Educația inimii
Tinerii au dreptul să fie mânați de dorul de a atinge cea mai înaltă dezvoltare a puterilor lor mintale. Noi nu vrem să îngrădim educația căreia Dumnezeu nu i-a pus nici o margine. Însă cunoștințele noastre nu vor folosi la nimic, dacă nu vor fi folosite pentru onoarea lui Dumnezeu și binele omenirii. Dacă această cunoștință a noastră este o piatră de poticnire în calea înfăptuirii scopurilor mai înalte, ea este fără valoare.
Lucrul de care avem nevoie este cunoștința care ne va întări mintea și sufletul, care va face din noi bărbați și femei mai buni.
Educația minții este de mai mare importanță decât educația dobândită din cărți. Este de folos, ba chiar esențial, să dobândim cunoștința lumii în care trăim; însă dacă din socoteala noastră dăm cu totul la o parte veșnicia, vom ajunge la o prăbușire din care nu ne vom mai putea ridica.
Nu este bine să împovărăm mintea cu acel fel de studii care cer o strădanie intensă, dar care nu ajung a fi folosite în viața practică. O educație de felul acesta va fi o pagubă pentru student. Căci asemenea studii îi curmă dorința și înclinația pentru studii care l-ar fi făcut destoinic pentru ceva folositor și l-ar fi făcut în stare să-și împlinească răspunderile.
Dacă își vor da seama de slăbiciunea lor, tinerii vor găsi în Dumnezeu tăria lor. Dacă vor căuta să fie învățați de El, vor ajunge înțelepți în înțelepciunea Lui, și viața lor va fi rodnică în binecuvântare pentru lume. Dar, dacă își vor deda mințile numai unui studiu lumesc și speculativ, vor pierde tot ce îmbogățește viața.
-312-
Importanța căutării adevăratei cunoștințe
Noi avem nevoie să înțelegem mult mai mult lucrurile de care este vorba în conflictul în care suntem angajați. E nevoie să înțelegem mai pe deplin valoarea adevărurilor pe care Dumnezeu ni le-a dat pentru această vreme și primejdia de a îngădui minților noastre să fie abătute de la ele, de către marele amăgitor.
Nemărginitul preț al sacrificiului, cerut pentru mântuirea noastră, arată că păcatul este un rău înspăimântător. Prin păcat, este deranjat întregul organism omenesc, mintea este pervertită, imaginația coruptă. Păcatul a degradat facultățile sufletului. Ispitele din afară găsesc în inimă o coardă ce le răspunde și, pe nesimțite, picioarele se îndreaptă spre rău.
După cum sacrificiul în favoarea noastră a fost desăvârșit, la fel și restabilirea noastră din mânjitura păcatului trebuie să fie desăvârșită. Nu există faptă de răutate, pe care legea să o scuze; nu există nedreptate care să scape de osândă. Viața lui Hristos a fost o desăvârșită împlinire a fiecărui precept al legii. El spune: “Eu am păzit poruncile Tatălui Meu”. (Ioan 15, 10.) Viața Sa este măsura ascultării și slujirii noastre.
Numai Dumnezeu poate reînnoi inima. “Dumnezeu este Acela care lucrează în voi și vă dă, după plăcerea Lui, și voința și înfăptuirea.” Iar noi suntem îndemnați: “Duceți până la capăt mântuirea voastră”. (Filipeni 2,12.13.)
O lucrare care cere cugetarea noastră
Relele nu pot fi îndreptate, nici schimbările din caracter nu pot fi săvârșite prin câteva sforțări, făcute din când în când. Sfințirea nu este lucrarea unei zile sau a unui an, ci a unei vieți întregi. Lupta pentru dobândirea biruinței față de eu, pentru sfințenie și cer, este o luptă cât viața. Fără un efort continuu și o activitate constantă, nu poate exista înaintare în viața divină, nici dobândirea cununii biruinței.
-313-
Cea mai puternică dovadă a căderii omului dintr-o poziție înaltă este faptul că revenirea lui a costat atât de mult. Calea de întoarcere poate fi atinsă numai prin luptă grea, pas cu pas, ceas de ceas. Printr-un act momentan al voinței, omul poate să se așeze sub puterea celui rău; dar se cere mai mult decât un act momentan al voinței pentru sfărâmarea acestor ferecături și atingerea unei vieți mai înalte, mai sfinte. Planul poate fi întocmit, lucrarea poate începe; însă aducerea la îndeplinire va cere osteneală, timp, stăruință, răbdare și sacrificiu.
Asaltați de nenumărate ispite, noi trebuie să rezistăm cu hotărâre, căci, dacă nu, aceasta va însemna o pierdere veșnică.
Sfințirea lui Pavel era rezultatul unei continue lupte cu sine. El spunea: “În fiecare zi mor”. (1 Corinteni 15, 31.) Voința și dorințele lui veneau zilnic în conflict cu datoria și cu voința lui Dumnezeu. În loc să-și urmeze înclinația, el împlinea voia lui Dumnezeu, răstignindu-și firea în fiecare clipă.
Dumnezeu îl conduce pe poporul Său pas cu pas. Viața creștină este o bătălie și un marș. În această luptă, nu există răgaz; efortul trebuie să fie continuu și stăruitor. Prin neîncetată strădanie, menținem biruința asupra ispitelor lui Satana. Integritatea creștină trebuie căutată cu o forță neabătută și păstrată cu o neclintită rămânere la hotărâre.
Nimeni nu va ajunge sus fără strădanie dârză și neșovăielnică în interesul său. Toți trebuie să se prindă în această luptă pentru ei înșiși. Fiecare în parte, suntem răspunzători pentru rezultatul luptei; chiar dacă Noe, Iov și Daniel ar fi fost în țară, totuși ei nu și-ar fi putut scăpa nici fiu, nici fiică, prin neprihănirea lor.
-314-
Știința ce trebuie stăpânită
Există o știință a creștinismului, care trebuie stăpânită — o știință mai adâncă, mai întinsă, mai înaltă decât oricare știință omenească, cum sunt mai înalte cerurile decât pământul. Mintea trebuie disciplinată, educată, formată; căci noi avem de slujit lui Dumnezeu, pe căi care nu se potrivesc cu înclinațiile noastre firești. Trebuie biruite tendințele spre rău, ereditare sau cultivate. Deseori, formarea și educația de o viață trebuie date la o parte pentru a putea deveni ucenic în școala lui Hristos. Inimile noastre trebuie educate spre a fi statornice în Dumnezeu. E nevoie să ne formăm obiceiuri de cugetare, care să ne facă în stare să ne împotrivim ispitei. Trebuie să învățăm să privim în sus. Principiile Cuvântului lui Dumnezeu — principii înalte cât cerul, principii care cuprind veșnicia — trebuie înțelese în raportul lor cu viața noastră zilnică. Fiecare faptă, fiecare cuvânt, fiecare gând trebuie să fie în acord cu aceste principii.
Prețioasele haruri ale Duhului Sfânt nu se dezvoltă într-o clipă. Curajul, tăria morală, blândețea, credința, încrederea statornică în puterea lui Dumnezeu de a mântui, sunt dobândite prin experiență de ani. Copiii lui Dumnezeu își vor sigila soarta printr-o viață de sfântă străduință și hotărâtă alipire de ce este drept.