Activități în California
Soțul meu a lucrat numai puțin în California. Refacerea lui părea să fie amânată. Rugăciunile noastre se înălțau spre cer nu mai puțin de trei ori și uneori de cinci ori pe zi; și pacea lui Dumnezeu adesea cobora asupra noastră. Eu nu eram câtuși de puțin descurajată. Neputând să dorm mult noaptea, o mare parte din timp era petrecută în rugăciune și laudă recunoscătoare față de Dumnezeu pentru îndurările Sale. Simțeam că pacea lui Dumnezeu stăpânește în inima mea în mod constant și puteam să spun într-adevăr că pacea era ca un râu. Asupra mea au venit necazuri neprevăzute și neașteptate, care, ca adaos la boala soțului meu, aproape că m-au copleșit. Dar încrederea mea în Dumnezeu a fost neclintită. El a fost cu adevărat un ajutor prezent la fiecare vreme de nevoie.
-284-
Noi am vizitat Healdsburg, St. Helena, Vacaville și Pacheco. Soțul meu mă însoțea când vremea era favorabilă. Iarna era mai degrabă obositoare pentru noi și deoarece sănătatea soțului meu s-a îmbunătățit, iar vremea în Michigan a devenit blândă, el s-a întors să fie tratat la sanatoriu. Aici a primit un mare ajutor și a reînceput să scrie pentru revistele noastre cu obișnuita lui claritate și forță.
Eu n-am îndrăznit să-l însoțesc pe soțul meu de-a curmezișul câmpiilor, căci constanta îngrijorare și neliniște și neputința de a dormi au adus asupra inimii mele dificultăți alarmante. Noi simțeam tot mai mult că ceasul despărțirii noastre se apropia. A fost imposibil să ne reținem lacrimile, pentru că nu știam dacă ne vom mai întâlni iarăși în această lume. Soțul meu s-a întors la Michigan și am hotărât că este recomandabil pentru mine să vizitez Oregonul și să duc mărturia mea celor care nu m-au auzit niciodată.
Am plecat de la Healdsburg spre Oakland la 7 iunie și m-am întâlnit cu comunitățile din Oakland și San Francisco sub un mare cort din San Francisco, unde lucrase fratele Healey. Am simțit povara mărturiei și a marii nevoi de a stărui în eforturi personale de partea acestor comunități pentru a aduce și pe alții la cunoștința adevărului. Mi-a fost arătat că San Fracinsco și Oakland erau câmpuri misionare și vor fi întotdeauna. Creșterea numărului lor va fi lentă; dar dacă toți din aceste biserici ar fi membri vii și ar face ceea ce pot în a duce lumina înaintea altora, mult mai mulți ar fi aduși în rândurile lor și ar asculta de adevăr. Actualii credincioși ai adevărului nu erau interesați pentru mântuirea altora cum ar trebui să fie. Inactivitatea și indolența în cauza lui Dumnezeu vor avea ca rezultat abaterea lor înșiși de la Dumnezeu, și prin exemplul lor, ei vor împiedica și pe alții să înainteze. Altruismul, stăruința, exercițiul activ ar fi productiv cu cele mai bune rezultate. Am încercat să imprim asupra lor ceea ce mi-a prezentat Domnul mie, și anume că El dorea ca adevărul să fie prezentat altora de către lucrători serioși, activi, nu de către cei care doar mărturisesc a-l crede. Ei trebuie să prezinte adevărul nu numai prin cuvinte, ci printr-o viață precaută, fiind reprezentanții vii ai adevărului.
-285-
Mi-a fost arătat că cei care alcătuiesc aceste comunități trebuie să fie cercetători ai Bibliei, cercetând voia lui Dumnezeu mult mai serios pentru ca ei să poată învăța să fie lucrători în cauza lui Dumnezeu. Ei trebuie să semene semințele adevărului oriunde se află, în cămin, în atelierul de lucru, în piață, precum și în casa de adunare. Pentru a deveni obișnuiți cu Biblia, trebuie s-o citească cu atenție și rugăciune. Pentru ca să se predea ei înșiși și să arunce povara lor asupra lui Hristos, trebuie să înceapă de îndată să studieze să înțeleagă valoarea crucii lui Hristos și să învețe s-o poarte. Dacă vor să trăiască o viață sfântă, ei trebuie să se teamă de Dumnezeu.
Acesta este procesul care ne conduce să ne vedem cum suntem. Când este ispitit, omul poate avea o privire rapidă asupra adevăratului său caracter și poate înțelege necesitatea cultivării înclinațiilor bune. Încrezându-se în binecuvântarea lui Dumnezeu, creștinul este în siguranță oriunde. În oraș, el n-are să fie corupt. La contabilitate, va fi remarcat pentru obiceiurile lui de strictă integritate. În atelierul mecanic, fiecare parte a lucrării lui va fi făcută cu credincioșie, numai spre slava lui Dumnezeu. Când este urmată calea aceasta de către membrii ei individuali, comunitatea va avea succes. Niciodată nu va fi realizată prosperitatea acestor comunități până când membrii individuali nu vor fi în strânsă legătură cu Dumnezeu, având un interes neegoist în salvarea sufletelor. Pastorii pot să țină cuvântări plăcute și puternice și multă muncă poate fi depusă spre a face comunitatea prosperă; dar, dacă membrii individuali nu-și fac partea ca slujitori ai lui Isus Hristos, comunitatea va fi totdeauna în întuneric și fără putere. Oricât de dificilă și întunecoasă este lumea, influența unui exemplu cu adevărat constant va fi o putere spre bine.
-286-
O persoană poate să aștepte tot atât de bine să secere unde n-a semănat niciodată sau să afle cunoștință unde niciodată n-a căutat-o, cât să aștepte să fie mântuit în lenevie. Un om leneș și trândav niciodată nu va avea succes să frângă mândria sau să biruie puterea ispitei pentru satisfacții păcătoase, care-l ține departe de Mântuitorul lui. Lumina adevărului care sfințește va descoperi primitorului patimile păcătoase din inima lui, care se luptă pentru dominație, ceea ce face necesar pentru el să-și încordeze fiecare nerv și să se străduiască din toate puterile să-i reziste lui Satana, ca să poată birui prin meritele lui Hristos. Când este înconjurat de influențe menite să-l îndepărteze de Dumnezeu, cererile lui trebuie să fie fără încetare pentru ajutor și putere de la Isus ca să poată birui planurile lui Satana.
Unii din aceste comunități se află într-o primejdie continuă pentru că îngrijorările acestei vieți și gândurile lumești le ocupă atât de mult mintea, încât nu se mai gândesc la Dumnezeu sau la cer și la nevoile sufletelor lor. Ei se trezesc din amorțeală din când în când, dar cad înapoi într-un somn și mai adânc. Dacă nu se trezesc de-a binelea, Dumnezeu va îndepărta de la ei lumina pe care le-a dat-o. În mânia Lui, va îndepărta sfeșnicul din locul lui. Din aceste comunități, El a făcut depozitarul Legii Sale. Dacă părăsesc păcatul și, prin evlavie zeloasă și activă, dau pe față stabilitate și supunere față de învățăturile Cuvântului lui Dumnezeu fiind credincioși în îndeplinirea datoriei religioase, ei vor ajuta la punerea sfeșnicului la locul lui și vor avea dovada că Domnul oștirilor este cu ei și că Dumnezeul lui Iacov este adăpostul lor.
Vizită în Oregon
Duminică, 10 iunie, ziua în care trebuia să plecăm în Oregon, eu eram istovită datorită bolii de inimă. Prietenii mei credeau că este aproape îndrăzneț pentru mine să iau vaporul, dar eu am socotit că m-aș odihni dacă m-aș îmbarca pe vas. Am aranjat să scriu foarte mult în timpul călătoriei pe apă.
-287-
Împreună cu o doamnă prietenă și cu pastorul I. N. Loughborough am părăsit San Francisco în după-amiaza zilei de 10 cu vaporul “Oregon”. Căpitanul Conner, care răspundea de splendidul vapor, a fost foarte atent cu pasagerii lui. După ce am trecut de Golden Gate și am intrat în oceanul nesfârșit, acesta a fost foarte agitat. Vântul ne era împotrivă, și vaporul se înclina teribil, în timp ce oceanul era grozav de înfuriat de vânt. Eu priveam cerul înnorat, valurile care, grăbite, se ridicau înalte ca un munte și stropii de apă care reflectau culorile curcubeului. Priveliștea era înfricoșător de grandioasă, și eu am fost plină de venerație în timp ce contemplam tainele adâncului. Acesta este teribil în mânia lui. Există o frumusețe grozavă în înălțimea mândrelor lui valuri care urlă și apoi cad în suspine jalnice. Puteam să văd manifestarea puterii lui Dumnezeu în mișcările agitate ale apelor care gemeau sub acțiunea nemiloasă a vânturilor ce înălțau valurile ca și când ar fi în convulsiile agoniei.
Ne aflam într-un vas frumos, zgâlțâit de valuri mereu neliniștite; dar exista o putere nevăzută care ținea ferm în stăpânire valurile. Numai Dumnezeu are puterea de a le menține în limitele lor hotărâte. El poate să țină apele ca în căușul mâinii. Adâncul va asculta de glasul Creatorului lui: “Până aici să vii, să nu treci mai departe, aici să ți se oprească mândria valurilor tale”.
Ce subiect de cugetat a fost întinsul și grandiosul Ocean Pacific! În aparență, el era chiar opusul pacificului: era turbare și furie. Când aruncăm o privire superficială asupra apei, se pare că nimic nu este atât de greu de stăpânit, atât de lipsit de lege și ordine, ca marele adânc. Dar Legea lui Dumnezeu este ascultată de ocean. El cântărește apele și delimitează albia lor. În timp ce priveam la cerurile de sus și la apele de jos, mă întrebam: “Cine sunt eu? Unde merg? În jurul meu nu sunt decât nemărginitele ape. Cât de mulți s-au îmbarcat pe ape și niciodată n-au mai văzut câmpiile cele verzi sau fericitele lor cămine! Ei au căzut în adânc ca un bob de nisip și astfel și-au încheiat viața.”
-288-
În timp ce priveam la acele talazuri albe la vârf care urlau, mi-am adus aminte de acea scenă din viața lui Hristos, când ucenicii, în ascultare de porunca Învățătorului lor, au mers cu corabia de partea cealaltă a mării. Asupra lor s-a abătut o furtună teribilă. Corabia nu voia să asculte de ei și au fost duși încoace și încolo până ce, în disperare, au renunțat la vâsle. Ei se așteptau să piară acolo; dar, în timp ce furtuna și talazurile prevesteau moartea, Hristos, pe care ei Îl lăsaseră de cealaltă parte, li S-a arătat, mergând liniștit pe agitatele valuri spumegânde. Ei erau dezorientați datorită eforturilor zadarnice și, în situația lor aparent deznădăjduită, au renunțat la tot, considerându-se pierduți. Când L-au văzut în fața lor pe Isus mergând pe apă, s-au îngrozit și mai mult. Ei au interpretat lucrul acesta ca o prevestire a morții lor imediate. Au țipat de teamă. Dar, în loc ca apariția Sa să vestească prezența morții, El a venit ca un mesager al vieții. Glasul Lui a fost auzit mai presus de urletul elementelor naturii: “Eu sunt, nu vă temeți!” Cât de repede s-a schimbat acum scena, din groaza disperării, în bucuria credinței și a speranței în prezența iubitului Învățător! Ucenicii n-au mai simțit neliniște și nici teamă de moarte, pentru că Hristos era cu ei.
Să refuzăm noi ascultarea de Izvorul oricărei puteri, de a cărui Lege ascultă chiar marea și valurile? Să mă tem eu de a mă încrede în ocrotirea Lui, când El a spus că nici o vrabie nu cade pe pământ fără ca Tatăl nostru cel ceresc să observe?
Când au plecat aproape toți la cabinele lor, eu am continuat să rămân pe punte. Căpitanul mi-a adus un scaun înclinat din trestie împletită și pături ca protecție pentru aerul rece. Eu știam că, dacă mergeam în cabină, mă îmbolnăveam. S-a lăsat noaptea, întunericul a acoperit marea, și valurile se năpusteau furioase asupra vasului nostru. Vasul acesta mare nu era decât o așchie pe apele nemiloase; dar el a fost păzit și ocrotit pe drumul lui de îngeri cerești, însărcinați de Dumnezeu să împlinească poruncile Lui. Altfel, noi puteam fi înghițiți într-o clipă, nerămânând nici o urmă din vasul cel splendid. Dar acel Dumnezeu care hrănește corbii și care numără perii capului nostru nu ne va uita.