Rugăciune
Fiecare sanatoriu înfiinţat de adventiştii de ziua a şaptea trebuie să devină un Betel. Toţi cei care au legătură cu această ramură a lucrării trebuie să-I fie consacraţi lui Dumnezeu. Cei care lucrează pentru bolnavi, care realizează operaţii delicate, periculoase, nu trebuie să uite că o mică alunecare a bisturiului sau un tremur al mâinii poate face ca un suflet să fie aruncat în nefiinţă. Ei nu trebuie lăsaţi să poarte atât de multe responsabilităţi, încât să nu mai aibă un timp special pentru rugăciune. Prin rugăciune stăruitoare, ei trebuie să-şi recunoască dependenţa de Dumnezeu. Doar având simţământul că adevărul curat al lui Dumnezeu lucrează în mintea şi [253] în inima lor, doar prin calmul şi prin puterea pe care numai El le poate da, sunt făcuţi în stare să realizeze acele operaţii periculoase care, pentru cei aflaţi în suferinţă, pot să însemne viaţă sau moarte.
-253-
Medicul care este cu adevărat convertit nu-şi va asuma responsabilităţi care să împiedice lucrarea lui pentru suflete. Din moment ce despărţiţi de Hristos nu putem face nimic, cum ar putea un medic sau un misionar medical să se angajeze cu succes în lucrarea lui importantă fără să-L caute cu stăruinţă pe Domnul în rugăciune?
Domnul aşteaptă să manifeste prin poporul Său harul şi puterea Sa. Dar El cere ca aceia care se angajează în slujba Sa să-şi ţină mintea îndreptată întotdeauna spre El. În fiecare zi, ei trebuie să aibă timp pentru citirea Cuvântului lui Dumnezeu şi pentru rugăciune. Fiecare ofiţer şi fiecare soldat aflat sub comanda Dumnezeului lui Israel are nevoie de timp în care să se consulte cu Dumnezeu şi să caute binecuvântarea Sa. Dacă lucrătorul se lasă distras de la acestea, îşi va pierde puterea spirituală. Noi trebuie să umblăm şi să vorbim cu Dumnezeu în mod personal, individual; atunci, influenţa sacră a Evangheliei lui Hristos se va vedea în viaţa noastră în toată valoarea ei nemăsurată.
În instituţiile noastre trebuie să se facă o lucrare de reformă. Medicii, lucrătorii, surorile medicale – toţi trebuie să îşi dea seama că sunt puşi la probă, încercaţi atât pentru viaţa aceasta, cât şi pentru viaţa aceea care se măsoară cu viaţa lui Dumnezeu. Noi trebuie să ne folosim la maximum fiecare capacitate pentru a aduce adevărurile mântuitoare în atenţia fiinţelor omeneşti aflate în suferinţă. Lucrarea aceasta trebuie să fie făcută în legătură cu cea de vindecare a bolnavilor. Atunci, cauza adevărului va sta înaintea lumii în puterea pe care Dumnezeu doreşte ca ei să o aibă. Adevărul va fi proclamat prin influenţa unor lucrători sfinţiţi. El va înainta „ca o făclie care arde”.
-254-
Nevoia lumii
Când a văzut că mulţimile se adună în jurul Său, lui Hristos „I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite şi risipite ca nişte oi care n-au păstor”. Mântuitorul a văzut boala, întristarea, nevoile şi degradarea mulţimilor care se îngrămădeau în jurul Său. Lui I-au fost prezentate nevoile şi suferinţele oamenilor din întreaga lume. Printre cei de sus şi de jos, printre cei foarte onoraţi sau foarte dispreţuiţi, El vedea suflete care tânjeau după binecuvântările pe care El venise să le aducă, suflete care, pentru a deveni supuşi ai Împărăţiei Sale, nu aveau nevoie de altceva decât de cunoştinţa harului Său. „Atunci a zis ucenicilor Săi: «Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii! Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui»” (Matei 9:36-38).
Şi astăzi există aceeaşi nevoie. Lumea are nevoie de lucrători care să lucreze cum a lucrat Hristos pentru cei suferinzi şi pentru cei păcătoşi. Sunt, într-adevăr, mulţimi la care trebuie să se ajungă. Lumea este plină de boală, de suferinţă, de durere şi de păcat. Este plină de oameni care au nevoie să li se slujească – slabi, neajutoraţi, ignoranţi, degradaţi.
Mulţi dintre tinerii acestei generaţii, aflaţi în biserici, în instituţii religioase şi în familii care se declară creştine, aleg calea distrugerii. Prin obiceiuri necumpătate, atrag asupra lor boli şi, prin lăcomia de a câştiga bani pentru poftele lor păcătoase, cad în practici necinstite. Sănătatea şi caracterul sunt ruinate. Înstrăinate de Dumnezeu şi respinse de societate, aceste suflete sărmane simt că sunt fără speranţă şi pentru viaţa aceasta, şi pentru cea viitoare. Inima părinţilor este zdrobită. Oamenii consideră că nu mai este nicio speranţă pentru aceşti rătăciţi, [255] dar Dumnezeu îi priveşte cu milă şi cu duioşie. El înţelege toate împrejurările care i-au făcut să cadă în ispită. Aceasta este o categorie pentru care este nevoie să se lucreze.
-255-
Aproape de noi şi mai departe sunt oameni, nu doar tineri, ci de toate vârstele, care trăiesc în sărăcie şi necazuri, cufundaţi în păcat şi apăsaţi de un sentiment de vinovăţie. Lucrarea slujitorilor lui Dumnezeu este aceea de a căuta aceste suflete, de a se ruga cu ele şi pentru ele şi de a le conduce, pas cu pas, la Mântuitorul.
Dar cei care nu recunosc cerinţele lui Dumnezeu nu sunt singurii care sunt în suferinţă şi care au nevoie de ajutor. În lumea de azi, în care domnesc egoismul, lăcomia şi asuprirea, mulţi dintre adevăraţii copii ai lui Dumnezeu sunt în nevoie şi în nenorocire. În locuri umile şi mizere, înconjuraţi de sărăcie, de boală şi de vinovăţie, mulţi îşi poartă cu răbdare povara de suferinţă şi încearcă să le aducă mângâiere celor deznădăjduiţi şi doborâţi de păcat de lângă ei. Mulţi dintre ei le sunt aproape necunoscuţi bisericilor sau pastorilor, dar ei sunt luminile Domnului, care luminează în mijlocul întunericului. Pentru aceştia, Domnul manifestă o grijă specială şi îi cheamă pe cei care sunt poporul Său să fie braţul Său de ajutor în alinarea nevoilor lor. Oriunde există o biserică, trebuie să se acorde o atenţie specială căutării celor din această categorie, pentru a-i ajuta.
Şi, în timp ce lucrăm pentru cei săraci, ar trebui să le acordăm atenţie şi celor bogaţi, ale căror suflete sunt la fel de preţioase în ochii lui Dumnezeu. Hristos a lucrat pentru toţi cei care auzeau Cuvântul Său. El nu l-a căutat doar pe vameş şi pe cel respins de societate, ci şi pe cei bogaţi, pe fariseul cel cultivat, pe nobilul iudeu şi pe conducătorul roman. Cel bogat are nevoie să lucrăm pentru el în dragoste şi cu frică de Dumnezeu. Prea adesea, el îşi pune încrederea în bogăţiile lui şi nu simte că este în pericol. Averile lumeşti pe care Domnul li le-a încredinţat oamenilor sunt, adesea, [256] sursa unei mari ispite. Mii de oameni sunt duşi, în felul acesta, spre plăceri păcătoase, care întăresc în ei obiceiul necumpătării şi viciul. Printre victimele distruse de dorinţe şi de păcat se găsesc mulţi care, cândva, au fost bogaţi. Oameni cu profesii şi condiţii sociale diferite au fost biruiţi de stricăciunile lumii, de consumul de alcool, de satisfacerea poftelor trupeşti, şi au căzut în ispită. Deşi aceştia ne trezesc mila şi cer un ajutor din partea noastră, oare nu ar trebui să le acordăm atenţie şi celor care încă nu au căzut atât de adânc, dar care îşi îndreaptă picioarele pe aceeaşi cale? Sunt mii de oameni care ocupă poziţii de onoare şi de răspundere şi care se complac în obiceiuri care înseamnă ruina sufletului şi a trupului. Nu ar trebui să facem eforturile cele mai serioase pentru a le duce lumina?
-256-
Slujitori ai Evangheliei, oameni de stat, scriitori, oameni bogaţi şi talentaţi, bărbaţi cu capacităţi deosebite în afaceri şi cu o mare putere de a fi de folos se află într-un pericol de moarte deoarece nu văd necesitatea unei cumpătări stricte în toate lucrurile. Ei trebuie să acorde atenţie principiilor temperanţei şi aceasta nu într-un mod îngust sau arbitrar, ci în lumina măreţului plan al lui Dumnezeu pentru omenire. Dacă principiile adevăratei temperanţe ar fi astfel aduse înaintea lor, ar fi foarte mulţi din clasele înalte ale societăţii care le-ar recunoaşte valoarea şi le-ar accepta din inimă.
Mai există un pericol la care sunt expuşi în special cei bogaţi şi aici este, de asemenea, un câmp de lucru pentru misionarul medical. Mulţi care sunt prosperi în această lume şi care nu ar ceda unor forme de viciu obişnuite sunt duşi la distrugere prin iubirea de bogăţii. Absorbiţi de comorile lor lumeşti, ei sunt insensibili la cerinţele lui Dumnezeu şi la nevoile semenilor lor. În loc să-şi privească averea ca pe un talant care trebuie folosit pentru slava lui Dumnezeu şi pentru ridicarea [257] oamenilor, ei o consideră un mijloc de satisfacere a poftelor şi de slavă deşartă. Ei adaugă casă lângă casă şi ogor lângă ogor, îşi umplu casele cu obiecte de lux, în timp ce sărăcia umblă pe străzi şi, pretutindeni în jurul lor, sunt fiinţe omeneşti în mizerie şi în nelegiuire, în boală şi în moarte. Cei care îşi dedică astfel viaţa slujirii de sine îşi dezvoltă însuşiri care nu sunt ale lui Dumnezeu, ci ale lui Satana.
-257-
Aceşti oameni au nevoie de Evanghelie. Au nevoie să-şi întoarcă ochii de la deşertăciunea lucrurilor materiale şi să privească valoarea bogăţiilor veşnice. Au nevoie să înveţe bucuria dăruirii, binecuvântarea de a fi conlucrători cu Dumnezeu.
La persoanele din această categorie accesul este mai dificil, dar Hristos va deschide căi pentru a ajunge la ele. Aceste suflete trebuie să fie căutate de lucrătorii cei mai demni de încredere şi cei mai promiţători. Cu înţelepciunea şi cu tactul născute din dragostea divină, cu delicateţea şi cu politeţea care rezultă doar din prezenţa lui Hristos în suflet, ei să lucreze pentru aceia care, ameţiţi de strălucirea bogăţiilor lumeşti, nu văd slava comorii cereşti. Slujitorii lui Dumnezeu să studieze Biblia împreună cu aceştia şi să le explice adevărul sacru. Să le citească cuvintele lui Dumnezeu: „Şi voi, prin El, sunteţi în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare.” „Aşa vorbeşte Domnul: «Înţeleptul să nu se laude cu înţelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăţia lui. Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere şi că Mă cunoaşte, că ştie că Eu sunt Domnul, care fac milă, judecată şi dreptate pe pământ! Căci în acestea găsesc plăcere Eu», zice Domnul.” „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său.” „Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, [258] după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos” (1 Corinteni 1:30; Ieremia 9:23,24; Efeseni 1:7; Filipeni 4:19).
-258-
Un astfel de apel, făcut în spiritul lui Hristos, nu va fi perceput ca necuviincios. El îi va impresiona pe mulţi dintre cei din clasele mai înalte ale societăţii.
Prin eforturile făcute cu înţelepciune şi cu dragoste, mulţi oameni bogaţi vor fi treziţi la simţământul responsabilităţii şi al răspunderii faţă de Dumnezeu. Când vor înţelege clar că Domnul aşteaptă de la ei, ca reprezentanţi ai Săi, să uşureze suferinţa oamenilor, mulţi vor răspunde şi vor dărui din averile şi din compasiunea lor pentru binele celor săraci. Când mintea lor va fi astfel distrasă de la interesele lor egoiste, mulţi vor fi convinşi să se predea lui Hristos. Cu talanţii influenţei şi ai resurselor materiale, ei se vor uni bucuroşi, în lucrarea de binefacere, cu misionarul umil care a fost instrumentul lui Dumnezeu în convertirea lor. Printr-o folosire corectă a comorii lor pământeşti, ei îşi vor strânge „o comoară nesecată în ceruri, unde nu se apropie hoţul, şi unde nu roade molia”. Îşi vor asigura astfel comoara pe care o oferă înţelepciunea, şi anume „avuţiile trainice şi dreptatea”.
Oamenii din lume îşi vor forma o părere despre Dumnezeu şi despre religia lui Hristos observând viaţa noastră. Toţi aceia care nu-L cunosc pe Hristos au nevoie să le fie prezentate continuu principiile înalte şi nobile ale caracterului Său în viaţa celor care Îl cunosc. Împlinirea acestei nevoi, de a duce lumina dragostei lui Hristos în căminele celor mari sau în ale celor umili, bogaţi sau săraci, este înalta datorie şi preţiosul privilegiu al misionarului medical.
„Voi sunteţi sarea pământului”, le-a spus Hristos ucenicilor Săi şi, prin aceste cuvinte, li se adresa şi urmaşilor Săi [259] de astăzi. Dacă sunteţi sare, aveţi proprietăţi salvatoare, de conservare, şi virtuţile caracterului vostru vor avea o influenţă mântuitoare.