Nu e timp de pierdut
Nu avem timp de pierdut. Nu știm cât de curând se va termina timpul verificării noastre. Veșnicia se desfășoară înaintea noastră. Cortina este aproape să se ridice. În curând, vine Hristos. Îngerii lui Dumnezeu caută să ne atragă de la noi înșine și de la lucrurile pământești. Să nu-i lăsăm să muncească în zadar.
-315-
Când Hristos Se înalță în Sfânta sfintelor, Își dezbracă hainele de Mijlocitor și Se îmbracă cu hainele răzbunării, se va auzi decretul: “Cine este nedrept, să fie nedrept și mai departe Cine este fără prihană să trăiască și mai departe fără prihană. Și cine este sfânt, să se sfințească și mai departe. Iată, Eu vin curând și răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.” (Apocalipsa 22, 11.12.) Vine o furtună, nepotolită în furia ei. Suntem pregătiți să o întâmpinăm?
Nu trebuie să spunem: “Primejdiile zilelor din urmă vor veni curând asupra noastră”. Ele au și venit. Acum avem nevoie de solia Domnului, care să taie miezul și măduva plăcerilor, purtărilor și patimilor omenești.
Mințile care s-au dedat cugetelor neînfrânte trebuie să se schimbe. “Încingeți-vă coapsele minții voastre, fiți treji, și puneți-vă toată nădejdea în harul care vă va fi adus, la arătarea lui Isus Hristos. Ca niște copii ascultători, nu vă lăsați târâți în poftele, pe care le aveați altădată, când erați în neștiință. Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiți și voi sfinți în toată purtarea voastră. Căci este scris: ‘Fiți sfinți căci Eu sunt sfânt.’” (1 Petru 1, 13-16.) Cugetele trebuie concentrate asupra lui Dumnezeu. Acum este timpul să depunem eforturi zeloase spre a învinge înclinațiile firești ale inimii de carne.
Străduințele noastre, abnegația noastră, stăruința noastră, trebuie să fie proporționale cu nemărginita valoare a țintei pe care o urmărim. Numai biruind așa cum a biruit Hristos vom câștiga cununa vieții.
Nevoia renunțării la sine
Marea primejdie a omului stă în a se înșela singur, a nutri înfumurare, despărțindu-se astfel de Dumnezeu, izvorul puterii lui. Înclinațiile noastre firești, dacă nu sunt îndreptate de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, au în ele semințele morții morale. Dacă nu suntem legați cu hotărâre de Dumnezeu, nu putem rezista efectelor pângăritoare ale iubirii de sine, îngăduinței de sine și ispitei de a păcătui.
-316-
Pentru a primi ajutor de la Hristos, trebuie să ne dăm seama de nevoia noastră. Trebuie să avem o adevărată cunoaștere de noi înșine. Hristos îl poate mântui numai pe acela care recunoaște că este păcătos. Numai dacă ne dăm seama de completa noastră neajutorare și renunțăm la orice încredere în noi, vom avea parte de puterea divină.
Nu numai la începutul vieții creștine trebuie să fie făcută această renunțare. Ea trebuie reînnoită cu fiecare pas de înaintare spre cer. Toate faptele noastre bune depind de o putere din afara noastră; de aceea este nevoie de o continuă îndreptare a inimii către Dumnezeu, o constantă și zeloasă mărturisire a păcatului și umilire a sufletului înaintea Lui. Primejdiile ne împresoară; și noi suntem în siguranță numai dacă ne simțim slăbiciunea și ne prindem cu mâna credinței de puternicul Eliberator.
Interesele cele mai înalte cer atenție
Trebuie să ne îndepărtăm de la o mie de lucruri care ne cer atenție. Sunt lucruri care ne consumă timpul și cer preocupare, dar la sfârșit nu aduc nimic. Interesele cele mai înalte cer o atenție încordată și o străduință care deseori este acordată lucrurilor oarecum neînsemnate.
Acceptarea de teorii noi nu aduce o viață nouă în suflet. Chiar și cunoașterea faptelor și teoriilor, importante în ele însele, este de o mică valoare, dacă nu sunt aplicate practic. Trebuie să simțim răspunderea de a da sufletelor noastre hrană care să dea putere și să stimuleze viața spirituală.
O cunoaștere personală a lui Hristos
“Orice cuvânt al lui Dumnezeu este încercat. El este un scut pentru cei ce se încred în El. Nu adăuga nimic la cuvintele Lui, ca să nu te pedepsească, și să fii găsit mincinos”. (Proverbe 30, 5.6.)
-317-
Noi nu împlinim voia lui Dumnezeu când facem speculații cu privire la lucrurile pe care El a socotit că e bine să ni le ascundă. Problema pe care o avem de cercetat este: “Care este adevărul — adevărul pentru timpul acesta, pe care trebuie să-l păstrăm, să-l îndrăgim, să-l onorăm, să-l ascultăm?” Cei devotați științei au fost înfrânți și descurajați în străduințele lor de a-L descoperi pe Dumnezeu. Lucrul de care trebuie să se intereseze ei acum este: “Care este adevărul ce ne va face în stare să dobândim mântuirea sufletelor noastre?”
Hristos li L-a descoperit ucenicilor Săi pe Dumnezeu într-un fel care a săvârșit în inimile lor o lucrare specială, ca aceea pe care El stăruie de mult de noi să-I îngăduim să o facă în inimile noastre. Sunt mulți cei care, preocupându-se prea mult cu teoria, au pierdut din vedere puterea cea vie a exemplului Mântuitorului. Ei L-au pierdut din vedere pe El, ca lucrător umil și plin de abnegație. Lucrul de care au ei nevoie este să privească la Isus. Zilnic, avem nevoie de o descoperire proaspătă a prezenței Sale. E nevoie să urmăm mai de aproape exemplul Său, de renunțare la Sine și sacrificiu.
Avem nevoie de experiența avută de Pavel când scrie: “Am fost răstignit împreună cu Hristos, și trăiesc dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine.” (Galateni 2, 20.)
Cunoașterea lui Dumnezeu și a lui Isus Hristos, dovedită în caracter, este atingerea unei superiorități mai presus de orice altceva, ce este prețuit pe pământ sau în cer. Este educația cea mai înaltă. Este cheia care deschide porțile cetății cerești. Aceasta este cunoștința pe care dorește Dumnezeu să o aibă toți aceia care se îmbracă în Hristos.
Am de adus o solie pentru predicatorii, medicii, învățătorii și toți ceilalți angajați în vreo ramură de lucrare pentru Domnul. Domnul vă îndeamnă să vă ridicați mai sus, la un nivel mai înalt. Trebuie să aveți o experiență mai profundă chiar decât v-ați fi gândit să aveți. Mulți dintre cei care sunt deja membri ai marii familii a lui Dumnezeu știu puțin din ce înseamnă a privi slava Sa și a fi schimbat din slavă în slavă. Mulți dintre voi au o înțelegere cețoasă a măreției lui Hristos și sufletele voastre tresaltă de bucurie. Aveți dorul după un mai deplin și mai profund simțământ al iubirii Mântuitorului. Sunteți nemulțumiți. Însă nu disperați. Dați-I lui Isus cele mai frumoase și mai sfinte simțăminte de dragoste. Adunați orice rază de lumină. Nutriți fiecare dorință a sufletului după Dumnezeu. Înzestrați-vă cu cultura gândurilor spirituale și a legăturilor sfinte. Voi n-ați văzut decât primele licăriri ale slavei Sale. Continuând să-L cunoașteți pe Domnul, veți afla că “El se ivește ca zorile”. (Osea 6, 3.) “Cărarea celor neprihăniți este ca lumina strălucitoare a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei.” (Proverbe 4, 18.) După ce ne-am căit de păcatele noastre, le-am mărturisit și am găsit iertare, noi trebuie să învățăm despre Hristos, până ce ajungem în miezul zilei unei desăvârșite credințe a Evangheliei.
Cunoștința primită prin Cuvântul lui Dumnezeu
Întreaga Biblie este o descoperire a slavei lui Dumnezeu în Hristos. Primită, crezută și ascultată, ea este o unealtă puternică în transformarea caracterului. Și este singurul mijloc sigur al culturii intelectuale.
Motivul pentru care tinerii, și chiar și cei în vârstă, sunt așa ușor duși în ispită și păcat este acela că nu cercetează Cuvântul lui Dumnezeu și nu meditează asupra lui așa cum ar trebui. Lipsa unei ferme și hotărâte puteri a voinței, care se vădește în viață și în caracter, este urmarea neglijării din partea lor a îndrumării sacre a Cuvântului lui Dumnezeu. Ei nu-și îndreaptă mintea, printr-un serios efort, către lucrurile care ar inspira gânduri curate și sfinte, și nu o îndepărtează de la ce este necurat și neadevărat. Puțini sunt cei care aleg partea cea bună, care stau la picioarele lui Isus, ca Maria, să învețe de la divinul Învățător. Puțini strâng cuvintele Lui în inimă și le pun în practică în viață.
Adevărurile Bibliei, primite, vor înălța mintea de la cele pământești și josnice. Dacă Cuvântul lui Dumnezeu ar fi apreciat așa cum trebuie, atât tinerii, cât și cei în vârstă ar avea un spirit lăuntric al dreptății și o tărie a principiilor care i-ar face în stare să se împotrivească ispitei.
Fie ca oamenii să învețe și să scrie lucrurile prețioase ale Sfintelor Scripturi. Gândul, destoinicia, agera activitate a puterii creierului să fie consacrate studierii cugetelor lui Dumnezeu. Nu cercetați filozofia părerilor omului, ci studiați filozofia Celui care este Adevărul. Altă literatură este de mică valoare în comparație cu aceasta.
Mintea care este lumească nu găsește plăcere în contemplarea Cuvântului lui Dumnezeu; însă, pentru mintea renăscută prin Duhul Sfânt, de pe paginile sacre vor străluci frumuseți divine și lumină cerească. Ceea ce pentru mintea omenească era o pustie aridă, pentru mintea spirituală devine un pământ cu ape de viață.