Continuare.
Nu priviți la oameni și nici nu vă puneți nădejdea în ei, considerând că sunt infailibili, ci priviți mereu numai la Isus. Nu spuneți nimic care va arunca un reproș asupra credinței voastre. Mărturisiți-vă păcatele ascunse numai lui Dumnezeu. Lăsați ca inimile voastre rătăcitoare să se întoarcă la El, care știe exact și în mod desăvârșit cum să trateze cazul vostru. Dacă v-ați purtat cum nu se cuvine cu semenul vostru, recunoașteți-vă păcatul și faceți roade vrednice de lucrul acesta, restituind ceea ce trebuie. Apoi cereți binecuvântarea. Veniți la Dumnezeu așa cum sunteți și lăsați ca El să vă vindece rănile. Aduceți cazul vostru înaintea tronului harului; lăsați ca lucrarea aceasta să fie o lucrare completă, deplină. Fiți sinceri în relațiile voastre cu Dumnezeu și cu voi înșivă. Dacă veniți la El cu o inimă smerită, El vă va da biruință. Apoi puteți să dați o mărturie plăcută a libertății, aducând laude Lui, Aceluia care v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată. El nu va înțelege sau judeca greșit. Semenii voștri nu vă pot absolvi de păcat sau curăți de nelegiuire. Isus este singurul care vă poate da pacea. El vă iubește și S-a dat pe Sine pentru voi. Inima Sa mare, plină de iubire, are “milă de slăbiciunile noastre”. Ce păcate sunt oare prea mari ca El să nu le poată ierta? Ce suflet este așa de întunecat și apăsat de păcat, ca El să nu-l poată mântui? El este binevoitor, nu caută merite la noi, ci, datorită bunătății Lui nemărginite, ne vindecă în rătăcirile noastre și ne iubește necondiționat, și aceasta în vreme ce noi eram încă păcătoși. El este “încet la mânie și plin de bunătate”. Are o “îndelungă răbdare pentru voi și dorește ca nici unul să nu piară, ci toți să vină la pocăință”.
Nu căutați să obțineți o biruință la o cotă înaltă de excitare, ci mergeți să lucrați pentru alții și învățați-i cu multă răbdare. Acum veți fi înclinați să credeți că fiecare are o mulțime de rele de mărturisit și veți fi în primejdia de a face din aceasta un punct de atac. Voi doriți să-l aduceți pe fiecare pe același teren pe care voi vă aflați și veți simți că nu se poate face nimic până când n-au trecut toți prin aceeași lucrare, de mărturisire. Nu veți fi dispuși să-i ajutați din nou pe alții, având Duhul lui Dumnezeu asupra voastră și inimile înmuiate și supuse unei lucrări serioase de curățire. Veți fi în marea primejdie de a aduce vătămare lucrării lui Dumnezeu, exercitând propriul vostru spirit. Dacă lucrați pentru suflete cu umilință, cu o dependență plină de încredere în Dumnezeu, dacă radiațiile Spiritului Său se reflectă de la tine într-un caracter asemenea Domnului Hristos, dacă simpatia, bunătatea, răbdarea și iubirea sunt principii stabile în viața voastră, atunci veți fi o binecuvântare pentru toți din jurul vostru. Voi nu veți critica pe alții și nici nu veți manifesta un spirit aspru, necruțător, față de ei; nu veți avea simțământul că ideile lor trebuie făcute ca să răspundă standardului vostru; dar iubirea lui Isus și roadele veșnice ale neprihănirii se vor manifesta în voi.
-650-
“Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor…. Cei ce sunt ai lui Hristos Isus și-au răstignit firea pământească împreună cu patimile și poftele ei. Dacă trăim prin Duhul, să și umblăm prin Duhul. Să nu umblăm după o slavă deșartă, întărâtându-ne unii pe alții și pizmuindu-ne unii pe alții”.
Vrăjmașul va căuta să se introducă chiar și în mijlocul exercițiilor voastre religioase. Fiecare cale de acces trebuie să fie păzită cu credincioșie; dacă nu, egoismul și mândria vor ajunge să fie țesute în lucrarea voastră. Dacă eul a fost cu adevărat crucificat, cu toate pasiunile și plăcerile lui, rodul acestei realități se va vedea în fapte bune, spre slava lui Dumnezeu. Vă somez, în temere de Dumnezeu, nu lăsați ca lucrarea voastră să degenereze. Fiți creștini consecvenți, echilibrați. Când inima și-a dat afecțiunile ei lui Hristos, atunci lucrurile vechi s-au dus, toate lucrurile au devenit noi.
Religia noastră trebuie să fie inteligentă. Înțelepciunea de sus trebuie să ne întărească, să ne fixeze, să ne înrădăcineze. Noi trebuie să mergem înainte și Dumnezeu încă ne va mai descoperi slava Sa, așa cum nu face față de lume.
Battle Creek , Michigan,
6 ianuarie 1889.
-651-
Prezența lui Dumnezeu, o realitate
Scumpe frate Q.,
Sunt bucuroasă că astăzi ești în _____. Dacă folosești bine încrederea de care te bucuri, atunci vei fi omul potrivit la locul potrivit. Păstrează eul în afara preocupărilor tale; el să nu ajungă să mărginească lucrarea, deși aceasta va fi natural. Umblă umil cu Dumnezeu. Să lucrăm pentru Domnul cu o energie dezinteresată, păstrând înaintea noastră un sentiment al prezenței constante a lui Dumnezeu. Să ne gândim la Moise, câtă rezistență și câtă răbdare au caracterizat viața lui. Pavel, în Epistola sa către Evrei, spune: “Pentru că a rămas neclintit, ca și cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut”. Caracterul pe care Pavel îl atribuie astfel lui Moise nu înseamnă numai o rezistență pasivă împotriva răului, ci o perseverență în ceea ce este drept. El a păstrat totdeauna pe Domnul înaintea sa și Domnul a fost totdeauna la dreapta sa, ca să-l ajute.
Moise a avut un sentiment profund al prezenței personale a lui Dumnezeu. El nu numai că a privit de-a lungul veacurilor la Domnul Hristos, ca Acesta să Se manifeste în trup, dar L-a văzut pe Hristos în mod special însoțindu-i pe copiii lui Israel în toate călătoriile lor. Pentru el, Dumnezeu era ceva real, era totdeauna prezent în gândurile sale. Când era înțeles greșit, când era chemat să facă față primejdiei și să poarte ocara de dragul lui Hristos, el a îndurat fără să se răzbune. Moise a crezut în Dumnezeu ca unul de care el avea nevoie și care urma să-l ajute. Pentru el, Dumnezeu era un ajutor prezent.
O mare parte din credința pe care o vedem este numai o credință cu numele; credința reală, plină de încredere și perseverență, este rară. Moise știa, din proprie experiență, că făgăduințele lui Dumnezeu vor fi o răsplată a acelora care Îl caută în mod stăruitor. El a avut respect față de recompensa de răsplătire. Aici avem un alt punct cu privire la credința pe care dorim s-o studiem; Dumnezeu va răsplăti pe omul credinței și al ascultării. Dacă această credință este adusă în experiența vieții, ea va face pe oricine se teme și-L iubește pe Dumnezeu să îndure încercările. Moise a fost plin de încredere în Dumnezeu pentru că a avut credința necesară.
-652-
El a avut nevoie de ajutor și s-a rugat pentru aceasta, s-a prins de el prin credință și a țesut în experiența lui credința că Dumnezeu îi poartă de grijă. El a crezut că Dumnezeu îi conduce viața în mod deosebit. El L-a văzut și L-a recunoscut pe Dumnezeu în fiecare detaliu al vieții sale și a simțit că se află sub ochii Celui Atotvăzător, Aceluia care cântărește motivele, Aceluia care încearcă inima. El a privit la Dumnezeu și s-a încrezut în El pentru tăria de a-l purta și păstra necorupt prin orice formă a ispitei. El știa că i s-a dat o lucrare specială de făcut și dorea să facă tot posibilul ca lucrarea aceea să fie un succes total. Dar el știa că nu putea face lucrul acesta fără ajutor divin, pentru că avea de-a face cu un popor încăpățânat. Prezența lui Dumnezeu era suficientă să-l facă să treacă cu bine prin situațiile cele mai dificile în care putea fi pus un om.
Moise nu numai că se gândea la Dumnezeu; el L-a și văzut. Dumnezeu era pentru el o viziune continuă. El n-a pierdut niciodată din vedere fața Lui. L-a văzut pe Isus ca Mântuitor al său și a crezut că meritele Mântuitorului îi vor fi atribuite și lui. Pentru Moise, această credință nu era un fel de ghicire; ea era o realitate. De acest fel de credință avem noi nevoie, credință care să treacă testul cu bine. O, cât de adesea cădem în fața ispitei, și aceasta pentru că nu avem ochii ațintiți la Isus! Credința noastră nu este constantă pentru că, datorită cedării în fața comodității, păcătuim și apoi nu mai putem suporta să-L “vedem pe Cel care este nevăzut” (Evrei 11, 27).
Fratele meu, fă din Domnul Hristos tovarășul tău zilnic, în fiecare oră, și nu te vei plânge că nu ai credință. Contemplă pe Isus. Privește caracterul Său. Vorbește cu El. Cu cât vei înălța mai puțin eul, cu atât mai mult vei vedea în Isus pe Cel înălțat. Dumnezeu are pentru tine o lucrare de făcut. Păstrează totdeauna pe Domnul înaintea ta. Frate și soră Q, mergeți mai sus și tot mai sus, pentru a vedea mai clar caracterul Domnului Hristos. Când Moise s-a rugat: “Arată-mi slava Ta” , Domnul nu l-a mustrat, ci a răspuns rugăciunii lui. Dumnezeu a declarat slujitorului Său: “Voi face să treacă pe dinaintea ta toată frumusețea Mea și voi chema Numele Domnului înaintea ta”. Noi ne păstrăm departe de Dumnezeu și de aceea nu vedem descoperirea puterii Sale.
-653-
Prezența Domnului Hristos în sala de clasă
Fratele meu, sora mea, Domnul să vă dea la amândoi înțelepciune, ca să puteți ști cum să vă folosiți mintea. Domnul să vă învețe ce lucruri mari poate El să facă dacă veți crede. Aduceți pe Isus cu voi, ca tovarăș al vostru, în sala de clasă. Păstrați-L înaintea voastră atunci când vorbiți, pentru ca bunătatea să pornească de pe buzele voastre. Nu permiteți nimănui să vă modeleze această problemă. Permiteți-le copiilor care se află sub grija voastră să aibă individualitate, tot la fel ca și voi. Încercați totdeauna să-i călăuziți, dar niciodată să-i conduceți.
Am văzut unele lucruri aici, în Elveția, care cred că merită să fie imitate. Profesorii din școli ies adesea în natură cu elevii lor și, în timp ce aceștia se joacă, ei îi învață cum să se recreeze și sunt gata să intervină pentru a putea corecta orice comportare dezordonată sau orice lucru rău. Uneori, își iau elevii afară, în natură, și merg împreună cu ei mult timp pe jos. Îmi place lucrul acesta; cred că, făcând astfel, există mai puține ocazii pentru copii să cadă în ispită. Profesorii par să se implice în distracțiile copiilor și să facă ordine în ele. În nici un caz nu pot să fiu de acord cu ideea că elevii trebuie să simtă că sunt priviți continuu cu neîncredere și nu se pot purta ca niște copii. Dar este bine ca profesorii să se prindă în jocurile copiilor, să fie una cu ei și să le arate că doresc ca ei să fie fericiți; aceasta le va da copiilor încredere. Ei trebuie să fie controlați cu iubire, dar nu urmărindu-i în timpul meselor și al distracțiilor lor cu o severitate aspră și rigidă.
Dați-mi voie să spun că aceia care n-au fost ei înșiși niciodată copii nu sunt, de obicei, cei mai indicați să călăuzească în mod înțelept mintea diferită a copiilor și tinerilor. Ei sunt în stare să facă o lege, de la care nu se poate face apel. Profesorii nu trebuie să uite că și ei au fost odată copii. Trebuie să-și adapteze lecțiile la mintea lor, situându-se astfel într-o relație de simpatie cu ei; apoi copiii pot fi instruiți și vor putea să le fie de folos atât prin cuvânt, cât și prin exemplu.
-654-
Fie ca Duhul lui Isus să vină și să vă modeleze inimile, să vă formeze caracterele pentru a vă înălța și înnobila sufletele. Domnul Hristos le-a spus ucenicilor Săi: “Adevărat vă spun că, dacă nu vă veți întoarce la Dumnezeu, și nu vă veți face ca niște copilași, cu nici un chip nu veți intra în Împărăția cerurilor” (Matei 18, 3). Este nevoie să dați la o parte aceste rânduieli de fier, să coborâți de pe aceste picioroange, la simplitatea și umilința unui copil. O, dacă o parte din spiritul de severitate s-ar putea schimba într-un spirit de iubire, atunci fericirea și lumina soarelui pot lua locul descurajării și al durerii.
Natura și influența Mărturiilor
Pe măsură ce timpul se apropie și lucrarea de vestire a ultimei avertizări adresate lumii se extinde, este foarte important ca aceia care primesc adevărul prezent să aibă o clară înțelegere a naturii și influenței Mărturiilor pe care Dumnezeu, în providența Sa, le-a legat de lucrarea soliei îngerului al treilea, chiar de la începuturile ei. În paginile ce urmează, sunt redate paragrafe din ceea ce am scris în ultimii patruzeci de ani, cu referire la experiența mea de la început în această lucrare specială, prezentând, de asemenea, ceea ce Dumnezeu mi-a descoperit cu privire la natura și importanța Mărturiilor, modul în care sunt date și cum trebuie să fie privite.
“Nu mult după 1844, am primit prima mea viziune. Eram în vizită la o scumpă soră în Hristos, a cărei inimă era legată de a mea. Cinci dintre noi, toate femei, am îngenuncheat liniștit la altarul familial. În timp ce mă rugam, puterea lui Dumnezeu a venit asupra mea așa cum n-am simțit-o niciodată mai înainte. Am avut simțământul că sunt înconjurată de lumină și că mă înalț mai sus și tot mai sus de la pământ” [Testimonies for the Church 1:58; ]. La data aceea, am văzut experiența credincioșilor adventiști, venirea Domnului Hristos și răsplata dată celor credincioși.
-655-
“În a doua viziune, care a urmat imediat după prima, mi s-au arătat încercările prin care trebuia să trec și că aveam datoria să merg și să spun și altora ce-mi descoperise Dumnezeu. Mi-a fost arătat că lucrarea mea va fi întâmpinată cu o mare apostazie și că inima îmi va fi sfâșiată de suferință, dar că harul lui Dumnezeu va fi îndestulător și mă va susține în toate aceste încercări. Învățătura din această viziune m-a tulburat nespus de mult, căci îmi arăta datoria pe care o aveam, de a merge în mijlocul poporului și a prezenta adevărul.
O mare teamă ce mă apăsa a fost aceea că, dacă ascult chemarea datoriei și merg, declarându-mă favorizată de Cel Prea Înalt cu viziuni și descoperiri pentru poporul lui Dumnezeu, aș putea să cad în păcatul înălțării de sine și să mă înalț mai presus de poziția ce este numai drept pentru mine să o ocup, aducând în felul acesta asupra mea neplăcerea lui Dumnezeu și pierzându-mi astfel mântuirea. Aveam în fața mea numeroase cazuri asemănătoare, și o strângere de inimă în fața calvarului chinuitor.
Acum mă rog fierbinte ca, dacă totuși trebuie să merg și să spun ceea ce mi-a arătat Domnul, să fiu ferită de o înălțare necuvenită. Îngerul a spus: ‘Rugăciunile tale au fost ascultate și vei primi răspuns la ele. Dacă acest rău de care te temi te amenință, mâna lui Dumnezeu va fi întinsă ca să te salveze; prin suferință, El te va atrage la Sine și te va păstra în umilință. Transmite solia cu credincioșie. Suferă până la sfârșit și vei mânca din fructele pomului vieții și vei bea din apa vieții’.” [Testimonies for the Church 1:62, 64, 65; .]
La data aceea, era fanatism printre aceia care fuseseră credincioși ai primei solii îngerești. Greșeli serioase în doctrină și practică erau nutrite și unii erau chiar gata să-i condamne pe toți aceia care nu vor accepta părerile lor. Dumnezeu mi-a descoperit în viziune aceste greșeli și m-a trimis la acești copii greșiți să le spun; dar, în aducerea la îndeplinire a acestei îndatoriri, m-am confruntat cu o puternică împotrivire și ocară.
-656-
“Pentru mine era o cruce grea aceea de a le spune celor greșiți ce mi-a fost arătat cu privire la ei. Acest lucru mi-a produs o mare tristețe, și anume de a vedea pe alții necăjiți sau întristați. Și când eram obligată să rostesc solia, adesea o mai îndulceam și o făceam să pară cât mai favorabilă cu putință pentru persoana respectivă și apoi mergeam și plângeam în agonia sufletului meu. Priveam la aceia care nu aveau să poarte de grijă decât numai ființei lor și mă gândeam că, dacă aș fi în locul lor, n-aș murmura. Era foarte greu să transmiți Mărturiile clare și tăioase care-mi erau date de Dumnezeu. Am urmărit cu nerăbdare rezultatul și dacă persoanele mustrate se ridicau împotriva mustrării și după aceea se opuneau adevărului. Astfel de întrebări se ridicau în mintea mea: Am transmis eu solia așa cum trebuia? N-ar exista vreo cale pentru a-i salva? Apoi, asupra sufletului meu apăsa o astfel de tristețe, încât adesea simțeam că moartea ar fi un sol bine venit, iar mormântul, un loc scump de odihnă.
Nu mi-am dat seama de primejdia și de păcatul unei astfel stări de lucruri, până când, într-o viziune, am fost dusă în prezența Domnului Isus. El a privit la mine încruntat și și-a întors fața de la mine. Nu este posibil să descriu groaza și agonia pe care le-am simțit atunci. Am căzut cu fața la pământ înaintea Lui, dar n-am avut putere să rostesc nici un cuvânt. O, cât aș fi dorit să mă ascund de acea încruntare îngrozitoare! Apoi, am putut să-mi dau seama, într-o măsură oarecare, ce fel de simțăminte vor avea cei pierduți și care îi vor face să strige atunci: ‘Munților și stâncilor, cădeți peste noi și ascundeți-ne de fața Celui ce șade pe scaunul de domnie și de mânia Mielului.’ (Apocalipsa 6, 16.)
Imediat, un înger mi-a spus să mă ridic și priveliștea care mi-a izbit ochii cu greu poate fi descrisă. Înaintea mea era o grupă de oameni cu părul și hainele sfâșiate și a căror înfățișare era întruchiparea disperării și a groazei. Ei s-au apropiat de mine și și-au frecat hainele de ale mele. Când m-am uitat la hainele mele, am văzut că erau pătate de sânge. Din nou am căzut ca moartă la picioarele îngerului meu însoțitor. N-am putut rosti nici o scuză și aș fi dorit să fiu departe de acel loc sfânt. Îngerul m-a ridicat în picioare și mi-a zis: ‘Nu acesta este cazul tău acum, dar scena aceasta a fost trecută pe dinaintea ochilor tăi pentru a ști care va fi situația ta dacă neglijezi să spui altora ce ți-a descoperit Domnul’” [Testimonies for the Church 1:73, 74. ] Cu această avertizare solemnă înaintea mea, am plecat să le spun oamenilor cuvintele de mustrare și învățătură pe care mi le-a dat Dumnezeu.
-657-
Mărturii personale
Soliile care mi-au fost date pentru diferite persoane le-am scris adesea pentru ei; în multe cazuri, am făcut lucrul acesta la cererea lor expresă. Pe măsură ce lucrarea mea se extindea, lucrul acesta a devenit o parte importantă și obositoare a muncii mele. Mai înainte de publicarea Mărturiei 15, multe cereri pentru mărturiile scrise mi-au fost adresate de către aceia pe care i-am sfătuit sau mustrat; dar eu mă aflam într-o stare de mare slăbiciune datorită muncii epuizante și m-am dat înapoi de la datorie, în mod deosebit de când am știut că multe dintre aceste persoane erau foarte nevrednice și se părea că există puțină speranță ca avertizările date să lucreze vreo schimbare hotărâtă în ei. La data aceea, am fost mult încurajată de următorul vis:
“O persoană mi-a adus un material alb și mi-a cerut să croiesc din el haine pentru persoane de toate măsurile și de toate felurile de caracter și împrejurări ale vieții. Mi s-a spus să le croiesc și să le agăț, să fie terminate atunci când se va adresa chemarea. Am avut impresia că mulți dintre cei pentru care mi s-a cerut să croiesc haine erau nevrednici. Am întrebat dacă aceea era ultima bucată de material pe care trebuie s-o croiesc și mi s-a spus că nu era ultima; că, de îndată ce terminam această bucată, mai erau și altele pe care trebuia să le iau. M-am simțit descurajată de cantitatea de lucru ce stătea înaintea mea și am spus că am croit haine pentru alții timp de mai bine de douăzeci de ani și munca mea nu a fost apreciată și nici n-am văzut că lucrul meu a realizat prea mult. Am vorbit cu persoana care mi-a adus pânza despre o anume femeie în mod deosebit, pentru care mi s-a spus să croiesc o haină. Am spus că ea nu va aprecia haina și deci va fi o pierdere de timp și material pentru a i-o prezenta. Ea era foarte săracă, cu un intelect inferior și dezordonată în obiceiuri și în curând le va murdări.
-658-
Persoana a răspuns: ‘Croiește haine. Aceasta este datoria ta. Pierderea nu este a ta, ci a mea. Domnul nu Se va uita la ce se uită omul’. El așează înainte lucrarea care dorește să fie făcută și ‘nu știi ce va izbuti, aceasta sau aceea’.
Apoi mi-am ținut mâinile în sus, bătătorite, așa cum erau din cauza îndelungatei folosiri a foarfecelor, și am spus că nu pot decât să mă cutremur la gândul continuării acestui fel de lucrare. Persoana a repetat din nou:
‘Croiește haine. Eliberarea ta n-a venit încă’.
Cu simțămintele unei mari oboseli, m-am ridicat ca să încep să lucrez. Înaintea mea stătea o foarfecă nouă, lustruită, pe care am început s-o folosesc. Deodată, sentimentul oboselii și al descurajării m-a părăsit, foarfeca părea că taie singură și am croit haină după haină, cu mai multă ușurință decât până acum.” [Testimonies for the Church 2:10-12. ]
Sunt multe vise care își au originea în lucrurile obișnuite ale vieții, cu care însă Duhul lui Dumnezeu nu are nimic de-a face. “Sunt, de asemenea, vise false, ca și viziuni false, care sunt inspirate de duhul lui Satana. Dar visele de la Domnul sunt clasate în Cuvântul lui Dumnezeu la un loc cu viziunile și sunt tot atât de adevărate roade ale Spiritului Profetic ca și viziunile. Asemenea vise, având în vedere persoanele care le au și împrejurările în care sunt date conțin în ele însele dovada autenticității lor.” [Testimonies for the Church 1:569 (1867). ]
De când avertizările și învățăturile date în mărturii pentru cazuri individuale și care se aplică cu putere multor oameni, care n-au fost în mod special evidențiate în felul acesta, mi se pare că este de datoria mea să public mărturiile personale pentru binele bisericii. În Mărturia numărul 15, vorbind despre necesitatea de a face acest lucru, am spus: “Nu cunosc o altă cale mai bună pentru a prezenta poziția mea cu privire la primejdia generală și a pozițiilor greșite, precum și datoria pe care o au toți cei care Îl iubesc pe Dumnezeu și țin poruncile Lui, decât făcând public aceste mărturii. Poate că nu este o altă cale mai directă și mai puternică de a prezenta ceea ce Domnul mi-a arătat.” [ Testimonies for the Church 2:9 (1868). ]
Va continua.