Responsabilitățile medicului
“Frica de Domnul este începutul științei.” Profesioniștii, oricare ar fi chemarea lor, au nevoie de înțelepciune divină. Dar medicul are în mod special nevoie de această înțelepciune în lucrarea pe care o are de făcut, cu tot felul de oameni și boli. El ocupă o poziție chiar mai plină de responsabilitate decât aceea a unui slujitor al Evangheliei. El este chemat să fie un conlucrător cu Hristos și are nevoie de principii religioase puternice și o legătură strânsă cu Dumnezeul înțelepciunii. Dacă cere sfat de la Dumnezeu, va avea pe Marele Vindecător lucrând alături de eforturile lui și se va mișca cu cea mai mare precauție, ca nu cumva, printr-un tratament greșit, să aducă vătămare uneia dintre creaturile lui Dumnezeu. El va trebui să fie ferm ca o stâncă la principii și cu toate acestea bun și amabil cu toți. El va trebui să simtă responsabilitatea poziției sale și activitatea lui practică va arăta că este determinat la aceasta de motive curate, neegoiste, și o dorință de a pune în practică învățătura Domnului Hristos în toate lucrurile. Un astfel de medic va avea o demnitate de origine divină și va fi un instrument puternic spre bine în lume. Deși poate că nu va fi apreciat de către aceia care nu au nici o legătură cu Dumnezeu, cu toate acestea, va fi onorat de cer. Înaintea lui Dumnezeu va fi mai prețios decât aurul, chiar decât aurul de Ofir.
Medicul trebuie să fie în mod strict un om cumpătat. Suferințele fizice ale neamului omenesc sunt nenumărate, iar el trebuie să se ocupe de aceste boli, în diferitele lor forme. El știe că mare parte din suferința pe care caută s-o aline este rezultatul necumpătării și al altor forme de îngăduințe egoiste. Este chemat să îngrijească de tineri, de oameni în prima parte a vieții lor și la o vârstă matură, care s-au îmbolnăvit datorită tutunului. Dacă este un medic inteligent, va fi capabil să meargă pe urmele bolii până la cauzele ei; dar dacă nu este liber de patima fumatului, atunci va ezita să pună degetul pe focarul de infecție și să arate cu credincioșie pacientului cauza suferinței sale. El nu va putea să le recomande tinerilor necesitatea de a birui obiceiul mai înainte ca acesta să se fixeze. Dacă el personal folosește tutunul, cum va putea să le prezinte tinerilor lipsiți de experiență efectele lui dăunătoare, nu numai asupra lor, ci și asupra celor din jurul lor?
-440-
În veacul acesta, folosirea tutunului este aproape universală. Femei și copii suferă din cauza atmosferei poluate de țigări sau pipe sau de respirația dezgustătoare a fumătorilor. Cei care trăiesc în această atmosferă vor fi totdeauna suferinzi și medicul, care este și el un fumător, prescrie totdeauna medicamente pentru tratarea unor boli care pot foarte bine să fie remediate prin părăsirea obiceiului de a fuma.
Medicii nu-și pot îndeplini cu credincioșie îndatoririle față de Dumnezeu sau față de aproapele lor atâta timp cât se închină unui idol sub forma tutunului. Cât de neplăcută și dăunătoare este pentru bolnav respirația fumătorului! Cât se feresc ei de el! Cât de nepotrivit este pentru cei care au absolvit școlile medicale, și susțin că sunt capabili să slujească omenirii suferinde, să ducă cu ei mereu acest narcotic otrăvitor în camerele de suferință ale pacienților lor! Și cu toate acestea, mulți mestecă tutun și fumează până ce sângele se strică și sistemul nervos este subminat. În mod deosebit, acest lucru este neplăcut înaintea lui Dumnezeu în dreptul medicilor care sunt capabili să facă un mare bine, care mărturisesc a crede adevărul lui Dumnezeu pentru acest timp, ca să-și permită să aibă acest obicei dezgustător. Cuvintele apostolului Pavel li se pot aplica și lor: “Deci, fiindcă avem astfel de făgăduințe prea iubiților, să ne curățim de orice întinăciune a cărnii și a duhului și să ne ducem sfințirea până la capăt, în frica de Dumnezeu.” “Vă îndemn dar, fraților, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească”.
-441-
Fumătorii nu pot să fie acceptați ca lucrători pentru cauza cumpătării, căci lucrul acesta nu este în armonie cu pretențiile lor că sunt oameni cumpătați. Cum pot ei să vorbească celui care își distruge mintea și viața folosind băuturi alcoolice, când buzunarele lor sunt pline de tutun și abia așteaptă să fie liberi să mestece tutun și să fumeze și să scuipe apoi peste tot? Cum pot, cu un oarecare grad de consecvență, să pledeze pentru reforme morale înaintea comitetelor pentru promovarea sănătății și de pe platforma temperanței, în vreme ce ei personal se află sub influența tutunului? Dacă vor să aibă putere pentru a influența oamenii să înfrângă iubirea lor pentru stimulenți, atunci cuvintele lor trebuie să vină dintr-o respirație curată și de pe buze curate.
Dintre toți oamenii din lume, medicii și pastorii trebuie să aibă obiceiuri stricte de cumpătare. Binele societății cere o totală abstinență din partea lor, pentru că influența lor vorbește mereu pentru sau împotriva reformei morale și pentru dezvoltarea societății. Este un păcat voit din partea acelora care nu cunosc legile sănătății sau sunt indiferenți față de ele, căci ei sunt priviți ca fiind mai înțelepți decât alți oameni. Acest lucru este în mod deosebit adevărat cu privire la medic, căruia îi este încredințată viața oamenilor. De la el se așteaptă să nu aibă nici un obicei care să slăbească forțele vieții.
Cum poate un pastor sau un doctor care fumează să-și crească copiii în învățătura și mustrarea Domnului? Cum poate el să dezaprobe la copilul său ceea ce el își permite? Dacă face lucrarea ce i-a fost încredințată lui de către Conducătorul Universului, el va protesta împotriva nelegiuirii sub orice formă și în orice grad s-ar manifesta; își va exercita autoritatea și influența de partea lepădării de sine, a unei ascultări stricte și drepte de cerințele lui Dumnezeu. Va fi ținta sa aceea de a-și așeza copiii în condițiile cele mai favorabile pentru a le asigura fericirea în această viață și un cămin în cetatea lui Dumnezeu? Cum poate el să facă lucrul acesta în vreme ce cedează satisfacerii apetitului? Cum poate el să așeze picioarele altora pe scara progresului, în vreme ce el personal merge pe calea ce duce în jos?
-442-
Mântuitorul nostru ne-a dat un exemplu de lepădare de sine. În rugăciunea Sa pentru ucenici, El a spus: “Și Eu Însumi Mă sfințesc pentru ei, ca și ei să fie sfințiți prin adevăr”. Dacă un om care își asumă o mare și gravă responsabilitate ca aceea a unui medic păcătuiește împotriva lui prin faptul că nu se conformează legilor, va culege roadele propriilor sale fapte și hotărâri, împotriva cărora nu se poate face recurs. Cauza produce efectul; și în multe cazuri, medicul, care trebuie să aibă o minte clară și ascuțită și nervi tari, ca să fie în stare să discearnă, să înțeleagă și să acționeze repede și cu precizie, are nervii deranjați și creierul încețoșat de droguri. Capacitățile sale de a face bine sunt slăbite. El va conduce pe alții pe calea pe care umblă picioarele sale. Sute de oameni vor urma exemplul unui medic necumpătat, având simțământul că sunt în siguranță făcând ceea ce face medicul. Și în ziua cea mare a lui Dumnezeu, el va sta în fața raportului vieții sale și i se va cere să dea socoteală de tot binele pe care l-ar fi putut face, dar nu l-a făcut pentru că faptele sale făcute în mod voluntar au slăbit puterile sale fizice și mintea prin satisfacerea îngăduințelor egoiste.
Întrebarea nu este ce face lumea, ci ce fac profesioniștii în legătură cu larga răspândire a flagelului predominant al folosirii tutunului. Vor fi în stare oare bărbații cărora Dumnezeu le-a dat inteligență și care sunt în poziții de încredere sacră să fie credincioși în a urma în mod inteligent rațiunea? Vor fi acești oameni, care au în grija lor persoane pe care influența lor îi va conduce într-o direcție bună sau rea, responsabili să fie modele? Vor învăța ei, prin cuvânt și exemplu, ascultarea de legile care guvernează natura? Dacă nu pun în practică cunoștințele pe care le au cu privire la legile ce guvernează chiar ființa lor, dacă preferă plăcerea prezentă de a se bucura de sănătatea minții și a corpului, atunci ei nu sunt potriviți pentru a li se încredința viața altora. Ei au datoria de a sta în demnitatea bărbăției dată de Dumnezeu, liberi de sclavia oricărui apetit sau pasiuni. Cel care mestecă tutun sau îl fumează aduce vătămare nu numai lui, ci și tuturor acelora care vin în sfera influenței lui. Dacă este necesar să se facă apel la un medic, atunci cei care sunt dedați folosirii tutunului să nu fie acceptați. Unul ca acesta nu va putea să fie un bun sfătuitor. Dacă boala își are cauza în folosirea tutunului, el va fi ispitit să nu spună adevărul și să atribuie boala unei alte cauze decât cea adevărată; căci cum va putea el să se condamne singur în practica lui zilnică?
-443-
Există multe căi de a practica arta vindecării, dar este o singură cale pe care cerul o aprobă. Remediile lui Dumnezeu sunt agenții cei simpli ai naturii care nu vor pune prea mult la încercare și nu vor slăbi organismul prin propriile lor puteri. Aerul curat și apa, curățenia, o dietă potrivită, curăția vieții și o încredere fermă în Dumnezeu sunt remedii din lipsa cărora mor mii de oameni, și totuși, aceste remedii devin demodate, pentru că folosirea lor îndemânatică cere o muncă pe care oamenii nu o apreciază. Aerul proaspăt, exercițiul, apa curată și curățenia sunt mijloace plăcute, la îndemâna tuturor și care necesită cheltuieli mici; dar medicamentele sunt scumpe, atât în ceea ce privește cheltuirea mijloacelor, cum și în efectele produse asupra corpului.
Lucrarea medicului creștin nu se termină o dată cu vindecarea bolilor corpului; eforturile sale ar trebui să fie extinse și la bolile minții, la mântuirea sufletului. Poate că nu este de datoria lui, decât atunci când i se cere, să prezinte în mod teoretic puncte de credință; dar el poate să-i îndrepte pe pacienții săi la Hristos. Lecțiile prezentate de divinul Învățător sunt totdeauna potrivite. El trebuie să atragă atenția celor nemulțumiți la dovezile totdeauna proaspete ale iubirii și grijii lui Dumnezeu, la înțelepciunea și bunătatea Sa manifestate în lucrările creațiunii Sale. Mintea poate fi condusă atunci de la natură la Dumnezeul naturii și fixată în cer, care a fost pregătit pentru aceia care-L iubesc.
Medicul trebuie să știe cum să se roage. În multe cazuri, el trebuie să mărească suferința pentru a salva viața; și pacientul, creștin sau necreștin, simte cea mai mare siguranță dacă știe că medicul său se teme de Dumnezeu. Rugăciunea va da celui suferind o încredere puternică; și în multe cazuri, dacă suferințele lor sunt aduse înaintea Marelui Vindecător cu o încredere plină de umilință, aceasta va face pentru ei mai mult decât toate medicamentele ce pot fi administrate.
Satana este cauza bolilor și medicul este avertizat împotriva puterii și lucrării sale. Bolile mintale abundă pretutindeni. Nouă zecimi din bolile de care suferă oamenii își au cauza aici. Poate că necazul existent în unele familii este asemenea unui cancer, care mănâncă totul și slăbește forțele vieții. Remușcarea pentru păcatul săvârșit subminează uneori constituția fizică și produce dezechilibru mintal. Există, de asemenea, doctrine greșite, ca aceea a unui iad cu un foc ce arde veșnic și chinurile nesfârșite ale celor nelegiuiți, care, prezentând păreri exagerate și deformate despre caracterul lui Dumnezeu, au produs același rezultat asupra minților sensibile. Cei necredincioși au folosit foarte mult aceste cazuri nefericite, atribuind religiei bolile mintale; dar lucrul acesta este cea mai grosolană calomnie cu care nu vor fi bucuroși să se întâlnească odată. Religia lui Hristos, departe de a fi cauza nebuniei, este unul dintre cele mai eficiente remedii; căci ea este un potențial liniștitor al nervilor.