Avertizări împotriva încumetării
Cunoscând din ce în ce mai mult despre Dumnezeu și despre ce suntem noi înaintea ochilor Săi, vom ajunge să ne temem și să tremurăm înaintea Lui.
Cei de azi să ia aminte la soarta celor care, în vremurile trecute, s-au încumetat să desconsidere ceea ce Dumnezeu declarase sfânt. Când izraeliții s-au avântat să deschidă chivotul, cu ocazia revenirii lui din țara filistenilor, cutezanța lor lipsită de respect a fost pedepsită în mod semnificativ. “Domnul a lovit pe oamenii din Bet-șemeș, când s-au uitat în chivotul Domnului; a lovit șaptezeci de oameni din popor. Și poporul a plâns, pentru că Domnul îl lovise cu o mare urgie. Oamenii din Bet-șemeș au zis: ‘Cine poate sta înaintea Domnului, înaintea acestui Dumnezeu sfânt?’” (1 Samuel 6, 19.20.)
-284-
Gândiți-vă și la pedeapsa care a căzut asupra lui Uza. Când, pe vremea domniei lui David, chivotul a fost dus la Ierusalim, Uza și-a întins mâna ca să-l țină să nu cadă. Pentru încumetarea atingerii simbolului prezenței lui Dumnezeu, el a fost imediat lovit cu moartea.
La rugul aprins, când, nedându-și seama de prezența lui Dumnezeu, Moise s-a îndreptat să vadă minunata priveliște, i s-a dat porunca:
“‘Nu te apropia de locul acesta; scoate-ți încălțămintele din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt’ Moise și-a ascuns fața, căci se temea să privească pe Dumnezeu.” (Exod 3, 5.6.)
“Pe când Iosua era lângă Ierihon, a ridicat ochii și s-a uitat. Și iată că un om stătea în picioare înaintea lui, cu sabia scoasă din teacă, în mână. Iosua s-a dus spre el și i-a zis: ‘Ești dintre ai noștri sau dintre vrăjmașii noștri?’ El a răspuns: ‘Nu, ci Eu sunt Căpetenia oștirii Domnului și acum am venit.’ Iosua s-a aruncat cu fața la pământ, s-a închinat și I-a zis: ‘Ce spune Domnul meu robului Său?’ Și Căpetenia oștirii Domnului a zis lui Iosua: ‘Scoate-ți încălțămintele din picioare, căci locul pe care stai este sfânt.’ Și Iosua a făcut așa.” (Iosua 5, 13-15.)
În sanctuar, ca și în templu, care erau simbolurile pământești ale locașului lui Dumnezeu, o încăpere era rezervată pentru prezența Sa. Perdeaua brodată cu heruvimi, ce se găsea la intrare nu era voie să fie ridicată decât de o singură mână. Ridicarea perdelei și pătrunderea neîngăduită în taina cea sacră a Locului prea sfânt însemna moarte. Căci, deasupra milostivitorului și a îngerilor prosternați în adorare, trona slava Celui Preasfânt — glorie pe care nici un om n-o poate privi și totuși să trăiască. Într-o anumită zi din an, rânduită pentru slujirea în Locul prea sfânt, marele preot, plin de teamă, se înfățișa înaintea lui Dumnezeu, în timp ce nori de tămâie învăluiau slava dinaintea ochilor lui. Prin curțile templului nu se mai auzea nici un zgomot. La altare nu mai slujea nici un preot. Mulțimea de închinători, plecați în tăcut respect, își înălța cererile pentru îndurare.
-285-
“Aceste lucruri li s-au întâmplat, ca să ne slujească drept pilde și au fost scrise pentru învățătura noastră, peste care au venit sfârșiturile veacurilor.” (1 Corinteni 10, 11.)
“Domnul însă este în Templul Lui cel sfânt. Tot pământul să tacă înaintea Lui.”
-2-
(Habacuc 2, 20.)
“Domnul împărățește: popoarele tremură; El șade pe heruvimi: pământul se clatină. Domnul este mare în Sion, Și înălțat peste toate popoarele. Să laude oamenii Numele Tău cel mare și înfricoșat, Căci este sfânt!”
-2-
(Psalmii 99, 1-3.)
“Domnul Își are scaunul de domnie în ceruri. Ochii Lui privesc și pleoapele Lui cercetează pe fiii oamenilor.” “Căci El privește din înălțimea sfințeniei Lui; Domnul privește din ceruri pe pământ.”
-2-
(Psalmii 11, 4; 102, 19.)
-285-
“Din locașul locuinței Lui, El privește pe toți locuitorii pământului. El le întocmește inima la toți, Și ia aminte la toate faptele lor. Tot pământul să se teamă de Domnul! Toți locuitorii lumii să tremure înaintea Lui.”
-2-
(Psalmii 33, 14.15.8.)
Nu prin cercetare Îl poate găsi omul pe Dumnezeu. Nimeni să nu încerce să ridice cu mâinile încumetării perdeaua care ascunde slava Sa. “Cât de nepătrunse sunt judecățile Lui și cât de neînțelese sunt căile Lui.” (Romani 11, 33.) Faptul că puterea Sa este ascunsă este o dovadă a harului Său; căci a ridica perdeaua care acoperă prezența divină înseamnă moarte. Nici o minte muritoare nu poate pătrunde în taina în care locuiește și lucrează Cel Atotputernic. Noi putem pricepe despre El numai ce socotește El potrivit să descopere. Priceperea trebuie să recunoască o autoritate superioară ei. Inima și mintea trebuie să se plece înaintea marelui EU SUNT.
-286-
Dumnezeu — descoperit de Domnul Hristos
Tot ce-i este necesar omului să cunoască sau poate cunoaște despre Dumnezeu a fost descoperit în viața și caracterul Fiului Său.
“Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu, singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.” (Ioan 1, 18.)
Luând natura omenească asupra Sa, Hristos a venit ca să fie una cu neamul omenesc și, în același timp, să-L descopere pe Tatăl nostru ceresc făpturilor omenești păcătoase. El a fost făcut în toate lucrurile asemenea fraților Săi. El a devenit trup, așa cum suntem noi. El a flămânzit, a însetat și a obosit. El era întărit prin hrană și reînviorat prin somn. El S-a făcut părtaș de viața oamenilor, și totuși El a fost nepătatul Fiu al lui Dumnezeu. El a fost străin și peregrin pe pământ — în lume, dar nu din lume; ispitit și încercat cum sunt ispitiți și încercați azi bărbații și femeile, totuși a trăit o viață fără păcat.
Blând, îndurător, plin de simpatie, continuu atent față de alții, El reprezenta caracterul lui Dumnezeu și continuu era prins în slujirea lui Dumnezeu și a omului.
“Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr.” (Ioan 1, 14.) El a zis: “Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor, pe care Mi i-ai dat din lume. Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei, și Eu să fiu în ei.” (Ioan 17, 6.26.) “Iubiți pe vrăjmașii voștri”, îi îndemna El; “binecuvântați pe cei că vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc, ca să fiți fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El este bun și cu cei nemulțumitori și cu cei răi. El face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni, și dă ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți. Fiți dar milostivi, cum și Tatăl vostru este milostiv.” (Matei 5, 44.45; Luca 6, 35.36.)