Răsplătirea servirii
“Când dai un prânz sau o cină,” a spus Hristos, “să nu chemi pe prietenii tăi, nici pe frații tăi, nici pe neamurile tale, nici pe vecinii bogați, ca nu cumva să te cheme și ei la rândul lor pe tine și să iei astfel o răsplată pentru ce ai făcut. Ci, când dai o masă, cheamă pe săraci, pe schilozi, pe șchiopi, pe orbi. Și va fi ferice de tine, pentru că ei n-au cu ce să-ți răsplătească; dar ți se va răsplăti la învierea celor neprihăniți”. (Luca 14, 12-14.)
În aceste cuvinte, Hristos prezintă un contrast între practicile egoiste ale lumii și lucrarea neegoistă cu privire la care El a dat un exemplu în propria Sa viață. Pentru o lucrare de felul acesta El nu oferă ca răsplătire nici un câștig sau recunoaștere lumească. “Și se va răsplăti”, spune El, “la învierea celor drepți”. Atunci se vor da pe față rezultatele fiecărei vieți și fiecare va culege ceea ce a semănat.
Gândul acesta ar trebui să servească drept stimulent și încurajare fiecărui lucrător pentru Dumnezeu. În viața aceasta, lucrarea noastră pentru Dumnezeu pare adesea să fie aproape fără rod. Străduințele noastre de a face binele s-ar putea să fie sârguincioase și perseverente și, cu toate acestea, poate că nu ni se va îngădui să vedem rezultatele lor. Pentru noi s-ar părea că efortul este pierdut. Dar Mântuitorul ne asigură că lucrarea noastră este scrisă în cer și că recompensa nu poate să lipsească. Apostolul Pavel, scriind prin Duhul Sfânt, spune: “Să nu obosim în facerea binelui, căci la vremea potrivită vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală”. Iar în cuvintele psalmistului citim: “Cel ce umblă plângând, când aruncă sămânța, se întoarce cu veselie, când își strânge snopii”. (Galateni 6, 9; Psalmii 126, 6.)
Și, în timp ce marea răsplătire finală este dată la a doua venire a lui Hristos, lucrarea sinceră pentru Dumnezeu aduce o răsplată chiar în viața aceasta. Lucrătorul va avea de înfruntat obstacole, împotrivire și descurajări amare și sfâșietoare de inimă. S-ar putea ca el să nu vadă rodul ostenelilor lui. Dar, în fața tuturor lucrurilor acestora, el găsește în lucrarea lui o recompensă fericită. Toți aceia care se predau lui Dumnezeu într-o slujire neegoistă pentru omenire sunt conlucrători cu Domnul slavei. Gândul acesta îndulcește orice trudă, dă puteri voinței, dă forță spiritului orice ar fi să se întâmple. Lucrând cu o inimă neegoistă, înnobilat prin părtășia cu suferințele lui Hristos, împărtășindu-se de simpatiile Lui, ei contribuie la sporirea valului bucuriei Lui și aduc onoare și laudă înălțatului Său Nume.
-306-
În comuniune cu Dumnezeu, cu Hristos și cu îngerii sfinți, ei sunt înconjurați de o atmosferă cerească, o atmosferă care aduce sănătate corpului, vigoare intelectului și bucurie sufletului.
Toți cei care își consacră trupul, sufletul și spiritul în slujba lui Dumnezeu vor primi fără încetare o nouă înzestrare cu putere fizică, mintală și spirituală. Rezervele nesfârșite ale cerului sunt la dispoziția lor. Hristos le dă suflarea propriului Său spirit, viața propriei Sale vieți. Duhul Sfânt pune cele mai alese energii ale Sale să lucreze în inimă și în minte.
“Atunci lumina ta va răsări ca zorile, și vindecarea ta va încolți repede…. Tu vei chema, și Domnul va răspunde, vei striga și El va zice: Iată-Mă…. Lumina ta va răsări peste întunecime, și întunericul tău va fi ca ziua în amiaza mare! Domnul te va călăuzi neîncetat, îți va sătura sufletul chiar în locuri fără apă, și va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă”. (Isaia 58, 7-11.)
Multe sunt făgăduințele lui Dumnezeu pentru cei care servesc celor nenorociți. El zice: “Ferice de cel ce îngrijește de cel sărac! Căci în ziua nenorocirii Domnul Îl izbăvește, Domnul îl păzește și îl ține în viață. El este fericit pe pământ, și nu-l lasă la bunul plac al vrăjmașilor lui. Domnul îl sprijine, când este pe patul de suferință; îi ușurează durerile în toate bolile lui. Încrede-te în Domnul, și fă binele; locuiește în țară și umblă în credincioșie”. (Psalmii 41, 1-3; 37, 3.) “Cinstește pe Domnul cu averile tale, și cu cele dintâi roade din tot venitul tău: căci atunci grânarele îți vor fi pline de belșug și teascurile tale vor geme de must”. “Unul care dă cu mână largă, ajunge mai bogat; și altul, care economisește prea mult, nu face decât să sărăcească”. “Cine are milă de sărac, împrumută pe Domnul, și El îi va răsplăti binefacerea”. “Sufletul binefăcător va fi săturat, și cel ce udă pe alții va fi udat și el”. (Proverbe 3, 9-10; 11, 24; 19, 17; 11, 25.)
-307-
Și, cu toate că mare parte din roadele ostenelilor lor nu apar în viața aceasta, lucrătorii lui Dumnezeu au făgăduința Lui că, în final, succesul este sigur. Ca Răscumpărător al lumii, Hristos a fost totdeauna confruntat cu o aparentă înfrângere. Părea că realizează puțin din lucrarea pe care El dorea să o facă spre a înălța și mântui. Unelte satanice lucrau fără încetare la blocarea drumului Său. Dar El nu va fi descurajat. El vedea totdeauna înaintea Sa rezultatul misiunii Sale. El știa că, în cele din urmă, adevărul va triumfa în luptă cu cel rău, și ucenicilor Săi le spunea: “V-am spus aceste lucruri ca să aveți pace în Mine. În lume veți avea necazuri; dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea”. (Ioan 16, 33.) Viața ucenicilor lui Hristos trebuie să fie la fel cu a Lui, o serie de neîntrerupte victorii, nu văzute ca atare aici, ci recunoscute în glorioasa viață veșnică.
Aceia care lucrează pentru binele altora lucrează în unire cu îngerii cerești. Ei au parte de continua lor însoțire, de neîncetata lor slujire. Îngeri de lumină și putere sunt totdeauna aproape pentru a proteja, a mângâia, a vindeca, a instrui și inspira. Ei au parte de educația cea mai înaltă, de cultura cea mai adevărată și de slujirea de cel mai înalt rang cu putință pentru ființele omenești în lumea aceasta.
-308-
Și, adesea, Părintele nostru milostiv încurajează pe copiii Săi și le întărește credința, îngăduindu-le să vadă aici dovada puterii harului Său asupra inimii și vieții acelora pentru care ei lucrează. “Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, și căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Ci cât sunt de sus cerurile față de pământ, atât sunt de sus căile Mele față de căile voastre și gândurile Mele față de gândurile voastre. Căci după cum ploaia și zăpada se pogoară din ceruri, și nu se mai întorc înapoi, ci udă pământul și-l fac să rodească, și să odrăslească, pentru ca să se dea sămânță semănătorului și pâine celui ce mănâncă, tot așa și Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea și va împlini planurile Mele. Da, veți ieși cu bucurie, și veți fi călăuziți în pace. Munții și dealurile vor răsuna de veselie înaintea voastră și toți copacii din câmpie vor bate din palme. În locul spinului se va înălța chiparosul, în locul mărăcinilor va crește mirtul. Și lucrul acesta va fi o slavă pentru Domnul, un semn veșnic, nepieritor”. (Isaia 55, 8-13.)
În transformarea caracterului, lepădarea pasiunilor rele, în dezvoltarea plăcutelor daruri ale Duhului Sfânt al lui Dumnezeu, noi vedem împlinirea făgăduinței: “În locul spinului se va înălța chiparosul, în locul mărăcinilor va crește mirtul”. Vedem cum pustietatea vieții se “veselește și înflorește ca trandafirul”.
Domnului Hristos îi face plăcere să ia un material de la care, după toate aparențele, nu mai e nici o nădejde, oameni pe care Satana i-a ticăloșit și prin care el a lucrat, și să facă din ei subiecte ale harului Său. El Se bucură să-i elibereze de suferințe, și de mânia ce va cădea asupra celui neascultător. El face din copiii Săi uneltele Sale pentru realizarea acestei lucrări, și în succesele ei, chiar în viața aceasta, ei găsesc o prețioasă răsplătire.