunecată, acum strălucea lumina.
Dar ucenicii încă nu primiseră deplina împlinire a făgăduinței lui Hristos. Ei primiseră toată cunoștința despre Dumnezeu, pe care au putut să o suporte, însă deplina împlinire a făgăduinței că Hristos avea să li-L descopere lămurit pe Tatăl era încă în viitor. Așa este și azi. Cunoașterea noastră despre Dumnezeu este parțială și nedesăvârșită. Când lupta se va termina și Omul Isus Hristos îi va recunoaște înaintea Tatălui pe credincioșii Săi lucrători, care, într-o lume de păcat, au dat o credincioasă mărturie despre El, atunci ei vor înțelege lămurit lucrurile care acum sunt taine pentru ei.
Hristos duce cu Sine, în curțile cerești, proslăvita Sa natură umană. Celor care-L primesc, El le dă putere să devină fii ai lui Dumnezeu, pentru ca la urmă Dumnezeu să-i primească drept ai Săi, spre a locui cu El pentru veșnicie. Dacă, în timpul acestei vieți, ei sunt credincioși lui Dumnezeu, la urmă “ei vor vedea fața Lui și Numele Lui va fi scris pe frunțile lor.” (Apocalipsa 22, 4.) Și care alta este fericirea cerului decât de a-L vedea pe Dumnezeu? Ce bucurie mai mare va avea păcătosul mântuit prin harul lui Hristos, decât să privească fața lui Dumnezeu și să-L știe ca Tată?
-268-
Mărturia Scripturii
Scripturile arată în mod lămurit legătura dintre Dumnezeu și Hristos și înfățișează cât se poate de limpede personalitatea și individualitatea fiecăruia.
“După ce a vorbit în vechime părinților noștri prin prooroci, în multe rânduri și în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârșitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moștenitor al tuturor lucrurilor și prin care a făcut veacurile. El, care este oglindirea slavei Lui și întipărirea Ființei Lui, și care ține toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui, a făcut curățirea păcatelor, și a șezut la dreapta măririi în locurile prea înalte, ajungând cu atât mai presus de îngeri, cu cât a moștenit un Nume mult mai minunat decât al lor. Căci, căruia dintre îngeri a zis El vreodată: ‘Tu ești Fiul Meu; astăzi te-am născut?’ Și iarăși: ‘Eu Îi voi fi Tată, și El Îmi va fi Fiu?’” (Evrei 1, 1-5.)
Dumnezeu este Tatăl lui Hristos; Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Lui Hristos I s-a dat o poziție proslăvită. El a fost făcut egal cu Tatăl. Toate gândurile lui Dumnezeu sunt descoperite Fiului Său.
Isus le-a zis iudeilor: “Tatăl Meu lucrează până acum, și Eu de asemenea lucrez Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; și tot ce face Tatăl, face și Fiul întocmai. Căci Tatăl iubește pe Fiul, și-I arată tot ce face.” (Ioan 5, 17-20.) Aici este înfățișată din nou personalitatea Tatălui și a Fiului, arătându-ni-se unitatea care există între Ei.
Va continua.