Centre turistice și centre comerciale
Aceia care, ca răspuns la chemarea timpului, au intrat în slujba Marelui Maestru lucrător pot studia cu bun folos metodele Lui de lucru. În cursul lucrării Sale pe pământ, Mântuitorul S-a folosit de ocaziile care se puteau găsi pe marile căi de comunicație. Isus locuia la Capernaum în intervalele dintre călătoriile Sale într-o parte sau alta, și el a ajuns să fie cunoscut ca “cetatea Lui”. Cetatea aceasta era bine adaptată pentru a fi centrul lucrării Mântuitorului. Fiind pe șoseaua principală de la Damasc la Ierusalim și Egipt și la Marea Mediteraneană, era o mare arteră de călătorie. Oameni din multe țări treceau prin cetate sau zăboveau pentru odihnă în călătoriile lor într-o parte sau alta. Aici, Isus putea să întâlnească toate națiunile și toate straturile sociale, pe cei bogați și cei mari, ca și pe săraci și smeriți, și învățăturile Lui urmau să fie duse în alte țări și în multe familii. În felul acesta, urma să fie trezită cercetarea profețiilor, atenția urma să fie îndreptată către Mântuitorul, și misiunea Lui urma să fie adusă înaintea lumii.
În zilele acestea de turism, ocaziile de a veni în contact cu bărbați și cu femei din toate clasele și din multe naționalități sunt mult mai mari decât în zilele lui Israel. Căile pentru călătorie s-au înmulțit de o mie de ori. Dumnezeu a pregătit calea în chip minunat. Tiparul cu multiplele lui posibilități ne stă la îndemână. Biblii și publicații în multe limbi, expunând adevărul pentru acest timp, sunt la îndemâna noastră și pot fi grabnic duse în fiecare parte a lumii.
-122-
Creștinii care locuiesc în marile centre comerciale și turistice au ocazii speciale. Credincioșii din orașele acestea pot lucra pentru Dumnezeu în vecinătatea caselor lor.
În stațiunile climaterice și balneare cu renume mondial și în centrele de trafic turistic, aglomerate de mii de oameni care caută sănătate și plăcere, ar trebui să fie plasați predicatori și colportori în stare să atragă atenția mulțimilor. Lucrătorii aceștia trebuie să vegheze asupra ocaziei pe care o au de a prezenta solia pentru timpul de față și să țină adunări când au ocazie. Ei să fie ageri pentru a prinde ocazii de a vorbi poporului. Însoțiți de puterea Duhului Sfânt, ei să întâmpine poporul cu solia dusă de Ioan Botezătorul: “Pocăiți-vă, căci Împărăția cerurilor este aproape”. (Matei 3, 2.) Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie prezentat cu claritate și putere, pentru ca aceia care au urechi de auzit să poată auzi adevărul. În felul acesta, Evanghelia adevărului prezent va fi așezată în calea celor care nu o cunosc, și nu puțini vor fi aceia care o vor accepta și o vor duce în propriile lor patrii din toate părțile lumii.
Cu zel neobosit
Noi trebuie să dăm ultima avertizare a lui Dumnezeu adresată oamenilor, și care ar trebui să fie sârguința noastră în studierea Bibliei și zelul nostru în răspândirea luminii! Fiecare suflet care a primit lumină divină să caute să o transmită mai departe. Lucrătorii să meargă din casă în casă, explicând oamenilor Biblia, răspândind publicații, vorbind altora despre lumina care le-a binecuvântat propriul lor suflet. Literatura să fie distribuită cu chibzuință, în terenuri, pe străzi, pe marile nave care brăzdează mările și prin poștă.
-123-
O mare lucrare trebuie să fie făcută, și aceia care cunosc adevărul ar trebui să facă o puternică lucrare de mijlocire pentru ajutor. Iubirea lui Hristos trebuie să umple propria lor inimă. Spiritul lui Hristos trebuie să fie urmat peste ea, și ei trebuie să se pregătească pentru a putea sta în ziua judecății. Când ei se consacră lui Dumnezeu, o putere convingătoare va însoți eforturile lor de a prezenta altora adevărul. Noi nu trebuie să dormim mai departe pe terenul fermecat al lui Satana, ci să mobilizăm toate resursele noastre, să ne folosim de orice capacitate cu care ne-a înzestrat Providența. Ultima avertizare trebuie să fie proclamată înaintea multor noroade, neamuri, limbi și împărați și făgăduința este: “Iată că Eu voi fi cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului”. (Apocalipsa 10, 11; Matei 28, 20.)
Sunt îndrumată să atrag atenția slujitorilor noștri către orașele nelucrate și să stărui de ei, prin toate mijloacele cu putință, să deschidă calea pentru prezentarea adevărului. În unele dintre orașele unde solia celei de a doua veniri a Domnului a fost vestită de întâia dată, suntem constrânși și ne apucăm de lucrare ca și cum ar fi un câmp nou. Câtă vreme câmpurile acestea, sterpe, aceste orașe nelucrate vor fi trecute cu vederea? Fără amânare, semănarea seminței ar trebui să înceapă în multe, multe locuri.
Domnul cere ca în servii Săi să fie găsit un duh care să fie ager, să simtă valoarea sufletelor, ager în a-și da seama de datoriile care trebui să fie îndeplinite, ager în a răspunde la obligațiile pe care Domnul le pune asupra lor. Trebuie să aibă loc o consacrare care nu va privi vreun interes pământesc, de o așa valoare, încât să ia locul lucrării care trebuie făcute pentru câștigarea de suflete la cunoașterea adevărului.
-124-
Slujitori ai lui Dumnezeu, predicați adevărurile care vor conduce la lucrare personală pentru cei care sunt fără Hristos. Încurajați lucrarea personală pe orice cale cu putință. Aduceți-vă aminte că lucrarea unui slujitor al lui Dumnezeu nu constă numai din predică. El trebuie să viziteze familiile în căminele lor, să se roage cu ei, și să le explice Scripturile. Acela care face cu credincioșie lucrarea în afară de amvon, va realiza de zece ori mai mult decât acela care-și mărginește lucrarea la amvon. Pastorii noștri să-și ducă povara răspunderii lor cu frică și cutremur, cerând de la Domnul înțelepciune și cerând stăruitor harul Lui. Ei să-și facă din Isus modelul lor, studiind cu sârguință viața Lui și aducând în practica vieții lor zilnice principiile care-L puneau în mișcare în lucrarea Lui pe când era pe pământ.
“Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi dat odihnă”. Acesta este o prescripție pentru vindecarea tuturor bolilor intelectuale, fizice și spirituale. Este darul lui Hristos pentru aceia care-L caută cu sinceritate și în adevăr. El este Puternicul Vindecător. Apoi vine o altă invitație: “Luați jugul Meu asupra voastră, și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima, și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun și sarcina mea este ușoară”. (Matei 11, 28-30.) Purtând jugul lui Hristos, și învățând de la El lecția umilinței și smereniei, aflăm odihnă în credință, încredere și sprijin. Descoperim că jugul lui Hristos este ușor și povara Lui nu este grea.
-125-
Un apel către laici
Când se depune un efort special de către lucrătorii cu experiență într-o localitate unde trăiesc membri de ai noștri, asupra credincioșilor din câmpul acela zace cea mai solemnă obligație, aceea de a face tot ce le stă în putere pentru a deschide o cale pentru ca Domnul să lucreze. Ei ar trebui să-și cerceteze inima cu rugăciune și să curețe calea Împăratului, îndepărtând orice păcat ce i-ar putea împiedica să conlucreze cu Dumnezeu și cu frații lor.
Lucrul acesta n-a fost totdeauna pe deplin înțeles. Satana a introdus adesea un duh care a făcut cu neputință ca membrii bisericii să observe prilejurile de slujire. Unii credincioși nu rareori au îngăduit vrăjmașului să lucreze prin ei chiar în timpul când ei ar fi trebuit să fie pe deplin consacrați lui Dumnezeu și înaintării lucrării Lui. Inconștient, ei s-au abătut de la calea neprihănirii. Cultivând un duh de critică și de găsire de greșeli, de evlavie fariseică și de mândrie, ei au alungat Duhul Sfânt întristându-L și au întârziat mult lucrarea solilor lui Dumnezeu.
Acest rău s-a dat pe față de multe ori și în multe locuri. Uneori, cei care s-au lăsat în voia unui duh de aflare de greșeli, osânditor, s-au pocăit și s-au convertit. Atunci Dumnezeu a putut să-i folosească spre onoarea și slava Numelui Său.
Trăim într-o perioadă specială a istoriei acestui pământ. O lucrare mare trebuie să fie făcută într-un timp scurt, și fiecare creștin trebuie să îndeplinească o parte în susținerea acestei lucrări. Dumnezeu cheamă oameni care sunt gata să se consacre lucrării de salvare de suflete. Când începem să înțelegem ce sacrificiu a făcut Hristos pentru a salva o lume care piere, atunci se va da pe față o mare luptă pentru a salva suflete. O, dacă toate comunitățile noastre ar putea să vadă și să înțeleagă sacrificiul fără de margini al lui Hristos!
