Continuare.
Din nou pun înaintea voastră nevoia curăției oricărui gând, oricărui cuvânt, oricărei acțiuni. Noi avem o răspundere personală față de Dumnezeu, o lucrare individuală de făcut, pe care nimeni n-o poate face pentru sau în locul nostru, și anume lucrarea de a face lumea mai bună prin cuvânt, prin efort personal și prin exemplu. În vreme ce ar trebui să cultivăm sociabilitatea, ea să nu fie numai un amuzament, ci să aibă un scop. Sunt suflete de salvat. Apropiați-vă de ele printr-un efort personal. Deschideți ușile pentru cei interesați. Dacă sunt plini de greșeli, căutați să corectați aceste greșeli, nu stați departe de ei, ci veniți lângă ei. Aduceți-i în casa voastră; invitați-i la altarul familial din casa voastră. Există o lucrare de care au nevoie mii de oameni. În fiecare pom din grădina lui Satana atârnă ispita, fructe otrăvite și un vai este rostit în dreptul fiecăruia dintre cei care rup și mănâncă. Să nu uităm ce anume cere Dumnezeu de la noi, adică să facem calea spre ceruri clară, strălucitoare și atractivă, ca să putem smulge și îndepărta suflete de farmecele distrugătoare ale lui Satana.
-600-
Dumnezeu ne-a dat rațiunea pentru a fi folosită în scopuri nobile. Noi suntem candidați la viața veșnică. Este o perioadă prea solemnă pentru fiecare dintre noi ca să ne mișcăm în nesiguranță. Relațiile noastre cu alții trebuie să fie caracterizate de sobrietate și îndreptate spre cer. Conversațiile noastre trebuie să fie despre lucrurile cerești. “Atunci cei ce se tem de Domnul au vorbit adesea unul cu altul; Domnul a luat aminte la lucrul acesta, și o carte de aducere aminte a fost scrisă înaintea Lui; pentru cei ce se tem de Domnul și cinstesc Numele Lui. Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oștirilor, Îmi vor fi o comoară deosebită, în ziua pe care o pregătesc Eu. Voi avea milă de ei, cum are milă un om de fiul său, care-i slujește.”
Ce este mai de preț pentru a captiva mintea, decât planul de mântuire? Acesta este un subiect inepuizabil. A iubi pe Isus, mântuirea oferită omului căzut prin iubirea Sa infinită, prin sfințenia inimii Sale, adevărurile prețioase și mântuitoare pentru aceste zile de pe urmă, harul lui Dumnezeu — acestea sunt subiecte care pot anima sufletul și-i pot face pe cei cu inima curată să simtă bucuria pe care ucenicii au simțit-o atunci când Isus a venit și a mers cu ei pe drumul spre Emaus. Cei care și-au concentrat afecțiunile asupra Domnului Hristos vor stimula acest fel de asociere sfântă și vor strânge tărie divină printr-o astfel de legătură; dar acela care nu are nici o dorință pentru acest fel de discuții și căruia îi place cel mai mult să vorbească despre probleme sentimentale, despre fleacuri, s-a îndepărtat de Dumnezeu și a ajuns mort față de aspirații sfinte și nobile. Ceea ce este senzual și pământesc este interpretat de unii ca aceștia ca fiind ceresc. Când discuțiile au un caracter frivol și de nemulțumire, umblând după aprecierea și simpatia omenească, acestea izvorăsc dintr-un sentimentalism bolnăvicios și nici tinerii, nici cei cu părul alb nu sunt în siguranță. Când adevărul lui Dumnezeu este un principiu stabil în inimă, acesta va fi asemenea unui izvor de apă vie. Încercări se pot face pentru a-l înăbuși, dar el va izbucni în altă parte. El este acolo și nu poate fi înăbușit. Adevărul din inimă este un izvor de viață. El răcorește pe cel obosit și înăbușă, stăpânește gândurile și cuvintele rele.
-601-
Nu sunt destule cele ce au loc în jurul nostru ca să ne arate primejdiile care ne asaltează pe cale? Oriunde am privi, vedem naufragiul omenesc, altare familiale neglijate, familii destrămate. Există o stranie abandonare a principiului; o cădere a standardului moralității; păcatele se înmulțesc cu repeziciune, ceea ce a făcut ca judecățile lui Dumnezeu să fie revărsate asupra pământului la potop și cazul nimicirii Sodomei prin foc. Ne apropiem de sfârșit. Dumnezeu a suportat mult timp perversitatea omenirii, dar pedepsirea lor nu este nicidecum nesigură. Cei care mărturisesc a fi lumina lumii să se depărteze de orice nelegiuire. Noi vedem astăzi manifestarea aceluiași spirit împotriva adevărului care a fost văzut și în timpul Domnului Hristos. Căci, lipsindu-le argumentele biblice, cei care dau la o parte Legea lui Dumnezeu vor fabrica argumente false, care să-i susțină și să-i înșele pe lucrători. Ei au făcut lucrul acesta Răscumpărătorului omenirii, vor face lucrul acesta și urmașilor Săi. Presupunerea că noi nu avem nici cea mai mică temelie a credinței noastre va fi prezentată ca fiind adevărată.
Dumnezeu a binecuvântat poporul Său păzitor al poruncilor Sale și toată opoziția și falsurile ce pot fi aduse împotriva lor nu vor face decât să întărească pe aceia care stau hotărâți în apărarea credinței care a fost dată sfinților o dată pentru totdeauna. Dar dacă cei care mărturisesc a fi depozitarii adevărului lui Dumnezeu devin călcători ai acestei Legi, protecția Sa va fi retrasă și mulți vor cădea din cauza perversității și a destrăbălării. Atunci, într-adevăr, nu vom fi în stare să stăm în fața vrăjmașilor noștri. Dar, dacă poporul Său rămâne despărțit de lume, ca o națiune care trăiește în neprihănire, atunci Dumnezeu va fi apărarea lor și nici o armă îndreptată împotriva lor nu va reuși să-i atingă.
Având în vedere primejdiile acestui timp, noi, ca popor al lui Dumnezeu, păzitor al poruncilor Lui, vom îndepărta oare dintre noi orice păcat, orice nelegiuire și orice perversitate? Femeile care mărturisesc adevărul să nu aibă oare un control strict asupra lor, ca să nu îngăduie nici cea mai mică familiaritate? Ele pot închide ușile ispitei dacă vor avea întotdeauna o rezervă strictă și un comportament corect. Bărbații să găsească un exemplu în viața lui Iosif și să stea ferm la principii, oricât ar fi ispita de puternică. Noi dorim să fim puternici pentru ceea ce este drept. Cei din jurul nostru sunt slabi din punct de vedere al puterii morale. Ei au nevoie să fie în compania acelora care sunt hotărâți și ale căror inimi sunt strâns legate cu inima Domnului Hristos. Principiile fiecăruia vor fi puse la probă. Dar sunt și dintre aceia care merg spre ispită asemenea unui nebun la casa de corecție. Ei invită vrăjmașul să-i ispitească. Se descurajează, slăbesc în ceea ce privește puterea morală, iar rezultatul sunt rușinea și confuzia.
-602-
Înaintea unui Dumnezeu sfânt, sunt de condamnat aceia care mărturisesc a sta în apărarea Legii Sale și cu toate acestea violează preceptele ei. Ei aduc un reproș asupra cauzei prețioase a lui Dumnezeu și dau împotrivitorilor adevărului ocazia de a triumfa. Niciodată n-ar trebui ca semnul de deosebire dintre urmașii Domnului Isus și urmașii lui Satana să fie șters. Există o linie clară, trasată chiar de Dumnezeu, între lume și biserică, între păzitorii poruncilor și călcătorii ei. Ei nu se amestecă laolaltă. Ei sunt tot așa de deosebiți ca și miezul zilei față de miezul nopții — deosebiți în ceea ce privește gustul, scopurile, căile pe care le urmează și caracterele lor. Dacă cultivăm iubirea și temerea de Dumnezeu, atunci vom evita chiar și cea mai mică apropiere de nelegiuire.
Fie ca Domnul să atragă suflete la El și să le dea în mod individual un simțământ al responsabilității lor sacre de a forma astfel de caractere, încât Domnului Hristos să nu-I fie rușine să-i numească frați. Ridicați standardul și apoi binecuvântarea cerului va fi rostită asupra voastră în ziua aceea, în care fiecare om va primi o răsplată după faptele pe care le-a făcut în trup. Cei care lucrează pentru Dumnezeu trebuie să trăiască frumos, ca în fața Sa, și să se dezvolte în mod continuu în caracter, în adevărata virtute și în evlavie. Mintea și inima lor trebuie să fie atât de pline de Spiritul lui Dumnezeu și așa de pătrunse de sfințenia soliei pe care o au de vestit, încât fiecare gând, fiecare acțiune, fiecare motiv să fie mai presus de cele pământești, de cele senzuale. Fericirea lor nu va consta în satisfacerea a ceea ce este interzis și egoist, ci în Isus și în iubirea Lui.
-603-
Rugăciunea mea este: “O, Doamne, unge ochii poporului Tău, ca ei să poată face deosebire între păcat și sfințenie, între pângărire și neprihănire și să poată, în final, să fie biruitori.”
Iubirea față de cei greșiți
Domnul Hristos a venit să aducă mântuirea și să o pună la dispoziția tuturor. Pe crucea Golgotei, El a plătit prețul infinit pentru o lume pierdută. Lepădarea de Sine și sacrificiul de Sine, lucrul Său neegoist, umilința Sa și, mai presus de tot și toate, oferirea vieții Sale dau mărturie despre profunzimea iubirii Sale pentru omul căzut. El a venit pe pământ să caute și să mântuiască ce era pierdut. Misiunea Sa a fost în folosul celor păcătoși, păcătoși de toate gradele, din orice limbă și din orice norod. El a plătit prețul pentru toți, ca să-i răscumpere și să-i aducă în unire și în simpatie cu Sine. N-a fost trecut cu vederea nici cel mai păcătos om; El a lucrat în mod deosebit pentru aceia care aveau cea mai mare nevoie de mântuirea pe care El a venit s-o aducă. Cu cât era mai mare nevoia lor de reformă, cu atât mai profund era interesul Său, mai mare simpatia Sa și mai zeloasă munca Sa. Inima Sa mare și plină de iubire a fost răscolită până în profunzimi pentru cei ale căror condiții erau fără speranță și care aveau cel mai mult nevoie de harul Său transformator.
În parabola cu oaia pierdută, este reprezentată iubirea minunată a Domnului Hristos pentru cei greșiți, pentru cei rătăcitori. El n-a ales să rămână cu cei care au acceptat mântuirea Sa, depunând toate eforturile pentru ei, primind recunoștința și dragostea lor. Adevăratul păstor lasă oile turmei care îl iubesc și merge în pustie, îndură greutăți și stă în fața primejdiei și a morții, căutând și salvând oaia care s-a rătăcit de turmă și care ar pieri dacă nu este căutată și adusă înapoi. Când, după o cercetare stăruitoare, oaia pierdută a fost găsită, păstorul, deși suferind de oboseală, durere și foame, nu o lasă în slăbiciunea ei să-l urmeze, nu o mână de la spate, ci, oh, ce iubire minunată! Cu multă blândețe, o cuprinde în brațe și, așezând-o pe umeri, o aduce înapoi la staul. Apoi îi cheamă pe vecini să se bucure împreună cu el pentru că a găsit oaia pierdută.
-604-
Parabola fiului risipitor și aceea a banului pierdut ne învață aceeași lecție. Fiecare suflet, care în mod deosebit este în primejdia de a cădea în ispită, Îi provoacă dureri inimii Domnului Hristos și face apel la cea mai mare și cea mai delicată simpatie a Lui și la cea mai zeloasă și mai sinceră lucrare. Pentru fiecare păcătos care se întoarce, este mai mare bucurie în ceruri decât pentru cei nouăzeci și nouă care n-au nevoie de pocăință.
Aceste lecții sunt pentru binele și folosul nostru. Domnul Hristos S-a alăturat ucenicilor, ca ei să conlucreze cu El în lucrarea Sa, ca ei să se iubească unul pe altul așa cum i-a iubit El pe ei. Agonia pe care a îndurat-o pe cruce dă mărturie despre valoarea pe care a atribuit-o sufletului omenesc. Toți cei care acceptă această mare mântuire se angajează să fie conlucrători cu El. Nimeni nu trebuie să se considere favorizat special al cerului și să-și concentreze atenția și interesele asupra lui însuși. Toți aceia care s-au înrolat în slujba Domnului Hristos trebuie să lucreze așa cum a lucrat El și trebuie să-i iubească pe cei ce sunt în ignoranță și păcat, așa cum i-a iubit El.
Dar printre noi, ca popor, au fost oameni cărora le-au lipsit simpatia și iubirea profundă, pline de zel fierbinte, pentru cel ispitit și rătăcit. Mulți au dat pe față o mare răceală și o neglijență păcătoasă în felul în care L-au reprezentat pe Hristos, trecând pe partea cealaltă, ținându-se cât se poate de departe de cei care aveau cel mai mult nevoie de ajutor. Proaspătul convertit trece adesea prin conflicte teribile cu obiceiurile formate sau unele forme speciale de ispite și, fiind biruit de acele pasiuni, se face vinovat de imprudență sau de un real rău. Apoi este vorba de energia, tactul și înțelepciunea care se cer de la frații săi ca să poată fi readus la o deplină sănătate spirituală. În asemenea cazuri, se aplică instrucțiunile lui Dumnezeu: “Fraților, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greșeală, voi, care sunteți duhovnicești, să-l ridicați cu duhul blândeții. Și ia seama la tine însuți ca să nu fii ispitit și tu.” “Noi, care suntem tari, suntem datori să răbdăm slăbiciunile celor slabi și să nu ne plăcem nouă înșine.” Dar cât de puțin din blândețea plină de milă a Domnului Hristos dau pe față cei ce mărturisesc că sunt urmașii Săi! Când cineva greșește, prea adesea ceilalți se simt liberi să facă în așa fel, încât situația să pară cât mai rea cu putință. Cei care, probabil, sunt în totul la fel de vinovați de păcate tot așa de grele, dar în altă direcție, îl vor trata pe fratele lor cu o severitate crudă. Greșelile săvârșite din neștiință, neatenție sau slăbiciune sunt exagerate, prezentându-le ca fiind păcate săvârșite cu premeditare. Văzând suflete care se îndepărtează, se rătăcesc, unii încrucișează brațele și spun: “V-am spus că așa se va întâmpla. Știam că nu poți avea încredere în el”. În felul acesta, ei se așează în atitudinea și dispoziția lui Satana, jubilând că bănuielile rele s-au dovedit a fi corecte.
-605-
Trebuie să ne așteptăm să întâlnim și să suportăm marile imperfecțiuni ale celor tineri și fără experiență. Domnul Hristos ne cere să căutăm să readucem pe unii ca aceștia în spiritul blândeții și El ne face răspunzători pentru atitudinea noastră, care-i va duce la descurajare, la disperare și ruină. Dacă nu cultivăm zilnic planta cea prețioasă a iubirii, suntem în primejdia de a deveni înguști, antipatici, bigoți, critici, considerându-ne neprihăniți, în timp ce noi suntem departe de a fi aprobați de Dumnezeu. Unii sunt necurtenitori, repeziți și aspri. Ei sunt asemenea ghimpilor castanelor — înțeapă ori de câte ori i-ai atins. Unii ca aceștia fac un rău incalculabil, reprezentând greșit pe Mântuitorul nostru iubitor.
Noi trebuie să ajungem la un standard mai înalt sau, dacă nu reușim, nu suntem vrednici să purtăm numele de creștin. Noi trebuie să cultivăm spiritul în care a lucrat Domnul Hristos pentru salvarea celor păcătoși. Ei sunt tot așa de scumpi pentru El cum Îi suntem și noi. Sunt la fel de capabili să fie trofee ale harului Său și moștenitori ai Împărăției Sale. Dar ei sunt supuși unui vrăjmaș viclean, expuși primejdiei și, fără harul mântuitor al Domnului Hristos, unei ruini sigure. Dacă vedem aceste probleme în adevărata lor lumină, zelul nostru va fi trezit, iar eforturile noastre zeloase și pline de sacrificiu de sine vor fi multiplicate, ca să putem veni aproape de aceia care au nevoie de ajutorul nostru, de rugăciunile, simpatia și iubirea noastră.
-606-
Fie ca cei care au fost neglijenți în această lucrare să-și privească datoria în lumina marii porunci: “Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Această obligație stă asupra tuturor. Tuturor li se cere să lucreze pentru împuținarea bolilor și înmulțirea binecuvântărilor aproapelui lor. Dacă suntem puternici să rezistăm ispitei, avem marea obligație să-i ajutăm pe cei slabi și gata să cedeze. Dacă avem cunoștințe, atunci ar trebui să-i învățăm pe cei neștiutori. Dacă Dumnezeu ne-a binecuvântat cu bunurile acestei lumi, este de datoria noastră să-i ajutăm pe cei săraci. Noi trebuie să lucrăm pentru binele altora. Fie ca toți din sfera influenței noastre să fie părtași ai capacităților excelente pe care le avem. Nimeni să nu fie mulțumit să se hrănească din pâinea vieții, fără să facă parte din ea și celor din jurul lor.
Numai cei care trăiesc pentru Hristos și onorează Numele Lui sunt credincioși Domnului lor, în căutarea a ceea ce este pierdut. O reală evlavie va manifesta cu siguranță profunda dorință și o muncă plină de zel a Mântuitorului de a-i salva pe aceia pentru care a murit. Dacă inimile noastre sunt înmuiate și supuse de harul Domnului Hristos și strălucesc de sentimentul bunătății și iubirii lui Dumnezeu, atunci va fi o revărsare a iubirii, simpatiei și bunătății spre alții. Adevărul exemplificat în viață își va exercita puterea, asemenea aluatului ascuns în făină, asupra tuturor acelora cu care este adus în contact.
Dumnezeu a rânduit că, pentru a crește în harul și cunoștința Domnului Hristos, oamenii trebuie să urmeze exemplul Său și să lucreze așa cum a lucrat El. Aceasta va cere adesea o luptă pentru a ne controla și stăpâni sentimentele și a ne reține de a vorbi încât să-i descurajăm pe cei care lucrează sub imperiul ispitei. O viață zilnică de rugăciune și laudă la adresa lui Dumnezeu, o viață care revarsă lumină asupra căii altora nu poate să fie menținută fără eforturi serioase. Dar astfel de eforturi vor da roade prețioase, fiind o binecuvântare nu numai pentru primitor, ci și pentru cel care dă. Spiritul unei munci neegoiste în favoarea altora dă caracterului profunzime, stabilitate și frumusețe asemeni celui al Domnului Hristos, aducând pace și fericire posesorului. Aspirațiile sunt înălțate. Nu există loc pentru trândăvie sau egoism. Cei care exercită harul creștin vor crește. Ei vor avea tendoane și mușchi spirituali și vor fi puternici să lucreze pentru Dumnezeu. Ei vor avea o înțelegere spirituală clară, o credință fermă, crescândă, și în viața lor va prima puterea rugăciunii. Cei care veghează asupra sufletelor, care se consacră în totul mântuirii celor greșiți, lucrează în mod sigur pentru propria lor mântuire.
-607-
Dar cât a fost de neglijată această lucrare! Dacă gândurile și sentimentele ar fi fost date în întregime lui Dumnezeu, credeți voi că sufletele care sunt în rătăcire, sub ispitirile lui Satana, ar fi fost așa de neglijate și lăsate în neștiință? N-ar fi fost făcute eforturi mai mari, în spiritul iubirii și al simplității Domnului Hristos, pentru a salva aceste suflete? Toți cei care sunt pe deplin consacrați lui Dumnezeu se vor angaja cu cel mai mare zel în lucrarea pentru care El a făcut cel mai mult, pentru care a făcut un sacrificiu infinit — lucrarea de salvare a sufletelor. Aceasta este lucrarea specială ce trebuie nutrită și susținută, și care niciodată nu trebuie lăsată să lâncezească.
Dumnezeu îi cheamă pe cei din poporul Său să se ridice și să iasă din atmosfera rece, înghețată, în care au trăit, să scuture impresiile și ideile care le-au înghețat impulsurile de iubire și le-au ținut într-o inactivitate egoistă. El îi somează să se ridice de la nivelul lor pământesc, scăzut, și să respire în atmosfera clară și însorită a cerului.
Întâlnirile noastre de închinare ar trebui să fie ocazii sfinte, prețioase. Întâlnirile pentru rugăciune nu sunt locuri în care frații să se cenzureze și să se condamne unii pe alții, unde să se rostească cuvinte lipsite de bunătate și vorbiri tari, necruțătoare. Domnul Hristos ar fi alungat din acele adunări în care se manifestă acest spirit și Satana ar veni să preia conducerea. Nimic din ceea ce are izul unui spirit necreștin, neiubitor, n-ar trebui să fie îngăduit să intre; căci nu ne adunăm noi oare pentru a căuta milă și iertare de la Domnul? Iar Mântuitorul a spus în mod clar: “Cu ce judecată judecați, veți fi judecați; și cu ce măsură măsurați, vi se va măsura”. Cine poate sta înaintea lui Dumnezeu și să susțină că are un caracter nepătat și o viață nemânjită? Deci cum îndrăznește cineva să-i critice și să-i condamne pe frații lui? Cei care pot nădăjdui să fie mântuiți numai prin meritele Domnului Hristos, care trebuie să caute iertare în virtutea sângelui Său, sunt sub cea mai puternică obligație de a exercita iubire, milă și iertare față de semenii lor, păcătoși ca și ei.
-608-
Fraților, dacă nu vă educați singuri să respectați locul de închinare, nu veți primi nici o binecuvântare din partea lui Dumnezeu. Te poți închina Lui ca formă, dar nu va fi nici un serviciu spiritual. “Căci acolo unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu”, spune Domnul Hristos, “sunt și Eu în mijlocul lor.” Toți trebuie să simtă că sunt în prezența divină și, în loc să se ocupe de greșelile și ereziile altora, își vor cerceta în mod sârguincios propriile lor inimi. Dacă ai de făcut mărturisiri ale propriilor păcate, atunci fă-ți datoria și lasă-i și pe alții să și le facă pe ale lor.
Atunci când îngădui ca asprimea caracterului tău să se manifeste într-un spirit sever, nemilos, nu faci decât să-i îndepărtezi pe cei pe care ar trebui să-i câștigi. Asprimea ta distruge iubirea lor pentru strângerea laolaltă și, prea adesea, aceasta are ca rezultat îndepărtarea lor de adevăr. Trebuie să fii conștient de faptul că tu însuți te afli sub mustrarea lui Dumnezeu. În timp ce tu îi condamni pe alții, Domnul te condamnă pe tine. Ai o datorie pe care trebuie să o aduci la îndeplinire, aceea de a mărturisi propria ta comportare necreștină. Domnul să miște inima fiecărui membru al bisericii, până când harul Său transformator se va manifesta în viață și caracter. Atunci când vă veți aduna împreună, veți face acest lucru nu pentru a vă critica unul pe altul, ci pentru a vesti despre Isus și iubirea Lui.
Va continua.