Este adevărat că există neghină în grâu; în rândurile păzitorilor Sabatului se văd lucruri rele, dar, oare, din această cauză să discredităm biserica? Nu ar trebui ca administratorii fiecărei instituţii, conducătorii fiecărei biserici să se angajeze în lucrarea de curăţire, astfel încât biserica să se transforme şi să devină o lumină care să strălucească într-un loc întunecos?
Ce n-ar putea face chiar şi un singur credincios prin aplicarea principiilor curate ale cerului, dacă refuză să se lase corupt, dacă stă tare ca stânca la un „Aşa zice Domnul”? Îngerii lui Dumnezeu îi vor veni în ajutor, pregătind calea înaintea lui.
Pavel le scria romanilor: „Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu cea bună, plăcută şi desăvârşită” (Romani 12:1,2). Întreg capitolul acesta este o lecţie pe care îi îndemn să o studieze pe toţi cei care pretind că sunt mădulare ale trupului lui Hristos. Şi tot Pavel spune: „Iar dacă cele dintâi roade sunt sfinte, şi plămădeala este [240] sfântă; şi dacă rădăcina este sfântă, şi ramurile sunt sfinte. Iar dacă unele din ramuri au fost tăiate şi dacă tu, care erai dintr-un măslin sălbatic, ai fost altoit în locul lor şi ai fost făcut părtaş rădăcinii şi grăsimii măslinului, nu te făli faţă de ramuri. Dacă te făleşti, să ştii că nu tu ţii rădăcina, ci rădăcina te ţine pe tine. Dar vei zice: «Ramurile au fost tăiate, ca să fiu altoit eu.» Adevărat: au fost tăiate din pricina necredinţei lor, şi tu stai în picioare prin credinţă: Nu te îngâmfa dar, ci teme-te! Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu ramurile fireşti, nu te va cruţa nici pe tine. Uită-te dar la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu: asprime faţă de cei ce au căzut şi bunătate faţă de tine dacă nu încetezi să rămâi în bunătatea aceasta; altminteri vei fi tăiat şi tu” (Romani 11:16-22). Cuvintele acestea arată foarte clar că nu trebuie să subapreciem darurile pe care Dumnezeu le-a aşezat în biserică.
-240-
O slujire sfinţită cere tăgăduire de sine. Trebuie să fie înălţată crucea şi să se arate locul ei în lucrarea Evangheliei. Influenţa omenească trebuie să-şi primească eficienţa de la Cel care poate să mântuiască şi să-i păstreze mântuiţi pe toţi cei care îşi recunosc dependenţa de El. Prin legătura membrilor bisericii cu Hristos şi unul cu altul, puterea transformatoare a Evangheliei urmează să fie răspândită în toată lumea.
În lucrarea Evangheliei, Domnul foloseşte instrumente diferite şi nu trebuie îngăduit ca aceste instrumente să fie despărţite. Niciodată nu ar trebui înfiinţat un sanatoriu ca o instituţie independentă de biserică. Medicii noştri trebuie să se alăture lucrării slujitorilor Evangheliei. Prin eforturile lor, vor fi salvate suflete pentru ca Numele lui Dumnezeu să fie slăvit.
Lucrarea misionară medicală nu trebuie separată nicidecum de lucrarea Evangheliei. Domnul a menţionat [241] că amândouă trebuie să fie la fel de strâns legate cum este braţul de corp. Fără această unire, niciuna dintre ramurile lucrării nu va fi completă. Lucrarea misionară medicală este Evanghelia ilustrată practic.
-241-
Dar Dumnezeu nu a intenţionat ca lucrarea misionară medicală să eclipseze lucrarea soliei îngerului al treilea. Braţul nu trebuie să devină trup. Solia îngerului al treilea este solia Evangheliei pentru aceste zile din urmă şi în niciun caz nu trebuie să fie pusă în umbră de alte interese şi făcută să pară lipsită de importanţă. Dacă în instituţiile noastre este aşezat ceva mai presus de solia îngerului al treilea, înseamnă că acolo puterea conducătoare nu este Evanghelia.
Crucea trebuie să se afle în centrul tuturor instituţiilor religioase. Aceste instituţii trebuie să se afle sub controlul Duhului lui Dumnezeu; nici o instituţie nu trebuie condusă după capul unui singur om. Dumnezeu are oameni pentru fiecare loc.c.
Prin puterea Duhului Sfânt, orice lucrare rânduită de Dumnezeu trebuie să fie înălţată şi înnobilată, făcută să dea mărturie pentru Domnul. Omul trebuie să se aşeze sub controlul minţii veşnice, ale cărei porunci trebuie să le asculte în amănunţime.
Să căutăm să înţelegem privilegiul pe care îl avem, de a trăi şi de a lucra împreună cu Dumnezeu. Deşi conţine voinţa exprimată a lui Dumnezeu, Evanghelia nu are nicio valoare pentru oameni, înălţaţi sau umili, bogaţi sau săraci, dacă aceştia nu se aşază într-o poziţie de supunere faţă de Dumnezeu. Cel care le duce semenilor lui remediul pentru păcat trebuie să fie mai întâi el însuşi influenţat de Duhul lui Dumnezeu. El nu trebuie să apuce vâslele decât dacă primeşte îndrumarea divină. El nu poate să lucreze eficient, nu poate să aducă la îndeplinire voia lui Dumnezeu în armonie cu planul divin, decât dacă află, nu din surse omeneşti, ci prin înţelepciunea infinită, că Dumnezeu aprobă planurile lui.
Planul binevoitor al lui Dumnezeu cuprinde fiecare ramură a lucrării Sale. Legea dependenţei şi a influenţei reciproce trebuie recunoscută şi respectată. „Niciunul din noi nu trăieşte pentru sine.” Vrăjmaşul a folosit lanţul dependenţei pentru a-i strânge pe oameni laolaltă. Aceştia s-au unit pentru a distruge chipul lui Dumnezeu în om, pentru a contracara Evanghelia, pervertindu-i principiile. În Cuvântul lui Dumnezeu, ei sunt descrişi ca fiind legaţi în snopi pentru a fi arşi. Satana îşi uneşte forţele pentru pierzare. Unitatea poporului ales al lui Dumnezeu a fost puternic zguduită. Dumnezeu oferă un remediu. Acest remediu nu este doar o altă influenţă printre alte influenţe, de acelaşi nivel cu ele, ci este o influenţă mai presus de toate influenţele de pe faţa pământului, o influenţă care corectează, înalţă, înnobilează. Cei care sunt implicaţi în lucrarea Evangheliei trebuie să fie înnobilaţi şi sfinţiţi, deoarece se ocupă de marile principii ale lui Dumnezeu. Purtând jugul împreună cu Hristos, ei sunt conlucrători cu Dumnezeu. Astfel, Domnul doreşte ca urmaşii Săi să fie uniţi, să fie o putere pentru bine, fiecare îndeplinindu-şi partea lui, dar toţi cultivând principiul sfânt al dependenţei de Cel care este Capul.
-242-
Hristos a fost implicat în toate ramurile lucrării lui Dumnezeu. Nu a făcut nicio deosebire. Nu a considerat că încalcă lucrarea medicului când îi vindeca pe bolnavi. Proclama adevărul şi, când bolnavii veneau la El să fie vindecaţi, era la fel de binevoitor să-Şi pună mâinile peste ei cum era să predice Evanghelia. Era la fel de familiarizat cu această lucrare cum era cu predicarea adevărului.