Mărturii pentru Comunitate – Ziua 350

Individualismul

Dragă frate A.,

Mintea mea este tulburată în ce privește cazul tău. Ți-am scris despre unele lucruri care mi-au fost arătate în legătură cu umblarea ta din trecut, din prezent și viitor. Sunt neliniștită pentru tine, pentru că am văzut primejdiile care te pândesc. Experiența spirituală pe care ai avut-o te expune ispitelor și conflictelor severe. Când și-a lăsat o dată mintea sub controlul direct al vrăjmașului prin mijlocirea îngerilor răi, acea persoană ar trebui să fie foarte circumspectă față de impresii și simțăminte care l-ar duce pe un drum independent, departe de biserica lui Hristos. Primul pas independent de biserică pe care l-ar face un asemenea om ar trebui privit ca o stratagemă a vrăjmașului, de a amăgi și distruge. Dumnezeu a făcut biserica Sa un canal de lumină și prin ea își face cunoscute scopurile și voința. El nu dă nici unei persoane o experiență independentă de biserică. Nu dă unui om cunoașterea voinței Sale pentru întreaga biserică, în timp ce aceasta, ca trup al lui Hristos, este lăsată în întuneric.

Frate A., trebuie să veghezi cu cea mai mare grijă cum zidești. Se va dezlănțui o furtună care îți va testa nădejdea în modul cel mai sever. Ar trebui să sapi adânc și să-ți asiguri o temelie solidă. “De aceea, pe oricine aude aceste cuvinte ale mele și le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care și-a zidit casa pe stâncă. A căzut ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vânturile și au izbit în casa aceea; dar ea nu s-a prăbușit, pentru că avea temelia pe stâncă.” Constructorul pune cu consecvență piatră pe piatră, până când structura începe să se înalțe. Constructorul evanghelic își continuă adesea lucrarea în lacrimi și în mijlocul încercărilor, furtunilor persecuției, amarnicei împotriviri și batjocurii nedrepte; însă el este neclintit în hotărârea lui, întrucât zidește pentru eternitate. Fii cu luare aminte, frate A., ca temelia ta să fie stâncă solidă și să fii bine fixat de ea, Hristos fiind acea stâncă.

Ai o voință puternică, încăpățânată și un spirit independent pe care crezi că trebuie să ți-l păstrezi cu orice risc. Și ai adus acest spirit în experiența și viața ta religioasă. Nu ai fost întotdeauna în armonie cu lucrarea lui Dumnezeu, așa cum a fost ea împlinită de frații tăi americani. Nu ai văzut lucrurile cum le-au văzut ei și nici nu te-ai potrivit cu modul în care procedează ei. Nu te-ai familiarizat decât prea puțin cu lucrarea din diferitele ei departamente. N-ai fost prea încântat să te familiarizezi cu ramurile variate ale lucrării. Ai privit cu suspiciuni și neîncredere asupra lucrării și asupra conducătorilor aleși de Dumnezeu pentru a o duce mai departe. Ai fost înclinat mai degrabă să te îndoiești și să faci presupuneri neîntemeiate, să fii invidios pe aceia asupra cărora Dumnezeu a pus răspunderile mai mari ale lucrării Sale decât să cercetezi și să te pui astfel în legătură cu cauza lui Dumnezeu pentru a înțelege activitățile și înaintarea ei.

-415-

Dumnezeu a văzut că nu erai potrivit să fii păstor, un slujitor al neprihănirii care să vestească altora adevărul, până când nu aveai să fii un om complet transformat. El a îngăduit să treci prin încercări adevărate și să simți privațiunile, lipsurile, ca să știi cum să arăți milă, compasiune și dragoste duioasă față de cei nenorociți și oprimați și pentru cei aplecați sub povara lipsurilor și care trec prin încercări și strâmtorări.

Când, în suferința ta, te-ai rugat pentru pace în Hristos, un nor negru părea să-ți întunece mintea. Odihna și pacea nu au venit așa cum te așteptai tu. Uneori, se părea că îți este încercată credința la limita suportabilului. Când te-ai uitat la viața ta de până atunci, ai văzut tristețe și dezamăgire; când ai privit către viitor, totul era învăluit în nesiguranță. Mâna divină te-a călăuzit într-un mod minunat către cruce, ca să te învețe că Dumnezeu îi răsplătește într-adevăr pe aceia care Îl caută cu sârguință. Cei care cer așa cum trebuie vor primi. Cel care caută cu credință va găsi. Experiența câștigată în cuptorul arzător al încercărilor și nenorocirii reprezintă prețul acesteia.

Rugăciunilor pe care le-ai înălțat în singurătatea, oboseala și încercările tale, Dumnezeu a răspuns, nu întotdeauna așa cum au fost așteptările tale, însă pentru binele tău. Nu i-ai înțeles într-un mod corect și cu claritate pe frații tăi și nici pe tine însuți nu te-ai văzut în lumina care trebuia. Dar, în providența lui Dumnezeu, El a fost la lucru pentru a răspunde rugăciunilor pe care le-ai înălțat în nenorocirea ta și a făcut aceasta într-un mod prin care să te salveze și să-și proslăvească propriul Nume. Necunoscându-te pe tine însuți, ai cerut lucruri care nu erau cele mai bune pentru tine. Dumnezeu ți-a auzit rugăciunile sincere; dar binecuvântarea pe care ți-a acordat-o a fost ceva mult diferit de ceea ce așteptai tu. În providența Sa, Dumnezeu a intenționat să te aducă într-o legătură mult mai strânsă cu biserica Lui, pentru ca încrederea ta să fie mult mai mică în tine însuți și mai mare în alții, în cei pe care îi călăuzește pe calea înaintării lucrării Sale.

-416-

Dumnezeu ascultă fiecare rugăciune sinceră. El te va pune în legătură cu lucrarea Sa, ca să te poată aduce mai direct în lumină. Și, în afară de cazul în care îți vei întoarce privirile de la evidența faptelor și de la lumină, te vei convinge că, dacă vei fi mai neîncrezător în tine însuți și mai puțin neîncrezător în frații tăi, vei fi mai câștigat în Dumnezeu. Dumnezeu este acela care te-a adus în strâmtorări. El a urmărit un scop prin aceasta, ca strâmtorarea să poată lucra în tine răbdare, răbdarea experiență, iar experiența nădejde. El a îngăduit ca încercările să vină asupra ta, pentru ca, prin ele, să poți avea experiența roadelor pline de pace ale neprihănirii.

Petru L-a tăgăduit pe Omul durerii, când acesta S-a întâlnit cu suferința, în ceasul umilirii Sale. După aceasta însă, s-a pocăit și s-a reconvertit. El a avut o căință sinceră și s-a dăruit iarăși Mântuitorului său. Cu ochii orbiți de lacrimi, își îndreaptă pașii către singurătatea oferită de grădina Ghetsemani și se prăbușește în locul în care a văzut silueta prosternată a Mântuitorului, când transpirația însângerată I-a țâșnit prin pori din pricina agoniei. Cuprins de remușcări, Petru își amintește că dormea când Isus Se ruga în acele ceasuri înfricoșătoare. Inima lui mândră se sfâșie și lacrimi de pocăință udă firele de iarbă pătate doar de curând de picăturile de sudoare însângerată a scumpului Fiu al lui Dumnezeu. El a părăsit acea grădină ca om convertit. În acel moment, era pregătit să arate milă față de cei ispitiți. El fusese smerit și putea arăta compasiune față de cei slabi și greșiți. Putea să-i atenționeze și să-i avertizeze pe cei îngâmfați și era apt să-i întărească pe frații săi.

Dumnezeu te-a condus prin nenorocire și încercări, ca să poți avea o încredere desăvârșită în El și să ai o părere rezervată față de propria ta judecată. Tu poți suporta vitregiile mai bine decât bunăstarea. Ochiul atoatevăzător al lui Iehova a descoperit în tine multe impurități, pe care tu le consideri aur și prea valoroase pentru a le arunca. Puterea vrăjmașului asupra ta a fost, în răstimpuri, directă și foarte puternică. Amăgirile spiritismului îți încurcaseră credința, îți stricaseră judecata și îți aduseseră experiența într-o stare de confuzie. În providența Sa, Dumnezeu dorea să te încerce, pentru a te curăți, ca și pe fiii lui Levi, ca să-I poți aduce o jertfă în neprihănire.

-417-

Eul tău este prea mult amestecat în toate lucrările tale. Voința ta trebuie să fie modelată de voința lui Dumnezeu, căci altfel vei cădea în ispite amarnice. Am văzut că atunci când vei lucra în Dumnezeu, alungând eul dinaintea ochilor, vei primi de la El o putere cu ajutorul căreia vei ajunge la inimile oamenilor. Îngeri ai lui Dumnezeu vor lucra sprijinindu-te în eforturile tale când ești smerit și mic în propriii tăi ochi. Dar când îți imaginezi că știi mai mult decât aceia pe care Dumnezeu i-a călăuzit ani de-a rândul, pe care i-a învățat adevărul și i-a pregătit pentru extinderea lucrării Sale, te înalți singur și vei cădea în ispite.

Trebuie să cultivi bunătatea și blândețea. Trebuie să fii un om milostiv și politicos. Lucrările tale sunt pătrunse de prea multă severitate și de un spirit neînduplecat, dictatorial, tiranic. Nu iei întotdeauna în considerație cu blândețe sentimentele altora și dai naștere la nemulțumiri și încercări. Mai multă dragoste în lucrările tale și mai multă compasiune străbătută de bunătate ți-ar deschide o cale către inimi și ar câștiga suflete la Hristos și la adevăr.

Ești în mod constant înclinat către independență. Tu nu-ți dai seama că independența este un lucru jalnic atunci când te face să ai prea multă încredere în tine însuți și să te încrezi mai degrabă în propria ta judecată decât să respecți sfatul și să pui preț pe judecata fraților tăi, mai ales pe a acelora care au funcții de răspundere, pe care Dumnezeu i-a rânduit pentru mântuirea poporului Său. Dumnezeu a învestit biserica Sa cu o autoritate deosebită și cu o putere pe care nimeni nu are căderea să nu le ia în seamă și să le disprețuiască, pentru că, făcând așa, disprețuiește glasul lui Dumnezeu.

-418-

Nu ești în siguranță dacă te încrezi în impresii și sentimente. Aceasta a fost nenorocirea ta, că ai ajuns sub puterea acelei amăgiri satanice, spiritismul. Acest giulgiu al morții te-a acoperit, iar imaginația și puterile tale au fost sub controlul demonilor; iar când devii încrezător în tine însuți și nu te prinzi cu încredere neșovăitoare de Dumnezeu, te găsești într-un pericol sigur. Uneori, înlăturând obstacolele principiilor și o faci adesea , îl inviți înăuntru pe vrăjmaș, iar el îți controlează gândurile și acțiunile, timp în care tu ești amăgit cu adevărat și îți place să crezi că ești aprobat de Dumnezeu.

Satana a încercat să te împiedice să ai încredere în frații tăi americani. Le-ai privit cu suspiciune acțiunile și experiența, când ei sunt chiar aceia care te pot ajuta și care ar fi o binecuvântare pentru tine. Efortul bine gândit al lui Satana este acela prin care încearcă să te despartă de cei ce sunt asemenea unor canale de lumină, prin care Dumnezeu a transmis voia Sa și prin care a lucrat pentru zidirea și extinderea lucrării Lui. Concepțiile, sentimentele și experiența ta sunt foarte înguste, iar lucrările tale au aceeași caracteristică.

Ca să fii o binecuvântare pentru poporul tău, trebuie să te schimbi în multe privințe. Ar trebui să cultivi politețea și să nutrești pentru toți o compasiune plină de bunătate. Ar trebui să ai cununa harului lui Dumnezeu, care este dragostea. Critici prea mult și nu ești atât de îngăduitor pe cât ar trebui să fii, dacă vrei să câștigi suflete. Ai putea avea mult mai multă influență dacă ai fi mai puțin formal și rigid și dacă ai fi însuflețit mai mult de Duhul Sfânt. Teama ta de a nu fi condus de oameni este prea mare. Dumnezeu îi folosește pe oameni ca unelte ale Sale și îi va folosi cât va exista lumea.

Îngerii care au căzut erau dornici să devină independenți față de Dumnezeu. Erau plini de frumusețe și de slavă, dar erau dependenți de Dumnezeu în privința fericirii lor, luminii și inteligenței de care se bucurau. Prin nesupunere, ei au căzut din starea lor înălțată. Hristos și biserica Sa sunt de nedespărțit. A-i neglija sau disprețui pe aceia pe care Dumnezeu i-a rânduit să conducă și să poarte răspunderile legate de lucrarea Sa și de înaintarea și răspândirea adevărului înseamnă să respingi mijloacele pe care le-a hotărât Dumnezeu pentru ajutorul, încurajarea și întărirea poporului Său. Faptul de a-i trece pe aceștia cu vederea și a gândi că lumina ta trebuie să vină direct de la Dumnezeu, iar nu prin vreun alt canal, te aduce într-o poziție în care ești susceptibil de a fi amăgit și biruit.

Posted in

Redeșteptare

Leave a Comment