Dar mulți sunt în activitatea de colportaj pentru a vinde cărți și tablouri care nu exprimă credința noastră și nu aduc cumpărătorului lumină. Ei sunt stimulați să facă această lucrare pentru că perspectivele financiare sunt mai atrăgătoare decât cele pe care le pot obține ca licențiați. Persoanele acestea nu au nici o destoinicie specială pentru lucrarea Evangheliei. Ele nu dobândesc acea experiență care i-ar face potriviți pentru lucrare. Prin acest fel de lucrare, ei pierd timp și ocazii. Ei nu învață să poarte povara sufletelor și zilnic să obțină cunoștință despre calea cea mai cu succes de câștigare a oamenilor la adevăr. Oamenii aceștia se abat frecvent de la convingerile Duhului lui Dumnezeu și primesc pecetea caracterului lumesc, uitând cât de mult Îi datorează Domnului, care și-a dat viața pentru ei. Ei își folosesc puterile pentru propriile lor interese egoiste și refuză să lucreze în via Domnului.
Am fost alarmată când am văzut plasele lui Satana, țesute în jurul bărbaților pe care Dumnezeu voia să-i folosească, îndepărtându-i de la lucrarea de slujire. Cu siguranță că va fi o lipsă de lucrători, dacă oamenii nu sunt încurajați mai mult să-și îmbunătățească aptitudinile cu scopul de a deveni slujitori ai lui Hristos. Satana prezintă continuu și stăruitor câștiguri financiare și avantaje lumești, ca să-i atragă pe oameni de la îndatoririle principale care le asigură o experiență în lucrurile lui Dumnezeu. Și când vede că oamenii vor să înainteze, predându-se lucrării de învățare a adevărului pentru cei care sunt în întuneric, el va face tot posibilul să-i împingă spre extreme, pentru a le slăbi influența și a-i face să piardă avantajele pe care le-ar fi câștigat, dacă ar fi fost echilibrați de Duhul lui Dumnezeu.
Mi s-a arătat că pastorii noștri își aduc o mare vătămare prin folosirea nepăsătoare a organelor lor vocale. Atenția lor a fost atrasă asupra acestei probleme importante și avertismente și instrucțiuni le-au fost date de către Duhul lui Dumnezeu. Era de datoria lor să învețe cea mai înțeleaptă manieră de folosire a acestor organe. Glasul, acest dar al cerului, este o puternică aptitudine pentru bine, și dacă nu este pervertit, va slăvi pe Dumnezeu. Important era să studieze și să urmeze, în mod conștiincios, câteva reguli simple. Dar, în loc să se instruiască pe ei înșiși, cum ar fi putut să facă, exercitându-și judecata sănătoasă, ei au angajat un profesor de retorică.
-605-
Drept rezultat, mulți dintre cei care au simțit că Dumnezeu avea o lucrare de făcut prin ei, aceea de a-i învăța adevărul pe alții, au devenit zăpăciți și înnebuniți din cauza elocinței. Unii dintre aceștia abia așteptau să li se prezinte această ispită. Interesul lor a fost atras de noutate, și tinerii și unii pastori au fost ademeniți de această emoție. Ei au părăsit câmpul de lucru, totul a fost neglijat în via Domnului, au plătit bani și au dat timpul lor prețios pentru a frecventa o școală de retorică. Atunci când au venit de la acest instructaj, consacrarea și religia au fost pierdute, iar povara pentru suflete a fost dată la o parte, cum ai da la o parte o haină. Ei au acceptat sugestiile lui Satana, și el i-a condus unde a vrut.
Unii s-au erijat în profesori de retorică, dar n-au avut nici înțelepciune și nici abilitate, dezgustând publicul, pentru că n-au folosit cum trebuie cunoștința dobândită. Realizările lor au fost lipsite de demnitate și bun simț; și aceste isprăvi din partea lor au închis ușa, în măsura în care sunt cunoscuți, pentru orice influență pe care puteau s-o aibă, în viitor, ca bărbați care să ducă solia adevărului în lume. Aceasta a fost născocirea lui Satana. Era bine să se facă o îmbunătățire în vorbire; dar a da timp și bani pentru această ramură și a preocupa mintea cu ea însemna a se grăbi spre extreme și a fi dovedită o mare slăbiciune.
Tinerii care se numesc păzitori ai Sabatului atașează la numele lor titlul de “profesor” și abuzează de ceilalți prin ceea ce ei nu înțeleg. În felul acesta, mulți pervertesc lumina pe care Dumnezeu le-a dat-o. Ei n-au o minte bine echilibrată. Elocința a devenit subiect de discuție. Ea i-a prins pe oameni să se angajeze într-o lucrare pe care nu o pot face cu înțelepciune, care i-a stricat pentru a face lucrarea pentru care, dacă ar fi căutat s-o aducă la îndeplinire, cu smerenie și modestie, în temere de Dumnezeu, ei ar fi avut un succes strălucit. Tinerii aceștia ar fi putut fi de folos în câmpul misionar ca strângători de abonamente și colportori sau ca licențiați, dovedindu-se a fi buni pentru lucrarea pastorală, făcând o lucrare pentru acum și pentru veșnicie. Dar au fost înnebuniți de ideea de a deveni profesori de retorică, iar Satana râde că i-a prins în plasa pe care le-a pus-o înainte.
-606-
Slujitorii lui Dumnezeu trebuie să fie tot mereu uniți. Ei trebuie să reprime și să stăpânească trăsături tari de caracter și, zi de zi, trebuie să reflecteze cu atenție asupra felului de structură a vieții pe care și-o clădesc. Sunt ei creștini onorabili în viața lor de toate zilele? Se văd în viața lor fapte nobile, corecte, care vor face clădirea caracterului lor să arate ca un templu frumos al lui Dumnezeu? După cum o lemnărie slabă va scufunda un vas, iar o plesnitură face ca lanțul să fie fără valoare, tot așa o trăsătură de caracter demoralizatoare, descoperită în cuvinte sau fapte, își va lăsa influența spre rău și, dacă nu este biruită, va distruge toate virtuțile.
Fiecare facultate din om este ca un muncitor care construiește pentru acum și pentru veșnicie. Zi de zi, clădirea se înalță, deși posesorul nu-și dă seama de acest lucru. Ea este o clădire care trebuie să stea fie ca un turn de avertizare din cauza diformității ei, fie ca o construcție pe care o vor admira Dumnezeu și îngerii, pentru armonia ei cu Modelul divin. Puterile mintale și morale pe care ni le-a dat Dumnezeu nu constituie caracterul. Ele sunt talente pe care trebuie să le folosim, și care, dacă sunt folosite cum trebuie, vor forma un caracter corect. Un om poate avea sămânță prețioasă în mâna lui, dar acea sămânță nu este o livadă cu pomi fructiferi. Pentru ca sămânța să poată deveni un pom, trebuie mai întâi să fie semănată. Mintea este grădina; caracterul este fructul. Dumnezeu ne-a dat talente ca să le cultivăm și să le dezvoltăm. Propria noastră cale determină caracterul nostru. Exersând aceste puteri în așa fel ca ele să se armonizeze și să formeze un caracter de valoare, noi avem o lucrare pe care nimeni, în afară de noi, nu o poate face.
Cei care au trăsături de caracter aspre și grosolane sunt vinovați înaintea lui Dumnezeu dacă, prin exersare, nu reprimă și nu smulg din rădăcină toată amărăciunea firii lor. Omul care cedează în fața nerăbdării îi slujește lui Satana. “Dacă vă dați robi cuiva, ca să-l ascultați, sunteți robii aceluia de care ascultați”. Un caracter bun este mai prețios înaintea lui Dumnezeu decât aurul din Ofir. Domnul dorește să aibă oameni care să acționeze pentru acum și pentru veșnicie. Noi am primit ca moștenire și bune, și rele, iar prin cultivarea lor le putem face pe cele rele și mai rele sau pe cele bune mai bune. Va câștiga răul teren, ca la Iuda, sau va fi curățat din sufletele noastre, predominând binele?
-607-
Să fie nutrite principul, dreptatea, cinstea. Cinstea nu va locui unde sălășluiește politica. Ele niciodată nu vor fi de acord; una este a lui Baal, cealaltă a lui Dumnezeu. Stăpânul cere de la slujitorii Săi să fie cinstiți în rațiune și faptă. Lăcomia și avariția trebuie să fie biruite. Cei care își aleg ca asociat cinstea o vor încorpora în toate faptele lor. Oamenii aceștia nu sunt plăcuți unei categorii mari, dar, pentru Dumnezeu, ei sunt minunați.
Satana lucrează pentru a se infiltra peste tot. El îi va despărți chiar și pe prieteni. Sunt oameni care vorbesc tot timpul, clevetesc și depun mărturie falsă, care seamănă sămânța discordiei și stârnesc ceartă. Dumnezeu privește spre această clasă ca fiind cei mai eficienți slujitori ai lui Satana. Dar omul care este jignit se află într-o poziție mult mai puțin periculoasă decât când este lingușit și lăudat pentru câteva eforturi care par să aibă succes. Lauda așa-zișilor prieteni este mai primejdioasă decât reproșul.
Fiecare om care se laudă înlătură lustrul de pe cele mai bune eforturi ale sale. Un caracter cu adevărat nobil nu se va înjosi să se simtă jignit de acuzațiile false ale vrăjmașilor; fiecare cuvânt rostit piere fără să vatăme, pentru că el întărește ceea ce nu poate fi răsturnat. Domnul dorește ca poporul Său să fie strâns unit cu El, Dumnezeul răbdării și al iubirii. Toți trebuie să manifeste în viața lor iubirea lui Hristos. Nimeni să nu-și permită să deprecieze reputația sau poziția altuia; aceasta este egoism. El spune: “Eu sunt cu mult mai bun și mai capabil decât tine, așa că Dumnezeu mă preferă pe mine. Tu nu ești de mare însemnătate.”
Pastorii noștri din locuri de răspundere sunt bărbați pe care Dumnezeu i-a acceptat. N-are importanță care este originea lor, n-are importanță poziția lor de mai înainte, dacă au mers în urma plugului, dacă au lucrat în meseria de tâmplar sau dacă s-au bucurat de instruirea unui colegiu; dacă i-a acceptat Dumnezeu, nimeni să nu arunce asupra lor nici cel mai mic blam. Niciodată să nu se vorbească defăimător despre nici un om, pentru că el poate fi mare în fața Domnului, în timp ce acei care se simt mari pot fi puțin prețuiți de Dumnezeu din cauza perversității inimii lor. Unica noastră siguranță este să ne așezăm smeriți la piciorul crucii, să fim mici în ochii noștri și să ne încredem în Dumnezeu, pentru că numai El singur are putere să ne facă mari.
-608-
Pastorii noștri sunt în primejdie să-și atribuie merite în lucrarea pe care o fac. Ei cred că Dumnezeu îi favorizează și devin astfel independenți și îngâmfați; atunci, Domnul îi lasă pe seama loviturilor lui Satana. Pentru a face să fie acceptată lucrarea lui Dumnezeu, trebuie să avem duhul blândeții, al smereniei sufletului, fiecare stimând pe alții mai mult decât pe sine. Sunt multe în joc. Acum este nevoie de judecata și abilitatea tuturor. Lucrarea fiecărui om este suficient de importantă pentru a pretinde să fie adusă la îndeplinire cu grijă și credincioșie. Un om nu poate face lucrarea tuturor. Fiecare are locul lui respectiv și lucrarea lui specială și fiecare trebuie să înțeleagă că lucrarea trebuie să reziste la încercarea judecății.
Lucrarea din fața noastră este importantă și întinsă. Ziua lui Dumnezeu se grăbește și toți lucrătorii din câmpul cel mare al Domnului trebuie să fie bărbați care se străduiesc să devină desăvârșiți, nelipsindu-le nimic, nerămânând în urmă cu nici un dar, așteptând arătarea Fiului omului pe norii cerului. Nici un moment din timpul nostru cel prețios să nu fie devotat spre a face pe alții să se conformeze ideilor și părerilor noastre personale. Dumnezeu va educa pe bărbații angajați ca și colaboratori în această lucrare până la cea mai mare exercitare a credinței și a dezvoltării unui caracter armonios.
Oamenii au diferite daruri, și unul este mai bine adaptat pentru o ramură a lucrării decât un altul. Ceea ce unul nu reușește să facă, fratele său pastor poate fi în măsură să aducă la îndeplinire. Lucrarea fiecăruia este importantă în poziția în care se află. Mintea unui om nu trebuie s-o stăpânească pe a celuilalt. Dacă un om se ridică, socotind că nimeni nu-l va influența și că se pricepe în orice ramură a lucrării, omul acela va cădea din harul lui Dumnezeu.
-609-
Soțul meu are experiență și calități valoroase, și dacă acestea pot fi sfințite prin harul lui Hristos, Dumnezeu va face ca lucrarea lui să fie întru totul acceptată, dacă el va imita Modelul.
Dumnezeu dorește ca pastorii Haskell, Butler, Whitney și White să vină mai aproape de El. Bărbații aceștia pot avea calități prețioase, dar, dacă Hristos nu este descoperit în caracter, acestea nu vor fi mai acceptabile decât jertfa lui Cain. Jertfa lui, în ea însăși, a fost bună, dar în ea nu era Mântuitorul.