Continuare.
Întâlnirile noastre trebuie să fie făcute foarte interesante. Ele trebuie să fie cuprinse de atingerea cerului. Să nu fie vorbiri lungi și uscate și rugăciuni formale numai de dragul de a ocupa timp. Toți trebuie să fie gata să-și aducă partea lor de contribuție cu promptitudine, și atunci când datoria lor s-a împlinit, pot să încheie întâlnirea. În acest fel, se va păstra interesul până la sfârșit. Aceasta înseamnă să-I aduci lui Dumnezeu o închinare care să fie primită. Serviciul divin trebuie să fie făcut interesant și atractiv și nu trebuie îngăduit să degenereze într-o formă seacă. Noi trebuie să trăim pentru Domnul Hristos clipă de clipă, oră de oră și zi de zi; atunci Domnul Hristos va locui în noi, iar când ne va strânge laolaltă, iubirea Lui va fi în inimile noastre, curgând asemenea unui izvor în deșert, reîmprospătând totul și făcându-i pe cei care sunt gata să piară doritori să bea din apa vieții.
Noi nu trebuie să depindem de doi sau trei membri care să lucreze pentru întreaga comunitate. Trebuie în mod individual să avem o credință puternică, activă, ducând mai departe lucrarea pe care Dumnezeu ne-a lăsat-o s-o facem. Trebuie să existe un interes viu pentru a întreba pe Dumnezeu: “Ce vrei să fac? Cum să-mi aduc la îndeplinire lucrarea pentru prezent și veșnicie?” Noi ar trebui în mod individual să folosim toate puterile noastre pentru a cerceta adevărul, folosind fiecare mijloc ce ne stă la îndemână și care ne va ajuta în cercetarea cu sârguință și rugăciune a Scripturilor; apoi trebuie să fim sfințiți prin adevăr, ca să putem salva suflete.
Un efort serios ar trebui să fie făcut de orice comunitate pentru a îndepărta din mijlocul lor vorbirea de rău și spiritul înclinat spre critică, acestea fiind printre păcatele aducătoare de cele mai mari rele în biserică. Severitatea și găsirea de greșeli trebuie să fie mustrate ca fiind lucrarea lui Satana. Iubirea reciprocă și încrederea trebuie să fie încurajate și întărite printre membrii bisericii. În temere de Dumnezeu și cu iubire pentru frați, să ne astupăm urechile față de bârfă și critică. Îndreptați-i pe cei bârfitori, pe acești flecari, la învățăturile Cuvântului lui Dumnezeu. Îndemnați-i să asculte de Sfânta Scriptură și să aducă plângerile direct la aceia despre care cred că sunt greșiți. Această acțiune unită va aduce un potop de lumină în biserică și va închide ușa unui potop de rele. În felul acesta, Dumnezeu va fi glorificat și multe suflete vor fi salvate.
-610-
Mustrarea adresată de Martorul Credincios bisericii din Sardes este: “Știu … că-ți merge numele că trăiești, dar ești mort. Veghează și întărește ce rămâne, care e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârșite înaintea Dumnezeului Meu. Adu-ți aminte dar cum ai primit și auzit! Ține, și pocăiește-te.” Păcatul pus în mod deosebit în seama acestei biserici era acela că membrii ei n-au întărit lucrurile care rămân și care sunt gata să moară. Ni se aplică oare și nouă această avertizare? Să ne cercetăm noi înșine inimile în lumina Cuvântului lui Dumnezeu și prima noastră lucrare să fie aceea de a le pune în ordine cu ajutorul Domnul Hristos.
Dumnezeu și-a făcut partea Sa de lucru pentru mântuirea oamenilor și acum El cheamă biserica la conlucrare. Există, de o parte, sângele Domnului Hristos, Cuvântul adevărului și Duhul Sfânt, și de partea cealaltă, sunt sufletele care pier. Fiecare urmaș al Domnului Hristos are partea sa de lucru, de a-i aduna pe oameni să primească binecuvântările cerului care le sunt rezervate. Să ne examinăm în mod atent fiecare dintre noi și să vedem dacă am făcut această lucrare. Să ne cercetăm motivele și fiecare acțiune a vieții noastre. Nu sunt oare multe tablouri neplăcute ce atârnă în sala memoriei noastre? Voi ați avut adesea nevoie de iertarea Domnului Isus. Ați fost totdeauna dependenți de iubirea și mila Sa. Și cu toate acestea, n-ați dat greș în a manifesta față de alții spiritul pe care l-a manifestat Domnul Hristos față de voi? Ați simțit povara pentru acela pe care l-ați văzut aventurându-se pe căi nepermise? L-ați mustrat cu blândețe? Ați plâns pentru el și v-ați rugat cu el și pentru el? Ați arătat voi, prin cuvinte și acte de bunătate, că îl iubiți și doriți să fie salvat? Asociindu-vă cu cei care erau greșiți și care se clătinau sub povara propriilor lor infirmități, în ceea ce privește dispoziția și obiceiurile lor rele, i-ați lăsat totuși singuri să ducă bătălia, când, de fapt, ați fi putut să le dați ajutor? N-ați trecut pe lângă cei foarte greu ispitiți, pe cealaltă parte a drumului, în vreme ce lumea era gata să le dea atenție și să le arate simpatie și să-i prindă astfel în plasa lui Satana? N-ați fost voi asemenea lui Cain, gata să spuneți: “Sunt eu păzitorul fratelui meu?” Cum trebuie oare să considere marele Conducător al bisericii lucrarea vieții tale? El, pentru care fiecare suflet este prețios, pentru că este răscumpărat în sângele Său. Deci, cum va privi Domnul Hristos asupra indiferenței voastre față de cei care s-au îndepărtat și au rătăcit de la calea cea dreaptă? Nu vă temeți de faptul că El vă va părăsi așa cum i-ați părăsit voi pe unii ca aceștia? Fiți siguri de faptul că El, care este adevăratul veghetor asupra casei Domnului, a înregistrat orice neglijență.
-611-
N-au fost oare Domnul Hristos și iubirea Sa ținute în afara vieții voastre, până când formalismul a luat locul unei slujiri a inimii? Unde este zelul fierbinte al inimii, pe care îl simțeați cândva la auzirea Numelui lui Isus? În prospețimea consacrării voastre de la început, cât de fierbinte era iubirea voastră pentru suflete! Absența acelei iubiri v-a făcut reci, critici și rigizi. Căutați să o recâștigați și după aceea lucrați pentru a aduce suflete la Hristos. Dacă refuzați să faceți acest lucru, alții, care au avut mai puțină lumină și experiență și mai puține ocazii, vor veni și vă vor lua locul și vor face ceea ce voi ați neglijat să faceți. Căci lucrarea trebuie făcută pentru a-l salva pe cel ispitit, pe cel încercat, pe cel ce piere. Domnul Hristos oferă bisericii slujirea Sa. Cine o va accepta?
Dumnezeu n-a fost neatent față de faptele bune, faptele de lepădare de sine ale bisericii din trecut. Toate acestea sunt înregistrate sus. Dar nu sunt suficiente. Nu salvează biserica atunci când ea încetează să-și îndeplinească misiunea. Dacă neglijența crudă și indiferentă manifestate în trecut nu vor înceta, biserica, în loc să meargă din putere în putere, va continua să degenereze în slăbiciune și formalism. Să lăsăm oare ca lucrurile să rămână astfel? Oare amorțirea aceasta și deteriorarea jalnică a iubirii și a zelului spiritual să fie lăsate să continue? Este oare aceasta condiția în care Domnul Hristos trebuie să-și găsească biserica?
-612-
Fraților, lămpile voastre vor pâlpâi și vor deveni mai slabe, până când se vor stinge, dacă nu faceți eforturi hotărâte pentru reformă. “Adu-ți aminte de unde ai căzut; pocăiește-te, și întoarce-te la faptele tale dintâi.” Ocazia prezentată acum poate fi scurtă. Dacă acest privilegiu al harului și al pocăinței trece fără să fie folosit, avertizarea este dată: “Altfel, voi veni la tine și-ți voi lua sfeșnicul din locul lui, dacă nu te pocăiești.” Aceste cuvinte sunt rostite de buzele Celui îndelung răbdător și iertător. Ele sunt o avertizare solemnă adresată comunităților și persoanelor în mod individual, prin care veghetorul care nu doarme niciodată cercetează cursul acțiunilor lor. Numai datorită răbdării Lui minunate ei nu sunt tăiați asemenea unor poveri pământești. Dar Duhul Său nu se va mai lupta mult. Răbdarea Sa nu va mai aștepta mult timp.
Credința voastră trebuie să fie ceva mai mult decât a fost sau, de nu, veți fi cântăriți în balanță și găsiți prea ușori. În ziua de pe urmă, hotărârea finală a judecătorului a toată lumea va îndrepta interesele și munca noastră practică spre cei în nevoie, oprimați și ispitiți. Nu-i poți ignora totdeauna pe aceștia, trecând pe partea cealaltă a străzii, și totuși să-ți găsești intrarea, ca păcătos răscumpărat, în cetatea lui Dumnezeu. “Adevărat vă spun că ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia dintre acești foarte neînsemnați frați ai Mei”, spune Domnul Hristos, “Mie Mi le-ați făcut.”
Nu este încă prea târziu pentru a răscumpăra neglijențele din trecut. Să aibă loc o reînviorare a iubirii dintâi, a primului zel. Căutați pe cei pe care i-ați alungat, legați prin mărturisiri rănile pe care le-ați făcut. Veniți aproape de inima cea mare a iubirii mângâietoare și lăsați ca acel curent al împreunei simțiri divine să curgă din inima voastră în inimile altora. Lăsați ca blândețea și mila pe care Isus le-a dat pe față în viața Sa prețioasă să fie un exemplu pentru voi despre felul în care ar trebui să-i tratăm pe concetățenii noștri, în mod deosebit pe cei care sunt frații noștri în Hristos. Mulți au slăbit și s-au descurajat în lupta cea mare a vieții, pe când un cuvânt binevoitor de salut și încurajare i-ar fi întărit ca să biruiască. Niciodată, niciodată să nu ajungeți nesimțitori, reci, lipsiți de simpatie și critici. Nu pierdeți niciodată ocazia de a spune un cuvânt de încurajare care să inspire nădejde. Nu putem spune cât de larg cuprinzătoare pot fi cuvintele noastre de bunătate, eforturile noastre asemănătoare cu cele ale Domnului Hristos pentru a ușura unele poveri. Cei greșiți nu pot fi recâștigați pe nici o altă cale, decât în spiritul blândeții, al bunătății și al iubirii pline de delicatețe.
-613-
Așa cum ești deplin răscumpărat, N-ai vrea ca și un înger să-l conduci Pe cel lovit de greul lui păcat Spre locul dintre cele două cruci? Te sfătuiesc să mergi acum la el, Iar mâna lui în mâna ta s-o pui și să-i vorbești plăcut în așa fel, Ca Domnul tău să fie Domnul lui.
Să nu încerci dispreț sau remușcări, Ci în iubire să-l susții mereu, Căci dacă-i porți din ale lui poveri, Va ști curând ce bun e Dumnezeu. Să nu contezi pe tine, căci și tu Ești slab, fragil, sfios și păcătos; Păcatului întruna spune-i nu, Prin harul și iubirea lui Hristos.
Îndatoririle Bisericii
Acolo unde este Duhul lui Dumnezeu, acolo este blândețe, răbdare, bunătate și îndelungă răbdare. Un adevărat ucenic al Domnului Hristos va căuta să imite Modelul. El va căuta să facă voia lui Dumnezeu pe pământ, așa cum se face și în ceruri. Cei ale căror inimi sunt încă mânjite de păcat nu pot fi zeloși pentru fapte bune. Ei nu reușesc să țină primele patru porunci ale Decalogului, care definesc datoriile omului față de Dumnezeu; și nici pe ultimele, care definesc datoria omului față de aproapele. Inimile lor sunt pline de egoism și sunt totdeauna gata să găsească greșeli la alții, care sunt mai buni decât ei. Ei pun mâinile pe o lucrare pe care Dumnezeu nu le-a dat-o, dar lasă nefăcută lucrarea pe care El le-a lăsat-o s-o facă; să ia seama la ei înșiși, ca nu cumva să răsară vreo rădăcină de amărăciune, care să aducă necazuri bisericii, tulburând-o și mânjind-o. Ei își îndreaptă ochii în jur, spre a veghea ca nu cumva caracterele altora să nu fie bune, pe când ochii lor ar trebui să privească înăuntrul lor, pentru a cerceta în amănunțime și în mod critic propriile lor acțiuni. Dacă își golesc inima de eu, de invidie, de bănuieli rele și răutate, nu se vor așeza pe scaunul judecătorului, pronunțând sentințe asupra altora, care înaintea lui Dumnezeu sunt mai buni decât ei.
-614-
Acela care vrea să-i schimbe pe alții trebuie mai întâi să se schimbe pe el. Trebuie să primească spiritul Domnului său și să fie binevoitor, asemenea Lui, să sufere ocara și să practice renunțarea de sine. În comparație cu valoarea unui suflet, lumea întreagă este fără însemnătate. O dorință de a exercita autoritatea, dacă va domni peste moștenirea Domnului, se va dovedi a fi, dacă se îngăduie acest lucru, o pierdere de suflete. Cei care Îl iubesc pe Isus cu adevărat vor căuta să-și armonizeze viața cu Modelul și vor lucra în spiritul Lui pentru salvarea altora.
Pentru a-i asigura omului mântuirea veșnică, Domnul Hristos a părăsit curțile regale ale cerului și a venit aici, pe acest pământ, a îndurat agonia păcatului și a rușinii în locul omului și a murit ca să-l facă liber. Având în vedere prețul acesta infinit plătit pentru mântuirea omului, cum de îndrăznesc cei care mărturisesc Numele lui Hristos să trateze cu indiferență pe unul dintre cei mai mici ai Săi? Cât de atenți ar trebui să fie frații și surorile din biserică la orice cuvânt și orice faptă, ca nu cumva să vatăme uleiul și vinul! Cu câtă răbdare și afecțiune ar trebui să se ocupe ei de cei pe care Domnul i-a răscumpărat cu sângele Său! Cu câtă credincioșie, seriozitate și zel ar trebui să lucreze pentru a-i înălța pe cei abătuți și descurajați! Cu câtă milă ar trebui să-l trateze pe acela care încearcă să asculte de adevăr, dar n-are nici o încurajare în cămin și trebuie să respire mereu atmosfera necredinței și a întunericului!
-615-
Tratarea celor greșiți
Dacă se consideră că un frate a greșit, frații și surorile lui n-ar trebui să șoptească printre ei și să discute în legătură cu lucrul acesta, mărind aceste presupuse greșeli și căderi. O mare parte din această lucrare este făcută și rezultatul este că neplăcerea lui Dumnezeu este asupra acelora care fac lucrul acesta și Satana jubilează pentru că poate să slăbească și să necăjească pe cei care trebuie să fie puternici pentru Domnul. Lumea vede slăbiciunea lor și judecă această clasă de oameni și adevărul pe care ei mărturisesc că-l iubesc după roadele pe care aceștia le aduc în viața lor.
“Doamne, cine va locui în cortul Tău? Cine va locui pe muntele Tău cel sfânt? Cel ce umblă în neprihănire, cel ce face voia lui Dumnezeu și spune adevărul din inimă. Acela nu clevetește cu limba lui, nu face rău semenului său și nu aruncă ocara asupra aproapelui său. El privește cu dispreț pe cel vrednic de disprețuit, dar cinstește pe cei ce se tem de Domnul. El nu-și ia vorba înapoi, dacă face un jurământ în paguba lui. El nu-și dă banii cu dobândă și nu ia mită împotriva celui nevinovat. Cel ce se poartă așa nu se clatină niciodată.” De aici, clevetitorii sunt excluși, nu pot locui în cortul lui Dumnezeu și pe muntele cel sfânt al Sionului. Cel care aduce ocara asupra ucenicului Său nu poate primi aprobarea lui Dumnezeu.
Câți pastori, în vreme ce sunt angajați într-o lucrare bună, în care suflete sunt întoarse la Dumnezeu și la adevăr, sunt trimiși să meargă pentru a aplana unele neînțelegeri între frați, care ei înșiși sunt cu totul greșiți și care au un spirit greșit și arogant?
Această lucrare de a retrage oameni din câmpul lor de lucru s-a repetat mereu și mereu pe parcursul dezvoltării cauzei lui Dumnezeu. Este planul marelui vrăjmaș al oamenilor acela de a stânjeni lucrarea lui Dumnezeu. Când sufletele care sunt pe punctul de a lua o hotărâre în favoarea adevărului sunt lăsate în stăpânirea unei influențe nefavorabile, ei pierd interesul și este foarte rar cazul când o impresie atât de puternică poate să fie făcută asupra lor. Satana născocește mereu câte ceva pentru a-i chema pe pastori din câmpul lor de lucru în momentul acesta crucial, pentru ca rezultatele muncii lor să fie irosite.
-616-
Există în biserică oameni, bărbați și femei, neconsacrați, neconvertiți, care se gândesc mai mult la menținerea propriei lor demnități, a propriilor lor opinii decât la ceea ce fac pentru salvarea semenilor lor și Satana lucrează prin și asupra acestora, producând greutăți care consumă timpul și munca pastorului, iar ca rezultat al acestui lucru, multe suflete sunt pierdute.
În timp ce membrii comunității sunt împărțiți în ceea ce privește sentimentele lor, inimile lor sunt tari și neimpresionabile. Eforturile pastorului sunt asemenea unor lovituri pe un fier rece și fiecare grup devine mai fixat în poziția lui decât mai înainte. Pastorul este astfel pus într-o situație de neinvidiat; căci, deși el a gândit totdeauna în mod înțelept, hotărârea lui poate să nu fie pe placul cuiva și, în felul acesta, spiritul partizan este întărit.
Dacă pastorul se împacă mai bine cu o familie, alții cu siguranță că vor fi geloși, ca nu cumva el să-și facă impresii nefavorabile despre ei. Dacă el dă un sfat, unii vor spune: “Cineva a vorbit cu el”, și cuvintele lui nu au nici o greutate în ochii lor. În felul acesta, sufletele sunt înarmate cu neîncredere și bănuieli rele, iar pastorul este lăsat la mila prejudecăților și geloziei. Prea adesea, el lasă problema într-o stare mai rea de cum a găsit-o. Dacă ar fi refuzat categoric să asculte declarațiile unilaterale, nuanțate și subiective ale unora, dacă ar fi dat un sfat în armonie cu regula biblică și ar fi spus asemenea lui Neemia: “Am o mare lucrare de făcut și nu pot să mă cobor”, atunci comunitatea ar fi fost într-o stare mult mai bună.
Pastorii și membrii laici ai bisericii sunt neplăcuți lui Dumnezeu atunci când le îngăduie unor persoane să le spună căderile și greșelile fraților lor. Ei n-ar trebui să asculte, ci să întrebe: “Ai urmat cu strictețe sfaturile Mântuitorului tău? Te-ai dus la cel greșit, l-ai luat deoparte și i-ai arătat unde a greșit? A refuzat el oare să te asculte? Atunci ai luat în mod grijuliu și cu rugăciune pe alți doi sau trei și ați lucrat astfel cu el cu multă gingășie, cu umilință și blândețe, inima voastră vibrând de iubire pentru acest suflet?” Dacă poruncile Căpitanului mântuirii noastre au fost urmate cu strictețe, în ceea ce privește modul în care trebuie tratați cei care au greșit, atunci trebuie să fie făcut un pas mai departe, și anume spune-l bisericii și să fie luate măsuri în cazul respectiv după cum spun Scripturile. Atunci cerul va ratifica hotărârea luată de comunitate de a-i ridica celui greșit calitatea de membru al bisericii, dacă nu se pocăiește. Dacă acești pași n-au fost făcuți, închide-ți urechile și nu asculta plângerile semenului tău. Dacă nu sunt frați și surori care să procedeze astfel, atunci limbile rele vor înceta în curând să mai vorbească; pentru că nu vor găsi teren favorabil în care să lucreze, mușcându-se și devorându-se unul pe altul.
-617-
Alegerea conducătorilor
Apostolul Pavel îi scria lui Tit: “Te-am lăsat în Creta să pui în rânduială ce mai rămâne de rânduit și să așezi prezbiteri în fiecare cetate, după cum ți-am poruncit: Dacă este cineva fără prihană, bărbat al unei singure neveste, având copii credincioși, care să nu fie învinuit de destrăbălare sau neascultare. Căci episcopul, ca econom al lui Dumnezeu, trebuie să fie fără prihană.” Ar trebui ca toți pastorii să asculte aceste cuvinte și să nu se grăbească să-i pună pe oameni în slujbe, fără o cuvenită și atentă cercetare și multă rugăciune, pentru ca Dumnezeu să desemneze, prin Duhul Său cel Sfânt, pe acela pe care El îl acceptă.
Apostolul inspirat spune: “Să nu-ți pui mâinile peste nimeni cu grabă”. În unele din comunitățile noastre, lucrarea de organizare și întărire prin binecuvântare a prezbiterilor a fost prematură; rânduielile Bibliei au fost nesocotite și, în consecință, necazuri supărătoare au fost aduse asupra bisericii. Nu trebuie să fie o grabă așa de mare în alegerea conducătorilor ca bărbați întăriți prin binecuvântare, care în nici un caz nu sunt potriviți pentru o lucrare atât de plină de responsabilitate — bărbați care au nevoie să fie convertiți, înălțați, înnobilați și curățiți mai înainte de a ocupa o slujbă în lucrarea lui Dumnezeu.
-618-
Plasa Evangheliei strânge și bun, și rău. Se cere timp să se poată dezvolta caracterul; trebuie timp pentru a ști ce sunt în realitate acești bărbați. De asemenea, să se ia în considerație și familia aceluia căruia se intenționează să i se dea o slujbă în comunitate. Este el supus? Poate acel bărbat să-și țină în supunere și cu onoare propria lui casă? Ce caracter au copiii lui? Vor face ei onoare tatălui lor? Dacă acesta nu are tact, înțelepciune sau putere a evlaviei în cămin, în administrarea propriei lui familii, este drept să tragem concluzia că aceleași defecte vor fi aduse și în comunitate și aceeași administrație nesfântă se va vedea și acolo. Va fi mult mai bine ca bărbatul respectiv să fie cercetat mai înainte de a fi pus într-o slujbă decât după aceea. Ar fi mai bine să vă rugați și să vă sfătuiți mai înainte de a lua o hotărâre decisivă, decât să lucrați după aceea pentru a corecta consecințele unei hotărâri greșite.
În unele comunități, conducătorul nu are calificările necesare pentru a-i instrui pe membrii comunității să lucreze în via Domnului. N-au fost folosite tactul și judecata pentru a păstra un interes viu în lucrarea lui Dumnezeu. Conducătorul este moale și plictisitor; vorbește prea mult și face rugăciuni prea lungi în adunările publice. El nu are acea legătură vie cu Dumnezeu, care i-ar putea da o experiență nouă, proaspătă.
Conducătorii comunităților din orice loc ar trebui să fie sinceri, plini de zel și de interese neegoiste, bărbați ai lui Dumnezeu care pot să modeleze lucrarea cum se cuvine. Ei ar trebui să-și înalțe cererile la Dumnezeu în credință. Ei își pot consacra tot timpul pe care-l doresc rugăciunii personale în cămăruță, dar, în public, rugăciunile și mărturia lor să fie scurte și la subiect. Rugăciunile lungi, uscate, precum și predicile lungi ar trebui să fie evitate. Dacă frații și surorile vor avea de spus ceva care ar trezi și ar întări pe alții, lucrul acesta trebuie să fie mai întâi în inimile lor. Ei trebuie să fie zilnic legați de Dumnezeu, aprovizionându-se din depozitul Său inepuizabil, scoțând de acolo lucruri vechi și noi. Dacă propriul lor suflet a fost reînsuflețit de Duhul lui Dumnezeu, ei vor bucura, întări și încuraja pe alții. Dar dacă n-au băut ei înșiși din izvorul viu al mântuirii, nu vor ști cum să-i conducă pe alții acolo.
Va continua.