Va jefui oare un om pe Dumnezeu?
Dumnezeu a stabilit ca răspândirea luminii și adevărului pe acest pământ să fie dependentă de eforturile și darurile benevole ale acelora care s-au împărtășit de darurile cerului. Judecând în mod comparativ, puțini sunt aceia care sunt chemați să meargă ca slujitori ai Evangheliei și misionari, dar mulți trebuie să conlucreze pentru răspândirea adevărului cu mijloacele lor.
Istoria lui Anania și a Safirei ne este dată ca să putem înțelege păcatul înșelăciunii în ceea ce privește darurile și contribuțiile noastre. Ei au făgăduit în mod voluntar să dea o parte din averea lor pentru dezvoltarea cauzei Domnului Hristos; dar atunci când banii au fost în mâinile lor, nu și-au mai împlinit obligația pentru care s-au angajat, în același timp dorind ca ceilalți să creadă că au dat tot. Pedepsirea lor a fost remarcabilă, ca o continuă avertizare pentru creștinii din toate veacurile. Același păcat este și astăzi teribil de răspândit, dar, cu toate acestea, noi nu auzim de o pedepsire așa de evidentă. Domnul le arată oamenilor o dată cu ce scârbă privește El o asemenea ofensă adusă cerințelor Sale sacre, demnității Sale, apoi sunt părăsiți, urmând ca principiile generale ale administrației divine să intre în acțiune.
-149-
Darurile de bună voie și zecimea constituie venitul Evangheliei. Cu referire la mijloacele încredințate oamenilor, Dumnezeu cere o anumită parte — o zecime; dar El lasă la alegerea lor să spună cât de mare este zecimea și dacă să dea sau nu mai mult decât atât. Ei trebuie să dea cât au hotărât în inima lor. Dar când inima este mișcată de influența Duhului lui Dumnezeu și este făcută o juruință de a da o anumită sumă, cel care a făcut această juruință nu mai are dreptul asupra părții ce a fost consacrată lui Dumnezeu. El și-a dat cuvântul înaintea oamenilor și ei sunt martori ai acestei tranzacții. În același timp, el și-a asumat obligația sacră de a coopera cu Domnul la zidirea Împărăției Sale pe pământ. Făgăduințe de acest fel făcute oamenilor ar fi considerate ca fiind obligatorii. Nu sunt ele oare mult mai sacre și mai obligatorii atunci când sunt făcute lui Dumnezeu? Sunt oare făgăduințele făcute înăuntrul conștiinței mai puțin obligatorii decât angajamentele scrise dintre oameni?
Când lumina divină strălucește în inimă cu o claritate și o putere neobișnuită, egoismul își dezleagă legăturile și are loc o dispoziție de a da pentru cauza lui Dumnezeu. Nimeni nu trebuie să aștepte ca să li se îngăduie să-și aducă la îndeplinire făgăduințele făcute, fără un protest din partea lui Satana. Lui nu-i place să vadă cum se zidește Împărăția Răscumpărătorului pe pământ. El furnizează ideea că făgăduința dată este prea mare, că, dacă ar duce-o la îndeplinire, i-ar afecta în eforturile lor de a avea cele necesare sau de a satisface dorințele familiei. Puterea pe care o are Satana asupra minții omenești este uimitoare. El lucrează cu mult zel pentru a păstra inima legată de eu.
-150-
Singurele mijloace pe care Dumnezeu le-a rânduit pentru înaintarea cauzei Sale sunt acelea de a binecuvânta pe oameni cu avere, cu bunuri. El le dă strălucirea soarelui și ploaia. El face ca vegetația să crească; El dă sănătatea și iscusința de a obține mijloacele materiale. Toate binecuvântările noastre vin din mâna Lui generoasă, îmbelșugată. În schimb, El dorește ca bărbații și femeile să-și arate recunoștința, dându-I lui Dumnezeu înapoi o parte, în zecimi și daruri, daruri de mulțumire, daruri de bunăvoie și daruri pentru vină.
Inimile oamenilor se împietresc prin egoism și, asemenea lui Anania și a Safirei, ei sunt ispitiți să rețină o parte din bani, în timp ce pretind că sunt credincioși rânduielii zecimii. Va jefui un om pe Dumnezeu? Dacă ar curge în tezaurul bisericii mijloacele materiale după planul lui Dumnezeu — a zecea parte din toate veniturile, — ar fi abundență de mijloace pentru a duce mai departe lucrarea Sa.
Da, spun unii, apelul de a da pentru cauza lui Dumnezeu este permanent; m-am săturat să tot dau. Tu nu? Îngăduie-mi să te întreb: Nu te-ai săturat să tot primești din mâna cea darnică a lui Dumnezeu? Până când El nu va înceta să te binecuvânteze, tu ai obligația de a-I înapoia partea pe care El o cere. El te binecuvântează pentru ca, la rândul tău, să ai și tu puterea de a binecuvânta pe alții. Când te vei sătura primind, atunci poți spune: M-am săturat de atâtea apeluri pentru a da. Dumnezeu și-a rezervat pentru El o parte din tot ce am primit. Când aceasta Îi este înapoiată, ce a rămas este binecuvântat; dar atunci când este reținut totul, mai curând sau mai târziu, este blestemat. Mai întâi, partea lui Dumnezeu; orice altceva este pe planul al doilea.
În fiecare comunitate trebuie să existe un fond pentru săraci. Fiecare membru să aducă un dar de mulțumire lui Dumnezeu, o dată pe săptămână sau o dată pe lună, după cum se consideră mai bine. Aceste daruri vor exprima mulțumirea noastră pentru darul sănătății, al hranei și al hainelor în care ne simțim bine. Și după cum ne-a binecuvântat Dumnezeu cu aceste înlesniri, să dăm și noi pentru cei săraci și pentru cei în suferință. Aș dori să atrag atenția fraților mei în mod deosebit asupra acestui punct. Aduceți-vă aminte de cei săraci. Renunțați la ceva din surplusul vostru, da, chiar la traiul vostru bun, și ajutați-i pe aceia care nu pot obține decât foarte puțină hrană și îmbrăcăminte. Făcând acest lucru pentru ei, îl faceți pentru Domnul Isus în persoana sfinților Săi. El Se identifică cu suferințele neamului omenesc. Nu așteptați până când nevoile voastre închipuite sunt toate satisfăcute. Nu vă încredeți în sentimentele voastre, dând doar atunci când simțiți că trebuie să dați și să vă rețineți să dați atunci când nu simțiți nevoia de a da. Dă cu regularitate, fie zece, fie douăzeci sau cincizeci de cenți pe săptămână, așa sau atât cât ai vrea să vezi în rapoartele cerului în ziua cea mare a Domnului.
-151-
Vă mulțumim pentru intențiile voastre bune, dar cei săraci nu pot fi ajutați să se simtă bine numai cu bunele voastre intenții. Ei trebuie să aibă dovezi palpabile ale bunătății voastre materializate în hrană și îmbrăcăminte. Dumnezeu nu înțelege ca vreunul dintre urmașii Săi să-și cerșească pâinea. El v-a dat o abundență de mijloace ca să puteți da celor în nevoie ajutorul de care aceștia au nevoie și pe care hărnicia și economia nu le pot da. Nu așteptați ca ei să vă atragă atenția la nevoile lor. Faceți așa cum a făcut Iov. El căuta să înțeleagă lucrul pe care nu-l cunoștea. Mergi într-un tur de informare și ia cunoștință de ceea ce este necesar și observă modul în care pot să fie cel mai bine satisfăcute aceste nevoi.
Mi-a fost arătat că mulți dintre oamenii voștri Îl jefuiesc pe Domnul de zecimi și daruri și, ca rezultat, lucrarea Sa este foarte mult frânată. Blestemul lui Dumnezeu va zăcea asupra acelora care trăiesc pe seama bunătății lui Dumnezeu și care totuși își închid inima și nu fac nimic sau aproape nimic pentru înaintarea cauzei Sale. Frați și surori, cum va putea binefăcătorul nostru Tată să continue să vă facă administratorii Săi, oferindu-vă mijloace care să fie folosite în Numele Lui, atunci când le țineți toate pentru voi, pretinzând în mod egoist că sunt ale voastre?
În loc să-i dea lui Dumnezeu mijloacele pe care El le-a așezat în mâinile lor, mulți investesc aceste mijloace cumpărând mai mult pământ. Răul acesta crește printre frații noștri. Ei au tot ce le-ar îngădui să se îngrijească de nevoile altora, dar iubirea de bani sau dorința de a fi socotiți la fel ca vecinii lor îi fac să îngroape mijloacele lor în lume și să rețină de la Dumnezeu ceea ce I se cuvine de drept. Să ne mai mire faptul că ei nu prosperă dacă Dumnezeu nu le binecuvântează holdele, iar ei sunt dezamăgiți? Dacă frații noștri și-ar aminti de faptul că Dumnezeu poate să binecuvânteze douăzeci de pogoane de pământ și să le facă să fie tot așa de productive ca și o sută de pogoane, atunci n-ar mai continua să se “îngroape” în pământuri, ci ar lăsa ca mijloacele să curgă în tezaurul lui Dumnezeu. “Luați seama”, spunea Domnul Hristos, “la voi înșivă, ca nu cumva să vi se îngreuneze inimile cu îmbuibare de mâncare și băutură și cu îngrijorările vieții acesteia.” Satana este încântat să vă vadă că vă întindeți fermele și că vă investiți mijloacele în afaceri lumești; căci, făcând astfel, nu numai că împiedicați înaintarea cauzei lui Dumnezeu, dar, prin neliniștea și munca peste măsură, nu faceți decât să slăbiți perspectiva voastră pentru viața veșnică.
-152-
Trebuie să dăm acum ascultare poruncii Mântuitorului nostru: “Vindeți ce aveți și dați milostenie. Faceți-vă rost de pungi, care nu se învechesc, o comoară nesecată în ceruri, unde nu se apropie hoțul și unde nu roade molia”. Acum este timpul ca frații noștri să-și reducă averile, și nu să le mărească. Suntem pe punctul de a ne strămuta într-o țară mai bună, chiar în ceruri. Deci, să nu rămânem locuitori ai pământului.
Vine timpul când nu vom mai putea vinde nicidecum. În curând se va da decretul, care le va interzice oamenilor să cumpere sau să vândă, în afara acelora care au semnul fiarei. Nu de mult, cu noi era gata să se împlinească acest lucru în California; dar aceasta n-a fost decât amenințarea cu cele patru vânturi care vor sufla. Până în prezent, ele sunt ținute de cei patru îngeri. Noi nu suntem încă gata. Este o lucrare ce trebuie să fie încă făcută și apoi îngerilor li se va porunci să le dea drumul, să lase ca cele patru vânturi să sufle pe pământ. Acesta va fi un timp hotărâtor pentru copiii lui Dumnezeu, un timp de necaz cum n-a fost niciodată de când sunt națiunile. Acum este ocazia noastră de a lucra.
Printre mulți dintre cei care mărturisesc adevărul există un spirit de neliniște. Unii vor să meargă într-o altă țară, într-un alt stat, să cumpere mari întinderi de pământ, să facă afaceri mari și întinse; alții vor să se mute în orașe. În felul acesta, comunitățile mici rămân părăsite și descurajate, pe moarte, pe când, dacă cei care le-au părăsit ar fi fost mulțumiți să lucreze într-un mod mai modest, îndeplinindu-și cu credincioșie activitatea lor umilă, ar fi făcut ca familiile lor să trăiască confortabil și ar fi fost liberi să-și păstreze sufletele în dragostea lui Dumnezeu. Mulți dintre cei care se mută astfel sunt dezamăgiți. Ei își pierd mica lor proprietate, își pierd sănătatea și în cele din urmă părăsesc adevărul.