A nu face nimic pentru a aduce suflete la Isus, care a sacrificat totul pentru a aduce mântuirea la îndemâna. Egoismul îndepărtează bunătatea și iubirea Domnului Hristos din biserică. Milioane din banii Domnului sunt irosite pentru satisfacerea plăcerilor lumești, în timp ce tezaurul Său este lăsat gol. Nu știu cum să prezint această problemă înaintea voastră, așa cum mi-a fost ea prezentată mie. Milioane de dolari sunt cheltuite în fiecare an pentru satisfacerea mândriei în îmbrăcăminte. Aceste mijloace ar trebui să fie folosite în lucrarea noastră misionară. Mi-au fost arătate familii care umplu mesele lor cu aproape orice articol de lux și își satisfac orice dorință după haine scumpe. Ei sunt prinși în afaceri prospere, au salarii bune, dar aproape fiecare ban îl cheltuiesc pentru ei și familiile lor. Făcând așa, imită ei pe Hristos? Ce povară simt aceștia pentru a face în mod grijuliu economie și a înfrânge orice înclinație, spre a face mai mult pentru înaintarea lucrării lui Dumnezeu pe pământ? Dacă fratele Andrews ar fi avut avantajele unor astfel de mijloace, ce sunt cheltuite în mod inutil, ar fi fost o mare binecuvântare pentru el și i-ar fi dat posibilități care să-i prelungească viața. Lucrarea misionară ar fi putut să fie lărgită de o sută de ori, dacă ar fi fost mai multe mijloace care să fie folosite pentru aducerea la îndeplinire a unor planuri mai mari. Dar mijloacele pe care Dumnezeu le-a destinat să fie folosite în acest scop sunt cheltuite pentru articole care se crede că sunt necesare pentru confort și fericire și care n-ar constitui nici un păcat să le ai, dacă n-ar fi mijloacele ce sunt atât de necesare pentru extinderea adevărului. Câți dintre dumneavoastră, frații mei, căutați propriile voastre interese, și nu lucrurile care sunt ale Domnului Hristos?
-206-
Să presupunem că Domnul Hristos ar locui în fiecare inimă și egoismul, sub toate formele lui, ar fi îndepărtat din biserică. Care ar fi rezultatul? Armonia, unitatea și iubirea frățească s-ar vedea tot așa de real și adevărat ca în biserica pe care a înființat-o, pentru prima dată, Domnul Hristos. Activitatea creștină s-ar vedea pretutindeni. Întreaga biserică ar fi cuprinsă de flăcările sacrificiului pentru slava lui Dumnezeu. Fiecare creștin va oferi totul pentru a fi consumat pe altar, ca rezultat al sacrificiului său de sine. Ar fi atunci o activitate mult mai mare în a produce metode noi care să fie folosite și în studierea modului în care să ne apropiem mai mult de sărmanii păcătoși, spre a-i salva de la ruina veșnică.
Dacă ne-am îmbrăca în haine modeste, simple, fără să ținem seama de modă; dacă mesele noastre ar avea pe ele o hrană simplă și sănătoasă, evitând orice exces, orice extravaganță; dacă, de asemenea, casa noastră ar fi construită în mod simplu și mobilată în același fel, toate aceasta ar arăta puterea sfințitoare a adevărului și ar avea o influență puternică asupra celor necredincioși. Dar în timp ce ne conformăm lumii în aceste probleme, iar în unele cazuri în mod vădit căutăm să întrecem pe cei din lume în aranjamente fanteziste, predicarea adevărului nu va avea decât un efect mic sau nu va avea nici un efect. Cine va crede adevărul solemn pentru timpul acesta, când cei care mărturisesc deja a-l crede contrazic credința lor prin faptele pe care le săvârșesc? Nu Dumnezeu este Acela care a închis ferestrele cerului pentru noi, ci propriile noastre conformări la obiceiurile și practicile lumii.
Al treilea înger din Apocalipsa 14 este prezentat zburând repede prin mijlocul cerului, strigând: “Aici este răbdarea sfinților, care păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus”. Aici ne este arătată natura lucrării poporului lui Dumnezeu. Copiii Lui au o solie de o importanță așa de mare, încât sunt reprezentați ca zburând să o proclame în lumea întreagă. În mâinile lor țin pâinea vieții pentru o lume înfometată. Iubirea Domnului Hristos îi constrânge. Aceasta este ultima solie. Nu mai urmează nimic, nici o invitație a milei nu va mai fi dată, după ce această solie își va fi făcut lucrarea. Ce încredere! Ce responsabilitate zace asupra tuturor, aceea de a transmite mai departe cuvintele invitației binevoitoare: “Și Duhul și Mireasa zic: ‘Vino!’ Și cine aude să zică: ‘Vino!’ Și Celui ce îi este sete să vină, cine vrea să ia apa vieții fără plată”.
-207-
Oricine aude să zică: Vino! Nu numai pastorii, ci toți oamenii. Toți trebuie să se alăture invitației. Nu numai prin mărturisire, ci și prin caracterul și îmbrăcămintea lor, toți trebuie să aibă o influență care să câștige. Ei sunt făcuți administratori pentru lume, executori ai voinței Aceluia care a dat oamenilor adevărul cel sacru. O, dacă toți ar simți demnitatea și slava încrederii pe care le-a dat-o Dumnezeul lor!
Sigiliul lui Dumnezeu
“Apoi a strigat cu glas tare la urechile mele: ‘Apropiați-vă voi, care trebuie să pedepsiți cetatea, fiecare cu unealta lui de nimicire în mână….’”
“Și el a chemat pe omul acela care era îmbrăcat cu haina de in și care avea călimara la brâu. Domnul i-a zis: ‘Treci prin mijlocul cetății, prin mijlocul Ierusalimului, și fă un semn pe fruntea oamenilor, care suspină și gem din pricina tuturor urâciunilor care se săvârșesc acolo.’ Iar celorlalți le-a spus în auzul meu: ‘Treceți după el în cetate și loviți. Ochiul vostru să fie fără milă și să nu vă îndurați. Ucideți și nimiciți pe bătrâni, pe tineri, pe fecioare, pe copii și pe femei; dar să nu vă atingeți de nici unul din cei ce au semnul pe frunte! Începeți însă cu Locașul Meu cel sfânt!’ Ei au început cu bătrânii care erau înaintea Templului”.
Isus este gata să părăsească locul milei din sanctuarul ceresc, ca să-și îmbrace hainele răzbunării și să-și reverse mânia în judecățile Sale asupra acelora care n-au răspuns luminii pe care Dumnezeu le-a dat-o. “Pentru că sentința împotriva lucrării celui rău nu este executată imediat, de aceea inima fiilor oamenilor este în totul dedată să facă răul”. În loc de a se înmuia pentru răbdarea și îndelunga răbdare pe care Domnul a manifestat-o față de ei, aceia care nu se tem de Dumnezeu și nu iubesc adevărul își împietresc inimile în comportarea lor rea. Dar sunt limite chiar pentru îndelunga răbdare a lui Dumnezeu și mulți trec dincolo de aceste limite. Ei au depășit limitele harului și de aceea Dumnezeu trebuie să intervină pentru a-și apăra onoarea.
-208-
Despre amoriți, Domnul a spus: “În al patrulea neam, ei se vor întoarce aici; căci nelegiuirea amoriților nu și-a atins încă vârful”. Deși această națiune se făcea remarcată datorită idolatriei și corupției, ea nu umpluse încă cupa nelegiuirii ei și Dumnezeu n-a dat porunca pentru totala ei distrugere. Poporul trebuie să vadă puterea divină manifestată într-un mod remarcabil, încât ei să fie lăsați fără scuze. Creatorul Cel milostiv a fost binevoitor să suporte nelegiuirea lor până la a patra generație. Apoi, dacă nu se va vedea nici o schimbare spre bine, judecățile Sale aveau să cadă asupra lor.
Cu o corectitudine ce nu greșește, Cel Infinit păstrează încă un raport al tuturor națiunilor. În timp ce mila Sa este oferită, cu chemarea la pocăință, acest raport va rămâne deschis; dar când cifra ajunge la o anumită sumă pe care a fixat-o Dumnezeu, începe aplicarea mâniei Sale. Socoteala este închisă. Răbdarea divină a ajuns la capăt. Nu mai există nici o implorare, nici o acțiune a milei în favoarea lor.
Profetul, privind de-a lungul veacurilor, a avut acest moment prezentat în viziune, înaintea sa. Națiunile veacului acestuia au beneficiat de o milă fără precedent. Le-au fost date cele mai alese binecuvântări ale lui Dumnezeu, dar o mândrie mereu crescândă, lăcomie, idolatrie, disprețul față de Dumnezeu, nerecunoștința cea mai josnică sunt scrise în dreptul și împotriva lor. Ei au depășit măsura îndurării lui Dumnezeu.
-209-
Dar ceea ce m-a făcut să mă cutremur a fost faptul că aceia care au avut cea mai mare lumină și cele mai mari privilegii s-au contaminat de nelegiuirea ce predomina. Influențați de cei nelegiuiți din jurul lor, mulți, chiar dintre aceia care mărturisesc adevărul, s-au răcit și au fost luați de curentul puternic al răului. Batjocura universală aruncată asupra adevăratei evlavii și sfințenii i-a dus pe aceia care nu sunt strâns legați de Dumnezeu să piardă respectul față de Legea Sa. Dacă ar fi urmat lumina și dacă ar fi ascultat de adevăr din inimă, această lege sfântă avea să fie privită ca fiind mult mai prețioasă pentru ei, atunci când era disprețuită și dată la o parte. Pe măsură ce lipsa de respect față de Legea lui Dumnezeu se manifesta din ce în ce mai mult, linia de demarcație dintre păzitorii ei și lume a devenit mai distinctă. Iubirea pentru preceptele divine creștea cu o clasă, în timp ce disprețul față de lume creștea cu o altă clasă.
Criza se apropie foarte repede. Rapiditatea cu care cifrele se umflă arată că timpul pentru revărsarea mâniei lui Dumnezeu este gata să vină. Deși nu-i face plăcere să pedepsească, cu toate acestea, El va pedepsi și va face acest lucru repede. Aceia care umblă în lumină vor vedea semnele primejdiei ce se apropie; dar ei nu trebuie să stea liniștiți, într-o așteptare nepăsătoare a ruinei, mângâindu-se cu credința că Dumnezeu va ocroti pe poporul Său în ziua mâniei. Departe de așa ceva. Ei trebuie să-și dea seama că este de datoria lor să lucreze în mod stăruitor pentru salvarea altora, privind cu o credință puternică la Dumnezeu pentru ajutor. “Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.”
Aluatul evlaviei nu și-a pierdut în totul puterea. În timpul când primejdia și criza bisericii sunt cele mai mari, mica grupă care stă în lumină va geme și va suspina pentru nelegiuirile ce au loc în țară. Dar în mod special rugăciunile se vor înălța în favoarea bisericii, pentru că membrii ei se comportă la fel ca lumea.