Orice lucru bun de pe pământ a fost pus aici de mâna darnică a lui Dumnezeu, ca expresie a iubirii Sale pentru om. Cei săraci sunt ai Lui și cauza religiei este tot a Lui. El a pus mijloace în mâinile oamenilor, ca darurile Sale divine să se poată scurge prin canale umane, pentru a face lucrarea hotărâtă nouă pentru salvarea semenilor noștri. Fiecare are lucrarea lui hotărâtă în marele câmp. Și totuși, nimeni să nu creadă că Dumnezeu este dependent de om. El putea rosti cuvântul, și fiecare fiu al sărăciei avea să fie făcut bogat. Într-o clipită de timp, El putea să vindece neamul omenesc de toate bolile lui. El putea să se lipsească de pastori cu desăvârșire și să-i facă pe îngeri ambasadori ai adevărului Său. El putea să scrie adevărul pe firmament, sau să-l tipărească pe frunzele pomilor și pe florile câmpului, sau, printr-un glas audibil, putea să-l proclame din cer. Dar Tatăl cel atotînțelept n-a ales nici una dintre aceste căi. El știa că omul trebuia să facă ceva pentru ca viața să poată fi o binecuvântare pentru el. Aurul și argintul sunt ale Domnului și, dacă alegea, El putea să le plouă din cer; dar, în loc de aceasta, El l-a făcut pe om ispravnic al Lui, încredințându-i mijloace, nu să fie acumulate, ci să fie folosite pentru binele altora. În felul acesta, omul devine mijlocul prin care El Își împarte binecuvântările pe pământ. Dumnezeu a făcut planul sistemului de binefacere pentru ca omul să poată deveni asemenea Creatorului său, binevoitor și neegoist în caracter, în cele din urmă părtaș cu El la slăvita răsplată veșnică.
-473-
Dumnezeu lucrează prin unelte omenești și oricine va trezi conștiința oamenilor, provocându-i pentru fapte bune și pentru un interes adevărat în înaintarea cauzei adevărului, nu face aceasta de le sine, ci prin Duhul lui Dumnezeu care lucrează în el. Făgăduințele făcute în astfel de împrejurări au un caracter sacru, fiind roade ale lucrării Duhului lui Dumnezeu. Când făgăduințele acestea sunt îndeplinite, Cerul acceptă jertfa și acești lucrători generoși sunt creditați cu o astfel de comoară investită în banca cerului. Unii ca aceștia pun o bună temelie pentru timpul care vine, ca să poată apuca viața veșnică.
Dar când prezența imediată a Duhului lui Dumnezeu nu este așa de viu simțită și mintea ajunge antrenată în îngrijorările vremelnice ale vieții, ei sunt atunci ispitiți să pună la îndoială forța obligației pe care și-au asumat-o de bunăvoie și, cedând sugestiilor lui Satana, ei raționează că asupra lor a fost făcută o presiune exagerată și că au acționat sub excitarea ocaziei; că cererea de mijloace spre a fi folosite pentru cauza lui Dumnezeu a fost exagerată și că ei au fost convinși să făgăduiască sub pretexte false, fără să înțeleagă pe deplin subiectul, și de aceea doresc să fie eliberați. Au pastorii puterea să le accepte scuzele și să spună: “Voi nu mai sunteți obligați față de făgăduința voastră; sunteți dezlegați de juruința voastră”? Dacă îndrăznesc să facă aceasta, ei devin părtași la păcatul de care se face vinovat cel care își retrage făgăduința.
-474-
Prima alocare din tot venitul nostru s-o facem pentru Dumnezeu. În sistemul de binefacere prescris pentru iudei li se cerea ori să aducă Domnului primele roade din toate darurile Sale, fie din turmele și cirezile lor, fie din produsele țarinilor, livezilor sau viei, ori să le răscumpere printr-un echivalent. Cum s-a schimbat ordinea lucrurilor în zilele noastre! Cerințele și pretențiile Domnului, dacă li se va da vreo atenție, sunt lăsate tocmai la urmă. Totuși, lucrarea noastră are nevoie de mijloace de zece ori mai multe acum decât au avut nevoie iudeii. Însărcinarea cea mare dată apostolilor a fost să meargă în toată lumea și să propovăduiască Evanghelia. Aceasta arată întinderea lucrării și creșterea răspunderii care apasă asupra urmașilor lui Hristos din zilele noastre. Dacă legea cerea zecimi și daruri cu mii de ani în urmă, cu cât sunt ele mult mai importante acum! Dacă bogații și săracii trebuia să dea o sumă proporțională cu averea lor în economia iudaică, acum ea este de două ori mai importantă.
Majoritatea celor care mărturisesc a fi creștini își împart mijloacele cu mare silă. Mulți dintre ei nu dau lui Dumnezeu a douăzecea parte din venitul lor, iar mulți dau cu mult mai puțin decât atât; în același timp, este o mare grupă care jefuiește pe Dumnezeu de zecimea cea mică și alții care vor să dea numai zecimea. Dacă toată zecimea s-ar vărsa în tezaurul Domnului așa cum ar trebui, s-ar primi astfel de binecuvântări, încât darurile și jertfele pentru scopuri sacre s-ar înmulți de zece ori și astfel ar fi păstrată deschisă calea între Dumnezeu și om. Urmașii lui Hristos să nu aștepte apeluri mișcătoare pentru a-i trezi la acțiune. Dacă sunt treziți spiritual, ei vor auzi în venitul fiecărei săptămâni, mare sau mic, glasul lui Dumnezeu și al conștiinței cerând cu autoritate zecimile și darurile datorate Domnului.
-475-
Lucrarea și darurile urmașilor Lui nu sunt numai dorite, ci, într-un sens, ele sunt absolut necesare. Cerul întreg este interesat în salvarea omului și așteaptă ca oamenii să devină interesați de propria lor mântuire și de aceea a semenilor lor. Toate lucrurile sunt gata, dar biserica este aparent pe terenul fermecat. Când se vor trezi și vor depune la picioarele lui Isus rugăciunile, averea și toate energiile și resursele lor, cauza adevărului va triumfa. Îngerii sunt uimiți văzând cum creștinii fac atât de puțin, când Isus le-a dat un astfel de exemplu, neretrăgându-Se nici de la moarte, și încă o moarte rușinoasă. Este o mirare pentru ei faptul că, atunci când mărturisitorii vin în contact cu egoismul lumii, ei pot să revină la vederile lor strâmte și la motive egoiste.
Două dintre cele mai mari păcate din lumea creștină de astăzi sunt prefăcătoria și lăcomia în cele care au de-a face cu Dumnezeu. Există o creștere a nepăsării din partea multora în ce privește împlinirea făgăduințelor lor față de diferitele instituții și întreprinderi religioase. Mulți privesc la actul făgăduinței ca și când acesta nu le-ar impune nici o obligație de îndeplinit. Dacă socotesc că banii lor le vor aduce un profit considerabil, fiind investiți în acțiunile de bancă sau în negustorie, sau dacă sunt indivizi în legătură cu instituția pe care au făgăduit s-o ajute, care fac excepție de la această acțiune de susținere, ei se simt perfect liberi să-și folosească banii după cum le place. Această lipsă de integritate este existentă în mare măsură printre cei care mărturisesc că păzesc poruncile lui Dumnezeu și privesc spre arătarea pe curând a Domnului și Mântuitorului lor.
Planul dăruirii benevole a fost orânduit de Dumnezeu, dar îndeplinirea fidelă a cerințelor lui Dumnezeu adesea este refuzată ori amânată, ca și când făgăduințele solemne n-ar avea nici o semnificație. Din cauza faptului că membrii bisericii neglijează plata zecimii și împlinirea făgăduințelor, instituțiile noastre nu sunt scutite de lipsuri financiare. Dacă cu toții, bogați și săraci, ar aduce zecimea la vistierie, ar fi provizii suficiente de mijloace pentru a scoate cauza din criza financiară și ar duce înainte în mod remarcabil lucrarea misionară din diferitele ei departamente. Dumnezeu apelează la cei care cred adevărul să-I predea lucrurile care sunt ale Sale. Cei care au crezut că a reține de la Dumnezeu este un câștig vor experimenta, în cele din urmă, blestemul Lui ca rezultat al jefuirii Sale de către ei. Nimic altceva decât incapacitatea totală de a plăti poate scuza pe cineva de neglijarea de a împlini prompt obligațiile sale față de Domnul. Nepăsarea față de problema aceasta dovedește că te afli în starea de orbire și înșelăciune și că nu ești vrednic de numele de creștin.
-476-
O comunitate este răspunzătoare pentru făgăduințele membrilor ei individuali. Dacă văd că este un frate care neglijează să-și împlinească juruințele, ei trebuie să lucreze cu el amabil, dar lămurit. Dacă nu se află în împrejurări care să-i dea posibilitatea să-și plătească juruința și este un membru merituos și cu inimă binevoitoare, atunci comunitatea să-l ajute în mod compătimitor. Astfel, ei pot trece dificultatea și pot primi ei înșiși o binecuvântare.
Dumnezeu dorește ca membrii bisericii Sale să considere obligațiile lor față de El tot așa de stricte ca și îndatoririle lor față de comerciant sau față de piață. Fiecare să-și revizuiască viața din trecut, să vadă dacă au fost neglijate făgăduințele neplăcute sau nerăscumpărate, și apoi să facă eforturi în plus spre a plăti “ultimul bănuț”; pentru că toți trebuie să fim confruntați și să așteptăm rezultatul final al unui tribunal unde nimic nu va rămâne în picioare la test, decât integritatea și adevărul.