Privind la Isus
Mulți fac o greșeală serioasă în viața lor religioasă, având atenția îndreptată asupra sentimentelor lor și judecând după acest criteriu înaintarea, progresul sau declinul lor. Sentimentele nu sunt un criteriu sigur. Noi nu trebuie să privim înăuntrul nostru ca să avem dovada că Dumnezeu ne-a primit. Nu vom găsi acolo decât descurajare. Singura noastră speranță este de a “privi la Isus, Autorul și desăvârșitorul credinței noastre”. În El există tot ce inspiră speranță, credință și curaj. El este neprihănirea noastră, mângâierea și bucuria noastră.
-200-
Aceia care vor privi înăuntrul lor pentru sprijin vor fi dezgustați și dezamăgiți. Un simțământ al slăbiciunii și nevredniciei noastre ne va conduce cu o inimă smerită să facem apel la jertfa ispășitoare a Domnului Hristos. Sprijinindu-ne pe meritele Lui, vom găsi odihnă, pace și bucurie. El îi mântuiește în chip desăvârșit pe toți cei care vin la Dumnezeu prin El.
Trebuie să ne încredem zilnic și în fiecare clipă în Domnul Isus. El a făgăduit că tăria noastră va fi cât zilele noastre. Prin harul Său, noi putem purta toate poverile prezente și ne putem îndeplini toate îndatoririle. Dar mulți sunt doborâți de anticiparea necazurilor viitoare. Ei caută mereu să aducă în prezent poverile de mâine. În felul acesta, o mare parte din necazurile lor sunt imaginare. Pentru astfel de necazuri Dumnezeu n-a făcut nici o rezervă, El făgăduiește har numai pentru astăzi. El ne cere să nu ne împovărăm singuri cu grijile și necazurile zilei de mâine; căci “ajunge zilei necazul ei”.
Obiceiul de a te gândi la relele ce vor veni este neînțelept și necreștinesc. Făcând astfel, nu ne vom bucura de binecuvântările oferite și nu vom folosi ocaziile prezente. Domnul ne cere să ne îndeplinim îndatoririle zilei de astăzi și să suportăm încercările ei. Noi trebuie să veghem astăzi ca nu cumva să greșim în cuvânt sau faptă. Noi trebuie să lăudăm astăzi și să onorăm pe Dumnezeu. Prin exercitarea unei credințe vii astăzi, noi vom putea să biruim pe vrăjmaș. Noi trebuie să căutăm pe Dumnezeu astăzi și să fim hotărâți să nu ne oprim satisfăcuți, fără prezența Lui. Noi trebuie să veghem și să ne rugăm ca și când aceasta ar fi ultima zi ce ne mai este dată. Cât de intensă și plină de zel ar fi viața noastră! Cât de strâns am urma noi atunci pe Isus în tot ceea ce spunem și facem!
Sunt puțini aceia care apreciază cum se cuvine și folosesc prețiosul privilegiu al rugăciunii. Noi trebuie să mergem la Domnul Isus și să-I spunem toate nevoile noastre. Noi trebuie să-I prezentăm micile noastre griji și nedumeriri, ca și marile noastre necazuri. Orice probleme s-ar ivi, care ne-ar tulbura sau ne-ar întrista, să venim cu ele la Domnul, în rugăciune. Când simțim că avem nevoie de prezența Domnului Hristos la fiecare pas, atunci Satana va avea puține ocazii să vină cu ispitele lui. Efortul său studiat este acela de a ne ține departe de cel mai bun și cel mai înțelegător prieten al nostru. N-ar trebui să avem alt confident, decât pe Domnul Isus. Noi putem să împărtășim cu El tot ce avem în inimile noastre.
-201-
Frați și surori, când vă adunați pentru a vă închina, să credeți că Isus Se întâlnește cu voi; să credeți că El este binevoitor să vă binecuvânteze. Întoarceți-vă ochii de la voi; priviți la Isus, vorbiți despre dragostea Lui inegalabilă. Privind la El, vă veți schimba, făcându-vă asemenea Lui. Când vă rugați, fiți scurți și la subiect. Nu țineți o predică Domnului în rugăciunea voastră lungă. Cereți pâinea vieții așa cum un copil flămând cere pâine de la tatăl său pământesc. Dumnezeu va revărsa asupra noastră orice binecuvântare de care avem nevoie, dacă cerem de la El în simplitate și credință.
Rugăciunile înălțate de pastori înainte de predica lor sunt în mod frecvent lungi și nepotrivite. Ei cuprind o mulțime de subiecte ce nu au nici o legătură cu nevoile ocaziei respective sau cu nevoile oamenilor. Astfel de rugăciuni sunt potrivite a fi înălțate în cămăruță, dar nu în public. Ascultătorii obosesc și doresc ca pastorul să încheie. Fraților, purtați pe oameni cu voi în rugăciune. Mergeți la Mântuitorul vostru în credință, spuneți-I cu ocazia aceea tot ce aveți nevoie. Lăsați ca ființa să se înalțe spre Dumnezeu cu o dorință puternică pentru binecuvântarea necesară pentru acel timp.
Rugăciunea este exercițiul cel mai sfânt pentru suflet. Ea trebuie să fie sinceră, smerită, călduroasă — dorința unei inimi renăscute, rostite în prezența unui Dumnezeu Sfânt. Când cel care se roagă simte că se află în prezența Divinității, eul va fi iertat. El nu va avea dorința să etaleze talentul omenesc; el nu va căuta să placă urechii omenești, ci să obțină binecuvântarea după care tânjește sufletul.
-202-
Dacă am crede pe Domnul pe cuvânt, ce binecuvântări am avea. O, dacă ar fi rugăciuni mai fierbinți, mai eficiente! Domnul Hristos va fi ajutorul tuturor acelora care-l caută cu credință.
Nevoia de lucrători
Un spirit lumesc și egoismul a lipsit biserica de multe binecuvântări. Nu avem nici un drept să presupunem că există o reținere arbitrară de la biserică a luminii și puterii divine, datorită limitatei ei utilizări.
Măsura succesului care a urmat în trecut eforturile bine canalizate contrazice o astfel de idee. Succesul a fost totdeauna proporțional cu munca depusă. Numai limitarea muncii și sacrificiilor a fost cea care a restrâns capacitatea bisericii de a fi de folos. Spiritul nesincer este slab; devoțiunea este firavă; egoismul și avariția, lăcomia și înșelăciunea există printre membrii ei.
Nu are în vedere Dumnezeu toate aceste lucruri? Nu poate citi El intențiile și scopurile inimii? Zelul, fervoarea, rugăciunea plină de căință va deschide ferestrele cerului și va face să cadă ploaia harului. O vedere clară, continuă, a crucii Domnului Hristos va contracara ceea ce este lumesc în ei și le va umple sufletele de umilință, pocăință și recunoștință. Atunci, ei vor simți că nu mai sunt ai lor, ci că au fost răscumpărați cu sângele Domnului Hristos.
În biserică există o boală spirituală mortală. Membrii ei sunt răniți de către Satana; dar ei nu vor privi la crucea Domnului Hristos așa cum au privit israeliții la șarpele de aramă ca să trăiască. Lumea cere atât de mult de la ei, încât nu mai au timp să privească suficient de mult la crucea Golgotei, pentru a putea vedea slava ei sau simți puterea ei. Când, din când în când, ei zăresc în treacăt lepădarea de sine și consacrarea pe care le cer adevărul, lucrul acesta nu este bine venit și își întorc privirea în altă parte, așa că în curând le vor uita. Domnul nu poate face pe poporul Lui folositor și eficient în timp ce ei nu au grijă să se supună condițiilor pe care El le-a pus.
-203-
Mari cereri sunt făcute pretutindeni pentru lumina pe care Domnul a dat-o poporului Său; dar aceste chemări sunt în mare măsură zadarnice. Cine simte oare povara de a se consacra lui Dumnezeu și lucrării Sale? Unde sunt tinerii care să se califice pentru a răspunde acestor chemări? Teritorii vaste în care lumina adevărului nu a pătruns niciodată sunt deschise înaintea noastră. Oriunde privim, vedem secerișuri bogate gata să fie strânse, dar nu este nimeni care să strângă aceste recolte. Rugăciuni sunt înălțate pentru triumful adevărului. Fraților, ce înseamnă rugăciunile voastre? Ce fel de succes doriți? Un succes care să corespundă indolenței voastre, satisfacerii egoiste a plăcerilor voastre? Un succes care se va susține și se va sprijini singur, fără nici un efort din partea voastră?
În biserică, trebuie să aibă loc o schimbare hotărâtă care nu va fi pe placul acelora care se sprijină pe drojdia lor, mai înainte ca lucrătorii care sunt pregătiți pentru lucrarea lor solemnă să poată fi trimiși în câmp. Trebuie să aibă loc o trezire, o renaștere spirituală. Temperatura evlaviei creștine trebuie să crească. Planuri trebuie făcute și aduse la îndeplinire pentru răspândirea adevărului la toate națiunile pământului. Satana leagănă pe așa-zișii urmași ai Domnului Hristos ca să doarmă, în timp ce sufletele pier în jurul lor și ce scuze pot să aducă Domnului pentru neglijența lor?
Cuvintele Domnului Hristos se aplică și bisericii: “De ce stați aici toată ziua fără lucru?” De ce nu lucrezi într-o slujbă oarecare în via Mea? Din nou și din nou El vă spune: “Duceți-vă și voi în via Mea și veți primi ce va fi cu dreptul”. Dar această chemare binevoitoare a cerului a fot desconsiderată de marea majoritate. Nu este oare timpul să asculți poruncile lui Dumnezeu? Există de lucru pentru fiecare persoană care poartă Numele Domnului Hristos. Un glas din ceruri te cheamă în mod solemn la împlinirea datoriei. Ascultă această voce și mergi la lucru de îndată, în orice loc și în orice capacitate. De ce stai aici toată ziua fără să lucrezi? Este de lucru pentru tine, o lucrare ce cere cele mai bune energii ale tale. Fiecare moment prețios al vieții este legat de unele îndatoriri pe care le datorezi lui Dumnezeu sau aproapelui tău, și cu toate acestea stai în lenevie!
-204-
O mare lucrare de salvare de suflete rămâne încă de făcut. Fiecare înger din slavă este angajat în această lucrare, în vreme ce fiecare demon al întunericului i se opune. Domnul Hristos ne-a demonstrat marea valoare a sufletelor prin aceea că a venit în lume, având în inima Sa comoara iubirii eterne, oferindu-Se să facă pe om moștenitor al întregii Lui bogății. El a desfășurat înaintea noastră iubirea Tatălui pentru neamul omenesc vinovat și-L prezintă ca fiind drept și îndreptățind pe cel ce crede.
“Hristos nu și-a plăcut Lui însuși”. El n-a făcut nimic pentru El; lucrarea Sa a fost în favoarea omului căzut. În prezența Sa, egoismul stă rușinat. El a luat asupra Sa natura noastră, ca să poată suferi în locul nostru. Egoismul, păcatul lumii, a devenit un păcat predominant în biserică. Jertfindu-Se pentru binele oamenilor, Domnul Hristos a lovit la rădăcina a tot egoismul. El nu reține nimic, nici chiar onoarea Sa și slava cerului. El așteaptă o lepădare și sacrificiu de sine corespunzătoare din partea acelora pe care El a venit să-i binecuvânteze și să-i salveze. De la fiecare se cere să lucreze după măsura capacității sale. Orice socoteală trebuie lăsată la o parte pentru slava lui Dumnezeu. Singura dorință în legătură cu avantajele acestei lumi ar trebui să fie să lucrăm mai bine pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu.
Interesele Domnului Hristos și ale urmașilor Săi trebuie să fie aceleași; dar lumea va considera că ele sunt separate și distincte, căci aceia care pretind că sunt ai lui Hristos își urmează propriile lor scopuri tot așa de zeloși și își irosesc în mod egoist averea, ca și cei ce nu pretind a fi ai lui Hristos. Prosperitatea lumească este pe primul loc; nimic nu este pus pe picior de egalitate cu aceasta. Cauza lui Hristos trebuie să aștepte până când ei adună o anumită cantitate pentru ei. Ei trebuie să-și mărească câștigurile cu orice risc. Suflete trebuie să piară fără o cunoaștere a adevărului. Ce valoare are pentru ei un suflet pentru care a murit Domnul Hristos, în comparație cu câștigurile, cu mărfurile, cu casele și pământurile lor? Sufletele trebuie să aștepte până când ei sunt pregătiți să facă ceva. Dumnezeu îi numește pe acești servitori ai lui mamona robi leneși și necredincioși, iar mamona se mândrește cu ei ca fiind printre cei mai silitori și mai devotați slujitori ai lui. Ei sacrifică bunurile Domnului lor pentru o viață ușoară și plăceri. Eul este idolul lor.