Adunări de tabără
Vineri seara, pe la orele opt, am ajuns la Boston. A doua zi am luat primul tren spre Groveland. Când am ajuns la locul taberei, ploua de-a binelea. Pastorul Haskell lucrase fără răgaz până atunci și au fost raportate adunări excelente. Pe teren erau patruzeci și șapte de corturi, în afară de trei corturi mari, cel pentru adunare fiind de 25/38 metri ca dimensiuni. Adunările din Sabat au fost de cel mai profund interes. Biserica a fost reînviorată și întărită, în timp ce păcătoșii și cei care au alunecat au fost treziți să-și dea seama de primejdia în care se aflau.
-279-
Duminică dimineața, vremea mai era încă închisă, dar înainte de timpul de adunare a poporului, soarele strălucea. Bărcile și trenurile și-au descărcat încărcătura vie pe teren; veneau cu miile. Pastorul Smith a vorbit în cursul dimineții despre problema răsăriteană. Subiectul a trezit un interes deosebit, și poporul a ascultat cu cea mai serioasă atenție. După-masă mi-a fost greu să-mi fac drum spre amvon prin mulțimea care stătea în picioare. Când am ajuns la el, o mare de capete se afla în fața mea. Cortul uriaș era plin și mii stăteau pe afară, dând naștere la un perete viu cu grosimea de câțiva metri. Plămânii și gâtul mă dureau foarte tare, dar totuși am crezut că Dumnezeu mă va ajuta cu această ocazie atât de importantă. Vorbind, oboseala și durerea au fost uitate, când mi-am dat seama că vorbeam unor oameni care n-au luat cuvintele mele ca pe niște povești fără temei. Cuvântarea a durat cam o oră și tot timpul i-a fost acordată cea mai mare atenție. În timp ce se cânta imnul de încheiere, funcționari de la Clubul de Reformă și Temperanță din Haverhill m-au solicitat, ca și cu un an mai înainte, să vorbesc luni seara înaintea membrilor asociației lor. Fiind programată să vorbesc la Danvers, a trebuit să refuz invitația.
Luni dimineața am avut o oră de rugăciune în cortul nostru, pentru refacerea soțului meu. Am prezentat cazul lui înaintea Marelui Medic. A fost o întâlnire prețioasă; pacea cerului a coborât asupra noastră. Cuvintele acestea mi-au venit cu putere în minte: “Și ceea ce câștigă biruința asupra lumii este credința noastră”. Cu toții am simțit binecuvântarea lui Dumnezeu odihnindu-se asupra noastră. Apoi ne-am adunat în cortul cel mare; soțul meu era împreună cu noi și a vorbit un timp scurt, rostind cuvinte prețioase dintr-o inimă calmă și cu fața strălucind de un adânc simțământ de îndurare și de bunătate a lui Dumnezeu. El s-a străduit să-i facă pe cei ce credeau adevărul să înțeleagă că este privilegiul lor să primească asigurarea harului lui Dumnezeu în inimile lor și că marile adevăruri pe care noi le credem trebuie să sfințească viața, să înnobileze caracterul și să aibă o influență salvatoare asupra lumii. Ochii înlăcrimați ai oamenilor arătau că inimile lor au fost mișcate și muiate prin aceste explicații.
-280-
Apoi am reluat lucrarea de acolo de unde am lăsat-o în Sabat; dimineața a fost folosită pentru lucrarea specială pentru păcătoși și cei care s-au abătut, dintre care două sute au venit în față pentru rugăciune, întinzându-se ca vârstă de la copilul de zece ani până la oameni, bărbați și femei, cărunți. Dintre aceștia, mai multe zeci au pornit pe o astfel de cale pentru prima dată în viață. În după-amiaza zilei, au fost botezate treizeci și opt de persoane și un număr asemănător și-au amânat botezul până se vor întoarce la casele lor.
Luni seara, împreună cu pastorul Canright și alți câțiva, am luat trenul pentru Danvers. Soțul meu n-a fost în stare să mă însoțească. Atunci când am fost eliberată de apăsarea imediată a adunării de tabără, mi-am dat seama că eram bolnavă și slăbită; dar trenul ne ducea repede spre întâlnirea din Danvers. Aici trebuia să stau în fața unor oameni cu totul străini, ale căror minți fuseseră vătămate de rapoarte false și calomnii. M-am gândit că, dacă aș avea putere în plămâni, claritate în glas și liberare de durerea de inimă, I-aș fi foarte recunoscătoare lui Dumnezeu. Aceste gânduri și simțăminte le-am păstrat pentru mine și, în mare întristare, dar în tăcere, am strigat către Dumnezeu, căci eram prea obosită să-mi adun gândurile în cuvinte legate; simțeam însă că trebuie să am ajutor și l-am cerut din toată inima mea. Dacă trebuia să vorbesc în seara asta, aveam nevoie de putere fizică și mintală. În rugăciunea mea tainică spuneam mereu: “Sufletul meu neajutorat se ține de Tine. Ah, Dumnezeule, Eliberatorul meu, nu mă părăsi în acest ceas al nevoii mele.”
Pe măsură ce se apropia timpul de adunare, spiritul meu se lupta în rugăciune chinuitoare pentru tărie și putere de la Dumnezeu. După ce s-a cântat ultimul imn, am mers la amvon. Stăteam în picioare slăbită, știind că dacă într-o oarecare măsură succesul ar fi însoțit lucrarea mea, acesta avea să fie prin tăria Celui Puternic. Când am început să vorbesc, Duhul lui Dumnezeu a venit asupra mea. L-am simțit asupra inimii mele ca un șoc electric și toată durerea a fost de îndată îndepărtată. Suferisem de o durere mare a nervilor din creier; și aceasta a fost întru totul îndepărtată. Brațul stâng și mâna deveniseră aproape de nefolosit, ca urmare a durerii cardiace, dar sensibilitatea naturală era acum refăcută. Mintea îmi era clară, iar sufletul era plin de lumina și iubirea lui Dumnezeu. Îngerii lui Dumnezeu păreau a fi, de fiecare parte, ca un zid de foc.
-281-
Cortul era plin și cam două sute de persoane stăteau pe dinafara lui, neputând găsi loc înăuntru. Eu am vorbit din cuvintele lui Hristos, ca răspuns la întrebarea pusă de cărturar despre cea mai mare poruncă din Lege: “Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, și cu tot cugetul tău”. Binecuvântarea lui Dumnezeu a rămas asupra mea, și durerea și slăbiciunea m-au părăsit. În fața mea se afla un popor pe care era posibil să nu-l mai reîntâlnesc până la judecată, iar dorința pentru mântuirea lor m-a făcut să vorbesc cu zel și în temere de Dumnezeu, ca să pot fi eliberată de sângele lor. Efortul meu, timp de o oră și zece minute, a fost însoțit de o mare libertate. Isus a fost ajutorul meu și Numelui Său i se cuvine toată slava. Asistența a fost foarte atentă.
Marți ne-am întors la Groveland, spre a afla că adunarea de tabără se împrăștia, corturile fiind demontate, iar frații își luau rămas bun și erau gata să urce în tren pentru a se întoarce la casele lor. Aceasta a fost una dintre cele mai bune adunări de tabără la care am participat vreodată. Înainte de a părăsi terenul, pastorii Canright și Haskell, soțul meu, sora Ings și cu mine am căutat un loc retras într-un crâng și ne-am unit în rugăciune pentru ca binecuvântarea sănătății și a harului lui Dumnezeu să se reverse mai bogat asupra soțului meu. Simțeam cu toții nevoie de ajutorul soțului meu când veneau atât de multe cereri urgente pentru predicare din toate părțile. Această ședință de rugăciune a fost foarte prețioasă și pacea cea dulce și bucuria care ne-au cuprins au fost asigurarea noastră că Dumnezeu a auzit cererile noastre. În după-amiaza zilei, pastorul Haskell ne-a luat în căruța lui și am pornit spre South Lancaster să ne odihnim pentru un timp în căminul lor. Am preferat acest fel de călătorie, gândindu-ne că va fi spre folosul sănătății noastre.
-282-
Noi am avut conflicte zilnice cu puterile vrăjmașe ale întunericului, dar n-am renunțat la credința noastră și nici nu ne-am descurajat măcar. Din cauza bolii, soțul meu era deprimat, și ispitirile lui Satana se părea că-i tulbură mult mintea. Dar n-aveam de gând să fim biruiți de vrăjmaș. Nu mai puțin de trei ori pe zi I-am prezentat Marelui Medic cazul lui, Celui care poate vindeca atât sufletul, cât și trupul. Fiecare ocazie de rugăciune era pentru noi foarte prețioasă; la fiecare ocazie am avut manifestări speciale ale luminii și iubirii lui Dumnezeu. În timp ce imploram pe Dumnezeu în favoarea soțului meu, într-o seară, la fratele Haskell, se părea că Domnul era în mijlocul nostru în realitate. Acesta a fost un timp pe care nu-l vom uita niciodată. Camera părea luminată de prezența îngerilor. Noi Îl lăudam pe Domnul în inimile noastre și cu glasurile noastre. O soră nevăzătoare, fiind de față, a zis: “Este aceasta o viziune? Este cerul?” Inimile noastre erau într-o așa de strânsă părtășie cu Dumnezeu, încât am simțit că ceasurile sfințite erau prea sacre spre a fi irosite în somn. Ne-am retras pentru odihnă; dar aproape toată noaptea a trecut discutând și meditând asupra bunătății și iubirii lui Dumnezeu și slăvindu-L pe El cu bucurie.
Am hotărât să călătorim cu un mijloc de transport particular o parte din drum, până la adunarea de tabără din Vermont, întrucât socoteam că aceasta ar fi spre folosul soțului meu. La amiază aveam să ne oprim pe marginea drumului, să aprindem un foc, să pregătim gustarea de prânz și să avem un timp pentru rugăciune. Aceste ore prețioase petrecute împreună cu fratele și sora Haskell, sora Ings și sora Huntley nu vor fi uitate niciodată. Rugăciunile noastre s-au înălțat către Dumnezeu tot drumul de la South Lancaster la Vermont. După ce am călătorit trei zile, am luat trenul și astfel am încheiat călătoria.
Adunarea a fost de un folos special pentru lucrarea din Vermont. Domnul mi-a dat putere să vorbesc poporului o dată în fiecare zi. Redau următoarele din raportul pastorului Uriah Smith despre adunare, publicat în Review and Herald: “Fratele și sora White și fratele Haskell au fost la această adunare, spre marea bucurie a fraților. Sabatul din 8 septembrie, care a fost hotărât ca zi de post cu referire specială la starea sănătății fratelui White, a fost serbat pe terenul unde se ținea adunarea. Acolo s-au înălțat rugăciuni din inimă și avem semne bune că aceste rugăciuni n-au fost în zadar. Binecuvântarea Domnului a fost cu poporul Său în mare măsură. În Sabat după-amiază a vorbit sora White, foarte liberă și cu efect. Cam o sută de oameni au venit în față pentru rugăciuni, manifestând simțământul adânc și dorința serioasă de a căuta pe Domnul.”
-283-
De la Vermont am plecat direct la adunarea de tabără de la New York. Domnul mi-a dat o mare libertate ca să vorbesc poporului, dar unii nu erau pregătiți să câștige ceva în urma acestei adunări. Ei n-au reușit să-și dea seama de starea în care se aflau și nu L-au căutat pe Domnul în mod serios, mărturisindu-și alunecarea și cerând îndepărtarea păcatelor lor. Unul dintre marile scopuri pentru a ține adunări de tabără este ca frații noștri să simtă primejdia de a fi mult împovărați cu grijile acestei zile. Este o mare pierdere când nu se profită de aceste privilegii.
Ne-am întors la Michigan și după câteva zile am mers la Lansing spre a participa la adunarea de tabără de acolo, care a continuat timp de două săptămâni. Aici am lucrat foarte serios și am fost sprijinită de Duhul Domnului. Am fost foarte binecuvântată, vorbind studenților și lucrând pentru mântuirea lor. Aceasta a fost o adunare remarcabilă. Duhul lui Dumnezeu a fost prezent de la început până la sfârșit. Ca rezultat al adunării, au fost botezați o sută treizeci de oameni. O mare parte dintre aceștia erau studenți de la colegiul nostru. Noi ne-am bucurat văzând mântuirea lui Dumnezeu în această adunare. După ce am petrecut câteva săptămâni la Battle Creek, am hotărât să traversăm câmpiile spre California.