Respectarea Sabatului
Mari binecuvântări sunt cuprinse în ținerea Sabatului și Dumnezeu dorește ca ziua de Sabat să fie pentru noi o zi de bucurie. A fost mare bucurie și cu prilejul instituirii Sabatului. Dumnezeu a privit cu satisfacție la lucrările mâinilor Sale. Toate lucrurile pe care le-a făcut El le-a declarat ca fiind “forte bune”. (Geneza 1, 31.) Cerul și Pământul au fost umplute de bucurie. “Stelele dimineții izbucneau în cântări de bucurie, și toți fii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie”. (Iov 38, 7.) Cu toate că păcatul a pătruns în lume pentru a strica lucrarea Lui desăvârșită, Dumnezeu încă ne dă Sabatul, ca o dovadă că Cineva Atotputernic, nemărginit în bunătate și îndurare, a creat toate lucrurile. Părintele nostru ceresc dorește ca prin ținerea Sabatului să se păstreze între oameni o cunoaștere a Lui. El dorește ca Sabatul să ne îndrume mintea către El, ca fiind adevăratul și viul Dumnezeu, și că, prin cunoașterea Lui, noi să putem avea viață și pace.
Când Domnul a eliberat pe poporul Său, Israel, din Egipt și i-a încredințat Legea Sa, El i-a învățat pe izraeliți că, prin ținerea Sabatului, ei urmau să se deosebească de idolatrii. Lucrul acesta era ceea ce făcea deosebire între cei care recunoșteau suveranitatea lui Dumnezeu și cei care refuzau să-L primească ca fiind Creator și Împărat. “Aceasta va fi între Mine și copii lui Israel un semn veșnic”, a spus Domnul. “Copii lui Israel să păzească Sabatul, prăznuindu-l, ei și urmașii lor, ca un legământ necurmat”. (Exod 31, 17.16.)
După cum Sabatul era un semn care îl distingea pe Israel când a ieșit din Egipt pentru a intra în Canaanul pământesc, la fel este un semn care distinge astăzi pe poporul lui Dumnezeu când iese din lume pentru a intra în odihna cerească. Sabatul este un semn care există între Dumnezeu și poporul Său, un semn care onorează Legea Lui. El face distincție între supușii Săi credincioși și cei care calcă Legea.
-350-
Din stâlpul de nor, Hristos a declarat cu privire la Sabat: “Să nu care cumva să nu țineți Sabatele Mele, căci acesta va fi între mine și urmașii voștri, un semn, după care se va cunoaște că Eu sunt Domnul care vă sfințesc”. (Exod 31, 13.) Sabatul dat lumii este un semn că Dumnezeu este Creator și că El l-a sfințit. Puterea care a creat toate lucrurile este puterea care creează din nou sufletul după chipul Său. Pentru aceia care sfințesc ziua Sabatului, ea este semnul sfințirii. Adevărata sfințire înseamnă a fi în armonie cu Dumnezeu, a fi una cu El în caracter. Ea se primește prin ascultarea de principiile acelea care sunt o transcriere a caracterului Lui. Iar Sabatul este semnul ascultării. Acela care ascultă din toată inima de porunca a patra va asculta de întreaga Lege. El este sfințit prin ascultare.
Și nouă, ca și lui Israel, Sabatul ne este dat ca “un legământ veșnic”. Pentru aceia care respectă ziua Sa sfântă, Sabatul este un semn că Dumnezeu îi recunoaște ca popor al său ales. Sabatul este o garanție că El va îndeplinii față de ei legământul Său. Ori ce suflet care primește semnul guvernării lui Dumnezeu se așează sub legământul cel veșnic, dumnezeiesc, el se prinde de lanțul de aur al ascultării, fiecare verigă a acestui lanț fiind o făgăduință.
Numai porunca a patra din Cele Zece Porunci conține sigiliul marelui Legiuitor, Creator al cerului și al pământului. Aceia care ascultă de porunca aceasta iau asupra lor Numele Lui și toate binecuvântările pe care le cuprinde aceasta sunt ale lor. “Domnul a vorbit lui Mise și a zis: Vorbește lui Aron și fiilor lui, și spune-le: Așa să binecuvântați pe copii lui Israel, și să ziceți:
-351-
Domnul să te binecuvânteze și să te păzească! Domnul să facă să lumineze fața Lui peste tine, și să se îndure de tine! Domnul să-și înalțe fața peste tine și să-ți dea pacea! Astfel să pună numele Meu peste copii lui Israel, și Eu îi voi binecuvânta.”
Prin Moise, s-a dat și făgăduința: “Vei fi pentru Domnul un popor sfânt, cum ți-a jurat El, dacă vei păzi poruncile Domnului, Dumnezeului tău, și vei umbla pe căile Lui. Toate popoarele vor vedea că tu porți numele Domnului…. Domnul te va face să fi cap nu coadă; totdeauna vei fi sus, și niciodată nu vei fi jos, dacă vei asculta de poruncile domnului Dumnezeului tău, pe care ți le dă astăzi, dacă le vei păzi și le vei împlini”. (Deuteronom 28, 9-13.)
Psalmistul, vorbind prin Duhul Sfânt, spune:
“Veniți să cântăm cu veselie Domnului, și să strigăm de bucurie către Stânca mântuirii noastre…. Căci Domnul este un Dumnezeu mare, Este un Împărat mai presus de toți dumnezeii. El ține în mână adâncimile pământului, și vârfurile munților sunt ale Lui. A lui este marea, El a făcut-o, și mâinile Lui au întocmit uscatul. Veniți să ne închinăm și să ne smerim, Să ne plecăm genunchiul înaintea Domnului, Făcătorul nostru! Căci El este Dumnezeul nostru. El ne-a făcut, ai lui suntem: Noi suntem poporul Lui și turma pășunii Lui”
Făgăduințele date lui Israel sunt, de asemenea, și pentru poporul lui Dumnezeu de astăzi. Ele sunt soliile pe care ni le aduce Sabatul.
Reforma în ținerea Sabatului
Sabatul este o agrafă de aur care Îl unește pe Dumnezeu cu poporul Său. Dar porunca Sabatului a fost sfărâmată. Ziua cea sfântă a lui Dumnezeu a fost profanată. Sabatul a fost smuls din locul lui de către omul păcatului, și o zi de lucru obișnuită a fost înălțată în locul lui. O spărtură s-a făcut în Lege, și spărtura aceasta trebuie să fie dreasă. Adevăratul Sabat trebuie să fie înălțat la cuvenita lui poziție ca zi de odihnă a lui Dumnezeu. În capitolul 58 din Isaia este schițată lucrarea pe care o are de făcut poporul lui Dumnezeu. El trebuie să preamărească Legea și să o facă vrednică de cinste, să zidească vechile dărâmături și să refacă temeliile multor generații. Acelora care fac lucrul acesta Dumnezeu le spune: “Vei fi numit dregător de spărturi”, “Cel ce drege drumurile și face țara cu putință de locuit…. Dacă îți vei opri piciorul în ziua Sabatului ca să nu-ți faci gusturile tale în ziua Mea cea sfântă; dacă Sabatul va fi desfătarea ta, ca să sfințești pe Domnul, slăvindu-L, și dacă-L vei cinsti, neurmând căile tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale și nedându-te la flecării, atunci te vei putea desfăta în Domnul, și Eu te voi sui pe înălțimile țării, te voi face să te bucuri de moștenirea tatălui tău Iacov; căci gura Domnului a vorbit.”
-352-
Problema Sabatului urmează să fie subiectul în jurul căruia se dă marea bătălie finală la care va lua parte întreaga lume. Oamenii au onorat principiile lui Satana mai presus de principiile care stăpânesc în cer. Ei au primit un Sabat neadevărat, pe care Satana l-a înălțat ca semn al autorității sale. Dar Dumnezeu a pus sigiliul său pe cerința Lui împărătească. Fiecare instituție a Sabatului poartă numele autorului ei, un semn care nu se șterge și care arată autoritatea fiecăruia. Noi trebuie să le arătăm că este de însemnătate vitală, dacă ei poartă semnul Împărăției lui Dumnezeu sau semnul împărăției răzvrătirii, deoarece ei se declară supuși ai împărăției al cărei semn îl poartă. Dumnezeu ne-a chemat să înălțăm standardul Sabatului Său călcat în picioare. Cât de însemnat este, deci, ca exemplul nostru în ținerea Sabatului să fie cel drept.
-353-
Cu prilejul înființării de noi comunități, slujitorii lui Dumnezeu ar trebui să dea o atentă învățătură cu privire la cuvenita păzire a Sabatului. Noi trebuie să fim cu băgare de seamă ca nu cumva practicile care predomină printre cei care țin duminica să fie urmate de cei care spun că țin sfânta zi de odihnă a lui Dumnezeu. Linia de demarcație trebuie să fie făcută clară și distinctă între cei care poartă semnul Împărăției lui Dumnezeu și cei care poartă semnul împărăției răzvrătirii.
Mult mai multă sfințenie este atașată de Sabat decât îi este dată de mulți care se dau drept păzitori ai Sabatului. Domnul a fost foarte mult dezonorat de către aceia care nu au ținut Sabatul potrivit cu porunca, nici în litera, nici în spiritul ei. El cheamă la o reformă în ținerea Sabatului.