Unitate în lucrarea noastră
Pe măsură ce lucrarea misionară medicală se extinde, va apărea ispita de a o face independentă de conferinţele noastre. Dar mi-a fost arătat că planul acesta nu este bun. Diferitele ramuri ale lucrării nu sunt decât părţi ale aceluiaşi întreg. Au acelaşi centru.
În Coloseni citim: „… trupul este al lui Hristos. Nimeni să nu vă răpească premiul alergării, făcându-şi voia lui însuşi printr-o smerenie şi închinare la îngeri, amestecându-se în lucruri pe care nu le-a văzut, umflat de o mândrie deşartă, prin gândurile firii lui pământeşti, şi nu se ţine strâns de Capul din care tot trupul, hrănit şi bine închegat, cu ajutorul încheieturilor şi legăturilor, îşi primeşte creşterea pe care i-o dă Dumnezeu” (Coloseni 2:17-19). Lucrarea noastră, în toate departamentele ei, trebuie să demonstreze influenţa crucii. Lucrarea lui Dumnezeu în planul mântuirii nu trebuie făcută într-un mod dezmembrat, incoerent. Nu trebuie să se acţioneze la întâmplare. Planul care a prevăzut influenţa crucii a prevăzut şi metodele pentru răspândirea ei. Această metodă este simplă în principiile ei şi cuprinzătoare în direcţiile ei clare, distincte. O parte este în legătură cu altă parte într-o ordine şi într-o relaţie desăvârşite.
Dumnezeu i-a adunat în biserică pe cei care sunt poporul Său pentru ca aceştia să poată descoperi lumii înţelepciunea Celui care a adus la existenţă această organizaţie. El a ştiut ce planuri să traseze pentru eficienţa şi reuşita poporului Său. Aderarea la aceste planuri îi va face în stare să dea mărturie despre autoritatea divină a măreţului plan al lui Dumnezeu pentru refacerea lumii.
Cei care iau parte la lucrarea lui Dumnezeu trebuie să fie conduşi şi călăuziţi de El. Orice ambiţie omenească trebuie să se piardă în Hristos, care este Capul, Conducătorul tuturor instituţiilor înfiinţate de Dumnezeu. El ştie cum să pună şi să păstreze în funcţiune aceste instrumente ale Sale. El ştie că [236] locul central trebuie să-l ocupe crucea, deoarece ea este mijlocul de ispăşire pentru om şi datorită influenţei pe care o exercită asupra fiecărei ramuri a conducerii divine. Domnul Isus, care a străbătut toată istoria lumii noastre, înţelege metodele care trebuie să aibă putere asupra minţii oamenilor. El cunoaşte importanţa fiecărui factor activ şi înţelege cum ar trebui să fie legaţi aceştia unul de altul.
-236-
„Niciunul din noi nu trăieşte pentru sine” (Romani 14:7). Aceasta este o lege a lui Dumnezeu în cer şi pe pământ. Dumnezeu este marele centru. De la el vine tot ce înseamnă viaţă. Lui Îi aparţin toată slujirea, toată onoarea şi toată supunerea fiinţelor create. Pentru acestea, există acelaşi mare principiu al vieţii – dependenţa de Dumnezeu şi conlucrarea cu El. Relaţia care există în familia curată a lui Dumnezeu din cer trebuia să existe şi în familia Sa de pe pământ. Subordonat lui Dumnezeu, Adam trebuia să fie capul familiei de pe pământ, pentru a menţine principiile familiei cereşti. Acest lucru ar fi adus pace şi fericire. Dar Satana era hotărât să se împotrivească legii care spune că „nimeni nu trăieşte pentru sine”. El dorea să trăiască pentru sine. A căutat să devină el însuşi un centru de influenţă. De aici a pornit rebeliunea din cer, iar acceptarea de către om a acestui principiu a adus păcatul pe pământ. Când Adam a păcătuit, omul s-a separat de centrul stabilit de cer. Un demon a devenit puterea centrală în lume. Acolo unde ar fi trebuit să fie tronul lui Dumnezeu, Satana şi-a aşezat tronul lui. Lumea şi-a adus omagiul, ca o jertfă de bunăvoie, la picioarele vrăjmaşului.
Cine ar fi putut să instaureze principiile poruncite de Dumnezeu în stăpânirea şi conducerea Lui, pentru a contracara planurile lui Satana şi pentru a aduce lumea înapoi, la loialitate faţă de El? Dumnezeu a spus: „Îl voi trimite pe Fiul Meu.” „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 3:16). [237] Acesta este remediul pentru păcat. Hristos spune: „Unde şi-a aşezat Satana tronul lui, voi pune crucea Mea. Satana va fi aruncat afară şi Eu voi fi înălţat, pentru a-i atrage la Mine pe toţi oamenii. Eu voi deveni centrul lumii răscumpărate. Domnul Dumnezeu va fi înălţat. Cei care acum sunt stăpâniţi de ambiţia omenească şi de pasiuni omeneşti vor deveni lucrători pentru Mine. Influenţe rele au conspirat pentru a contraface tot ce este bun. S-au aliat pentru a-i face pe oameni să creadă că este bine să se împotrivească Legii lui Iehova. Dar armata Mea va înfrunta în luptă forţele satanice. Spiritul Meu se va alătura oricărui agent ceresc pentru a le sta împotrivă. Voi angaja în luptă orice fiinţă omenească sfinţită din univers. Niciunul dintre ai Mei nu trebuie să lipsească. Am să le dau de lucru tuturor celor care Mă iubesc; am o slujbă pentru orice suflet care vrea să lucreze sub conducerea Mea. Activitatea armatei lui Satana, pericolul care înconjoară sufletul omenesc, necesită implicarea energiilor fiecărui lucrător. Dar nu trebuie să se exercite nicio constrângere. Degradarea morală a omului trebuie să fie întâmpinată cu dragostea şi cu îndelunga răbdare a lui Dumnezeu. Lucrarea Mea va fi de a-i salva pe cei care se află sub stăpânirea lui Satana.”
-237-
Prin Hristos, Dumnezeu acţionează pentru a-l aduce pe om înapoi, la relaţia lui de la început cu Creatorul, şi pentru a corecta influenţele anarhice aduse de Satana. Doar Hristos a rămas neîntinat într-o lume a egoismului, în care oamenii ar distruge un prieten sau un frate ca să aducă la îndeplinire uneltirile inspirate de Satana. Hristos a venit în lumea noastră, îmbrăcând divinitatea Lui în natură omenească, pentru ca omenescul să poată atinge omenescul şi divinitatea să se prindă de divinitate. În toată larma egoismului, El le poate spune oamenilor: Întoarceţi-vă la centrul vostru – Dumnezeu. El Însuşi a făcut posibil ca omul să facă acest lucru aplicând în această lume principiile cerului. El a trăit Legea lui Dumnezeu în trup omenesc. Oamenilor din orice neam, din orice ţară, din orice climat, El vrea să le dea cele mai alese daruri ale cerului, dacă ei [238] Îl vor accepta pe Dumnezeu ca pe Creatorul lor şi pe Hristos, ca Mântuitor al lor.
-238-
Doar Hristos poate face acest lucru. Evanghelia Lui în inimile şi în mâinile urmaşilor Săi este puterea care urmează să realizeze această mare lucrare. „O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu!” Prin faptul că El Însuşi a devenit ţinta denaturărilor lui Satana, Hristos a făcut posibilă realizarea lucrării de mântuire. În felul acesta, avea să fie demascat Satana ca fiind cauza neascultării în universul lui Dumnezeu. Astfel avea să fie încheiată pentru totdeauna marea luptă dintre Hristos şi Satana.eu. În felul acesta, trebuia să se rezolve pentru totdeauna marea luptă dintre Hristos și Satana.
Satana întăreşte tendinţele distructive din natura omului. El aduce invidie, gelozie, egoism, lăcomie, rivalitate şi luptă pentru întâietate. Instrumentele răului îşi fac lucrarea lor după stratagemele lui Satana. Astfel, planurile vrăjmaşului, cu obiectivele lor distructive, sunt aduse în biserică. Hristos vine cu influenţa Sa mântuitoare, oferindu-Se, prin Duhul Său, să le dea oamenilor puterea Sa eficientă şi să-i angajeze ca instrumente ale Sale, colaboratori ai Săi, în străduinţa de a aduce lumea înapoi la credincioşie faţă de El.
Oamenii sunt legaţi unii de alţii prin relaţii de interdependenţă, prin comunicare şi sprijin reciproc. Prin zalele de aur ale lanţului dragostei, ei sunt legaţi strâns de tronul lui Dumnezeu. Aceasta se poate realiza doar prin faptul că Hristos îi dăruieşte omului limitat atributele pe care le-ar fi avut dintotdeauna, dacă I-ar fi rămas credincios lui Dumnezeu.
Cei care, printr-o înţelegere logică a Scripturilor, văd crucea într-o lumină corectă, cei care cred cu adevărat în Isus, au o temelie sigură pentru credinţa lor. Ei au acea credinţă care lucrează prin dragoste şi curăţeşte sufletul de toate defectele lui ereditare şi cultivate.
Dumnezeu i-a unit pe credincioşi în cadrul bisericii pentru [239] a se putea întări unul pe altul în străduinţele lor pentru bine şi pentru neprihănire. Biserica de pe pământ ar fi cu adevărat un simbol al bisericii din cer, dacă membrii ei ar fi una în cuget şi în credinţă. Planul lui Dumnezeu este stricat de cei care nu sunt pătrunşi de Duhul Sfânt. Un alt spirit îi ia în stăpânire şi ei ajută la întărirea forţelor întunericului. Cei care sunt sfinţiţi de sângele preţios al lui Hristos nu vor deveni mijloace de contracarare a măreţului plan făcut de Dumnezeu. Ei nu vor aduce corupţia omenească nici în lucrurile mici, nici în cele mari. Nu vor face nimic pentru a perpetua dezbinarea în biserică.