Isus a fost ispitit în toate lucrurile așa cum suntem și noi, pentru ca să poată ști cum să-i ajute pe cei care aveau să fie ispitiți. Viața Lui este exemplul nostru. El dovedește, prin ascultarea Lui de bunăvoie, că omul poate asculta de Legea lui Dumnezeu, și călcarea Legii, iar nu ascultarea de ea, îl duce în robie. Mântuitorul a fost plin de compasiune și iubire; El niciodată n-a disprețuit pe cel care se pocăiește cu adevărat, oricât de mare era vina lui, dar a denunțat cu tărie ipocrizia de orice fel. El cunoaște păcatele oamenilor, știe toate faptele lor și citește toate motivele lor secrete, totuși nu Se îndepărtează de ei în nelegiuirea lor. El insistă pe lângă păcătos și discută cu el, și într-un sens — acela că ia asupra Sa slăbiciunea naturii omenești, — El Se așează pe Sine la același nivel cu el. “Veniți totuși să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roșii ca purpura, se vor face ca lâna.”
Omul, care a stricat chipul lui Dumnezeu în sufletul lui printr-o viață coruptă, nu poate produce o schimbare radicală în el însuși numai prin efort omenesc. El trebuie să accepte prevederile Evangheliei; trebuie să fie împăcat cu Dumnezeu prin ascultare față de Legea Sa și credința în Isus Hristos. De aici înainte, viața lui trebuie să fie condusă după un principiu nou. Prin pocăință, credință și fapte bune, el poate perfecționa un caracter drept și să ceară, prin meritele lui Hristos, privilegiul de fii ai lui Dumnezeu. Principiile adevărului divin, primite și nutrite în inimă, ne vor duce la o desăvârșire morală pe care noi n-am considerat-o ca fiind posibil s-o ajungem. “Și ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar știm că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea așa cum este. Oricine are nădejdea aceasta în El, se curățește, după cum El este curat.”
Iată lucrarea pe care s-o facă omul. El trebuie să privească în oglinda Legii lui Dumnezeu, să observe defectele din caracterul lui moral și să îndepărteze păcatele, spălându-și haina caracterului său în sângele Mielului. Invidie, mândrie, răutate, înșelăciune, ceartă și crimă vor fi curățate din inima care primește iubirea lui Hristos și care nutrește speranța de a fi făcut asemenea Lui când îl vom vedea așa cum este El. Religia lui Hristos curăță și face demn pe posesorul ei, oricare ar fi legăturile sale sau starea lui socială. Oamenii care au devenit creștini transformați se ridică deasupra nivelului fostului lor caracter, având o putere mintală și morală mai mare. Acei care au căzut și s-au degradat prin păcat și crimă pot fi ridicați prin meritele Mântuitorului la o poziție numai cu puțin mai jos decât aceea a îngerilor.
-295-
Dar influența nădejdii Evangheliei nu-l face pe păcătos să privească la mântuirea lui Hristos ca la o problemă a harului fără plată, în timp ce el trăiește în continuă călcare a Legii lui Dumnezeu. Când lumina adevărului apare în mintea lui și înțelege pe deplin cerințele lui Dumnezeu și își dă seama de întinderea păcatelor lui, el își va schimba căile, va deveni fidel față de Dumnezeu prin puterea obținută de la Mântuitorul lui și va duce o viață nouă și mai curată.
În timp ce eram la Salem, am făcut cunoștință cu fratele și sora Donaldson, care doreau ca fiica lor să se întoarcă la Battle Creek împreună cu noi, ca să frecventeze colegiul. Sănătatea ei era slabă și a fost o luptă foarte mare pentru ei să se despartă de ea, singura lor fiică; dar avantajele spirituale pe care avea să le primească acolo i-au convins să facă sacrificiul. Și suntem fericiți să spunem aici că, la recenta adunare de tabără din Battle Creek, acest copil scump a fost afundat cu Hristos în botez. Iată o altă dovadă a importanței faptului ca adventiștii de ziua a șaptea să-și trimită copiii la școlile noastre, unde pot fi aduși direct sub influența salvatoare.
Călătoria noastră de la Oregon a fost agitată, dar n-am mai fost așa de bolnavă ca în precedenta mea călătorie pe mare. Acest vas, “Idaho”, n-avea tangaj, ci doar ruliu. Pe vas am fost tratați foarte amabil. Am făcut multe cunoștințe plăcute și am împărțit unora publicațiile noastre, care au dus la conversații folositoare. Când am ajuns la Oakland, am aflat că a fost ridicat cortul și că un număr destul de mare de oameni au îmbrățișat adevărul prin lucrarea fratelui Healey. În cort, am vorbit de mai multe ori. În Sabat și în ziua întâi, comunitățile din San Francisco și Oakland s-au adunat împreună și am avut adunări interesante și folositoare.
-296-
Am dorit mult să iau parte la adunarea de tabără din California, dar am fost chemată urgent să particip la adunările de tabără din Est. Când mi-a fost prezentată starea lucrurilor de acolo, știam că aveam de dus o mărturie mai ales pentru frații noștri din Conferința New England și nu mă simțeam liberă să mai rămân în California.
În drum spre răsărit
La 28 iulie, însoțită de fiica noastră, d-na Emma White, și Edith Donaldson, am plecat din Oakland spre Est. Am sosit la Sacramento în aceeași zi și am fost întâmpinați de fratele și sora Wilkinson, care ne-au urat un călduros bun venit și ne-au luat în căminul lor, unde ne-am întreținut agreabil în timpul șederii noastre. Conform programului, eu am vorbit duminică. Încăperea a fost bine ocupată cu o adunare atentă, și Domnul mi-a dat libertate să le vorbesc din Cuvântul Său. Luni am luat din nou trenul, oprindu-ne la Reno, Nevada, unde eram programată să vorbesc marți seara în cortul în care pastorul Loughborough ținea un curs de lecturi. Am vorbit liberă la patru sute de ascultători atenți despre cuvintele lui Ioan: “Vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu”.
În timp ce treceam peste întinsul deșert american, în căldură și praf de sărătură, am devenit foarte obosiți de peisajul sterp, deși ne împărtășisem de toată comoditatea și alunecam repede și lin pe șinele de cale ferată, trași de locomotivă. Mi-am adus aminte de evreii din vechime, care au călătorit peste stânci și deșerturi aride timp de patruzeci de ani. Căldura, praful și asprimea drumului au atras plângeri și oftări de oboseală din partea celor care au făcut acel drum obositor. Mă gândeam că, dacă noi am fi obligați să călătorim pe jos peste un deșert sterp, adesea suferind de sete, căldură și oboseală, foarte mulți dintre noi am murmura mai mult decât au murmurat israeliții.
Înfățișarea specifică peisajului muntos pe drumul de țară a fost schițată adesea de peniță și creion. Probabil că toți cei care sunt delectați de grandoarea și frumusețea naturii simt o tresărire de bucurie când privesc acești vechi munți grandioși, dealuri frumoase și canioane sălbatice și stâncoase. Aceasta este adevărat mai ales în dreptul unui creștin. El vede în stâncile de granit și în susurul râurilor lucrarea brațului atotputernic al lui Dumnezeu. El dorește să se cațere pe munții cei înalți, pentru că i se pare că atunci ar fi mai aproape de cer, deși el știe că Dumnezeu aude rugăciunile copiilor Săi atât din vale, cât și de pe vârful muntelui.
-297-
Colorado
Pe drumul de la Denver la Walling’s Mills, stațiunea muntoasă unde soțul meu a petrecut lunile de vară, ne-am oprit în orașul Boulder și cu bucurie am văzut casa noastră de adunare din pânză de cort, unde pastorul Cornell ținea o serie de adunări. Am găsit un adăpost liniștit în căminul confortabil al sorei Dartt. Cortul a fost dat cu împrumut spre a ține în el adunări despre cumpătare și, datorită invitației speciale, am vorbit în cortul plin de ascultători atenți. Deși obosită din cauza călătoriei mele, Domnul m-a ajutat să prezint cu deplin succes în fața poporului necesitatea de a practica o cumpătare strictă în toate lucrurile.
Luni, 8 august, m-am întâlnit cu soțul meu și l-am găsit cu sănătatea într-o stare mult mai bună, vesel și activ, drept pentru care am fost recunoscătoare față de Dumnezeu. Pastorul Canright, care a petrecut câtva timp împreună cu soțul meu în munți, a fost în acest timp chemat acasă la soția lui care era bolnavă, și duminică, soțul meu și cu mine l-am însoțit în orașul Boulder să ia trenul. Seara am vorbit în cort, și dimineața următoare ne-am întors la căminul nostru vremelnic din Walling’s Mills. Sabatul următor am vorbit din nou celor adunați în cort. După explicațiile mele, am avut o ședință de consfătuire. Au fost aduse unele mărturisiri excelente. Unii păzeau primul lor Sabat. Seara, după Sabat, am vorbit poporului, și duminică seara de asemenea.
Toată familia noastră era prezentă în munți, afară de fiul nostru Edson. Soțul meu și copiii au socotit că, deoarece eram mult sleită de puteri, fiindcă am lucrat aproape continuu de când cu adunarea de tabără din Oregon, era privilegiul meu să mă odihnesc; dar în mintea mea era întipărit gândul să iau parte la adunările de tabără din Est, mai ales la cea din Massachusetts. Rugăciunea mea a fost că, dacă aceasta era voia lui Dumnezeu ca să particip la aceste adunări, soțul meu să fie de acord ca eu să merg.
-298-
După ce ne-am întors în Boulder, am găsit o scrisoare de la fratele Haskell, în care ne îndemna pe amândoi să participăm la adunarea de tabără; dar dacă soțul meu nu putea să vină, el dorea ca măcar eu să vin, dacă este posibil. I-am citit soțului meu scrisoarea și am așteptat să văd ce va spune. După câteva momente de tăcere, el a spus: “Ellen, tu va trebui să participi la adunarea de tabără din New England.” A doua zi, cuferele noastre au fost făcute. La orele două din noapte, favorizați de lumina lunii, am pornit spre gară și la șase și jumătate ne-am urcat în tren. Călătoria numai plăcută nu a fost, deoarece căldura a fost mare, și eu eram mult epuizată.
-299-
Cu o ocazie din timpul acestei adunări, am făcut unele observații cu privire la necesitatea practicării unei economii în îmbrăcăminte și în cheltuirea banilor. Există primejdia de a deveni neatenți și nepăsători în folosirea banilor Domnului. Tinerii care se angajează în lucrarea de la cort trebuie să fie atenți să nu facă cheltuieli inutile. Pe măsură ce corturile intră în câmpuri noi și lucrarea misionară se extinde, nevoile cauzei sunt multe și, fără zgârcenie, în această problemă, trebuie folosită cea mai rigidă economie. Este mai ușor să lași să crească o notă de plată decât s-o plătești. Sunt multe lucruri care ar fi convenabile și plăcute, dar care nu sunt necesare și de care te poți dispensa fără suferință reală. Este foarte ușor să înmulțești notele de plată de la hotel, costul biletelor de tren, cheltuieli care pot fi evitate sau foarte mult micșorate. Noi am făcut drumul spre California dus-întors de douăsprezece ori și n-am cheltuit nici un singur dolar pe mâncare la restaurante sau la vagonul-restaurant atașat. Am mâncat hrana din coșul nostru cu mâncare. Fiind plecați de trei zile, hrana devine foarte stătută, dar puțin lapte sau fulgi de ovăz proaspeți împlinesc nevoile noastre.
Cu o altă ocazie, m-am referit la sfințirea adevărată, care nu este nimic mai puțin decât o zilnică moarte a eului și o zilnică conformare cu voia lui Dumnezeu. Când am fost la Oregon, mi-a fost arătat că unele dintre tinerele comunități din Conferința New England erau în primejdie datorită influenței vătămătoare a ceea ce se cheamă sanctificare. Unii vor ajunge înșelați de această doctrină, în timp ce alții, cunoscând influența ei înșelătoare, își vor da seama de primejdie și se vor îndepărta de ea. Sfințirea lui Pavel a fost o luptă continuă cu eul. El a spus: “Eu mor zilnic”. Voința și dorința lui se ciocneau în fiecare zi cu datoria și voința lui Dumnezeu. În loc să urmeze înclinația, el a făcut voia lui Dumnezeu, oricât de neplăcută era pentru natura lui.
-300-
I-am chemat pe cei care doreau să fie botezați și pe cei care păzeau Sabatul pentru prima dată, să vină în față. Au răspuns douăzeci și cinci. Ei au adus mărturii excelente, și înainte de a se închide adunarea de tabără, douăzeci și doi au primit botezul.
Aici, am avut plăcerea să întâlnim pe vechii noștri prieteni ai cauzei cu care am făcut cunoștință cu treizeci de ani în urmă. Mult stimatul nostru frate Hastings este tot atât de profund interesat de adevăr astăzi cum a fost și atunci. Ne-a făcut plăcere să ne întâlnim cu sora Temple și cu sora Collins din Dartsmouth, Massachusetts, și cu fratele și sora Wilkinson, în a căror casă ne-am întreținut cu peste treizeci de ani în urmă. Peregrinarea unora dintre acești scumpi prieteni poate să se încheie în scurt timp; dar, dacă rămân credincioși până la sfârșit, ei vor primi cununa vieții.
Ne-am interesat de fratele Kimbal, care este mut și a fost un misionar printre cei muți. Prin munca lui stăruitoare, o mică grupă a acceptat adevărul. Noi am cunoscut pe acest frate credincios la adunările de tabără anuale, înconjurat de câțiva muți convertiți de el. Cineva care poate să audă scrie din cuvântare atât cât este posibil, și el șade înconjurat de prietenii lui cei muți, citind și predicând din nou cu însuflețire pentru ei, cu mâinile lui. El și-a folosit de bunăvoie banii pentru înaintarea lucrării misionare, onorând astfel pe Dumnezeu cu averea lui.
Am plecat din Ballard Vale marți dimineața, la 3 septembrie, să participăm la adunarea de tabără din Maine. Ne-am bucurat de o odihnă liniștită în căminul tânărului frate Morton, aproape de Portland. El și buna lui soție au făcut ca oprirea noastră la ei să fie foarte plăcută. Înainte de Sabat, ne aflam pe terenul taberei din Maine și am fost foarte fericiți să întâlnim aici pe unii din încercații prieteni ai lucrării. Sunt unii care se află totdeauna la postul datoriei lor, în zile cu soare sau cu furtună. Aici există și o grupă de creștini ai zilei cu soare. Când totul merge bine și este plăcut pentru simțămintele lor, ei sunt înfocați și zeloși; dar când sunt nori și lucruri neplăcute de întâmpinat, aceștia nu vor avea nimic de spus sau de făcut. Binecuvântarea lui Dumnezeu a planat asupra lucrătorilor activi, în timp ce acei care n-au făcut nimic n-au fost folosiți de adunări cum ar fi putut fi. Domnul a fost cu slujitorii Săi care lucrează cu credincioșie, la prezentarea atât a subiectelor doctrinare, cât și a celor practice. Am dorit foarte mult să vedem pe mulți dintre cei care au beneficiat de această adunare, dar care n-au dat nici o dovadă că au fost binecuvântați de Dumnezeu. Doresc mult să-i văd pe acești oameni scumpi corespunzând cu înaltele lor privilegii.
-301-
Am părăsit locul de tabără în ziua de luni, simțindu-mă extenuată. Am plănuit să participăm la adunările de tabără din Iowa și Kansas. Soțul meu îmi scrisese că vrea să se întâlnească cu mine în Iowa. Nefiind în stare să particip la adunarea din Vermont, am plecat din Maine direct la South Lancaster. Respiram foarte greu, iar inima mă durea continuu. M-am odihnit în căminul liniștit al sorei Harris, care a făcut tot ce i-a stat în putere să mă ajute. Joi seara, am îndrăznit să ne reluăm călătoria spre Battle Creek. N-am îndrăznit să călătoresc cu trenul timp îndelungat datorită stării mele de sănătate; astfel că ne-am oprit la Rome, New York, și am vorbit poporului în Sabat. A fost o prezență bună.
Luni dimineața, am vizitat pe fratele și sora Ira Abbey la Brookfield. Am avut o întrevedere folositoare cu această familie. Am fost preocupați și doritori ca, în final, ei să fie biruitori în lupta creștină spre a câștiga viața veșnică. Am dorit mult ca fratele Abbey să-și biruie descurajările și să se încreadă fără rezerve în meritele lui Hristos, să biruie cu succes și, în cele din urmă, să poarte coroana victoriei.
Marți, am luat trenul pentru Battle Creek, și a doua zi am ajuns acasă, unde am fost bucuroasă să mă odihnesc încă o dată și să mă tratez la sanatoriu. Am simțit că eram într-adevăr favorizată să am parte de avantajele acestei instituții. Ajutoarele au fost amabile și atente, gata în orice timp din zi și din noapte să facă totul pentru a-mi ușura suferința.