Răspunderea lucrătorilor din domeniul medical
Capitolul al patrulea al Epistolei către efeseni conţine lecţii date nouă de Dumnezeu. În acest capitol vorbeşte cineva aflat sub inspiraţie divină, cineva căruia Dumnezeu i-a dat instrucţiuni într-o viziune sfântă. El descrie astfel modul în care Dumnezeu le împarte daruri lucrătorilor Săi: „Şi El a dat pe unii apostoli, pe alţii prooroci, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos” (Efeseni 4:11-13). Aici ne este arătat că Dumnezeu îi repartizează fiecărui om lucrarea pe care o are de făcut pentru a-şi împlini partea în marele Său plan.
Lecţia aceasta ar trebui să fie studiată cu atenţie de medicii şi de misionarii noştri medicali. Dumnezeu a stabilit instrumentele Sale de lucru în mijlocul unui popor care recunoaşte legile guvernării divine. Bolnavii urmează să fie vindecaţi prin combinarea efortului uman cu cel divin. Orice dar şi orice putere pe care Hristos le-a promis ucenicilor Săi, sunt revărsate asupra celor care Îi vor sluji cu credincioşie. Acela care dă capacităţi mintale şi care le încredinţează talente bărbaţilor şi femeilor care sunt creaţi şi răscumpăraţi de El aşteaptă ca aceste talente şi capacităţi să fie dezvoltate prin folosire. Fiecare talent trebuie folosit pentru binecuvântarea altora şi pentru a-I aduce, astfel, onoare lui Dumnezeu. Dar medicii au ajuns să considere că darurile şi capacităţile pe care le au sunt proprietatea lor. Eu au folosit puterile care le-au fost date pentru lucrarea lui Dumnezeu în domenii de lucru pentru care Dumnezeu nu i-a desemnat.
Satana acţionează în orice moment pentru a găsi o ocazie de a se strecura înăuntru să înşele. El îi spune medicului că talentele şi priceperea lui sunt prea valoroase ca să fie închise doar în mijlocul adventiştilor de ziua a şaptea şi că, dacă ar fi liber, ar putea face o lucrare foarte mare. Medicul este ispitit să creadă că deţine metode pe care le poate folosi şi dezvolta independent de poporul pentru care Dumnezeu a intervenit pentru a-l înălţa mai presus de oricare alt popor de pe pământ. Dar medicul să nu-şi închipuie că influenţa lui va creşte dacă se va separa de această lucrare. Dacă va încerca să-şi ducă planurile la îndeplinire, nu va avea izbândă.
-244-
Egoismul îngăduit în orice măsură în lucrarea pastorală sau în cea medicală este o călcare a Legii lui Dumnezeu. Când îşi atribuie lor înşişi slava pentru capacităţile lor şi procedează astfel încât lauda să se reverse asupra fiinţelor limitate, oamenii Îl dezonorează pe Dumnezeu şi El le va lua lucrul cu care se mândresc. Medicii care au legătură cu sanatoriile noastre şi cu lucrarea misionară medicală au fost aşezaţi de providenţa lui Dumnezeu în mijlocul acestui popor, căruia i-a poruncit să fie o lumină în lume. Datoria lor este să dea mai departe tot ce le-a dat Domnul – să dea nu ca o simplă influenţă printre multe altele, ci ca pe acea influenţă prin care Dumnezeu să facă eficient adevărul pentru acest timp.
Dumnezeu ne-a încredinţat o lucrare specială, o lucrare pe care nu o poate face niciun alt popor. El ne-a promis ajutorul Duhului Său Sfânt. Acest curent ceresc se revarsă spre pământ pentru a împlini lucrarea care ne-a fost încredinţată. Să nu lăsăm să fie îndepărtat de la noi, prin faptul că ne abatem de la calea cea dreaptă pe care ne-a trasat-o Hristos.
Medicii să nu creadă că pot să cuprindă întreaga lume cu planurile şi cu eforturile lor. Dumnezeu nu i-a trimis să realizeze atât de mult doar prin eforturile lor. Omul care îşi investeşte puterile în mai multe ramuri de lucru nu poate să ia în mâinile lui administrarea unei instituţii de sănătate şi să o facă bine.
-245-
Dacă cei care lucrează pentru Dumnezeu se implică în activităţi care îi împiedică să realizeze lucrările pe care ar trebui să le facă pentru a duce lumii lumina, Dumnezeu nu primeşte, prin lucrarea lor, slava care s-ar cuveni Numelui Său sfânt. Când Dumnezeu cheamă un om pentru a îndeplini o anumită responsabilitate în lucrarea Lui, El nu aşază asupra lui poveri pe care pot şi trebuie să le ducă alţii. Poate că acestea sunt de cea mai mare importanţă, dar, potrivit înţelepciunii Sale, Dumnezeu îi repartizează fiecărui om lucrarea lui. El nu vrea ca mintea celor care poartă responsabilităţi date de El să fie încordată până la limită prin asumarea prea multor ramuri de activitate. Acela care nu se ocupă de lucrarea care i-a fost încredinţată şi pe care Domnul o consideră potrivită pentru el, îşi neglijează datoria care, dacă ar fi îndeplinită aşa cum se cuvine, ar duce la proclamarea adevărului şi i-ar pregăti pe oameni pentru marea criză care stă în faţa noastră.
Dumnezeu nu le poate da în cea mai înaltă măsură puteri fizice sau mintale celor care adună asupra lor poveri şi responsabilităţi pe care nu li le-a încredinţat El. Când oamenii iau asupra lor asemenea responsabilităţi, oricât de bună ar fi lucrarea în care se angajează, puterile lor fizice sunt suprasolicitate, iar mintea lor devine confuză şi nu pot obţine succesul cel mai înalt.
Medicii din instituţiile noastre nu ar trebui să se angajeze în prea multe proiecte şi să îngăduie, astfel, ca lucrarea lor să fie slăbită, când ar trebui să stea pe principii corecte şi să exercite o influenţă mondială. Dumnezeu nu i-a trimis pe colaboratorii Săi să se implice în atât de multe lucruri, să facă planuri atât de cuprinzătoare, încât să nu reuşească să ducă la îndeplinire partea care le-a fost încredinţată special, pentru a realiza marele bine pe care El aşteaptă ca ei să-l facă: de a răspândi lumina în lume, de a-i îndruma pe oameni, bărbaţi şi femei, după cum îi conduce înţelepciunea Sa supremă.
Vrăjmaşul este hotărât să contracareze planurile lui Dumnezeu pentru binele omenirii, care implică descoperirea a ceea ce constituie adevărata lucrare misionară medicală. Atât de multe domenii de interes au fost adăugate, încât lucrătorii nu pot face toate lucrurile conform modelului arătat pe munte. Am fost instruită că lucrarea repartizată medicilor din instituţiile noastre este suficientă pentru ei şi că Domnul le cere să colaboreze îndeaproape cu misionarii Evangheliei şi să-şi facă lucrarea cu credincioşie. El nu le-a cerut medicilor noştri să se angajeze într-o lucrare atât de vastă şi de variată ca aceea pe care şi-au asumat-o unii. El nu a stabilit să fie lucrarea specială a medicilor noştri aceea de a lucra pentru cei care se află în bârlogurile nelegiuirii din marile noastre oraşe. Domnul nu cere de la slujitorii Săi lucruri imposibile. Lucrarea pe care a încredinţat-o medicilor noştri este aceea de ilustra lumii lucrarea Evangheliei prin intermediul lucrării misionare medicale.
-246-
Domnul nu a aşezat asupra poporului Său toată povara de a lucra pentru o categorie de oameni atât de împietriţi de păcat încât mulţi dintre ei nu vor avea niciun folos şi nici nu vor fi de folos pentru alţii. Dacă sunt oameni care pot să se angajeze în lucrarea pentru cei mai decăzuţi, dacă Dumnezeu aşază asupra lor responsabilitatea de a lucra pentru masele largi pe diferite căi, aceştia să meargă şi să strângă de la lume mijloacele necesare pentru a face această lucrare. Să nu se bazeze pentru aceasta pe mijloacele pe care Dumnezeu le-a plănuit pentru a susţine lucrarea soliei îngerului al treilea.
Sanatoriile noastre au nevoie de puterea minţii şi a inimii, de care au fost jefuite de către o altă ramură a lucrării. Satana va face tot ce îi stă în putere pentru a înmulţi responsabilităţile medicilor noştri, deoarece ştie să aceasta înseamnă slăbiciune, în loc de tărie, pentru instituţiile de care ei sunt legaţi.
Trebuie să avem mare grijă în ce priveşte lucrarea la care ne angajăm. Nu trebuie să ne asumăm responsabilităţi extinse în îngrijirea copiilor mici. Lucrarea aceasta trebuie făcută de alţii. Noi avem o responsabilitate specială de a-i îngriji şi educa pe copiii mai mari. Pe cei mici să-i adopte familiile care au posibilitatea şi, făcând astfel, vor [247] primi o binecuvântare. Dar este o lucrare mai nobilă şi mai deosebită care trebuie să-i preocupe pe medicii noştri: aceea de a-i educa pe cei care au crescut cu un caracter deformat. Reforma bazată pe principiile sănătăţi trebuie să le fie prezentată părinţilor. Ei trebuie să fie convertiţi, ca să poată acţiona ca misionari în propriul cămin. Această lucrare au făcut-o medicii noştri şi încă o pot face, dacă nu vor să se sacrifice purtând responsabilităţi atât de multe şi de variate.
-247-
Medicul-şef din orice instituţie ocupă o poziţie dificilă şi ar trebui să evite responsabilităţile minore, deoarece acestea nu îi vor lăsa timp de odihnă. El trebuie să beneficieze de suficiente ajutoare de încredere, deoarece are de îndeplinit o muncă foarte solicitantă. El trebuie să se plece în rugăciune alături de cei suferinzi şi să-şi conducă pacienţii la Marele Medic. Dacă va cere, în umilinţă, înţelepciune de la Dumnezeu pentru a trata fiecare caz în parte, puterea şi influenţa îi vor fi mult mărite.
Ce poate omul să facă, prin el însuşi, în măreaţa lucrare plănuită de Dumnezeul infinit? Hristos spune: „Despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic” (Ioan 15:5). El a venit în lumea noastră ca să le arate oamenilor cum să ducă la îndeplinire lucrarea pe care le-a încredinţat-o Dumnezeu şi tot El ne spune: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară” (Matei 11:28-30). De ce jugul lui Hristos este bun şi sarcina Lui este uşoară? Pentru că El a purtat greutatea ei pe crucea Calvarului.
Religia personală este esenţială pentru orice medic, dacă vrea să aibă succes în îngrijirea bolnavilor. El are nevoie de o putere mai mare decât priceperea şi intuiţia lui. Dumnezeu doreşte ca medicii să se lege de El şi să ştie că fiecare suflet este preţios în ochii Săi. Cel care îşi simte dependenţa de Dumnezeu [248], recunoscând că doar Acela care l-a făcut pe om ştie cum să-l îndrume, nu va da greş în a aduce la îndeplinire lucrarea care i-a fost încredinţată, de vindecător al infirmităţilor trupeşti sau de medic al sufletelor pentru care a murit Hristos.
-248-
Cel care poartă responsabilităţile grele ale medicului are nevoie de rugăciunile slujitorului Evangheliei şi trebuie să fie legat, suflet, minte şi trup, cu adevărul lui Dumnezeu. Atunci va putea să le spună un cuvânt la vreme potrivită celor aflaţi în suferinţă. Va putea să vegheze peste suflete ca unul care trebuie să dea socoteală. Va putea să-L prezinte pe Hristos ca fiind calea, adevărul şi viaţa. Cuvintele Scripturii îi vor veni clar în minte şi va vorbi ca unul care cunoaşte valoarea sufletelor cu care are de-a face.