Acela care amestecă adevărul cu nelegiuirea, care declară credința sa în el și totuși îl rănește în fiecare zi printr-o viață nestatornică, se supune slujirii lui Satana și își duce sufletul la ruină. Această categorie de oameni are legături cu îngerii căzuți și sunt ajutați de ei în câștigarea controlului asupra minții. Când puterea fascinantă a lui Satana a pus stăpânire pe o persoană, Dumnezeu este uitat, iar omul care este plin de scopuri stricate este înălțat. Fapte imorale sunt practicate în secret de către aceste suflete înșelate, considerându-le a fi o virtute. Aceasta este un fel de vrăjitorie. Întrebarea pusă de apostol galatenilor poate, și pe bună dreptate, să fie pusă: “O, galateni nechibzuiți! Cine v-a fermecat, pe voi, înaintea ochilor cărora a fost zugrăvit Isus Hristos ca răstignit?” Există totdeauna o putere fermecătoare în erezii și în imoralitate. Mintea este așa de înșelată, încât nu mai poate raționa în mod inteligent și o iluzie este aceea care-i duce departe de curăție. Vederea spirituală ajunge să se întunece și persoane care până acum au dus o viață morală, nepătată, ajung să fie confuze datorită sofismelor înșelătoare ale acelor agenți ai lui Satana care mărturisesc a fi soli ai luminii. Această înșelăciune este cea care le dă putere acestor agenți. Dacă ar veni cu îndrăzneală și și-ar face în mod deschis propunerile, ei ar fi respinși fără nici un fel de ezitare. Dar, la început, ei lucrează pentru a obține simpatie și a-și asigura o încredere în ei ca oameni sfinți ai lui Dumnezeu și gata de sacrificiu de sine. Ca soli speciali ai lui Satana, ei își încep lucrarea iscusită de a atrage suflete departe de calea cea dreaptă, încercând să desființeze Legea lui Dumnezeu.
-143-
Când slujitorii se folosesc astfel de încrederea pe care poporul și-o pune în ei și duc sufletele la ruină, ei se fac mult mai vinovați decât un păcătos obișnuit, pentru că și poziția, și chemarea lor sunt mai înalte. În ziua Domnului, când cartea cea mare a cerului va fi deschisă, se va vedea că ea cuprinde numele multor slujitori ai Evangheliei care au avut pretenții de curăție a inimii și a vieții și au mărturisit că li s-a încredințat Evanghelia lui Hristos, dar care s-au folosit de poziția lor pentru a înșela sufletele și a le face să calce Legea lui Dumnezeu.
Când bărbați și femei cad sub puterea coruptă a lui Satana, este aproape imposibil să-i recuperezi din cursele oribile ale acestuia, așa încât să aibă din nou gânduri curate și concepții clare despre cerințele lui Dumnezeu. Pentru mintea lor înșelată, păcatul a fost sfințit de către slujitor și nu va mai fi niciodată privit iarăși în lumina aceea dezgustătoare, cum îl privește Dumnezeu. După ce standardul moral a fost coborât în mintea oamenilor, judecata lor se pervertește și ei privesc păcatul ca fiind neprihănire, iar neprihănirea păcat. Asociindu-se cu unii dintre aceștia, ale căror înclinații și obiceiuri nu sunt înalte și curate, și alții devin asemenea lor. Gusturile și principiile lor sunt adoptate aproape în mod inconștient.
Dacă este aleasă societatea unui om cu o minte necurată și cu obiceiuri stricate, preferând-o aceleia care este virtuoasă și curată, aceasta este o indicație sigură că gusturile și înclinațiile se armonizează, că s-a ajuns la un nivel moral foarte scăzut. Acest nivel este numit, de către aceste suflete înșelate și oarbe, ca fiind o înaltă și sfântă afinitate a spiritului — o armonie spirituală. Dar apostolul numește aceasta “duhurile răutății din locurile cerești”, împotriva cărora noi trebuie să ducem o luptă viguroasă.
Când își începe lucrarea, înșelătorul găsește în mod frecvent deosebiri de gusturi și obiceiuri; și, printr-o pretinsă evlavie, el câștigă încredere, iar când aceasta se realizează, puterea lui vicleană și înșelătoare este exercitată în stilul său propriu de a-și aduce la îndeplinire născocirile. Asociindu-se cu aceste elemente primejdioase, femeile se obișnuiesc să respire atmosfera necurată și, fără să bage de seamă, sunt cuprinse de același spirit. Ele își pierd identitatea și devin umbra celui ce le-a sedus.
-144-
Oameni ce mărturisesc a avea o lumină nouă, pretinzând a fi reformatori, vor avea o mare influență asupra unei anume categorii de credincioși, care sunt convinși de ereziile ce există în acest veac, dar care nu sunt satisfăcuți de starea spirituală a comunităților. Cu inimi devotate, cinstite, ei doresc să vadă producându-se schimbări spre mai bine și atingerea unui standard mai înalt. Dacă slujitorii credincioși ai Domnului Hristos vor prezenta adevărul, curat și nealterat, acestei categorii de credincioși, ei îl vor accepta și vor fi curățiți prin ascultarea de adevăr. Dar Satana, totdeauna vigilent, se așază în calea acestor suflete cercetătoare. Unii vin la ei ca reformatori, făcând mărturisiri de credință, așa cum Satana a venit la Domnul Hristos sub înfățișarea unui înger de lumină, și îi atrag tot mai departe de calea dreaptă.
Nefericirea și degradarea ce urmează pe calea imoralității nu pot fi estimate. Lumea este mânjită de locuitorii ei. Aceștia aproape au împlinit măsura nelegiuirii lor; dar ceea ce va aduce cea mai grozavă pedeapsă este practicarea nelegiuirii sub mantia evlaviei. Răscumpărătorul lumii n-a respins niciodată adevărata pocăință, oricât de mare sau gravă ar fi fost vina; dar El îi condamnă aspru pe farisei și pe cei ipocriți. Este mult mai multă speranță pentru un păcătos sincer decât pentru astfel de oameni.
“Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună: pentru ca toți cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiți.” Acest om și cei ce au fost înșelați de el nu iubesc adevărul, ci au plăcere de nelegiuire. Și ce înșelăciune mai mare poate veni asupra lor decât aceea că Dumnezeu nu găsește nici o neplăcere în imoralitate și adulter? Biblia conține multe avertizări împotriva acestor păcate. Pavel îi scrie lui Tit despre aceia care “se laudă că au pe Dumnezeu, dar cu faptele Îl tăgăduiesc, căci sunt o scârbă, nesupuși și netrebnici pentru orice faptă bună”. “În norod s-au ridicat și prooroci mincinoși, care vor strecura pe furiș erezii mincinoase, se vor lepăda de Stăpânul care i-a răscumpărat și vor face să cadă asupra lor o pierzare veșnică. Mulți îi vor urma în destrăbălările lor. Și, din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău.” Cei la care se face referire aici nu sunt aceia care declară în mod deschis că nu au nici un fel de credință în Domnul Hristos, ci cei care mărturisesc a crede adevărul, dar care, prin caracterul lor stricat, aduc un reproș asupra lui, făcând să fie vorbit de rău.
-145-
“În lăcomia lor vor căuta ca, prin cuvântări înșelătoare, să aibă un câștig de la voi. Dar osânda îi pândește de multă vreme și pierzarea lor nu dormitează.” “Dar aceștia, ca niște dobitoace fără minte, din fire sortite să fie prinse și nimicite, batjocorind ce nu cunosc, vor pieri în însăși stricăciunea lor și își vor lua astfel plata cuvenită pentru nelegiuire. Fericirea lor este să trăiască în plăceri ziua-n amiaza mare. Ca niște întinați și spurcați, se pun pe chefuit la mesele lor de dragoste, când ospătează împreună cu voi. Le scapără ochii de preacurvie, și nu se satură de păcătuit. Momesc suflete nestatornice, au inima deprinsă la lăcomie, sunt niște blestemați. După ce au părăsit calea cea dreaptă, au rătăcit și au urmat calea lui Balaam, fiul lui Beor, care a iubit plata fărădelegii.”
“Oamenii aceștia sunt niște fântâni fără apă, niște nori alungați de furtună, cărora le este păstrată negura întunericului. Ei vorbesc cu trufie lucruri de nimic”, mândrindu-se cu lumina lor, cu cunoștința și iubirea pe care o au față de adevăr, “ei atrag cu poftele cărnii și cu desfrânări pe cei ce de-abia au scăpat de cei ce trăiesc în rătăcire.”
-146-
În acest veac al stricăciunii morale, când adversarul nostru, diavolul, aleargă ca un leu răcnind, căutând pe cine să înghită, văd că este necesar să-mi ridic vocea și să avertizez: “Vegheați și rugați-vă ca să nu cădeți în ispită”. Sunt mulți care au talente strălucite, dar care le folosesc în mod rău, slujindu-i lui Satana. Ce avertizare să adresez unor oameni care mărturisesc că au ieșit afară din lume și că au părăsit faptele ei, faptele întunericului? Unui popor pe care Dumnezeu l-a făcut păstrătorul legii Sale, dar care, asemenea smochinului, își flutură ramurile, aparent înfloritoare, în fața Celui Atotputernic, dar care nu are nici un rod spre slava lui Dumnezeu? Mulți dintre aceștia nutresc gânduri necurate, închipuiri nesfinte, dorințe nesfințite și pasiuni josnice. Dumnezeu urăște roadele aduse de un astfel de pom. Îngerii curați și sfinți privesc la o asemenea atitudine cu scârbă, în timp ce Satana jubilează. O, dacă bărbații și femeile ar lua în considerație ce anume se câștigă prin călcarea Legii lui Dumnezeu! În orice împrejurare, călcarea Legii lui Dumnezeu este o dezonoare la adresa lui Dumnezeu și un blestem pentru om. Noi trebuie să-l privim în felul acesta, în ciuda deghizării lui și indiferent de cine îl făptuiește.
Ca trimis al Domnului Hristos, vă somez pe cei care mărturisiți adevărul prezent să vă rețineți categoric de la orice atingere de ceea ce este necurat și să abandonați societatea acelora care insuflă sugestii necurate. Fie-vă scârbă cu cea mai intensă ură de aceste păcate pângăritoare. Feriți-vă de aceia care, chiar și numai în vorbire, lasă mintea să alerge în această direcție. “Căci din prisosul inimii vorbește gura.”
Având în vedere că numărul acelora care practică aceste păcate pângăritoare crește continuu în lume și vor pătrunde și în biserica noastră, vă avertizez să nu le dați nici un loc. Îndepărtați-vă de seducători. Deși unul ca acesta mărturisește că este un urmaș al Domnului Hristos, el este Satana sub chipul unui om; el a împrumutat haina cerului pentru a putea sluji mai bine pe stăpânul său. Nici pentru un moment n-ar trebui să dai loc unui gând necurat, ascuns; căci și numai acesta va mânji sufletul, după cum apa ce nu este curată murdărește conducta prin care trece.
-147-
Alege mai degrabă sărăcia, reproșul, despărțirea de prieteni sau orice altă suferință decât să-ți pângărești sufletul de păcat. Mai bine moartea decât dezonoarea sau călcarea Legii lui Dumnezeu — ar trebui să fie motoul fiecărui creștin. Ca oameni ce mărturisim a fi reformatori, tezaurizând cele mai solemne și purificatoare adevăruri ale Cuvântului lui Dumnezeu, noi trebuie să înălțăm standardul mult mai sus decât este astăzi. Păcatul și păcătoșii din biserică trebuie să fie imediat tratați, ca să nu fie contaminați și alții. Adevărul și curăția inimii cer ca să facem o lucrare desăvârșită de curățire a taberei de Acani. Cei în poziții de răspundere să nu sufere păcatul în fratele său. Arătați-i că el trebuie să-și părăsească păcatele sau, dacă nu va fi despărțit de biserică.
Când membrii individuali ai bisericii vor activa ca adevărați urmași ai blândului și smeritului Mântuitor, atunci va fi o mai puțină acoperire sau scuzare a păcatului. Toți se vor strădui să acționeze ca în prezența lui Dumnezeu. Ei își vor da seama că ochiul Său atotvăzător este totdeauna asupra lor și că până și cele mai tainice gânduri îi sunt cunoscute. Caracterul, motivele, dorințele și scopurile sunt tot așa de clare ca și lumina soarelui pentru ochiul Celui Atotputernic. Dar puțini sunt aceia care gândesc astfel. Cea mai mare clasă de oameni nu sunt conștienți de socoteala înfricoșătoare ce trebuie să fie dată la bara judecății lui Dumnezeu de către toți călcătorii Legii Sale.
Poți tu, care ai mărturisit că ai primit o lumină așa de mare, să fii mulțumit cu un nivel așa de scăzut? O, cât de zelos și cât de continuu ar trebui să căutăm prezența divină și înțelegerea adevărurilor solemne că sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape și că judecătorul întregului pământ este la ușă! Cum poți să nesocotești cerințele Lui drepte și sfinte? Cum poți să păcătuiești, să calci Legea Sa chiar în prezența lui Iehova? Cum poți să nutrești gânduri necurate și pasiuni josnice în prezența îngerilor sfinți și a Răscumpărătorului, care S-a dat pe Sine pentru tine ca să te poată răscumpăra din orice nelegiuire și să curățe pentru Sine un popor deosebit, zelos pentru fapte bune? Contemplând această problemă în lumina care strălucește de la crucea Domnului Hristos, nu va apărea oare păcatul prea josnic, prea periculos ca să fie nutrit în timp ce stăm chiar la granițele lumii veșnice?
-148-
Mă adresez poporului meu. Dacă te apropii de Isus și cauți să împodobești mărturisirea ta de credință printr-o viață bine ordonată și o vorbire sfântă, atunci picioarele tale vor fi păzite ca să nu rătăcească pe căi nepermise. Dacă vei veghea continuu în rugăciune, dacă vei face totul ca și când ai fi în imediata prezență a lui Dumnezeu, atunci vei fi salvat de a te supune ispitei, iar nădejdea va putea fi păstrată curată, fără pată și nemânjită până la sfârșit. Dacă îți păstrezi până la sfârșit încrederea, căile tale vor fi bine fixate în Dumnezeu; și ceea ce a început harul va fi încoronat cu slavă în Împărăția lui Dumnezeu. Roadele Duhului sunt: “dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor; împotriva acestor lucruri nu este lege”. Dacă Hristos este înăuntrul nostru, atunci noi vom crucifica firea pământească cu toate pasiunile și plăcerile ei.