Trebuie să fie o schimbare hotărâtă în lucrarea de slujire. Este necesară o examinare mai riguroasă în legătură cu calificarea unui pastor. Moise a fost îndrumat de Dumnezeu în purtarea de grijă, în chibzuință și atenție afectuoasă pentru turma lui, pentru ca, fiind un păstor credincios, să poată fi gata când îl va chema Dumnezeu să ia conducerea poporului Său. O experiență asemănătoare este esențială pentru cei care se angajează în lucrarea cea mare de propovăduire a adevărului. Pentru ca să conducă sufletele la Izvorul dătător de viață, predicatorul trebuie să bea mai întâi el însuși din izvor. El trebuie să vadă sacrificiul fără margini făcut de Fiul lui Dumnezeu spre a salva oamenii căzuți și propriul lui suflet trebuie să fie îmbibat cu spiritul iubirii nemuritoare. Dacă Dumnezeu stabilește pentru noi o muncă greu de adus la îndeplinire, trebuie s-o facem fără murmur. Dacă drumul este dificil și periculos, este planul lui Dumnezeu să-l urmăm cu resemnare și strigăt către El pentru putere. Trebuie învățată o lecție din experiența unor pastori ai noștri care, comparativ, nu cunoșteau nimic despre dificultăți și necazuri, totuși s-au privit ca martiri. Ei trebuia să învețe să accepte cu recunoștință calea alegerii lui Dumnezeu, aducându-și aminte de Căpetenia mântuirii noastre. Lucrarea pastorului trebuie făcută cu seriozitate, energie și un zel cu atât mai mare decât cel depus în tranzacțiile de afaceri, cu cât lucrarea este mai sacră și rezultatele mai importante. Lucrarea fiecărei zile trebuie să fie redată în rapoartele veșnice cu “bine, rob bun”, așa încât, dacă nici o altă zi nu ar mai fi dăruită spre a lucra, lucrarea să fie întru totul încheiată. Pastorii noștri, mai ales cei tineri, să-și dea seama de necesitatea pregătirii spre a fi potriviți pentru lucrarea solemnă la care au fost chemați și pentru a se pregăti pentru societatea îngerilor curați. Pentru a fi acasă în ceruri, noi trebuie să avem cerul încorporat aici, în inimile noastre. Dacă acesta nu este cazul nostru, ar fi fost mai bine să nu fi avut nici o parte în lucrarea lui Dumnezeu.
Lucrarea de slujire este blamată prin pastori nesfințiți. Dacă nu va fi un nivel mai înalt și mai spiritual pentru lucrarea de slujire, adevărul Evangheliei va deveni din ce în ce mai fără putere. Mintea omenească este reprezentată prin pământul bogat al unei grădini. Dacă nu este cultivată cum trebuie, ea va fi năpădită de buruienile și mărăcinii ignoranței. Mintea și inima au nevoie de cultivare zilnică și neglijența va fi producătoare de rău. Cu cât mai multă iscusință a dăruit Dumnezeu unui individ, cu atât mai mare îmbunătățire i se cere să facă și cu atât mai mare este responsabilitatea de a-și folosi timpul și talentele spre slava lui Dumnezeu. Mintea nu trebuie să rămână adormită. Dacă nu este exercitată în dobândirea de cunoștință, va avea loc o cufundare în ignoranță, superstiție și ficțiune. Dacă facultățile intelectuale nu sunt cultivate cum ar trebui, spre slava lui Dumnezeu, ele vor deveni ajutoare tari și puternice pe drumul spre pierzare.
-443-
În timp ce trebuie să se păzească să nu fie îngâmfați și independenți, tinerii trebuie să se ocupe permanent de dezvoltarea lor. Ei trebuie să privească cu ochi buni fiecare ocazie spre a cultiva trăsături de caracter mai nobile și mai generoase. Dacă ar simți în fiecare moment dependența lor de Dumnezeu și ar nutri un spirit de rugăciune, o năzuință a sufletului spre Dumnezeu în orice timp și în orice loc, ei ar putea cunoaște mai bine voința lui Dumnezeu. Dar mie mi-a fost arătat că frații F. și G. sunt aproape cu totul nefamiliarizați cu lucrările Duhului lui Dumnezeu. Ei lucrează prin propria lor putere și au fost atât de bine ascunși în ei înșiși, încât n-au văzut și nu și-au dat seama de lipsa lor cea mare. Ei vorbesc nereverențios despre Mărturiile date de Dumnezeu pentru folosul poporului și le judecă, exprimându-și opinia și criticând una sau alta, când mai bine și-ar pune mâinile la gură și s-ar prosterna cu fețele în praf, pentru că nu cunosc mai mult din spiritul Mărturiilor decât cunosc din Spiritul lui Dumnezeu.
Ei sunt începători în ale adevărului și pitici în experiența religioasă. Cele mai mari biruințe pentru lucrare nu se obțin printr-o argumentare elaborată, avantaje evidente, belșug de influență și mijloace abundente; ci ele sunt câștigate în camera de audiență a lui Dumnezeu, când credința serioasă, în agonie, se ține de brațul cel tare al puterii. Când a fost complet istovit și într-o situație neajutorată, Iacov și-a vărsat sufletul înaintea lui Dumnezeu în agonie. Îngerul lui Dumnezeu a cerut să fie lăsat să plece, dar Iacov n-avea să-l lase. Bărbatul lovit, suferind o durere trupească, a prezentat rugămintea cea mai fierbinte cu îndrăzneala pe care o împărtășește credința cea vie. “Nu te voi lăsa să pleci”, a spus el, “până nu mă vei binecuvânta.”
-444-
În Cuvântul lui Dumnezeu sunt taine adânci care nu vor fi descoperite niciodată de mintea neajutorată de Duhul lui Dumnezeu. Sunt, de asemenea, taine de nepătruns în planul de mântuire, pe care mintea mărginită niciodată nu le poate pricepe. Tinerii fără experiență ar putea mai bine să-și încarce mintea și să-și exercite istețimea ca să înțeleagă problemele care sunt descoperite; pentru că, dacă nu au o iluminare spirituală mai mare decât cea actuală, le va trebui o viață întreagă să afle voința descoperită a lui Dumnezeu. Dacă ei au prețuit lumina pe care o au deja și s-au folosit practic de ea, vor fi în stare să facă un pas mai departe. Providența lui Dumnezeu este o școală continuă, în care El îi conduce mereu pe oameni să vadă adevăratele ținte ale vieții. Nimeni nu este prea tânăr sau prea bătrân pentru a învăța în această școală, dând o atenție deosebită lecțiilor predate de Învățătorul divin. El este Păstorul adevărat care Își cheamă oile pe nume. Pentru pribegi, glasul Lui este auzit spunând: “Iată drumul, mergeți pe el”.
Tinerii care n-au avut niciodată succes în sarcinile vremelnice ale vieții vor fi tot așa de nepregătiți să se angajeze în sarcini mai înalte. O experiență religioasă se obține numai prin luptă, prin dezamăgire, prin severă disciplină a eului, prin rugăciune serioasă. Credința vie trebuie să se prindă ferm de făgăduințe, și atunci mulți pot veni de la comuniunea strânsă cu Dumnezeu cu fețele strălucind, spunând cum a spus Iacov: “Am văzut pe Dumnezeu față în față și totuși am scăpat cu viață”.
Pașii spre cer trebuie să fie făcuți unul câte unul, fiecare pas de înaintare întărindu-ne pentru pasul următor. Puterea transformatoare a harului lui Dumnezeu asupra inimii omenești este o lucrare pe care numai puțini o pricep, pentru că sunt prea leneși să facă efortul necesar. Lecțiile pe care le învață pastorii tineri, mergând încoace și încolo și fiind serviți, când n-au o destoinicie pentru lucrare, au asupra lor o influență demoralizatoare. Ei nu-și cunosc locul lor și nu și-l păstrează. Nu sunt echilibrați de principii ferme. Ei vorbesc cu bună știință despre lucruri pe care nu le cunosc deloc și astfel cei care îi primesc ca învățători sunt induși în eroare. O singură astfel de persoană va inspira mai multă îndoială în minte decât sunt în stare câteva persoane s-o contracareze, făcând tot ce pot mai bine. Oameni cu minte slabă se complac în a despica firul în patru, a critica, a căuta după ceva ce să pună la îndoială, crezând că aceasta este un semn al puterii de pătrundere; dar, în schimb, aceasta dovedește lipsă de curăție și înălțime. Cu cât mai bine este să fie angajați în a căuta să se cultive pe ei înșiși, să-și înnobileze și să-și înalțe mintea! Așa cum floarea se întoarce spre soare, ca razele luminoase să poată ajuta la desăvârșirea frumuseții și simetriei ei, tot așa să se îndrepte și tinerii spre Soarele Neprihănirii, ca lumina cerului să poată străluci asupra lor, desăvârșindu-le caracterul și dându-le o adâncă și continuă experiență în lucrurile lui Dumnezeu. Atunci ei pot reflecta razele divine ale luminii asupra altora. Cei care aleg să adune îndoieli, necredință și scepticism nu vor avea experiența creșterii în har sau spiritualitate și sunt nedestoinici pentru solemna răspundere de a duce altora adevărul.
-445-
Lumea trebuie avertizată despre soarta ei tragică. Somnolența celor care zac în păcate și greșeli este atât de adâncă, atât de mortală, încât este necesar ca glasul lui Dumnezeu, făcut auzit printr-un slujitor în stare să vegheze, să-i trezească. Dacă pastorii nu sunt convertiți, nici poporul nu va fi. Formalismul rece care există acum printre noi trebuie să cedeze locul puterii de viață a evlaviei experimentale. În teoria adevărului nu există nici o greșeală; acesta este perfect de clar și armonios. Dar pastorii tineri pot rosti adevărul cu ușurință și totuși să nu aibă sensul real al cuvintelor pe care le rostesc. Ei nu apreciază valoarea adevărului pe care-l prezintă și își dau seama prea puțin cât a costat aceasta pe cei care, cu rugăminți și lacrimi, prin necazuri și opoziție, l-au căutat ca pe o comoară ascunsă. Fiecare verigă din lanțul adevărului a fost pentru ei așa de prețioasă ca aurul încercat. Verigile acestea sunt acum unite într-un întreg perfect. Adevărurile au fost dezgropate de sub gunoiul superstiției și erorii, prin rugăciune serioasă pentru lumină și cunoștință și prezentate poporului ca mărgăritare prețioase de neasemuită valoare.
-446-
Evanghelia este o descoperire pentru om a razelor de lumină și speranță din lumea cea veșnică. Lumina nu izbucnește toată deodată, ci vine pe măsură ce o putem suporta. Mințile cercetătoare care flămânzesc după cunoașterea voinței lui Dumnezeu nu sunt satisfăcute niciodată; cu cât cercetează mai adânc, cu atât își dau seama mai mult de ignoranța lor și deplâng orbirea lor. Este peste puterea omului de a concepe înaltele și nobilele realizări care sunt la îndemâna lui, dacă va combina efortul uman cu harul lui Dumnezeu, care este Izvorul a toată înțelepciunea și puterea. Și dincolo este o greutate veșnică de slavă. “Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit, așa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.”
Noi avem cel mai solemn mesaj al adevărului adus vreodată pentru lume. Adevărul acesta este din ce în ce mai respectat de către necredincioși pentru că el nu poate fi contrazis. Având în vedere acest fapt, tinerii noștri devin încrezuți și îngâmfați. Ei iau adevărurile care au fost scoase la iveală de alte minți și, fără studiu sau rugăciune serioasă, întâmpină pe oponenți și se angajează în controverse, îngăduindu-și vorbiri tăioase și glume, plăcându-le să creadă că prin aceasta fac lucrul slujitorului Evangheliei. Pentru a fi destoinici pentru lucrarea lui Dumnezeu, oamenii aceștia au nevoie de o convertire completă, ca aceea experimentată de Pavel. Pastorii trebuie să fie reprezentanții vii ai adevărului pe care-l predică. Ei trebuie să aibă o viață spirituală mai înălțătoare și o simplitate mai mare. Cuvintele trebuie primite de la Dumnezeu și predate poporului. Atenția poporului trebuie să fie reținută. Solia noastră este o mireasmă de viață spre viață sau de moarte spre moarte. Destinele sufletelor sunt cântărite. Mulțimile sunt în valea hotărârii. Un glas va fi auzit strigând: “Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeți după El; dacă este Baal, mergeți după Baal”.
Acțiunea promptă, energică și serioasă poate salva un suflet nedecis. Nimeni nu poate spune cât se pierde prin încercarea de a predica fără ungerea Duhului Sfânt. Există suflete în fiecare grupare religioasă care sunt șovăitoare, aproape convinse să fie întru totul pentru Dumnezeu. Hotărârea care urmează să fie luată privește timpul și veșnicia, dar prea adesea se întâmplă ca pastorul să nu aibă puterea soliei adevărului în inima lui și, deci, nu se face nici un apel direct pentru acele suflete care tremură în balanță. Rezultatul este că impresiile nu sunt adâncite în inimile celor convinși și ei părăsesc adunarea, simțindu-se mai puțin înclinați să accepte slujirea lui Hristos decât când au venit. Ei se hotărăsc să aștepte o ocazie mai favorabilă, dar aceasta nu mai vine niciodată. Din acea cuvântare atee, ca și din jertfa lui Cain, a lipsit Mântuitorul. Ocazia de aur este pierdută și cazurile acestor suflete sunt hotărâte. Nu este prea mult în joc, predicând într-o manieră indiferentă, fără simțământul poverii sufletelor?