Există o varietate de minți și toate au nevoie, mai mult sau mai puțin, să fie cultivate și instruite. Fiecare mișcare din cadrul lucrării lui Dumnezeu trebuie să fie caracterizată prin prudență și hotărâre. Un individ nehotărât este nestatornic și instabil ca apa și niciodată nu poate fi cu adevărat încununat de succes. Toți cei care Îl mărturisesc pe Hristos trebuie să fie muncitori. În gospodăria credinței nu există trântori. Fiecărui membru al familiei îi este repartizată o sarcină, o porțiune a viei Domnului în care să lucreze. Singura cale spre a veni în întâmpinarea cerinței lui Dumnezeu este să fim perseverenți în străduințele noastre pentru o utilitate mai înaltă. Ceea ce noi putem face cel mai bine este doar puțin, dar efortul fiecărei zile va mări capacitatea noastră de a lucra eficient și a aduce roade spre slava lui Dumnezeu.
Unii nu își controlează apetitul, ci își satisfac gustul pe cheltuiala sănătății. Ca rezultat, creierul este întunecat, cugetările lor devin apatice și nu reușesc să facă ce puteau face dacă erau tăgăduitori de sine și cumpătați. Aceștia Îl jefuiesc pe Dumnezeu de puterea fizică și mintală care putea fi consacrată slujirii Lui, dacă ar fi fost cumpătați în toate lucrurile. Pavel a fost un reformator al sănătății. El a spus: “Ci mă port aspru cu trupul meu, și-l țin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat”. El a simțit că asupra lui apasă răspunderea de a-și întări trupul ca să-l poată folosi spre slava lui Dumnezeu. Dacă Pavel era în primejdie datorită necumpătării, noi suntem într-o primejdie și mai mare, pentru că nu simțim și nu ne dăm seama ca el de nevoia de a-L slăvi pe Dumnezeu în trupul și duhul nostru, care sunt ale Lui. Îmbuibarea este păcatul acestui veac.
Cuvântul lui Dumnezeu pune păcatul lăcomiei în aceeași grupă cu beția. Atât de scârbos era păcatul acesta în fața lui Dumnezeu, încât El i-a dat instrucțiuni lui Moise ca acel copil, care nu era reținut în privința apetitului, ci avea să se îndoape cu orice lucru râvnit de gustul lui, să fie adus de părinți înaintea judecătorilor lui Israel și să fie omorât cu pietre. Situația celui lacom era socotită fără speranță. El nu era de nici un folos pentru alții, iar pentru sine era un blestem. Nu se putea avea încredere în el. Influența lui avea să contamineze tot mereu pe alții și lumea avea să fie mai bună fără un astfel de individ, pentru că defectele lui teribile aveau să fie perpetuate. Nimeni, care are simțământul responsabilității față de Dumnezeu, nu va îngădui ca înclinațiile senzuale să stăpânească rațiunea. Cei ce fac acest lucru nu sunt creștini, oricine ar fi ei și oricât de înaltă ar fi mărturisirea lor. Porunca lui Hristos este: “Voi fiți dar desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru cel ceresc este desăvârșit”.
-455-
Angajații caselor noastre de editură nu se perfecționează așa cum ar dori Dumnezeu. Există o lipsă de interes serios și altruist în lucrarea în care sunt angajați. Dumnezeu le cere acestor muncitori din lucrarea Sa să avanseze zilnic în cunoștință. Ei trebuie să facă o îmbunătățire înțeleaptă a facultăților pe care li le-a dat Dumnezeu, ca să poată deveni eficienți, muncitori conștiincioși și să-și îndeplinească munca fără pierderi pentru instituție.
Cel mai înțelept dintre oameni poate învăța lecții folositoare din procedeele și obiceiurile micilor ființe ale pământului. Albina cea harnică le dă oamenilor, cu inteligență, un exemplu pe care ar fi bine ca ei să-l imite. Insectele acestea păstrează o ordine perfectă și nici un leneș nu este îngăduit în stup. Ele își fac treaba cu o înțelepciune și o activitate care întrec priceperea noastră. Furnicile, pe care noi le socotim dăunătoare, fiind bune numai să fie strivite cu piciorul, sunt în multe privințe superioare omului, pentru că el nu-și dezvoltă în mod atât de înțelept darurile primite de la Dumnezeu. Înțeleptul ne atrage atenția la lucrurile cele mici ale pământului: “Du-te la furnică, leneșule, uită-te cu băgare de seamă la căile ei și înțelepțește-te! Ea n-are nici căpetenie, nici priveghetor, nici stăpân; totuși își pregătește hrana vara și strânge de-ale mâncării în timpul secerișului”. “Furnicile, care nu sunt un popor tare, dar își pregătesc hrana vara.” De la acești mici învățători putem învăța lecția credincioșiei. Dacă am fi cultivat cu aceeași hărnicie capacitățile pe care ni le-a atribuit un Creator atotînțelept, cât de mult ar fi crescut ele spre a fi de folos! Dacă privirea lui Dumnezeu este asupra celor mai mici creaturi ale Sale, atunci nu va privi El la omul făcut după chipul Lui și nu va cere de la el un venit corespunzător pentru toate avantajele date lui de către El?
-456-
Instituțiile care se ocupă de publicații trebuie puse în ordine. Cei care lucrează în aceste instituții trebuie să aibă ținte înalte și o adâncă și bogată experiență în cunoașterea voinței lui Dumnezeu. Ei totdeauna trebuie să stea de partea binelui și să exercite o influență salvatoare. Fiecare suflet care cheamă Numele lui Hristos trebuie să folosească foarte bine privilegiile de care se bucură și să-și îndeplinească cu credincioșie sarcinile, fără murmur și fără să se plângă. Conversația fiecăruia trebuie să aibă un caracter înalt, având drept scop să conducă mintea altora pe calea cea dreaptă. Sporadica menționare a bunătății divine și a iubirii lui Dumnezeu denotă o nerecunoștință evidentă și că Hristos nu este prețuit cu sfințenie în inimă.
Instituțiile nu vor prospera niciodată dacă nu sunt muncitori dezinteresați și mai altruiști, care să fie bărbați și femei într-adevăr temători de Dumnezeu, tăgăduitori de sine și în mod conștiincios independenți pentru Dumnezeu și dreptate. Editorul local de la Review and Herald va avea ocazia să vorbească cu seriozitate și fermitate. El trebuie să apere dreptatea, exercitând toată influența pe care i-o acordă poziția lui. Pastorul Waggoner a fost pus într-o poziție de neinvidiat, dar n-a fost lăsat singur. Dumnezeu l-a ajutat în împrejurările date, iar el a lucrat în mod minunat. Domnul nu l-a eliberat din funcție; iar el mai trebuie să lucreze în Oakland și San Francisco.
De la cei cărora le-a încredințat mult, Dumnezeu pretinde mult, în timp ce de la cei care au doar puțin li se cere să dea în mod corespunzător, dar toți se pot preda pe ei înșiși și în acțiunile lor să dovedească credincioșie față de prețioasa cauză a lui Hristos. Mulți își pot reduce cheltuielile, mărind astfel generozitatea lor pentru Hristos. Lupta din fața noastră este lepădarea de sine de dragul lui Hristos.
-457-
“Căci dragostea lui Hristos”, a spus Pavel, “ne strânge.” Acesta a fost principiul care a pus în mișcare conduita lui, aceasta a fost forța motrice pentru el. Dacă vreodată, pe calea datoriei, zelul lui a slăbit pentru un moment, o privire fugară spre cruce și spre uimitoarea iubire a lui Hristos, descoperită în jertfa Lui fără egal, era suficientă spre a-l face să-și încingă din nou coapsele minții și să persevereze înainte pe calea lepădării de sine. În lucrarea pentru frații lui, el s-a sprijinit mult pe manifestarea nemărginitei iubiri în minunata bunăvoință a lui Hristos, cu toată puterea ei, cuceritoare și constrângătoare.
Cât de serios și cât de mișcător este apelul său: “Căci cunoașteți harul Domnului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi, pentru ca prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogățiți”. Voi cunoașteți înălțimea de la care S-a coborât; sunteți familiarizați cu adâncimea umilinței la care a ajuns. Picioarele Lui au intrat pe calea lepădării de sine și a sacrificiului de sine și nu S-a dat la o parte până ce nu și-a dat viața. Între tronul din cer și cruce, pentru El n-a existat odihnă. Iubirea pentru om L-a făcut să primească bucuros orice jignire și să sufere orice abuz. “Și Eu Însumi Mă sfințesc pentru ei.” Toată slava Mea și tot ce sunt am dat pentru lucrarea de răscumpărare a omului. Cât de puțin activi sunt acum oamenii să se sfințească pentru lucrarea lui Dumnezeu, ca sufletele să poată fi salvate prin ei!
Pavel ne îndeamnă ca “fiecare dintre noi să se uite nu la foloasele lui, ci și la foloasele altora”. El ne invită să imităm viața marelui Model și ne îndeamnă să avem în noi “gândul acesta, care era și în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a crezut ca un lucru de apucat, să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuși și a luat chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfățișare a fost găsit ca un om, S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce”. Apostolul stăruie asupra subiectului punct cu punct, pentru ca mintea noastră să poată prinde și să înțeleagă pe deplin minunata bunăvoință a Mântuitorului în favoarea păcătoșilor. El Îl prezintă pe Hristos când a fost egal cu Dumnezeu și primea adorația îngerilor, apoi urmărește coborârea Lui până ce ajunge la cele mai de jos adâncimi ale umilinței, pentru a putea, cu brațul Său uman, să ajungă la omul căzut și să-l ridice din decăderea lui la speranță, la bucurie și la cer.
-458-
Pavel era profund neliniștit deoarece voia ca umilința lui Hristos să fie văzută și înțeleasă. El era convins că, dacă mintea oamenilor putea fi adusă să privească uimitoarea jertfă făcută de Maiestatea cerului, orice egoism avea să fie alungat din inima lor. Mai întâi, el îndreaptă mintea spre poziția pe care a ocupat-o Hristos în cer, la sânul Tatălui Său; apoi Îl descoperă ca dezbrăcându-Se de slava Lui, supunându-Se de bună voie la toate condițiile umilitoare ale naturii omului, luându-și responsabilitățile de rob și devenind ascultător până la moarte, și încă cea mai infamă și revoltătoare moarte, cea mai rușinoasă, cea mai chinuitoare — moartea pe cruce. Pot creștinii să contemple această manifestare minunată a iubirii lui Dumnezeu față de om fără emoții de iubire și un simțământ de înțelegere a faptului că noi nu suntem ai noștri? Un astfel de Stăpân nu trebuie să fie servit de silă, din lăcomie sau egoism.
“Căci știți”, zice Petru, “că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ați fost răscumpărați din felul vostru deșert de viețuire.” O, dacă acestea ar fi fost îndestulătoare spre a cumpăra mântuirea omului, cât de ușor ar fi putut să fie adusă la îndeplinire de către El, care spune: “Al Meu este argintul, și al Meu este aurul”. Dar călcătorul Legii lui Dumnezeu putea fi răscumpărat numai prin sângele prețios al Fiului lui Dumnezeu. Cei care nu apreciază jertfa cea minunată adusă pentru ei, reținându-și banii și puterile fizice, mintale și morale de la slujirea lui Hristos, vor pieri în egoismul lor.
“De la cel ce n-are” [care n-a pus pentru cea mai bună folosință capacitățile și mijloacele lui] “se va lua chiar și ce are.” Cei care sunt prea leneși spre a-și da seama de responsabilitățile care le revin și să-și exercite facultățile nu vor primi binecuvântarea lui Dumnezeu, și capacitatea pe care au avut-o le va fi luată și dată lucrătorilor activi și zeloși care-și înmulțesc talentele prin folosire continuă. “Dacă vezi un om iscusit în lucrul lui, acela poate sta lângă împărați, nu lângă oamenii de rând.” O persoană care lucrează cu hărnicie sub conducerea Duhului lui Dumnezeu va avea putere și influență, pentru că toți pot să vadă la el un spirit de neobosită devoțiune pentru cauza lui Dumnezeu în oricare departament la care-l cheamă datoria.