Cauza în Vermont
Mi-a fost arătat că ucenicii lui Hristos sunt reprezentanții Săi pe pământ; și Dumnezeu intenționează ca ei să fie lumini în întunericul moral al acestei lumi, răspândiți peste tot în țară, în orașe, sate și metropole, “o priveliște pentru lume, îngeri și oameni.”(1 Corinteni 4, 9.) Dacă ascultă de învățăturile lui Hristos din predica Lui de pe munte, ei vor căuta continuu desăvârșirea caracterului creștin și vor fi într-adevăr lumină în lume, canale prin care Dumnezeu va comunica voința Sa divină, adevărul de origine cerească, celor care stau în întuneric și nu cunosc calea vieții și a mântuirii.
Dumnezeu nu poate prezenta cunoștința voinței Sale și minunile harului Său în lumea necredincioasă, dacă nu are martori răspândiți peste tot pământul. Este planul Lui ca cei care sunt părtași la această mare mântuire prin Isus Hristos să fie misionarii Săi, oameni ai luminii peste tot în lume, ca să fie ca semne pentru popor, epistole vii, cunoscute și citite de toți oamenii, credința și faptele lor mărturisind despre apropiata venire a Mântuitorului și arătând că ei n-au primit în zadar harul lui Dumnezeu. Oamenii trebuie să fie avertizați să se pregătească pentru judecata care vine. Celor care au ascultat numai la povești, Dumnezeu vrea să le dea o ocazie să audă cuvântul sigur al profeției, la care bine fac să ia seama ca la o lumină care strălucește într-un loc întunecos. El vrea să prezinte cuvântul sigur al adevărului spre a fi înțeles de toți cei care vor să ia seama la el; toți pot să pună în contrast adevărul cu poveștile prezentate lor de oamenii care pretind că înțeleg Cuvântul lui Dumnezeu și că sunt calificați să-i instruiască pe cei din întuneric.
-632-
Pentru a mări numărul membrilor la Bordoville, frații s-au mutat acolo, lăsând locurile de unde au venit lipsite de putere și influență pentru susținerea adunărilor. Aceasta a plăcut vrăjmașilor lui Dumnezeu și ai adevărului. Frații aceia ar fi trebuit să rămână ca martori credincioși, lucrarea lor cea bună mărturisind despre autenticitatea credinței lor prin exemplificarea în viața lor a curăției și puterii adevărului. Influența lor avea să-i facă să-și recunoască vinovăția, să convertească și să condamne.
Fiecare urmaș al lui Hristos are o lucrare de făcut ca misionar pentru Hristos în familie, în localitatea sau în orașul în care locuiește. Toți cei care sunt consacrați față de Dumnezeu sunt canale de lumină. Dumnezeu îi face unelte ale neprihănirii pentru a comunica altora lumina adevărului, bogățiile harului Său. Necredincioșii pot să apară indiferenți și nepăsători; totuși, Dumnezeu impresionează și convinge inima lor că există o realitate în adevăr. Dar când frații noștri părăsesc câmpul, renunță la luptă și lasă cauza lui Dumnezeu să lâncezească, înainte ca Dumnezeu să spună: “Lăsați-i”, ei vor fi numai o povară pentru oricare comunitate în care se pot muta. Cei pe care i-au părăsit, care au fost făcuți să-și recunoască vinovăția, adesea își liniștesc conștiința gândindu-se că, la urma urmei, ei s-au neliniștit de prisos; ei decid că nu există nici o realitate în mărturisirea de credință, făcută de adventiștii de ziua a șaptea. Satana triumfă să vadă via lui Dumnezeu, fie complet dezrădăcinată, fie lăsată să lâncezească. Nu este planul lui Dumnezeu ca poporul Lui să se strângă împreună și să concentreze influența lor într-o anumită localitate.
-633-
Eforturile fraților D. de a-i încuraja pe alți frați să se mute la locurile lor au fost făcute cu bună credință, totuși nu după gândul lui Dumnezeu. Căile lui Dumnezeu nu sunt asemenea căilor noastre. El nu vede cum vede omul. ținta lor a fost bună; dar, făcând așa, scopul lui Dumnezeu cu privire la mântuirea sufletelor nu putea fi dus la îndeplinire.
Dumnezeu intenționează ca poporul Lui să fie lumina lumii, sarea pământului. Planul de a se aduna la un loc în număr mare de credincioși spre a alcătui o comunitate mare, le-a micșorat influența și le-a limitat sfera de folosire, și este literalmente punerea puterii lor sub obroc. Intenția lui Dumnezeu este ca cunoștința adevărului să ajungă la toți, ca nici unul să nu rămână în întuneric, necunoscând principiile Lui; dar ca toți să fie testați cu el și să se hotărască pentru sau contra lui, ca toți să poată fi avertizați și lăsați fără scuză. Planul de colonizare sau de mutare din diferite localități, unde există doar puțină putere sau influență și concentrarea influenței multora într-o singură localitate, este îndepărtarea luminii din locuri în care Dumnezeu dorea ca ea să strălucească.
Urmașii lui Hristos, răspândiți peste tot în lume, n-au un înalt simț al responsabilității și al obligației care apasă asupra lor, de a lăsa ca lumina lor să-i lumineze pe alții. Dacă există numai unul sau doi într-un loc, ei pot, deși sunt puțini ca număr, să se comporte în așa fel înaintea lumii, ca să aibă o influență care-i va impresiona pe necredincioși cu sinceritatea credinței lor. Urmașii lui Hristos nu vin în întâmpinarea gândului și voinței lui Dumnezeu dacă se mulțumesc să rămână în necunoașterea Cuvântului Său. Toți trebuie să devină cercetători ai Bibliei. Hristos a poruncit urmașilor Săi: “Cercetați Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveți viață veșnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.” (Ioan 5, 39.) Petru ne îndeamnă: “Ci sfințiți în inimile voastre pe Hristos ca Domn. Fiți totdeauna gata să răspundeți oricui vă cere socoteală de nădejdea care stă în voi; dar cu blândețe și teamă.” (1 Petru 3, 15.)
-634-
Mulți dintre cei care mărturisesc a crede adevărul pentru aceste zile de pe urmă vor fi găsiți ușori. Ei au neglijat problemele mai importante. Conversația lor este superficială, nu adâncă, serioasă și profundă. Ei nu știu pentru ce cred adevărul — numai pentru că alții au crezut în el, și îl iau de la sine înțeles ca fiind adevăr. Ei nu pot prezenta nici un motiv inteligent pentru ceea ce cred. Mulți au lăsat ca mintea lor să fie plină cu lucruri de mică importanță și interesul lor veșnic este mereu pus pe plan secundar. Sufletele lor sunt pipernicite și schilodite în creșterea lor spirituală. Alții nu sunt iluminați sau edificați prin experiența lor sau prin cunoștința care era privilegiul și datoria lor să o obțină. Puterea și stabilitatea sunt cu cei sincer cunoscători.
Hristos, și El răstignit, trebuie să fie teama cugetelor noastre și un imbold al celor mai profunde emoții ale sufletului nostru. Adevărații urmași ai lui Hristos vor aprecia mântuirea cea mare, lucrată de El pentru ei; și ori încotro îi conduce El pe cale, ei Îl vor urma. Se vor considera ca fiind privilegiați să poarte orice poveri pe care Hristos le poate pune asupra lor. Numai prin cruce putem prețui valoarea unui suflet omenesc. Așa de valoroși sunt oamenii pentru care a murit Hristos, încât Tatăl este mulțumit cu prețul nemărginit pe care îl plătește pentru salvarea omului, îngăduind ca Fiul Său să moară pentru răscumpărarea lui. Câtă înțelepciune, îndurare și iubire în plinătatea lor sunt manifestate aici! Valoarea omului este cunoscută doar mergând la Golgota. În taina crucii lui Hristos, putem face o prețuire a omului.
-635-
Ce poziție de răspundere este să fii unit cu Răscumpărătorul lumii în salvarea oamenilor! Lucrarea aceasta cere lepădare de sine, sacrificiu, bunăvoință, perseverență, curaj și credință. Dar cei care slujesc prin cuvânt și învățătură n-au roada harului lui Dumnezeu în inima și viața lor; ei n-au credință. Din cauza aceasta, rezultatele lucrării lor sunt așa de mici. Mulți dintre cei care mărturisesc că sunt slujitori ai lui Hristos manifestă o resemnare condamnabilă, când îi văd pe cei nepocăiți din jurul lor că merg la pierzanie. Un slujbaș al lui Hristos n-are dreptul să fie liniștit și să stea jos liniștit, având în vedere faptul că prezentarea de către el a adevărului este fără putere și sufletele nu sunt mișcate de el. El trebuie să recurgă la rugăciune, să lucreze și să se roage fără încetare. Cei care se resemnează să rămână lipsiți de binecuvântări spirituale, fără luptă serioasă pentru acele binecuvântări, consimt să-l vadă pe Satana triumfând. Este nevoie de credință predominantă și stăruitoare. Slujitorii lui Dumnezeu trebuie să fie într-o mai strânsă părtășie cu Hristos și să urmeze exemplul Lui în toate lucrurile, în curăția vieții, în lepădare de sine, în binefacere, în stăruință, în hărnicie. Ei să-și aducă aminte că într-o zi va apărea un raport, ca dovadă împotriva lor pentru cea mai mică omisiune a datoriei.
Fratele D. n-a sesizat că, încurajându-i pe frați să se mute în localitatea lui, își aducea poveri asupra lui și în comunitate; el n-a văzut că acest lucru îi va cere mult timp și muncă, ca să-i mențină în starea în care ei puteau să fie un ajutor, în loc să fie o piedică. El s-a gândit că, dacă avea să aducă familii în localitatea lui, acestea aveau să ajute la alcătuirea unei comunități și la ușurarea lui de griji și poveri. Dar și la Bordoville s-a dovedit a fi ca la Battle Creek; cu cât s-au mutat mai mulți acolo, cu atât mai grele au fost sarcinile care au căzut pe lucrătorii care aveau la inimă cauza lui Dumnezeu. Bărbați și femei de diferite dispoziții sufletești și organisme puteau să se adune la un loc și să trăiască o dulce armonie, dacă aveau să-i prețuiască pe alții mai mult decât pe ei înșiși, dacă aveau să-i iubească pe semenii lor ca pe ei înșiși, așa cum le-a poruncit Hristos.
-636-
Dar este mult mai dificil să ai de-a face cu suflete omenești, care nu sunt sub stăpânirea specială a Duhului lui Dumnezeu, ci sunt expuși controlului lui Satana. Egoismul stăpânește în așa fel inimile bărbaților și femeilor, iar nelegiuirea este așa de îndrăgită, chiar și de unii care mărturisesc evlavia, încât adunarea la un loc a unei mari grupări trebuie să fie evitată; pentru că astfel ei nu vor fi cei mai fericiți.
Aceia pe care fratele D. i-a dorit într-adevăr să vină la Bordoville au fost cei pe care el i-a considerat cei mai buni din societate, capabili să exercite o influență bună. Tocmai astfel de bărbați și femei sunt căutați să fie plasați peste tot în lume, ca santinele, pentru ca cei care sunt fără Dumnezeu să poată fi convinși că, în religia lui Hristos, există putere. Astfel de oameni de influență sunt într-adevăr sarea pământului. Dumnezeu nu are plăcere ca ei să se adune la un loc și să-și limiteze sfera folosinței lor. Oameni vrednici de încredere sunt foarte greu de găsit, pe motiv că inimile oamenilor sunt atât de devotate propriului lor interes egoist, încât ei nu recunosc un altul.
Dacă ar putea fi un număr de oameni de elită la importanta fortăreață de la Battle Creek, Dumnezeu ar fi mulțumit; și dacă și-ar sacrifica interesele lor egoiste de dragul cauzei care suferă, ei n-ar face decât să meargă pe urmele Răscumpărătorului lor, care a părăsit slava Sa, maiestatea Sa și înalta Sa comandă, și, de dragul nostru, a devenit sărac, pentru ca noi, prin sărăcia Lui, să ne putem îmbogăți. Hristos S-a jertfit pentru om; dar omul, în schimb, nu vrea ca, de bună voie și bucuros, să se jertfească pentru Hristos. Dacă un număr de bărbați și de femei, responsabili, sinceri, și purtători de poveri, pe care să se poată conta ca fiind gata oricând pentru acțiune, și care ar răspunde de îndată chemării după ajutor, când este nevoie de ajutor, s-ar muta la Battle Creek, Dumnezeu ar fi proslăvit. Dumnezeu dorește la Battle Creek bărbați pe care să poată conta; care vor fi întotdeauna găsiți de partea cea dreaptă, în vremuri de primejdie; care se vor război cu credință împotriva vrăjmașului, în loc să ia partea celor care-l tulbură pe Israelul lui Dumnezeu, întorcându-și armele chiar împotriva celor cărora Dumnezeu le poruncește să-i susțină. Pentru ca să progreseze, fiecare comunitate trebuie să aibă bărbați în care să se poată avea încredere în vremuri de pericol, bărbați care sunt credincioși, bărbați altruiști, care au interesul cauzei lui Dumnezeu mai aproape de inima lor decât orice altceva cu privire la propriile lor păreri sau interese lumești.