Lucrarea medicilor pentru suflete
Prin credinţa în Hristos, fiecare practicant al medicinei poate să deţină un mijloc de vindecare de cea mai înaltă valoare, un remediu pentru sufletul bolnav de păcat. Medicul care este convertit şi sfinţit prin adevăr este privit de cer ca un colaborator al lui Dumnezeu, un urmaş al lui Isus Hristos. Prin sfinţirea adevărului, Dumnezeu le dă medicilor şi asistenţilor medicali înţelepciune şi pricepere în tratarea bolnavilor, iar această lucrare deschide uşa înţepenită a multor inimi. Bărbaţi şi femei sunt conduşi să înţeleagă adevărul de care este nevoie pentru a salva atât sufletul, cât şi trupul.
Acesta este un element care dă putere lucrării pentru acest timp. Lucrarea misionară medicală este ca braţul drept al soliei îngerului al treilea, care trebuie proclamată unei lumi căzute, iar medicii, administratorii şi angajaţii din orice departament, îndeplinindu-şi cu credincioşie partea care le revine, fac lucrarea acestei solii. Astfel, adevărul va merge înainte şi va ajunge la orice neam, la orice limbă şi la orice popor. În această lucrare, îngerii cereşti au şi ei partea lor. Ei trezesc bucuria şi armonia spirituală în inimile celor care au fost eliberaţi de suferinţă şi recunoştinţa faţă de Dumnezeu se înalţă de pe buzele multora care au primit preţiosul adevăr.
Fiecare medic din rândurile noastre trebuie să fie creştin. Doar acei medici care sunt creştini biblici autentici pot să îndeplinească în mod corect îndatoririle pe care le implică profesia lor.
Medicul care înţelege responsabilitatea şi obligaţiile poziţiei sale va simţi nevoia prezenţei lui Hristos alături de el, în lucrarea lui pentru cei pentru care a fost făcut un sacrificiu atât de mare. El va subordona totul intereselor mai înalte, legate de viaţa care poate fi salvată pentru viaţa veşnică. Va face tot ce stă în puterile sale pentru a salva atât trupul, cât şi sufletul. Va încerca [230] să facă exact ce ar face Hristos dacă ar fi în locul lui. Medicul care Îl iubeşte pe Hristos şi care iubeşte sufletele pentru care a murit El va căuta cu stăruinţă să aducă în salonul bolnavilor o frunză din pomul vieţii. Va încerca să frângă pâinea vieţii înaintea celui care suferă. În ciuda obstacolelor şi a dificultăţilor întâmpinate, aceasta este lucrarea sfântă, solemnă, a profesiei medicale.
-230-
Adevărata lucrare misionară este aceea în care este reprezentată cel mai bine lucrarea Mântuitorului, în care metodele Sale sunt cel mai atent copiate şi slava Lui este cel mai bine proclamată. Lucrarea misionară care nu atinge acest standard este trecută în rapoartele cerului ca fiind nedesăvârşită. Este cântărită în balanţa cerului şi găsită prea uşoară.
Medicii trebuie să caute să îndrepte mintea pacienţilor lor către Hristos, Medicul sufletului şi al trupului. Ceea ce medicii pot doar să încerce să facă, Hristos duce la îndeplinire. Agentul omenesc se străduieşte să prelungească viaţa. Hristos este viaţa însăşi. El, care a trecut prin moarte ca să-l nimicească pe cel care avea putere asupra morţii, este Sursa oricărei puteri de viaţă. Există balsam de Galaad şi un Medic. Hristos a suferit o moarte chinuitoare în cele mai umilitoare condiţii pe care le-am putea avea noi în viaţă. El Şi-a dat viaţa preţioasă ca să poată distruge moartea. Dar S-a ridicat din mormânt şi miriadele de îngeri care au venit să Îl vadă cum Îşi lua înapoi viaţa pe care Şi-o jertfise au auzit cuvintele de bucurie triumfătoare, pe care le-a rostit în timp ce stătea deasupra mormântului împrumutat de la Iosif: „Eu sunt Învierea şi Viaţa!”
Întrebarea: „Dacă moare, mai poate omul să trăiască din nou?” a primit răspuns. Purtând pedeapsa păcatului, mergând El Însuşi în mormânt, Hristos a luminat mormântul pentru toţi cei care mor în credinţă. Dumnezeu, în trup omenesc, a adus la lumină viaţa şi nemurirea prin Evanghelie. Murind, Hristos a asigurat viaţa veşnică pentru toţi cei care cred în El. Murind, El l-a condamnat pe iniţiatorul păcatului şi al necredinţei să sufere pedeapsa păcatului – moartea veşnică.
-231-
Posesorul şi dătătorul vieţii veşnice, Hristos, era singurul care putea să învingă moartea. El este Răscumpărătorul nostru, şi binecuvântat este orice medic care este, în adevăratul sens al cuvântului, un misionar, un salvator al sufletelor pentru care Hristos Şi-a dat viaţa. Un astfel de medic învaţă zi de zi de la Marele Medic cum să vegheze şi cum să lucreze pentru sufletele şi pentru trupurile oamenilor. Mântuitorul este prezent în salonul bolnavilor, în sala de operaţii, şi puterea Sa realizează lucruri mari, pentru slava Numelui Său.
Medicul poate face o lucrare nobilă, dacă este în legătură cu Marele Medic. El poate găsi ocazia să le spună cuvintele vieţii rudelor bolnavului, ale căror inimi sunt pline de simpatie pentru cel care suferă, şi el poate să aline şi să înalţe mintea suferindului, îndemnându-l să privească la Cel care poate să-i mântuiască în chip desăvârşit pe toţi cei care vin la El pentru mântuire.
Când Duhul lui Dumnezeu lucrează asupra minţii celui aflat în suferinţă, îndemnându-l să caute adevărul, medicul să lucreze pentru sufletul preţios aşa cum ar lucra Hristos pentru el. Nu îi impuneţi o anumită doctrină, ci arătaţi-i-L pe Isus, Mântuitorul care iartă păcatul. Îngerii lui Dumnezeu îi vor impresiona mintea. Unii vor refuza să se lase luminaţi de lumina pe care Dumnezeu o lasă să strălucească în cămările minţii şi în templul sufletului, dar mulţi vor răspunde luminii şi din aceste minţi vor fi alungate înşelăciunea şi rătăcirea, în diferitele ei forme.
Orice ocazie de a lucra aşa cum a lucrat Hristos trebuie să fie folosită cu grijă. Medicul trebuie să vorbească despre minunile de vindecare făcute de Hristos, despre duioşia şi dragostea Lui. El trebuie să creadă că Isus este însoţitorul lui, că [232] stă chiar lângă el. „Noi suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu” (1 Corinteni 3:9). Medicul nu trebuie să neglijeze niciodată să îndrepte mintea pacienţilor lui spre Hristos, Medicul-Şef. Dacă în inima lui locuieşte Mântuitorul, gândurile lui vor fi întotdeauna îndreptate către Vindecătorul sufletului şi al trupului. El va conduce mintea celor suferinzi către Cel care poate să vindece, care, atunci când era pe pământ, i-a însănătoşit pe bolnavi şi a vindecat atât sufletul, cât şi trupul, spunând: „Fiule, păcatele îţi sunt iertate” (Marcu 2:5).
-232-
Niciodată nu ar trebui ca obişnuirea cu suferinţa să îl facă pe medic să fie nepăsător şi lipsit de simpatie. În cazul unei boli periculoase, cel bolnav simte că este la mila medicului. El priveşte la medicul acela ca la singura lui speranţă pe pământ, iar medicul ar trebui să îndrume întotdeauna sufletul tremurând către Acela care este mai mare decât el, către Fiul lui Dumnezeu, care Şi-a dat viaţa ca să-l salveze de la moarte, căruia îi este milă de cel suferind şi care, prin puterea Sa divină, le va da pricepere şi înţelepciune tuturor celor care I le cer.
Când pacientul nu ştie ce turnură va lua cazul lui, este timpul ca medicul să impresioneze mintea. El nu ar trebui să facă acest lucru din dorinţa de a ieşi el în evidenţă, ci pentru a îndrepta acel suflet către Hristos, ca Mântuitor personal. Dacă viaţa este salvată, atunci va fi un suflet asupra căruia să vegheze acel medic. Pacientul simte că medicul este chiar viaţa vieţii lui. Şi în ce scop ar trebui să folosită această mare încredere? Tot pentru a câştiga un suflet şi pentru a preamări puterea lui Dumnezeu.
Când criza a trecut şi reuşita este vizibilă, indiferent că pacientul este credincios sau necredincios, medicul să se roage câteva momente împreună cu el. Să dea glas recunoştinţei lui pentru viaţa care a fost salvată. Medicul care procedează astfel îşi duce pacientul la Acela de care depinde şi viaţa lui. Este posibil ca pacientul să-şi reverse cuvintele de recunoştinţă către medic, deoarece, prin Dumnezeu, viaţa lui este legată de viaţa acestuia; dar lăsaţi ca lauda şi recunoştinţa să-I fie adresate lui Dumnezeu, Cel care este prezent deşi nu putem să Îl vedem.
-233-
Adeseori, Hristos este primit şi mărturisit când omul se află pe patul de moarte şi lucrul acesta se va întâmpla şi mai des în viitor decât s-a întâmplat în trecut, pentru că Domnul va face o lucrare grabnică în lumea noastră. Pe buzele medicului trebuie să fie cuvinte de înţelepciune şi Hristos va uda sămânţa semănată, făcând-osă aducă roade pentru viaţa veşnică.
Noi pierdem cele mai preţioase ocazii, neglijând să spunem un cuvânt la timpul potrivit. Prea adesea, un talent preţios, care ar trebui să producă înmiit, este lăsat nefolosit. Dacă ocazia de aur nu este prinsă, va trece. A fost îngăduit ceva ce l-a împiedicat pe medic să facă lucrarea care îi revenea ca slujitor al neprihănirii.
Nu sunt prea mulţi medici evlavioşi, care să slujească spiritual în profesia lor. Este mult de lucru, astfel că pastorii şi medicii trebuie să lucreze într-o unitate desăvârşită. Luca, scriitorul evangheliei care îi poartă numele, este numit „doctorul preaiubit”, iar cei care fac o lucrare asemănătoare cu aceea pe care a făcut-o el exemplifică Evanghelia în viaţa lor.
Nenumărate sunt ocaziile medicului de a-l avertiza pe cel nepocăit, de a-l încuraja pe cel nemângâiat şi fără speranţă şi de a prescrie remedii pentru sănătatea minţii şi a trupului. Când îi învaţă astfel pe oameni principiile adevăratei cumpătări şi când, ca un păzitor al sufletelor, îi sfătuieşte pe cei care sunt bolnavi mintal şi fizic, medicul îşi face partea în marea lucrare de pregătire a unui popor pentru Domnul. Acesta este rolul lucrării misionare medicale în legătură cu solia îngerului al treilea.
Pastorii şi medicii trebuie să lucreze în armonie, cu seriozitate şi cu zel, pentru a salva sufletele care sunt prinse în cursele lui Satana. Ei trebuie să-i îndrume pe oameni la Isus, neprihănirea lor, puterea lor şi sănătatea fiinţei lor. Ei trebuie să vegheze continuu asupra [234] sufletelor. Sunt oameni care se luptă cu ispite puternice şi care sunt în pericol să fie biruiţi în lupta cu puterile demonice. Oare veţi trece pe lângă ei fără să le oferiţi ajutor? Dacă vedeţi un suflet care are nevoie de ajutor, angajaţi-vă în conversaţie cu el chiar dacă nu-l cunoaşteţi. Rugaţi-vă împreună cu el. Îndrumaţi-l spre Isus.
-234-
Lucrarea aceasta îi revine la fel de sigur medicului cum îi revine pastorului. Prin eforturi publice şi personale, medicul trebuie să caute să câştige suflete la Hristos.
În toate activităţile şi în toate instituţiile noastre, Dumnezeu trebuie să fie recunoscut ca Maestrul Lucrător. Medicii trebuie să se comporte ca nişte reprezentanţi ai Săi. Breasla medicală a făcut multe reforme şi încă mai are de progresat. Cei care au viaţa oamenilor în mâinile lor trebuie să fie educaţi, cizelaţi, sfinţiţi. Atunci, Domnul va lucra prin ei cu o mare putere, pentru slava Numelui Său.
Lucrarea făcută de Hristos pentru paralitic este o ilustrare a modului în care trebuie să lucrăm noi. Acest om auzise de Isus de la prietenii lui şi le-a cerut acestora să-l ducă la puternicul Vindecător. Mântuitorul ştia că paraliticul fusese chinuit de aluziile preoţilor că Dumnezeu îl părăsise din cauza păcatelor lui. De aceea, primul lucru pe care l-a făcut pentru el a fost acela de a-i da pace sufletească. „Fiule”, i-a spus El, „păcatele îţi sunt iertate.” Această asigurare i-a umplut inima de pace şi de bucurie. Dar unii dintre cei prezenţi au început să murmure, spunând în inima lor: „Cine poate să ierte păcatele decât numai Dumnezeu?” Aceasta arată cum a legat Mântuitorul lucrarea de predicare a adevărului cu cea de vindecare a bolnavilor.