Tragedia Veacurilor – Ziua 63

Capitolul 41 — Pustiirea pământului

“Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit și au ajuns până la cer; și Dumnezeu Și-a adus aminte de nelegiuirile ei…. Turnați-i îndoit în potirul în care a amestecat ea! Pe cât s-a slăvit pe sine însăși, și s-a desfătat în risipă, pe atât dați-i chin și tânguire! Pentru că zicea în inima ei: ‘Șed ca împărăteasă, nu sunt văduvă, și nu voi ști ce este tânguirea!’ Tocmai pentru aceea, într-o singură zi vor veni urgiile ei: moartea, tânguirea și foametea. Și va fi arsă de tot în foc, pentru că Domnul Dumnezeu, care a judecat-o, este tare. Și împărații pământului, care au curvit și s-au dezmierdat în risipă cu ea, când vor vedea fumul arderii ei, o vor plânge și o vor boci … și vor zice: ‘Vai, vai! Babilonul, cetatea cea mare, cetatea cea tare! Într-o clipă ți-a venit judecata!’” (Apocalipsa 18, 5-10).

“Negustorii pământului care s-au îmbogățit prin risipa desfătării ei.” “Vor sta departe de ea, de frica chinului ei. Vor plânge, se vor tângui, și vor zice: ‘Vai! Vai! Cetatea cea mare, care era îmbrăcată cu in foarte subțire, cu purpură și cu stacojiu, care era împodobită cu aur, cu pietre scumpe și cu mărgăritare! Atâtea bogății într-un ceas s-au prăpădit!’” (Apocalipsa 18, 11.3.15-17).

Așa sunt judecățile care cad asupra Babilonului în ziua revărsării mâniei lui Dumnezeu. Ea și-a umplut măsura nelegiuirii; i-a venit timpul și e coaptă pentru nimicire.

-654-

Când glasul lui Dumnezeu pune capăt robiei poporului Său, se produce o trezire teribilă a acelora care au pierdut totul în marea luptă a vieții. În timpul de har, ei au fost orbiți de amăgirile lui Satana și și-au îndreptățit calea păcătoasă. Cei bogați s-au îngâmfat cu superioritatea lor față de cei mai puțin favorizați decât ei; dar ei câștigaseră bogățiile prin călcarea Legii lui Dumnezeu. Ei neglijaseră să-i hrănească pe cei flămânzi, să-i îmbrace pe cei goi, să lucreze cu dreptate și să iubească mila. Ei au căutat să se înalțe pe ei înșiși și să obțină omagiul semenilor. Acum sunt jefuiți de tot ceea ce i-a înălțat și sunt lăsați săraci și fără apărare. Ei privesc cu groază la distrugerea idolilor pe care îi prețuiseră mai mult decât pe Creatorul lor. Și-au vândut sufletele pentru distracții și bogății pământești și nu au căutat să devină bogați în ascultare de Dumnezeu. Urmarea este că viața lor ajunge un eșec; plăcerile lor sunt schimbate în amărăciune, iar comorile lor sunt date stricăciunii. Câștigul unei vieți întregi este spulberat într-o clipă. Cei bogați deplâng distrugerea caselor lor mari și risipirea aurului și argintului lor. Dar plângerile lor sunt aduse la tăcere de groaza că ei înșiși trebuie să piară împreună cu idolii lor.

Cei nelegiuiți sunt copleșiți de regrete, nu din cauza neglijării păcătoase față de Dumnezeu și de semenii lor, ci pentru că Dumnezeu a biruit. Ei deplâng urmarea acestui fapt; dar nu se pocăiesc de nele-giuirea lor. Dacă ar putea, n-ar lăsa neîncercat nici un mijloc nefolosit pentru a birui.

Lumea vede chiar grupa aceea pe care a batjocorit-o, a disprețuit-o și a dorit să o nimicească, trecând neatinsă prin boală, furtună și cutremur. Acela care pentru călcătorii Legii Sale este un foc mistuitor, pentru poporul Său este o ocrotire sigură.

Slujitorul care a sacrificat adevărul pentru a câștiga favoarea oamenilor își dă acum seama de caracterul și influența învățăturilor lui. Se vede lămurit că ochiul atotștiutor l-a însoțit când era la amvon, când mergea pe stradă, amestecându-se cu oamenii în diferitele scene din viață. Orice emoție a sufletului, orice rând scris, orice cuvânt rostit sau orice faptă care i-a făcut pe oameni să găsească scăpare la adăpostul minciunii a fost o sămânță semănată; iar acum, în sufletele pierdute și nenorocite din jurul lui, vede recolta.

-655-

Domnul zicea: “Leagă în chip ușuratic rana fiicei poporului Meu, zicând: ‘Pace, pace!’ Și totuși pace nu este.” “Pentru că întristați prin minciuni inima celui neprihănit, când Eu Însumi nu l-am întristat, și pentru că întăriți mâinile celui rău ca să-l împiedicați să se lase de calea lui cea rea, făgăduindu-i viața” (Ieremia 8, 11; Ezechiel 13, 22).

“Vai de păstorii care nimicesc și risipesc turma pășunii Mele!”… “Iată vă voi pedepsi din pricina răutății faptelor voastre.” “Gemeți, păstori, și strigați! Tăvăliți-vă în cenușă, povățuitori ai turmelor! Căci au venit zilele junghierii voastre. Nu mai este nici un loc de adăpost pentru păstori! Nu mai este nici o scăpare pentru povățuitorii turmelor” (Ieremia 23, 1-2; 25, 34-35).

Atât slujitorii, cât și poporul văd că n-au menținut legătura corectă cu Dumnezeu. Ei văd că s-au răsculat împotriva Autorului oricărei legi drepte și adevărate. Lepădarea preceptelor divine a dat naștere la mii de izvoare ale răului, discordiei, urii, nelegiuirii, până ce pământul a devenit un vast câmp de luptă, o cloacă de stricăciune. Aceasta este priveliștea pe care o văd aceia care au lepădat adevărul și au ales să iubească rătăcirea. Nici o limbă nu poate exprima dorința pe care cel neascultător și necredincios o simte față de tot ce a pierdut pentru totdeauna — viața veșnică. Bărbați la care lumea s-a închinat pentru talentele și elocvența lor văd acum aceste lucruri în adevărata lor lumină. Își dau seama ce au pierdut prin neascultare și cad la picioarele acelora a căror credincioșie au disprețuit-o și au batjocorit-o și mărturisesc că Dumnezeu i-a iubit.

Oamenii văd că au fost duși în rătăcire. Ei se acuză unul pe altul pentru că i-au condus la distrugere; dar toți se unesc în manifestarea celei mai crude condamnări față de slujitorii religiei. Păstorii necredincioși au proorocit lucruri plăcute; ei i-au condus pe ascultătorii lor să facă fără valoare Legea lui Dumnezeu și să-i prigonească pe aceia care au sfințit-o. Acum, în deznădejdea lor, acești învățători mărturisesc înaintea lumii lucrarea lor de amăgire. Mulțimile se umplu de furie. “Suntem pierduți!” strigă ei, “și voi sunteți cauza pieirii noastre”; și se aruncă asupra păstorilor care i-au dus la pieire. Chiar aceia care odinioară îi admirau în cel mai înalt grad vor rosti împotriva lor blestemele cele mai grozave. Chiar mâinile care odinioară îi încoronaseră cu lauri se vor ridica să-i distrugă. Săbiile care erau destinate să-i ucidă pe copiii lui Dumnezeu sunt acum folosite pentru a-i distruge pe adversarii lor. Pretutindeni este luptă și sânge vărsat.

-656-

“Vuietul ajunge până la marginea pământului; căci Domnul Se ceartă cu neamurile, intră la judecată împotriva oricărei făpturi, și dă pe cei răi pradă săbiei” (Ieremia 25, 31). Timp de șase mii de ani a continuat marea luptă; Fiul lui Dumnezeu împreună cu solii cerești au fost în luptă cu puterea celui rău, pentru a-i avertiza, a-i lumina și a-i salva pe fiii oamenilor. Acum toți au luat hotărârea; nelegiuiții s-au unit deplin cu Satana în lupta contra lui Dumnezeu. A venit timpul ca Dumnezeu să restabilească autoritatea Legii Sale călcate în picioare. Acum lupta nu mai este numai cu Satana, ci și cu oamenii. “Domnul Se ceartă cu popoarele”; “El va da săbiei pe cei nelegiuiți.”

Semnul eliberării a fost pus asupra acelora “care suspină și gem din cauza tuturor nelegiuirilor care s-au săvârșit”. Acum iese îngerul morții, reprezentat în viziunea lui Ezechiel prin bărbații cu armele de nimicire, cărora le este dată porunca: “Ucideți pe bătrâni și pe tineri, fete, copii și femei; dar să nu vă atingeți de nici unul din aceia care au semnul; începeți cu locașul Meu cel sfânt”. Profetul spune: “Ei au început cu bătrânii care erau înaintea casei” (Ezechiel 9, 1-6). Lucrarea de distrugere începe cu aceia care au pretins că sunt păzitorii spirituali ai poporului. Străjerii falși sunt primii care cad. Nu există nimeni care să aibă milă sau să cruțe. Bărbați, femei, fete și copii pier deopotrivă.

“Căci iată, Domnul iese din locuința Lui, să pedepsească nelegiuirile locuitorilor pământului; și pământul va da sângele pe față, și nu va mai acoperi uciderile” (Isaia 26, 21). “Dar iată urgia cu care va lovi Domnul pe toate popoarele, care vor lupta împotriva Ierusalimului. Le va putrezi carnea stând încă în picioare, le vor putrezi ochii în găurile lor, și le va putrezi limba în gură. În ziua aceea, Domnul va trimite o mare învălmășeală în ei; unul va apuca mâna altuia, și vor ridica mâna unii asupra altora” (Zaharia 14, 12-13). În lupta nebunească a patimilor crude și datorită revărsării grozave a mâniei neamestecate cu milă a lui Dumnezeu, cad locuitorii nelegiuiți ai pământului — preoți, conducători și popor, bogat și sărac, de sus și de jos. “Cei pe care-i va ucide Domnul în ziua aceea vor fi întinși de la un capăt al pământului până la celălalt; nu vor fi jeliți, nici adunați, nici îngropați” (Ieremia 25, 33).

-657-

La venirea Domnului Hristos, nelegiuiții sunt șterși de pe fața întregului pământ, nimiciți de suflarea gurii Sale și distruși de strălucirea slavei Sale. Hristos Își ia poporul în cetatea lui Dumnezeu, iar pământul este golit de locuitori. “Iată, Domnul deșartă țara și o pustiește, îi răstoarnă fața și risipește locuitorii. Țara este pustiită de tot și prădată; căci Domnul a hotărât așa. Ei călcau legile, nu țineau poruncile, și rupeau legământul cel veșnic! De aceea mănâncă blestemul țara, și suferă locuitorii ei pedeapsa nelegiuirilor lor; de aceea sunt prăpădiți locuitorii țării” (Isaia 24, 1.3.5-6).

Pământul întreg pare ca un pustiu trist. Ruinele orașelor și satelor distruse de cutremur, copaci dezrădăcinați, stânci sfărâmate, aruncate de mare sau scoase din pământ, zac răspândite pe suprafața lui, în timp ce văgăuni uriașe Marchează locul de unde au fost smulși munții din temeliile lor.

-658-

Acum are loc evenimentul prefigurat în ultimul serviciu solemn al zilei de ispășire. Când lucrarea din sfânta sfintelor se încheia, iar păcatele lui Israel erau îndepărtate din sanctuar în virtutea sângelui jertfei pentru păcat, atunci era adus înaintea Domnului țapul cel viu; și în fața adunării, marele preot mărturisea pe capul lui “toate nelegiuirile copiilor lui Israel, și toate călcările lor de lege cu care au păcătuit ei; să le pună pe capul țapului” (Leviticul 16, 21). Tot astfel, când lucrarea de ispășire din Sanctuarul ceresc se va încheia, în prezența lui Dumnezeu, a îngerilor cerești și a oștilor celor răscumpărați, păcatele poporului lui Dumnezeu sunt puse asupra lui Satana; el va fi declarat vinovat de toate relele pe care le-a provocat să le înfăptuiască. Și după cum țapul era trimis departe, într-un ținut nelocuit, tot așa și Satana va fi alungat pe pământul pustiit, o pustietate nelocuită și stearpă.

Apocalipsa profetizează alungarea lui Satana, precum și starea de haos și pustiire la care va fi adus pământul și declară că această stare va dăinui timp de o mie de ani. După ce prezintă scenele celei de a doua veniri a Domnului și distrugerea celor nelegiuiți, profeția continuă: “Apoi am văzut pogorându-se din cer un înger, care ținea în mână cheia Adâncului și un lanț mare. El a pus mâna pe balaur, pe șarpele cel vechi, care este diavolul și Satana, și l-a legat pentru o mie de ani. L-a aruncat în Adânc, l-a închis acolo, și a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai înșele Neamurile, până se vor împlini cei o mie de ani. După aceea, trebuie să fie dezlegat pentru puțină vreme” (Apocalipsa 20, 1-3).

Faptul că expresia “fântâna adâncului” reprezintă pământul într-o stare de confuzie și de întunecime se poate vedea și din alte texte biblice. Cu privire la starea pământului “la început”, raportul Bibliei spune că “era pustiu și gol; și întunericul era peste fața adâncului”* (Geneza 1, 2). Profeția ne arată că va fi readus parțial, aproape la aceeași stare. Privind înainte la ziua cea mare a lui Dumnezeu, profetul Ieremia declară: “Mă uit la pământ, și iată că este pustiu și gol; mă uit la ceruri și lumina lor a pierit! Mă uit la munți, și iată că nu este nici un om; și toate păsările cerurilor au fugit! Mă uit, și iată, locul roditor este un pustiu; și toate cetățile sale sunt nimicite” (Ieremia 4, 23-26).

-659-

Aici trebuie să fie locuința lui Satana și a îngerilor răi timp de o mie de ani. Mărginit la pământ, el nu va mai avea intrare la alte lumi, pentru a-i ispiti și a-i supăra pe aceia care n-au căzut niciodată. În acest sens este el legat; n-a mai rămas nimeni asupra căruia să-și poată exercita puterea. Este oprit cu totul de la lucrarea de amăgire și de distrugere care, timp de atâtea secole, a fost singura lui desfătare.

Profetul Isaia, privind în viitor la vremea distrugerii lui Satana, exclamă: “Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor! Tu ziceai în inima ta: ‘Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu, voi fi ca Cel Preaînalt’. Dar ai fost aruncat în locuința morților, în adâncimile mormântului! Cei ce te văd se uită țintă mirați la tine, te privesc cu luare aminte și zic: ‘Acesta este omul care făcea să se cutremure pământul, și zguduia împărățiile, care prefăcea lumea în pustie, nimicea cetățile și nu dădea drumul prinșilor săi de război?’” (Isaia 14, 12-17).

Timp de șase mii de ani, lucrarea de răzvrătire a lui Satana “a făcut pământul să tremure”. El “a făcut lumea ca un pustiu și a nimicit cetățile de pe el”. Și “n-a deschis închisoarea captivilor”. Timp de șase mii de ani, temnița lui l-a primit pe poporul lui Dumnezeu și l-ar fi ținut pentru totdeauna în robie, dar Hristos a sfărâmat lanțurile și i-a eliberat pe prizonieri.

Chiar și cei nelegiuiți sunt acum în afara puterii lui Satana; iar el, singur, înconjurat doar de îngerii săi, rămâne să-și dea seama de efectele blestemului pe care l-a adus păcatul. “Toți împărații neamurilor, da, toți, se odihnesc cu cinste, fiecare în mormântul lui. Dar tu ai fost aruncat departe de mormântul tău, ca o ramură disprețuită. Tu nu ești unit cu ei în mormânt, căci ți-ai nimicit țara, și ți-ai prăpădit poporul” (Isaia 14, 18-20).

-660-

Timp de o mie de ani, Satana va rătăci încoace și încolo pe pământul pustiit, pentru a vedea urmările răzvrătirii lui împotriva Legii lui Dumnezeu. În această vreme, suferințele lui vor fi profunde. De la cădere, activitatea neîncetată nu i-a dat timp să reflecteze; dar acum este lipsit de putere și lăsat să contemple partea pe care a avut-o de când s-a răzvrătit pentru prima oară împotriva guvernării divine, să privească înainte, tremurând cu groază către viitorul îngrozitor, când va trebui să sufere pentru tot răul pe care l-a făcut și să fie pedepsit pentru păcatele pe care le-a determinat să fie făcute.

Captivitatea lui Satana îi va aduce poporului lui Dumnezeu bucurie și veselie. Profetul spune: “Iar când îți va da Domnul odihnă după ostenelile și frământările tale, și după aspra robie care a fost pusă peste tine, atunci vei cânta cântarea aceasta asupra împăratului Babilonului (reprezentându-l aici pe Satana) și vei zice: ‘Iată, asupritorul nu mai este, asuprirea a încetat, Domnul a frânt toiagul celor răi, nuiaua stăpânitorilor. Cel ce în urgia lui lovea popoarele cu lovituri fără răgaz, cel ce în mâna lui supunea neamurile este prigonit fără cruțare’” (Isaia 14, 3-6).

În timpul celor o mie de ani, între prima și a doua înviere, are loc judecata celor nelegiuiți. Apostolul Pavel arată către această judecată ca fiind un eveniment ce urmează celei de a doua veniri. “De aceea să nu judecați nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric, și va descoperi gândurile inimilor” (1 Corinteni 4, 5). Daniel declară că atunci când vine Cel Îmbătrânit de zile “judecata a fost dată sfinților Celui Preaînalt” (Daniel 7, 22). La data aceasta, cei neprihăniți domnesc ca regi și preoți pentru Dumnezeu. Ioan spune în Apocalipsa: “Și am văzut niște scaune de domnie; și celor ce au șezut pe ele, li s-a dat judecata; ei vor fi preoți ai lui Dumnezeu și ai lui Hristos, și vor împărăți cu El o mie de ani” (Apocalipsa 20, 4-6). Acum este timpul când, așa cum a profetizat apostolul Pavel, “sfinții vor judeca lumea” (1 Corinteni 6, 2). Împreună cu Hristos ei îi judecă pe cei nelegiuiți, comparând faptele lor cu Biblia, cartea statutară, hotărând fiecare caz după faptele făcute în trup. Apoi, partea pe care cei nelegiuiți trebuie să o suporte este măsurată după faptele lor; și este scrisă în dreptul numelui lor în cartea morții.

-661-

Satana și îngerii lui sunt judecați de Hristos și de poporul său. Pavel spune: “Nu știți că noi vom judeca pe îngeri?” (1 Corinteni 6, 3). Iar Iuda declară că “El a păstrat pentru judecata zilei celei mari, puși în lanțuri veșnice, în întuneric, pe îngerii care nu și-au păstrat vrednicia, ci și-au părăsit locuința” (Iuda 6).

La încheierea celor o mie de ani, va avea loc a doua înviere. Atunci, cei nelegiuiți vor învia din morți și se vor prezenta înaintea lui Dumnezeu pentru aducerea la îndeplinire a “judecății scrise”. Astfel Apocalipsa, după ce descrie învierea celor drepți, spune: “Ceilalți morți n-au înviat până nu s-au sfârșit cei o mie de ani” (Apocalipsa 20, 5). Iar Isaia declară cu privire la cei nelegiuiți: “Aceștia vor fi strânși ca prinși de război și duși într-o temniță, vor fi închiși în gherle, și, după un mare număr de zile, vor fi pedepsiți” (Isaia 24, 22).

Redeșteptare

Leave a Comment