Minunată a fost ospitalitatea dovedită față de profetul lui Dumnezeu de această femeie feniciană și minunat au fost răsplătite credința și generozitatea ei. “Multă vreme a avut ce să mănânce, ea și familia ei, și Ilie. Făina din oală n-a scăzut, și untdelemnul din ulcior nu s-a împuținat, după cuvântul pe care-l rostise Domnul prin Ilie. După aceea, fiul femeii, stăpâna casei, s-a îmbolnăvit. Și boala lui a fost atât de cumplită, încât n-a mai rămas suflare în el. Femeia a zis atunci lui Ilie: ‘Ce am eu a face cu tine, omule al lui Dumnezeu? Ai venit la mine doar ca să aduci aminte lui Dumnezeu de nelegiuirea mea, și să-mi omori astfel fiul?’ El i-a răspuns: ‘Dă-mi încoace pe fiul tău’. Și l-a luat de la sânul femeii, l-a suit în odaia de sus, unde locuia el, și l-a culcat pe patul lui…. Și s-a întins de trei ori peste copil, a chemat pe Domnul…. Domnul a ascultat glasul lui Ilie, și sufletul copilului s-a întors în el, și a înviat. Ilie a luat copilul, l-a pogorât jos în casă din odaia de sus, și l-a dat mamei sale. Și Ilie a zis: ‘Iată fiul tău este viu’. Și femeia a zis lui Ilie: ‘Cunosc acum că ești un om al lui Dumnezeu, și Cuvântul Domnului în gura ta este adevăr’”. (1 Împărați 17, 15-24.)
Dumnezeu nu S-a schimbat. Puterea lui nu e mai mică acum ca în zilele lui Ilie. Și nu mai puțin sigură acum ca atunci când a fost rostită de Mântuitorul, este făgăduința pe care a făcut-o Hristos: “Cine vă primește pe voi, Mă primește pe Mine; și cine Mă primește pe Mine, primește pe Cel ce M-a trimis pe Mine”. (Ver 40.) Nici o faptă de bunătate, făcută în Numele Lui, nu va rămâne necunoscută și nerăsplătită. Și în aceeași gingașă recunoaștere, Hristos cuprinde chiar și pe cel mai slab și mai umil din familia lui Dumnezeu. “Și oricine va da de băut”, zice El, “numai un pahar de apă rece unuia din acești micuți” — acelora care sunt ca niște copii în credință și în cunoașterea de Hristos — “în numele unui ucenic, adevărat vă spun că nu-și va pierde răsplata”. (Ver 42 .)
-347-
Sărăcia nu trebuie să ne împiedice a dovedi ospitalitate. Noi trebuie să împărțim cu alții ceea ce avem. Sunt unii care luptă din greu pentru pâinea cea de toate zilele și care au o mare greutate în a face ca venitul lor să facă față nevoilor; dar ei Îl iubesc pe Isus în persoana sfinților Lui și sunt gata să dovedească ospitalitate pentru credincioși și necredincioși, căutând a face vizita lor folositoare. La masa și altarul familiei, oaspeții sunt bineveniți. Timpul luat pentru rugăciune face impresie asupra celor găzduiți și chiar și o singură vizită poate să însemne salvarea unui suflet de la moarte. Domnul ține socoteală de lucrarea aceasta, zicând: “Eu voi răsplăti”.
Fraților și surorilor, invitați în căminul vostru pe aceia care au nevoie de găzduire și de o atenție plină de bunătate. Nu faceți lucruri care să iasă din comun, ci atunci când vedeți nevoia lor invitați-i în casa voastră, și arătați-le adevărata ospitalitate creștină. În astfel de legături sociale sunt privilegii prețioase.
“Nu numai cu pâine va trăi omul” și, după cum împărțim cu alții hrana cea pentru corp, așa trebuie să împărțim la alții nădejde, curaj și iubire creștinească. Noi trebuie să mângâiem pe cei care sunt în necazuri, “prin mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu”. (2 Corinteni 1, 4.) Și nouă ni se dă asigurarea: “Dumnezeu poate face să vă înmulțească orice har; pentru ca având toate lucrurile din belșug, să puteți spori în orice faptă bună”.
-348-
Noi ne găsim într-o lume a păcatului și a ispitei; de jur împrejurul nostru sunt suflete care pier fără Hristos; și Dumnezeu dorește ca noi să lucrăm pentru ele pe orice cale cu putință. Dacă aveți o locuință plăcută, invitați la voi pe tinerii lipsiți de cămin, pe aceia care au nevoie de ajutor, care tânjesc după simpatie și după cuvinte bune, după respect și curtoazie. Dacă doriți să-i aduceți la Hristos, trebuie să le arătați iubirea și respectul vostru ca unora care sunt răscumpărați cu sângele Lui.
În providența lui Dumnezeu, noi suntem puși în legătură cu persoane lipsite de experiență, cu mulți care au nevoie de milă și de compătimire. Ei au nevoie de ajutor, deoarece sunt slabi. Tinerii au nevoie de ajutor. În tăria Aceluia a cărui bunătate plină de iubire este exercitată față de cel neajutorat, neștiutor și față de aceia care sunt socotiți ca fiind cei mai neînsemnați dintre micuții Lui, noi trebuie să lucrăm pentru binele lor viitor, pentru formarea caracterului creștin. Chiar aceia care au cel mai mult nevoie de ajutorul nostru vor pune uneori în mod dureros răbdarea noastră la încercare. “Feriți-vă să nu defăimați nici măcar pe unul dintre acești micuți”, zice Hristos, “căci vă spun că îngerii lor în ceruri văd pururea fața Tatălui Meu, care este în ceruri”. (Matei 18, 10.) Iar acelora care slujesc acestor suflete, Mântuitorul le spune: “Ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut”. (Matei 25, 40.)
Fruntea celor care au făcut lucrarea aceasta va purta coroana sacrificiului. Dar ei își vor primi răsplata. În cer vom vedea tineretul pe care l-am ajutat, pe aceia pe care i-am invitat în casa noastră, pe care i-am abătut de la ispită. Vom vedea fața lor cum reflectă strălucirea slavei lui Dumnezeu. “Ei vor vedea fața Lui și numele Lui va fi pus pe frunțile lor”. (Apocalipsa 22, 4.)