Adunări de temperanță
Dar lucrarea mea nu era încă făcută în Battle Creek. De îndată ce ne-am întors de la lac, am fost insistent solicitată să iau parte la o mare adunare de temperanță, un efort foarte lăudabil în dezvoltare printre o bună parte dintre cetățenii din Battle Creek. Mișcarea cuprindea Clubul de Reformă Battle Creek, cu un efectiv de șase sute de membri și Uniunea femeilor creștine pentru promovarea temperanței, cu un efectiv de două sute șaizeci. Dumnezeu, Hristos, Duhul Sfânt și Biblia erau cuvinte obișnuite la acești lucrători serioși. Mult bine era deja adus la îndeplinire și activitatea lucrătorilor, sistemul după care lucrau și spiritul adunărilor lor promiteau în viitor un și mai mare bine.
-275-
Aceasta a fost și ocazia vizitei marii menagerii Barnum în acest oraș, la 28 iunie, când doamnele de la Uniunea de temperanță a femeilor creștine au dat o lovitură strașnică pentru temperanță și reformă, organizând un restaurant enorm de temperanță pentru a aproviziona mulțimile de oameni care s-au adunat din țară să viziteze menageria, împiedicându-i astfel să viziteze barurile și cârciumile unde puteau fi expuși la ispită. Cortul uriaș, care putea să ofere locuri pentru cinci mii de oameni, folosit de Conferința Michigan pentru scopuri de adunări de tabără a fost pus la dispoziție cu această ocazie. Sub imensul templu de pânză, au fost aranjate șaisprezece sau douăzeci de mese pentru găzduirea oaspeților.
La invitație, sanatoriul a pus o masă mare în centrul marelui pavilion, bogat aprovizionat cu fructe delicioase, cereale și vegetale. Masa aceasta a format atracția principală și a avut mai mulți clienți decât oricare alta. Deși era lungă de peste zece metri, ea a fost atât de aglomerată, încât a fost necesar să se aranjeze alta lungă cam cât două treimi din ea, care a fost de asemenea aglomerată.
La invitația comitetului de organizare, format din primarul Austin, W.H. Skinner, casierul Primei Bănci Naționale și C.C. Peavey, am vorbit în cortul cel uriaș duminică seara, la 1 iulie, despre temperanța creștină. În acea seară, Dumnezeu m-a ajutat; și deși am vorbit nouăzeci de minute, mulțimea de mai bine de cinci mii de persoane a ascultat aproape într-o tăcere fără răsuflare.
-276-
Vizită în Indiana
Între 9-14 august, am luat parte la adunarea de tabără din Indiana, însoțită de fiica mea, Mary K.White. Soțul meu a socotit că îi este cu neputință să plece din Battle Creek. La această adunare, Domnul m-a întărit să lucrez foarte serios. El mi-a dat claritate și putere să fac apel către popor. Când am privit asupra bărbaților și femeilor adunați aici, nobili la înfățișare și impunători în influență, și i-am comparat cu mica grupă adunată cu șase ani în urmă, dintre care cei mai mulți erau săraci și fără educație, n-am putut decât să exclam: “Ce lucruri mari a făcut Dumnezeu!”
Luni am suferit mult cu plămânii, care răciseră zdravăn; dar L-am rugat pe Domnul să mă întărească să mai pot face un efort pentru mântuirea sufletelor. Am fost ridicată deasupra infirmității mele și am fost binecuvântată cu mare libertate și putere. Am făcut apel către popor să-și predea inima lui Dumnezeu. Cam cincizeci au venit în față pentru rugăciuni. S-a manifestat interesul cel mai profund. Ca rezultat al adunării, cincisprezece au fost înmormântați cu Hristos prin botez.
Am făcut planul să particip la adunările de tabără din Ohio și din Răsărit, dar cum sănătatea mea era cam șubredă, am hotărât să rămânem la Battle Creek. Mă dureau mult gâtul și plămânii, iar inima era afectată și ea. Fiind în mare parte a timpului suferindă, m-am internat pentru tratament la sanatoriu.
Efectele muncii excesive
Soțul meu a lucrat continuu pentru înaintarea intereselor cauzei lui Dumnezeu din diferitele departamente ale lucrării care se aflau în centrul din Battle Creek. Prietenii lui s-au mirat de cantitatea de muncă îndeplinită de el. În dimineața Sabatului de 18 august, a vorbit în casa noastră de rugăciune. După-amiază, mintea lui a fost grozav de antrenată timp de patru ore consecutiv, în timp ce a ascultat lectura manuscrisului pentru Spiritul Profeției, volumul trei. Conținutul era foarte interesant și menit să miște sufletul până în străfunduri, fiind o relatare a judecății, răstignirii, învierii și înălțării lui Hristos. Înainte de a ne da noi seama, el era foarte obosit. A început să lucreze duminică la ora cinci dimineața și a continuat să muncească până la douăsprezece noaptea.
-277-
A doua zi dimineața, cam pe la șase și jumătate, a fost apucat de amețeală și amenințat de paralizie. Nouă ne-a fost foarte teamă de această boală îngrozitoare, dar Domnul a fost îndurător și ne-a cruțat de această suferință. Totuși, acest atac a fost urmat de o mare istovire fizică și mintală și acum, într-adevăr, părea imposibil să luăm parte la adunările de tabără din Răsărit sau ca eu să particip și să-l las pe soțul meu deprimat psihic și cu sănătatea slăbită.
Când soțul meu era slăbit în felul acesta, am spus: “Aceasta este lucrarea vrăjmașului. Noi nu trebuie să ne supunem puterii lui, Dumnezeu va lucra în favoarea noastră”. În ziua de miercuri, am avut o oră specială de rugăciune, ca binecuvântarea lui Dumnezeu să-l susțină și să-i dea sănătate. Am cerut și înțelepciune ca să ne putem cunoaște datoria cu privire la participarea la adunările de tabără. De multe ori, Domnul ne-a întărit credința ca să mergem să lucrăm pentru El în condiții de descurajări și infirmități; și în astfel de timpuri, El ne-a păstrat și ne-a susținut. Dar prietenii noștri insistau că trebuie să ne odihnim pentru că părea incompatibil și nejudicios să încercăm o astfel de călătorie și să înfruntăm oboseala și expunerea la viața de tabără. Noi înșine am încercat să gândim că lucrarea lui Dumnezeu avea să înainteze la fel dacă am rămâne pe dinafară și n-am activa în cadrul ei. Dumnezeu avea să ridice pe alții să facă lucrarea Lui.
Totuși, eu n-am putut afla odihnă și libertate la gândul că voi rămâne departe de câmpul de lucru. Mi se părea că Satana se străduia să-mi bareze calea spre a mă împiedica să-mi aduc mărturia și să-mi fac lucrarea pe care mi-a dat-o Dumnezeu să o fac. Aproape că hotărâsem să merg singură și să-mi fac partea mea, încrezându-mă în Dumnezeu să-mi dea puterea necesară, când am primit o scrisoare de la fratele și sora Haskell, în care își exprimau recunoștința față de Dumnezeu că fratele și sora White aveau să participe la adunarea de tabără din Noua Anglie. Pastorul Canright scrisese că nu putea să fie prezent, deoarece era imposibil să părăsească lucrarea din Danvers și, de asemenea, că nu se putea dispensa de nici unul din grupă. Pastorul Haskell spune în scrisoare că toate pregătirile sunt făcute pentru o mare adunare la Groveland și că el a hotărât să țină adunarea, cu ajutorul lui Dumnezeu, chiar dacă ar fi s-o termine singur.
-278-
Din nou am prezentat Domnului problema în rugăciune. Noi știam că Vindecătorul cel puternic ne putea reda sănătatea, atât soțului meu, cât și mie, dacă era spre slava Lui. Părea greu să ne deplasăm obosiți, bolnavi și descurajați, dar din când în când simțeam că Dumnezeu avea să facă din această călătorie o binecuvântare pentru noi amândoi, dacă mergeam încrezându-ne în El. Gândul acesta avea să apară mereu în mintea mea: “Unde este credința voastră? Dumnezeu a făgăduit: ‘și puterea ta să țină cât zilele tale’.”
M-am gândit să-l încurajez pe soțul meu; el credea că, dacă eu mă simțeam în stare să îndur oboseala și munca de la adunarea de tabără, ar fi cel mai bine pentru mine să merg; dar el nu putea să suporte gândul de a mă însoți în starea lui de slăbiciune, nefiind în stare să lucreze cu mintea întunecată de deprimare, fiind el însuși subiect de milă pentru frații lui. Nu se putea ridica decât puțin de când avusese atacul și se părea că nu capătă deloc putere. Am căutat mereu și mereu pe Domnul, sperând să se facă o despicătură în nor, dar n-a venit o lumină specială. În timp ce căruța venea să ne ia la gară, din nou am mers înaintea Domnului în rugăciune și L-am rugat să ne sprijine în călătoria noastră. Amândoi am hotărât să pornim prin credință și să îndrăznim totul, întemeiați pe făgăduințele lui Dumnezeu. Deplasarea aceasta cerea din partea noastră o credință considerabilă, dar după ce ne-am ocupat locurile în vagon, am simțit că suntem pe calea datoriei. În timpul călătoriei ne-am odihnit și noaptea am dormit.