În conformitate cu cantitatea atribuită, va fi și cantitatea solicitată. Cu cât este mai mare capitalul încredințat, cu atât mai valoros este darul pe care-l cere Dumnezeu să-I fie retrocedat. Dacă un creștin are zece sau douăzeci de mii de dolari, cerințele lui Dumnezeu sunt obligatorii pentru el nu numai în a da partea sa proporțională după sistemul zecimii, ci să prezinte lui Dumnezeu și jertfa sa pentru păcat și jertfa sa de mulțumire. Dispensațiunea levitică s-a evidențiat într-o manieră remarcabilă, prin sfințirea proprietății. Când vorbim despre zecime, ca standard al contribuțiilor iudaice pentru scopuri religioase, noi nu vorbim în mod înțelept. Domnul și-a păstrat pretențiile Sale înalte și prin fiecare produs, lor li se amintea de Dătător, cerându-li-se să I se facă restituiri. Li se cerea să plătească o răscumpărare pentru fiul lor întâi născut, pentru primele roade ale turmelor lor și pentru primul cules al recoltelor. Tot ceea ce cădea la cules era lăsat pentru săraci și, o dată la fiecare șapte ani, țarinile erau lăsate să producă de la sine pentru cei nevoiași. Apoi erau jertfele de ispășire, jertfele pentru vină, jertfele pentru păcat și scutirea de toate datoriile la fiecare al șaptelea an. Mai erau și numeroase cheltuieli pentru ospitalitate și daruri pentru săraci și erau și impozite asupra proprietăților lor.
La perioade stabilite, pentru a păstra integritatea legii, oamenii erau chestionați dacă și-au îndeplinit juruințele cu credincioșie sau nu. O minoritate conștiincioasă a restituit lui Dumnezeu cam o treime din tot venitul pentru folosul intereselor religioase și pentru cei săraci. Aceste lucruri nu erau cerute din partea unei anumite clase de oameni, ci de la toți, cerința fiind proporțională cu cantitatea avută. În afară de toate aceste donații sistematice și regulate, mai erau și scopuri speciale care apelau la daruri de bunăvoie, precum clădirea cortului întâlnirii din pustie și templul construit la Ierusalim. Proiectele acestea au fost făcute de Dumnezeu și puse asupra poporului spre binele lor, precum și spre a susține lucrarea Lui.
-468-
În privința aceasta trebuie să aibă loc printre noi, ca popor, o trezire. Sunt puțini oameni care simt mustrări de conștiință dacă și-au neglijat datoria privind facerea de bine. Numai puțini simt remușcări pentru că Îl jefuiesc zilnic pe Dumnezeu. Dacă un creștin îl plătește pe semenul său insuficient în mod deliberat sau accidental sau refuză să se achite de o datorie adevărată, conștiința lui, dacă nu este veștejită, îl va tulbura; el nu se poate odihni, deși nu mai știe nimeni în afară de el. Sunt multe juruințe neglijate și făgăduieli neplătite și totuși cât de puțini își tulbură mintea cu această problemă; cât de puțini simt vinovăția acestei încălcări a datoriei! Asupra acestui subiect trebuie să avem convingeri noi și mai profunde. Conștiința trebuie să fie trezită și problemei trebuie să i se dea o atenție serioasă, pentru că în ziua de apoi trebuie să se dea socoteală lui Dumnezeu și cerințele Lui trebuie să fie satisfăcute.
Responsabilitățile omului de afaceri, oricât de mare sau de mic este capitalul lui, vor fi în proporție exactă cu darurile primite de la Dumnezeu. Înșelăciunea bogățiilor a ruinat mii și zeci de mii. Acești oameni bogați uită că sunt ispravnici și că se apropie cu grăbire ziua când li se va spune: “Dă-mi socoteală de isprăvnicia ta”. Așa cum este arătat în pilda talanților, fiecare om este răspunzător pentru înțeleapta folosire a darurilor acordate. Omul sărman, din pildă, fiindcă a avut darul cel mai mic, a simțit responsabilitatea cea mai mică și n-a folosit talantul care i-a fost încredințat; de aceea a fost aruncat în întunericul de afară.
Hristos a spus: “Cât de anevoie vor intra în Împărăția lui Dumnezeu cei ce au avuții”. Și ucenicii Lui s-au mirat de învățătura Lui. Când un slujbaș, care a lucrat cu succes în aducerea de suflete la Isus Hristos, părăsește lucrarea sacră pentru a obține un câștig vremelnic, el se cheamă un apostat și va fi făcut răspunzător față de Dumnezeu pentru talentele care au fost întrebuințate greșit. Când oameni de afaceri, fermieri, meseriași, negustori, avocați etc. devin membri ai bisericii, ei devin slujbași ai lui Hristos, și cu toate că talentele lor pot fi complet diferite, responsabilitatea lor de a face să înainteze cauza lui Dumnezeu, prin efort personal și cu mijloace proprii, nu este mai mică decât cea care apasă asupra pastorului. Vaiul care va cădea asupra pastorului, dacă nu predică Evanghelia, va cădea tot atât de sigur asupra omului de afaceri dacă, cu diferiții lui talanți, nu vrea să fie conlucrător cu Hristos în realizarea acelorași rezultate. Când li se explică acest lucru, unii vor spune: “Aceasta este o vorbă prea tare”; cu toate acestea, ea este adevărată, deși este continuu contrazisă de practica oamenilor care mărturisesc că sunt urmași ai lui Hristos.
-469-
Dumnezeu a procurat pâine pentru poporul Său din pustie printr-o minune a îndurării și El ar fi putut procura tot ce era necesar pentru slujba religioasă, dar n-a făcut-o, pentru că, în nemărginita Sa înțelepciune, a văzut că instruirea morală a poporului Său depindea de conlucrarea lor cu El, fiecare dintre ei trebuind să facă ceva. Atâta timp cât adevărul este progresiv, cerințele lui Dumnezeu apasă asupra oamenilor să dea ceea ce le-a încredințat El tocmai pentru scopul acesta. Dumnezeu, Creatorul omului, prin instituirea planului de binefacere sistematică, a făcut ca lucrarea să fie suportată în mod egal de către toți, în funcție de aptitudini. Fiecare trebuie să fie propriul său controlor și este lăsat să dea cum își propune în inima sa. Dar sunt unii vinovați de același păcat ca și Anania și Safira, crezând că, dacă rețin o parte din ceea ce cere Dumnezeu, prin sistemul zecimii, frații niciodată nu vor cunoaște acest lucru. Așa a crezut perechea vinovată al cărei exemplu ne este dat ca o avertizare. Prin acest caz, Dumnezeu dovedește că El cercetează inima. Motivele și scopurile omului nu pot fi ascunse de El. Domnul a lăsat o avertizare veșnică pentru creștinii din toate veacurile, ca să se păzească de păcatul spre care sunt înclinate continuu inimile oamenilor.
Deși acum nu se vede nici un semn al dezaprobării lui Dumnezeu, pentru repetarea păcatului comis de Anania și Safira, totuși păcatul este tot atât de hidos în fața lui Dumnezeu și aduce pedeapsa tot atât de sigur asupra păcătosului la ziua judecății; însă mulți vor simți blestemul lui Dumnezeu chiar în această viață. Când se face o făgăduință pentru cauză, aceasta este o juruință făcută lui Dumnezeu și ea trebuie ținută. În fața lui Dumnezeu nu este mai puțin decât un sacrilegiu a ne însuși pentru propriul nostru folos ceea ce a fost făgăduit o dată pentru înaintarea sfintei Sale lucrări.
-470-
Când am promis verbal sau scris, în prezența fraților noștri să dăm o sumă anumită, ei sunt martori oculari ai contractului făcut între noi și Dumnezeu. Promisiunea nu este făcută omului, ci lui Dumnezeu, și este ca o notă scrisă unui vecin. Pentru creștin, nici un angajament legal nu îl obligă pentru plata banilor mai mult decât făgăduința făcută lui Dumnezeu.
Persoanele care făgăduiesc în felul acesta semenilor lor, în general, nu se gândesc să ceară să fie eliberate de făgăduințele lor. Dar pentru o juruință făcută lui Dumnezeu, Dătătorul tuturor favorurilor, care este de o importanță și mai mare, de ce căutăm să fim eliberați? Vrea omul să considere făgăduința lui mai puțin obligatorie pentru că este făcută lui Dumnezeu? Vrea omul, care mărturisește că este mântuit prin sacrificiul fără margini al lui Isus Hristos, să-L “jefuiască pe Dumnezeu”? Juruințele și acțiunile lui nu sunt cântărite în balanța dreptății tribunalului ceresc?
Fiecare dintre noi are un proces în curs de desfășurare la tribunalul ceresc. Umblarea noastră să constituie dovada împotriva noastră? Cazul lui Anania și al Safirei a fost foarte grav. Reținând o parte din preț, ei L-au mințit pe Duhul Sfânt. O vinovăție asemănătoare apasă asupra fiecărui ins care comite astfel de păcate. Când inimile oamenilor sunt înduioșate prin prezența Duhului lui Dumnezeu, ele sunt mai sensibile la impresiile Duhului Sfânt și sunt luate hotărâri pentru a renunța la eu și a se sacrifica pentru cauza lui Dumnezeu. Când lumina divină strălucește în încăperile minții cu claritate și cu o putere neobișnuită, atunci sunt învinse simțămintele omului firesc, egoismul își pierde puterea asupra inimii și este trezită dorința de a imita Modelul, pe Isus Hristos, practicând lepădarea de sine și binefacerea.
-471-
Dispoziția omului egoist din fire devine atunci amabilă și miloasă față de păcătoșii pierduți și el Îi face lui Dumnezeu o făgăduință solemnă, cum au făcut Avraam și Iacov. La astfel de ocazii sunt prezenți îngeri cerești. Iubirea de Dumnezeu și iubirea pentru suflete triumfă peste egoism și iubirea de lume. Acesta este cazul mai ales când vorbitorul prezintă, în puterea Duhului lui Dumnezeu, planul de răscumpărare prezentat de Maiestatea cerului în jertfa crucii. Din următoarele texte biblice putem vedea cum privește Dumnezeu subiectul juruințelor:
“Moise a vorbit căpeteniilor semințiilor copiilor lui Israel, și a zis: ‘Iată ce poruncește Domnul. Când un om va face o juruință Domnului sau un jurământ prin care se va lega printr-o făgăduială, să nu-și calce cuvântul, ci să facă potrivit cu tot ce i-a ieșit din gură’.” “Nu lăsa gura ta să te bage în păcat și nu zice înaintea trimisului lui Dumnezeu: ‘M-am pripit’. Pentru ce să Se mânie Dumnezeu din pricina cuvintelor tale și să te nimicească lucrarea mâinilor tale?”. “De aceea voi merge în casa Ta cu arderi de tot, îmi voi împlini juruințele făcute ție, juruințe care mi-au ieșit de pe buze, pe care mi le-a rostit gura când eram la strâmtorare.” “Este o cursă pentru om să facă în pripă o făgăduință sfântă și abia după ce a făcut juruința să se gândească.” “Dacă faci o juruință Domnului, Dumnezeului tău, să nu pregeți s-o împlinești, căci Domnul, Dumnezeul tău, îți va cere socoteală și te vei face vinovat de un păcat. Dacă te ferești să faci o juruință, nu faci un păcat. Dar să păzești și să împlinești ce-ți va ieși de pe buze, și anume juruințele pe care le vei face de bunăvoie Domnului, Dumnezeului tău și pe care le vei rosti cu gura ta.”
“Faceți juruințe Domnului, Dumnezeului vostru, și împliniți-le! Toți cei ce-L înconjoară să aducă daruri Dumnezeului celui înfricoșat.” “Dar voi îl pângăriți, prin faptul că ziceți: ‘Masa Domnului este spurcată și ce aduce ea este o mâncare de disprețuit!’ Voi ziceți: ‘Ce mai osteneală!’ și o disprețuiți, zice Domnul oștirilor; și aduceți ce este furat, șchiop sau beteag: ‘Iată darurile de mâncare pe care le aduceți! Pot Eu să le primesc din mâinile voastre?’ zice Domnul. Nu! Blestemat să fie înșelătorul, care are în turma lui o vită de parte bărbătească și totuși juruiește și jertfește Domnului o vită beteagă! Căci Eu sunt un Împărat mare, zice Domnul oștirilor, și Numele Meu este înfricoșat printre neamuri.”
-472-
“Dacă ai făcut o juruință lui Dumnezeu, nu zăbovi s-o împlinești, căci Lui nu-I plac cei fără minte, de aceea împlinește juruința pe care ai făcut-o. Mai bine să nu faci nici o juruință, decât să faci o juruință și să n-o împlinești.” (Eclesiastul 5, 4.5.)
Dumnezeu a dat omului o parte de făcut în realizarea mântuirii semenilor săi. El poate lucra în legătură cu Hristos, făcând fapte de îndurare și de binefacere. Dar el nu-i poate mântui, nefiind în stare să satisfacă cerințele dreptății insultate. Aceasta o poate face numai Fiul lui Dumnezeu, lăsând la o parte onoarea și slava, îmbrăcând natura Sa divină cu natură omenească și venind pe pământ spre a Se umili și a vărsa sângele Său în favoarea neamului omenesc.
Însărcinându-i pe ucenicii Săi să meargă “în toată lumea să predice Evanghelia la orice făptură”, Hristos le-a încredințat oamenilor lucrarea de răspândire a Evangheliei. Dar, în timp ce unii merg să propovăduiască, El îi cheamă pe alții să răspundă cerințelor Sale asupra lor pentru zecimi și daruri, cu care să sprijine lucrarea de slujire și să răspândească adevărul tipărit peste tot în țară. Acestea sunt mijloacele lui Dumnezeu de înălțare a omului. Este tocmai lucrarea de care are El nevoie, pentru că ea va stârni cele mai profunde simpatii ale inimii și va pune în exercițiu cele mai înalte aptitudini ale minții.