Căpitanul a socotit că era prea rece pentru mine să rămân pe punte. Eu i-am spus că, în ce privește siguranța sănătății mele, mai degrabă aș dori să rămân pe punte toată noaptea decât să intru în cabină, unde erau două doamne care aveau rău de mare și unde aș fi lipsită de aer curat. El a spus: “Dumneavoastră nu vi se cere să vă ocupați cabina. Am să mă îngrijesc să aveți un loc bun pentru dormit.” Am fost ajutată de stewardesă până în salonul de sus și pe dușumea a fost pusă o saltea de păr. Deși totul a fost adus la îndeplinire în cel mai repede timp posibil, eu am devenit foarte abătută. M-am așezat jos pe patul meu și nu m-am ridicat de pe el decât în dimineața următoare a zilei de joi. În acel timp am mâncat numai o dată, câteva linguri de supă de carne concentrată și biscuiți.
În timpul celor patru zile de călătorie cu vaporul, unul sau altul îndrăzneau să iasă din cabinele lor; erau palizi, slabi și, clătinându-se, încercau să-și facă plimbarea pe punte. Pe fiecare față se citea tristețea. Însăși viața părea de nedorit. Toți tânjeam după odihna pe care n-o puteam găsi și voiam să vedem ceva ce stătea liniștit. Atunci, importanța personală nu era avută prea mult în vedere. Din aceasta putem învăța o lecție despre micimea omului.
Călătoria noastră pe ocean a continuat să fie foarte agitată până am trecut de bancul de nisip și am intrat pe râul Columbia, care avea un luciu ca sticla. Am fost ajutată să merg pe punte. Era o dimineață frumoasă și pasagerii s-au revărsat afară ca un roi de albine. Formau o grupă cu înfățișare foarte tristă la început, dar aerul înviorător și lumina îmbucurătoare a soarelui, după vânt și furtună, în curând au dat naștere la bucurie și veselie.
Pentru ultima noapte în care am fost pe vas am fost foarte recunoscătoare față de Tatăl meu ceresc. Acolo am învățat o lecție pe care n-am s-o uit niciodată. Dumnezeu a vorbit inimii mele în furtună, în valuri și în liniștea care a urmat. Și să nu ne închinăm noi Lui? Să se ridice voința omului împotriva voinței lui Dumnezeu? Să fim noi neascultători de poruncile unui Comandant atât de puternic? Să ne luptăm cu Cel Prea Înalt, care este sursa oricărei puteri și din a cărui inimă se revarsă iubire nemărginită și binecuvântare pentru ființele de sub grija Lui?
-290-
Vizita mea în Oregon a fost de un interes deosebit. După o despărțire de patru ani, m-am întâlnit acolo cu scumpii mei prieteni, fratele și sora Van Horn, pe care îi revendicăm ca fiind copiii noștri. Fratele Van Horn n-a prezentat rapoarte atât de favorabile ale lucrării lui cum ar fi putut, pe drept, s-o facă. În consecință, am fost oarecum surprinsă și foarte mulțumită să aflu cauza lui Dumnezeu într-o stare atât de prosperă în Oregon. Prin eforturile neobosite ale acestor misionari credincioși, a fost înființată o Conferință adventistă de ziua a șaptea și au fost angajați câțiva pastori ca să lucreze în acel câmp întins.
Marți seara, la 18 iunie, m-am întâlnit cu un frumos număr de păzitori ai Sabatului din acest stat. Inima mea a fost înduioșată de Duhul lui Dumnezeu. Mi-am prezentat mărturia pentru Isus și mi-am exprimat recunoștința pentru privilegiul plăcut pe care-l aveam de a ne încrede în iubirea Lui și de a cere ca puterea Lui să se unească cu eforturile noastre pentru salvarea de la pierzare a păcătoșilor. Dacă vrem ca lucrarea lui Dumnezeu să prospere, trebuie ca Hristos să locuiască în noi; pe scurt, trebuie să facem lucrările lui Hristos. Oriunde privim, secerișul apare copt; dar lucrătorii sunt atât de puțini! Mi-am simțit inima plină de pacea lui Dumnezeu și revărsată în iubire pentru poporul Lui cel scump, cu care mă închinam pentru prima dată.
În ziua de duminică, 20 iunie, am vorbit în biserica metodistă din Salem despre subiectul cumpătării. Prezența a fost neobișnuit de bună și eram liberă să tratez acest subiect favorit pentru mine. Mi s-a cerut să vorbesc din nou în același loc duminică după adunarea de tabără, dar am fost împiedicată de răgușeală. Marți, seara următoare, am vorbit totuși din nou în această biserică. Mi-au fost făcute multe invitații să vorbesc despre cumpătare în diferite orașe și orășele din Oregon, dar starea sănătății mele mi-a interzis să mă conformez acestor cereri. Vorbirea continuă și schimbarea climei mi-au provocat o răgușeală temporară, dar severă.
-291-
Am intrat în adunarea de tabără cu simțăminte de interes profund. Când am stat în fața poporului, Domnul mi-a dat putere și har. În timp ce priveam peste audiența atentă, inima mea a fost frântă înaintea lui Dumnezeu. Aceasta a fost prima adunare de tabără ținută de poporul nostru în acel stat. Am încercat să vorbesc, dar graiul meu a fost întrerupt din cauza plânsului. M-am simțit foarte neliniștită din cauza slabei sănătăți a soțului meu. În timp ce vorbeam, mi-a apărut în fața ochilor minții mele, foarte viu, o adunare din comunitatea Battle Creek, soțul meu fiind în mijlocul ei, cu lumina blândă a Domnului planând asupra lui și înconjurându-l. Fața lui purta semne ale sănătății și el părea foarte fericit.
Am încercat să prezint înaintea poporului recunoștința pe care ar trebui s-o simțim pentru afectuoasa compasiune și marea iubire a lui Dumnezeu. Bunătatea și slava Lui mi-au impresionat mintea într-o manieră remarcabilă. Am fost copleșită de un simțământ al inegalabilei Lui îndurări și de lucrarea pe care o face El, nu numai în Oregon, în California și în Michigan, unde se află importantele noastre instituții, ci și în țări străine. Nu pot să prezint altora tablourile care au impresionat în mod atât de viu mintea mea cu acea ocazie. Pentru un moment, mi-a apărut în față întinderea lucrării și am pierdut din vedere cele ce erau în jurul meu. Ocazia și poporul căruia mă adresam au pierit din mintea mea. Lumina, prețioasa lumină din cer, strălucea cu mare putere asupra acelor instituții care erau angajate în solemna și înalta lucrare de reflectare a razelor de lumină pe care cerul le-a lăsat să strălucească asupra lor.
Pe tot parcursul adunării de tabără, Domnul mi s-a părut a fi foarte aproape de mine. Când ea s-a încheiat, eram extrem de obosită, dar liberă în Domnul. Acesta a fost un timp de muncă folositoare care a întărit biserica spre a continua în lupta pentru adevăr. Chiar înainte de a începe adunarea de tabără, multe lucruri mi-au fost descoperite în viziune în timpul nopții; dar mi-a fost impusă tăcerea, ca să nu amintesc nimănui chestiunea la acea dată. După ce s-a încheiat adunarea, am avut în timpul nopții o altă manifestare remarcabilă a puterii lui Dumnezeu.
-292-
În duminica de după adunarea de tabără, am vorbit după-masă în piața publică. În inima mea era iubirea lui Dumnezeu și am stăruit asupra simplității religiei Evangheliei. Inima mea a fost topită și înmuiată de iubirea lui Isus și am dorit să-L prezint pe El în așa fel, încât toți să poată fi fermecați de frumusețea caracterului Său.
În timpul șederii mele în Oregon, am vizitat închisoarea din Salem împreună cu fratele și sora Carter și sora Jordan. Când a sosit timpul pentru slujbă, am fost conduși la capelă, care era plăcută prin lumina bogată și aerul curat și proaspăt. La un semnal al clopotului, doi bărbați au deschis porțile mari de fier, și întemnițații au intrat cu grămada. Pentru siguranță, ușile au fost încuiate în urma lor și pentru prima dată în viața mea am fost închisă între pereții unei temnițe.
Mă așteptam să văd oameni cu înfățișare respingătoare, dar am fost dezamăgită; mulți dintre ei păreau inteligenți și unii chiar dotați. Erau grosolan îmbrăcați, dar într-o uniformă curată de închisoare, cu părul tuns și cu bocanci lustruiți. Când priveam la diferitele fizionomii din fața mea, mă gândeam: “Fiecăruia dintre acești oameni i-au fost încredințate daruri sau talente, ca să fie folosite spre slava lui Dumnezeu și spre folosul lumii, dar ei au disprețuit aceste daruri ale cerului, au abuzat de ele și le-au aplicat greșit.” Când îi priveam pe tineri, în vârstă de optsprezece, douăzeci și treizeci de ani, m-am gândit la nefericitele lor mame și la durerea și mustrarea lor de conștiință care erau partea lor amară. Multe inimi ale acestor mame au fost zdrobite de calea neevlavioasă urmată de copiii lor. Dar și-au făcut ele datoria pentru acești copii? Nu le-au satisfăcut ele propria lor voință și umblare și n-au neglijat ele să-i învețe poruncile lui Dumnezeu și pretențiile Lui asupra lor?
Când toată lumea a fost adunată, fratele Carter a citit un imn. Toți aveau cărți și s-au unit cântând din inimă. Unul, care era un muzician perfect, a cântat la armoniu. Apoi eu am început adunarea cu rugăciune și din nou am cântat împreună. Am vorbit din cuvintele lui Ioan: “Vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Și suntem. Lumea nu ne cunoaște pentru că nu L-a cunoscut nici pe El. Prea iubiților, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Și ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar știm că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea așa cum este”.
-293-
Am înălțat înaintea lor sacrificiul nemărginit făcut de Tatăl, dând pe iubitul Său Fiu pentru oamenii căzuți, pentru ca prin ascultare, să poată fi schimbați și să devină fii recunoscuți ai lui Dumnezeu. Biserica și lumea sunt chemate să admire iubirea care, exprimată astfel, întrece priceperea omenească și care uimește chiar și pe îngerii din cer. Această iubire este atât de adâncă, atât de largă, atât de înaltă, încât apostolul inspirat, nereușind să găsească cuvinte cu care s-o descrie, invită biserica și lumea s-o privească — să facă din ea tema contemplării și meditației.
Am prezentat înaintea ascultătorilor mei păcatul lui Adam făcut prin călcarea poruncilor exprese ale Tatălui. Dumnezeu a făcut pe om drept, perfect, sfânt și fericit, dar el a pierdut favoarea divină și a nimicit propria lui fericire prin neascultarea de Legea Tatălui. Păcatul lui Adam a afundat neamul omenesc în mizerie și disperare. Dar Dumnezeu, în minunata Sa iubire și îndurare, n-a lăsat pe oameni să piară în starea lor deznădăjduită și căzută. El a dat pe prea iubitul Său Fiu pentru mântuirea lor. Hristos a intrat în lume cu natura Lui divină îmbrăcată în natura omenească. El a trecut peste terenul unde a căzut Adam, a suportat proba pe care Adam n-a reușit să o îndure; El a biruit fiecare ispită a lui Satana și a răscumpărat astfel dezonorantul eșec și căderea lui Adam.
Apoi m-am referit la postul îndelungat al lui Hristos din pustie. Păcatul satisfacerii apetitului și puterea lui asupra naturii umane nu pot fi niciodată înțelese, afară de cazul că acel post îndelungat al lui Hristos, când Se lupta de unul singur cu prințul puterilor întunericului, este studiat și înțeles. În joc era mântuirea omului. Va ieși biruitor Satana sau Răscumpărătorul lumii? Este imposibil să ne închipuim cu ce interes au privit îngerii lui Dumnezeu încercarea iubitului lor Comandant.