Secțiunea 6 — Avertizări și sfaturi
“Urechea ta va auzi un cuvânt înapoia ta, zicând: ‘Aceasta este calea, umblați pe ea’”.
-341-
Cultivarea ospitalității
Biblia pune un deosebit accent pe cultivarea ospitalității. Ea nu numai că impune ospitalitatea ca o datorie, dar prezintă multe tablouri frumoase ale exercitării acestui dar și ale binecuvântărilor pe care el le aduce. Între aceste exemple, la loc de frunte stă experiența lui Avraam.
În rapoartele Genezei, îl vedem pe patriarh în miezul unei călduroase zile de vară, odihnindu-se la ușa cortului său, la umbra stejarilor lui Mamre. Trei călători trec prin apropiere. Ei nu fac nici o rugăminte, nici un apel la ospitalitate, nu cer nici o favoare; dar Avraam nu le îngăduie să meargă mai departe în calea lor, fără să fi fost reînviorați. El este un om încărcat de ani; un om plin de demnitate și avere, un om foarte mult onorat și obișnuit să poruncească. Totuși, văzându-i pe străinii aceștia, el “a alergat înaintea lor, de la ușa cortului, și s-a plecat până la pământ”. Adresându-se conducătorului, a zis: “Doamne, dacă am căpătat trecere în ochii tăi, nu trece, rogu-Te pe lângă robul tău”. (Geneza 18, 2-3.) Cu propriile sale mâini, el a adus apă pentru ca ei să-și poată spăla praful de pe picioare. El însuși le-a ales hrana. În timp ce ei se odihneau la umbra răcoritoare, Sara, soția lui, a făcut pregătiri pentru ospătarea lor, iar Avraam a stat respectuos lângă ei, în timp ce aceștia se bucurau de ospitalitatea lui. El a arătat această amabilitate față de niște simpli drumeți, față de niște călători, niște străini care niciodată poate că nu aveau să mai treacă pe drumul acela. Dar, după ce s-a terminat masa, oaspeții s-au făcut cunoscuți! El servise nu numai unor îngeri cerești, ci chiar gloriosului lor Comandant, Creatorului, Mântuitorului și Împăratului său. Lui Avraam i s-au descoperit hotărârile luate în sfatul cerului și el a fost numit “Prietenul lui Dumnezeu”.
-342-
Lot, nepotul lui Avraam, cu toate că-și făcuse locuința în Sodoma, era plin de spiritul de amabilitate și ospitalitate al patriarhului. Văzându-i, la căderea nopții, pe cei doi străini la poarta cetății și cunoscând primejdiile care ar fi lovit cu siguranță în cetatea aceea nelegiuită, Lot a stăruit pentru a-i aduce în casa sa. El nu s-a gândit la primejdia care ar fi rezultat pentru sine și familia sa. O parte a lucrării vieții sale era aceea de a-i proteja pe cei în primejdie și de a se îngriji de cei fără adăpost, iar fapta săvârșită cu amabilitate față de cei doi drumeți necunoscuți a adus îngeri în casa sa. Aceia pe care el a căutat să-i protejeze l-au protejat pe el. La căderea nopții, el îi condusese la poarta sa pentru a fi în siguranță; în zorii zilei, ei l-au condus pe el și pe familia sa în siguranță, în afară, pe poarta cetății blestemate.
Faptele acestea de bunăvoință Dumnezeu le-a socotit destul de însemnate pentru ale trece în Cuvântul Său; și, peste mai bine de o mie de ani, un apostol inspirat s-a referit la ele, spunând: “Să nu dați uitării primirea de oaspeți, căci unii prin ea au găzduit pe îngeri”. (Evrei 13, 2.)
Prilejul acordat lui Avraam și lui Lot nu ne este retras nici nouă. Dovedind ospitalitate față de copiii lui Dumnezeu, și noi putem primi îngerii Lui în casele noastre. Chiar și în zilele noastre, îngeri în chip de om intră în căminurile oamenilor și sunt ospătați de ei. Creștinii care trăiesc în lumina feței lui Dumnezeu sunt totdeauna însoțiți de îngeri nevăzuți, și aceste ființe sfinte lasă pe urma lor o binecuvântare în căminurile noastre.
“Iubitor de oaspeți” este una din caracteristicile amintite de Duhul Sfânt, ca deosebind pe cel ce urmează să poarte răspunderea în comunitate. Iar întregii biserici i se dă îndemnul: “Fiți primitori de oaspeți între voi, fără cârtire. Ca niște buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit”. (1 Petru 4, 9-10.)
-343-
Îndemnurile acestea au fost în mod straniu neglijate. Printre cei care se pretind a fi creștini, adevărata ospitalitate este puțin practicată. Chiar între credincioșii noștri, prilejul de a dovedi ospitalitate nu e privit așa cum ar trebui, ca un privilegiu și o binecuvântare. Este prea puțină sociabilitate, prea puțină dispoziție de a face loc pentru încă doi sau trei la masa familiei, fără jenă sau fără a face paradă cu aceasta. Unii spun că “e prea mult necaz”. N-ar fi bine dacă ați zice: “N-am făcut pregătiri speciale, dar vă invităm la ceea ce avem”? Oaspetele neașteptat apreciază invitația făcută cu plăcere mai mult decât orice pregătire complicată.
Este o tăgăduire a lui Hristos aceea de a face pregătiri pentru oaspeți, pregătiri care cer din timpul care, pe bună dreptate, aparține Domnului. Prin aceasta, noi Îl jefuim pe Dumnezeu și îi păgubim chiar și pe alții. Pregătind o masă prea bogată, mulți lipsesc propria lor familie de atenția cuvenită, iar pilda lor îi îndeamnă și pe alții să calce pe urmele lor.
Necazuri și poveri care nu sunt necesare sunt create din dorința de a se făli cu prilejul ospătării vizitatorilor. Din dorința de a pregăti multe feluri de bucate pentru masă, gospodina muncește peste măsură; din cauza multor feluri pregătite, oaspeții mănâncă mai mult decât ar trebui, iar rezultatul este boala și suferința, pe de o parte din cauza muncii peste măsură și pe altă parte din cauza mâncării peste măsură. Aceste ospețe complicate sunt o povară și un rău.
Dar Domnul vrea ca noi să ne îngrijim de cele trebuincioase pentru frații și surorile noastre. Apostolul Pavel prezintă o ilustrație a acestui lucru. El spune bisericii din Roma: “Vă dau în grijă pe Fivi, sora noastră, care este diaconiță a bisericii din Chencrea; s-o primiți în Domnul, într-un chip vrednic de sfinți și s-o ajutați în orice ar avea trebuință de voi; căci și ea s-a arătat de ajutor multora și chiar și mie”. (Romani 16, 1-2.) Fivi îl găzduise pe apostol, și era vestită ca o gazdă a străinilor care aveau nevoie de îngrijire. Exemplul ei ar trebui să fie urmat de bisericile de astăzi.
-344-
Dumnezeu nu are plăcere de interesul egoist, arătat deseori față de mine și de “familia mea”. Fiecare familie care cultivă spiritul acesta are nevoie să fie convertită prin principiile curate, exemplificate în viața lui Hristos. Aceia care se închid în ei înșiși, care nu sunt dispuși să fie atrași de spiritul găzduirii de oaspeți, pierd multe binecuvântări.
Unii dintre lucrătorii noștri ocupă poziții unde este necesar ca adesea ei să găzduiască oaspeți, fie dintre propriii lor frați de credință, fie străini. Se susține de către unii că fiecare conferință ar trebui să deschidă un cont pentru lucrul acesta și că, pe lângă salariile lor obișnuite, să li se acorde o sumă suficientă pentru a acoperi aceste cheltuieli făcute în plus. Dar Domnul a încredințat la tot poporului Său lucrarea de găzduire. Nu e după planul lui Dumnezeu ca unul sau doi să facă toată găzduirea pentru conferință sau comunitate, sau ca lucrătorii să fie plătiți pentru găzduirea fraților lor de credință. Aceasta este o născocire născută din egoism, iar îngerii lui Dumnezeu țin socoteală de lucrurile acestea.
Aceia care călătoresc din loc în loc ca evangheliști sau misionari, în orice ramură a lucrării, ar trebui să primească ospitalitatea membrilor bisericii în mijlocul cărora lucrează. Frații și surorile, trebuie să ofere găzduire acestor lucrători, chiar dacă lucrul acesta se face cu mult sacrificiu personal.
Hristos ține seama de orice cheltuială făcută cu găzduirea pentru numele Lui. El procură tot ce e necesar în scopul acesta. Aceia care pentru Numele lui Hristos îi găzduiesc pe frații lor, făcând tot ce este mai bine ca vizita să fie cu folos atât pentru oaspeți, cât și pentru ei, sunt notați în cer ca fiind vrednici de o deosebită binecuvântare.
-345-
Domnul a dat în propria Sa viață o lecție de ospitalitate. Când a fost înconjurat de mulțimea flămândă pe malul lacului, El nu i-a lăsat să plece la casele lor neîntremați. El a spus ucenicilor Săi: “Dați-le voi să mănânce”. (Matei 14, 16.) Și, printr-un act de putere creatoare, El a procurat hrană îndestulătoare pentru a satisface nevoia lor. Și cu toate acestea, cât de simplă a fost hrana procurată! Acolo n-au existat bunătăți alese. El, care avea la îndemână toate resursele cerului, ar fi putut întinde înaintea oamenilor o masă bogată. Dar El a procurat numai ceea ce era de ajuns pentru a satisface nevoia lor, ceea ce constituia hrana zilnică a pescarilor din preajma lacului.
Dacă oamenii ar fi astăzi simpli în deprinderile lor, dacă ar trăi în armonie cu legile naturii, ar fi mijloace din belșug pentru toate nevoile familiei omenești. Ar fi mai puține nevoi închipuite și mai multe prilejuri de a lucra după metodele lui Dumnezeu.
Hristos nu a căutat să-i atragă pe oameni, satisfăcând dorința lor după lucruri alese. Hrana simplă, pe care el a procurat-o, era o asigurare nu numai cu privire la puterea Lui, dar și cu privire la iubirea Lui, cu privire la grija Lui duioasă pentru ei în ceea ce privește nevoile obișnuite ale vieții. Și, în timp ce îi hrănea cu pâinile de orz, El le da să mănânce și din pâinea vieții. Aceasta este pilda noastră. Hrana noastră poate fi simplă și chiar sărăcăcioasă. Partea ce ne revine în viață poate fi înconjurată de zidurile sărăciei. Resursele noastre s-ar putea să nu fie mai mari ca acelea ale ucenicilor — cinci pâini și doi pești. Totuși, atunci când venim în contact cu aceia care sunt în lipsă, Hristos ne îndeamnă: “Dați-le voi să mănânce”. Noi trebuie să împărțim ceea ce avem; și când dăm, Hristos Se va îngriji ca să ni se dea ceea ce ne lipsește.
În legătură cu aceasta, citiți întâmplarea cu văduva din Sarepta. Acestei femei dintr-o țară păgână, Dumnezeu i-a trimis pe servul Său în timp de foamete, ca să ceară de mâncare. “Și ea a răspuns: ‘Viu este Domnul Dumnezeul tău, că n-am nimic copt, și n-am decât un pumn de făină într-o oală și puțin untdelemn într-un ulcior. Și iată, strâng două bucăți de lemne, apoi mă voi întoarce și voi pregăti ce am pentru mine și pentru fiul meu: vom mânca și apoi vom muri’. Ilie i-a zis: ‘Nu te teme, întoarce-te și fă cum ai zis. Numai pregătește-mi întâi mie cu untdelemnul și făina aceea o turtă mică, și adu-mi-o; pe urmă să faci și pentru tine și pentru fiul tău. Căci așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: “Făina din oală nu va scădea și untdelemnul din ulcior nu se va împuțina, până în ziua când va da Domnul ploaie pe fața pământului”’. Ea s-a dus și a făcut după cuvântul lui Ilie”. (1 Împărați 17, 12-15.)