Capitolul 9 — Viziunea despre Noul Pământ
(Această viziune descrie evenimentele care vor avea loc la încheierea celor 1000 de ani după a doua venire a Domnului Hristos. Apocalipsa 20; 21; 22; Zaharia 14, 4. )
Cu Domnul Isus în fruntea noastră, am coborât cu toții din cetate pe acest pământ, pe un munte mare și impunător, care nu L-a putut cuprinde pe Domnul Isus și care s-a despărțit în două părți, făcându-se o câmpie mare. Apoi am privit în sus și am văzut cetatea cea mare cu douăsprezece temelii și douăsprezece porți, câte trei pe fiecare latură, și cu câte un înger la fiecare poartă. Noi toți am strigat: “Cetatea, cetatea cea mare, vine, iată, coboară de la Dumnezeu din cer”, și aceasta a venit și s-a așezat pe locul unde stăteam noi. După aceea am început să privim la lucrurile minunate din afara cetății. Acolo am văzut case minunate, care aveau înfățișarea argintului, sprijinite de patru coloane împodobite cu nestemate, cele mai minunate ce pot fi privite, care aveau să fie locuite de către sfinți și care aveau un raft de aur. Am văzut pe mulți dintre sfinți intrând în case, luându-și coroanele strălucitoare, așezându-le pe acel raft și apoi ieșind pe câmpul din jurul caselor pentru a se ocupa de pământ nu în modul în care facem acest lucru acum; nu, nu. O lumină plină de slavă a strălucit în jurul capului lor, iar ei Îl lăudau necontenit pe Dumnezeu.
-68-
Apoi am văzut un alt câmp plin cu tot felul de flori și, pe când le culegeam, am strigat: “Nu se vor veșteji niciodată!” Apoi am văzut un câmp cu iarbă înaltă, minunată la privit; era de un verde viu, cu reflecții argintii și aurii, și se unduia spre slava Regelui Isus. După aceea, ne-am dus pe o câmpie plină cu tot felul de animale — leul, mielul, leopardul și lupul — toți laolaltă, în perfectă înțelegere. Am trecut prin mijlocul lor și ele ne-au urmat pașnice. Apoi am văzut o pădure, nu ca pădurile întunecoase pe care le avem aici; nu, nicidecum; ci luminoase, mărețe; crengile copacilor se unduiau încoace și încolo, iar noi am strigat cu toții: “Vom locui în siguranță în locuri pustii și vom dormi în păduri.” Am trecut prin păduri, căci eram pe drum către Muntele Sionului.
Pe când mergeam înainte, ne-am întâlnit cu un alt grup care de asemenea privea cu admirație frumusețile acelui loc. Am observat ceva roșu, ca o margine, la veșmintele lor; coroanele lor erau strălucitoare; hainele lor, de un alb imaculat. După ce i-am salutat, L-am întrebat pe Isus cine erau aceștia. El mi-a spus că erau martirii care fuseseră omorâți pentru El. Împreună cu ei era un grup nenumărat de micuți; și aceștia aveau un tiv roșu la veșmintele lor. Muntele Sionului se afla chiar în fața noastră, iar pe munte se afla un templu măreț și împrejurul lui erau alți șapte munți pe care creșteau trandafiri și crini. I-am văzut pe cei mici urcând sau, dacă voiau, zburând în vârful munților, unde culegeau flori care nu aveau să se ofilească niciodată. În jurul templului erau tot felul de pomi care înfrumusețau locul — merișor, pin, brad, mirt, rodiu și smochinul aplecat sub greutatea smochinelor coapte; acestea făceau ca locul să fie neasemuit în splendoare. Și pe când eram pe punctul de a intra în templu, Isus Și-a ridicat glasul cel plăcut și a spus: “Doar cei 144.000 vor intra în acest loc”, și noi toți am strigat “Aleluia!”
-69-
Acest templu era susținut de șapte coloane, toate din aur transparent, împodobite cu nestematele cele mai minunate. Nu pot descrie lucrurile mărețe pe care le-am văzut acolo. O, dacă aș putea vorbi limba Canaanului, atunci aș putea spune un pic din slava lumii aceleia mai bune! Am văzut acolo table de piatră pe care erau săpate numele celor 144.000, cu litere de aur.
După ce am privit slava templului am ieșit, iar Isus ne-a părăsit și S-a dus în cetate. Curând am auzit din nou vocea Lui plăcută spunând: “Veniți, poporul Meu, voi ați trecut prin necazul cel mare și ați făcut voia Mea, ați suferit pentru Mine, veniți la ospăț; căci Eu Însumi Mă voi încinge și vă voi servi.” Noi am strigat: “Aleluia, slavă!” și am intrat în cetate. Aici am văzut o masă de argint curat; lungimea ei era de mai multe mile, dar, cu toate acestea, ochii noștri o puteau cuprinde. Am văzut fructul pomului vieții, mana, migdale, smochine, rodii, struguri și multe alte feluri de fructe. I-am cerut lui Isus să mă lase să mănânc din fruct. El a spus: “Nu acum. Aceia care mănâncă din fructul acestei țări nu se mai întorc pe pământ. Însă, în scurt timp, dacă sunteți credincioși, veți mânca cu toții din pomul vieții și veți bea din apa de izvor. Și”, a spus El, “tu trebuie să te întorci din nou pe pământ și să spui și altora ceea ce ți-am descoperit.” Apoi un înger m-a purtat încet înapoi, în această lume întunecoasă. Uneori socotesc că nu voi mai putea sta mult aici, toate lucrurile de pe acest pământ par atât de sinistre. Mă simt atât de singură aici, pentru că am văzut o lume mai bună. Oh, de aș avea aripi, ca un porumbel, atunci aș zbura într-acolo și aș avea odihnă.
-70-
Fratele Hyde, care fusese prezent când avusesem această viziune, a compus următoarele versuri, care au fost preluate de publicațiile religioase și și-au găsit loc în multe cărți de imnuri. Cei care le-au publicat, citit și cântat nu știau că acestea au izvorât din viziunea unei fete persecutate pentru că își aducea cu umilință mărturia.
Am auzit de țara sfântă, strălucită Am auzit și suntem fericiți; Căci am fost o-nsingurată, peregrină ceată Obosiți, nemângâiați, slăbiți. Ne-au spus că sfinții-avea-vor un sălaș acolo Nu vom mai fi făr de-adăpost. Mai știm că țara bună e frumoasă Și râul vieții curge-acol curat.
Și spun că pajiști înverzite unduiesc acolo Ce nici o mană nu le va-ntina; Frumosul, chipeș trandafir din Saron O dată cu pustiul cel sălbatic înflori-va. Prin bolțile-nverzite păsărele În cântece zglobiu și vesel ciripesc; Dorind să-ntreacă-n măreție Chiar îngerii ce-n harpe izbucnesc.
Am auzit de lauri, de veșminte și coroane De grupul de argint în alb; De-orașul minunat cu nestemate porți Și de lumina ce-l inundă-n val. Am auzit de îngerii de-acolo și de sfinți De harpe de-aur ce cântă triumfal De muntele cu pomul vieții Cu frunzele-i ce vindecare aduc.
Și Regele acestei țări este slăvit și drept E slava, bucuria acelui loc. Îl vom privi necontenit în față Privirea-I scumpă ne va-nsenina. Vom fi acol, vom fi acolo în puțin răstimp Cu cei curați și binecuvântați; Ne-om bucura de lauri și coroane Și-n haina cea de slavă odihnă vom afla.