Comformarea cu lumea
Domnul Isus a spus: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze” (Luca 9:23). Cuvintele lui Hristos făceau o impresie adâncă asupra ascultătorilor Săi. Mulţi dintre ei, deşi nu înţelegeau clar învăţăturile Lui, simţeau convingerea profundă de a spune hotărât: „Niciodată n-a vorbit vreun om ca omul acesta” (Ioan 7:46). Ucenicii nu înţelegeau întotdeauna lecţiile pe care El voia să li le transmită prin parabole, iar când mulţimile plecau, ei Îl rugau să le explice ce spusese. El era întotdeauna gata să-i conducă la o înţelegere desăvârşită a Cuvântului şi a voinţei Sale, deoarece, de la ei, adevărul trebuia să fie dus lumii în învăţături clare şi distincte.
Uneori, Hristos le-a reproşat ucenicilor Săi că erau înceţi la a înţelege. El le încredinţase adevăruri a căror valoare ei o apreciau prea puţin. Fusese cu ei un timp îndelungat, dându-le lecţii din adevărul divin, dar educaţia lor religioasă anterioară, interpretările greşite ale Scripturii pe care le auziseră de la învăţătorii iudei le ţineau mintea întunecată. [249] Hristos le-a promis că le va trimite Duhul Său, care avea să le aducă aminte cuvintele Lui ca pe nişte adevăruri uitate. El „vă va învăţa toate lucrurile”, a spus Hristos, „şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu” (Ioan 14:26).
-249-
Modul în care explicau Scripturile învăţătorii iudei, repetările lor nesfârşite de maxime şi de poveşti imaginare, au atras din partea lui Hristos cuvintele: „Norodul acesta se apropie de Mine cu gura şi Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine.” Ei îşi făceau slujba în curţile templului atunci când le venea rândul. Aduceau jertfe care simbolizau marea Jertfă, spunând, prin aceste ceremonii: „Vino, Mântuitorul meu!” Cu toate acestea, Hristos, Cel pe care Îl reprezentau toate aceste ritualuri, era în mijlocul lor şi ei nu-L recunoşteau şi nici nu-L primeau. Mântuitorul a declarat: „Degeaba Mă cinstesc ei, învăţând ca învăţături nişte porunci omeneşti” (Matei 15:8,9).
Hristos le spune slujitorilor Săi de astăzi la fel cum le-a spus ucenicilor Săi pe vremuri: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze.” Dar oamenii sunt acum la fel de înceţi în a învăţa lecţia cum erau şi în zilele lui Hristos. Dumnezeu i-a dat poporului Său avertizare după avertizare, dar obiceiurile, datinile şi practicile lumii au o putere atât de mare asupra minţii celor care declară că sunt poporul Său, încât avertizările Sale sunt nesocotite.
Cei care iau parte la marea lucrare a lui Dumnezeu nu trebuie să urmeze exemplul celor lumeşti. Ei trebuie să asculte glasul lui Dumnezeu. Cel care depinde de oameni pentru putere şi influenţă se sprijină pe o trestie frântă.
Dependenţa de oameni a fost şi este marea slăbiciune a bisericii. Oamenii L-au dezonorat pe Dumnezeu neapreciind atotputernicia Sa şi dorind influenţa oamenilor. Aşa a devenit Israel slab. Oamenii au vrut să fie ca celelalte popoare ale lumii şi au cerut un împărat. Au dorit să fie călăuziţi mai degrabă de o putere omenească, pe care [250] o puteau vedea, decât de puterea divină, nevăzută, care îi condusese şi îi călăuzise până atunci şi care le dăduse biruinţă în luptă. Au ales aşa cum au vrut ei şi consecinţa s-a văzut în distrugerea Ierusalimului şi în risipirea poporului.
-250-
Nu ne putem pune încrederea în niciun om, oricât de învăţat sau de elevat ar fi, dacă acesta nu-şi pune cu hotărâre încrederea în Dumnezeu, de la început şi până la sfârşit. Cât de mare trebuie să fi fost puterea vrăjmaşului asupra lui Solomon, un om pe care Inspiraţia l-a numit de trei ori iubitul Domnului şi căruia i-a fost încredinţată marea lucrare de zidire a templului! Chiar în desfăşurarea acestei lucrări, Solomon a încheiat alianţe cu naţiuni păgâne şi, prin căsătoriile lui, s-a legat de femei păgâne, prin a căror influenţă, în anii de mai târziu, a părăsit Templul lui Dumnezeu pentru a se închina în crângurile pe care le pregătise pentru idolii acestora.
Aşadar, acum oamenii Îl dau pe Dumnezeu deoparte ca nefiind suficient pentru ei. Ei apelează la oameni lumeşti pentru a fi recunoscuţi şi cred că, prin influenţa câştigată de la lume, pot face lucruri mari. Dar greşesc. Sprijinindu-se pe braţul lumii, în loc să se sprijine pe braţul lui Dumnezeu, ei se abat de la lucrarea pe care Dumnezeu doreşte să o realizeze prin poporul Său ales.
Când vine în contact cu oameni din clasele mai înalte ale societăţii, medicul să nu simtă că trebuie să-şi ascundă caracteristicile specifice pe care i le dă sfinţirea prin adevăr. Medicii care se alătură lucrării lui Dumnezeu trebuie să coopereze cu Dumnezeu ca instrumente desemnate de El; ei trebuie să-şi dedice toate puterile şi toată eficienţa pentru a spori lucrarea poporului lui Dumnezeu, care păzeşte poruncile lui. Cei care, în înţelepciunea lor omenească, încearcă să îşi ascundă trăsăturile specifice care deosebesc poporul lui Dumnezeu de lume îşi vor pierde viaţa spirituală şi nu vor mai fi susţinuţi de puterea Lui.
-251-
Lucrătorii noştri medicali nu trebuie să cultive niciodată ideea că este absolut necesar să dea impresia că sunt bogaţi. Va exista o ispită puternică de a proceda astfel, cu gândul că aceasta le va da influenţă. Dar sunt instruită să spun că va avea exact efectul opus.
Toţi cei care caută să se înalţe pe ei înşişi conformându-se cu lumea dovedesc, prin aceasta, că sunt rătăciţi. Dumnezeu îi recunoaşte ca fiind ai Săi doar pe cei care practică tăgăduirea de sine şi sacrificiul, asemenea Lui. Medicii trebuie să înţeleagă că puterea lor stă în blândeţe şi în smerenia inimii. Dumnezeu îi va onora pe cei care fac din El sprijinul lor.
Felul în care se îmbracă medicul, mijlocul lui de transport sau mobila din casa lui nu au deloc valoare în ochii lui Dumnezeu. El nu poate să lucreze prin Duhul Său cel Sfânt cu aceia care încearcă să concureze cu lumea în îmbrăcăminte şi în etalare. Cel care Îl urmează pe Hristos trebuie să se lepede de sine şi să ia crucea.
Medicul care-L iubeşte pe Dumnezeu şi se teme de El nu va avea nevoie să se etaleze pentru a se face remarcat, deoarece Soarele Neprihănirii străluceşte în inima lui şi Se vede în viaţa lui şi aceasta îi dă distincţie. Cei care lucrează în rândurile lui Hristos vor fi epistole vii, cunoscute şi citite de toţi oamenii. Prin exemplul şi prin influenţa lor, oameni bogaţi şi talentaţi vor fi atraşi de la lucrurile materiale, lipsite de adevărata valoare, să se prindă de realităţile veşnice. Cel mai mare respect i se va arăta unui medic atunci când acesta arată că primeşte îndrumări şi călăuzire de la Dumnezeu. Nimic nu va acţiona cu atâta putere pentru înaintarea lucrării lui Dumnezeu ca faptul că aceia care sunt angajaţi în ea stau neclintiţi ca slujitori credincioşi ai Săi.
Medicul va descoperi că este pentru binele lui prezent şi veşnic să urmeze căile de lucru ale Domnului. Dumnezeu poate să-Şi ducă la îndeplinire planurile pe care le-a făcut, fără să aibă nevoie de ajutorul puterii omeneşti, dar El îi onorează pe oameni cerându-le să coopereze cu El în marea Lui lucrare.
-252-
Mulţi consideră că înţelepciunea lor este suficientă şi aranjează lucrurile după propria judecată, crezând că vor obţine rezultate minunate. Dar, dacă se vor bizui pe Dumnezeu şi nu pe ei înşişi, vor primi înţelepciunea cerească. Cei care sunt atât de absorbiţi de lucrarea lor încât nu mai pot găsi timp pentru a-şi face drum la tronul harului, ca să primească sfat de la Dumnezeu, vor duce lucrarea pe căi greşite. Tăria noastră stă în unirea cu Dumnezeu prin singurul Său Fiu şi în unirea noastră unul cu altul.
Chirurgul care are cu adevărat cel mai mare succes este acela care Îl iubeşte pe Dumnezeu, care Îl vede pe Dumnezeu în lucrurile create de El şi care I se închină Lui atunci când descoperă cât de înţelept a întocmit organismul uman. Medicul care are cel mai mare succes este cel care se teme de Dumnezeu din tinereţea lui, asemenea lui Timotei, care simte că Hristos este însoţitorul lui permanent, un prieten cu care poate să aibă întotdeauna comuniune. Un astfel de medic nu-şi va schimba postul nici pentru cea mai înaltă slujbă pe care ar putea să i-o dea lumea. El este mai nerăbdător să-L onoreze pe Dumnezeu şi să primească aprobarea Sa, decât să-şi asigure susţinerea şi onoarea din partea oamenilor mari ai lumii acesteia.